adună pe unu cu fiara din tine
ca doi de mirare să urle la uşi,
deschide algebra cu mers de feline
căci vine un trei răsucit în culcuş;
toţi şerpii dezbracă-i la soare de teatru
ca dinţi să le cadă în acte şi-n scene
depuşi pe altare de foame şi lene
din măr să coboare nu eva, ci patru;
pe scări peste trepte păşind în opinci
se scutură cerul de-un altfel de cinci;
iar degetul plimbă-l prin aer, prin peşteri
capotu-nserării lungindu-l spre case
crescîndu-ţi noi mîini de constructori, de meşteri
eretic învie-l pe şase din oase;
desprinde din noapte doar aşchii ce bete
dansează pe trupuri lipsite de somn
că poate din vremuri un şapte cu plete
s-aducă-mpăcarea cu veşnicul domn;
aruncă din ochi piramide şi sfincşi
căci noul stăpîn e chiar opt-faraon;
ţi-e liniştea luntre spre sorţii cei ficşi
iar nouă e mască, e capăt, bufon.
ierarhic priveşte-nainte-napoi,
amestecă cifre de jos pînă sus
şi prinde-te-n valuri, în vuiet, şuvoi
căci drumul ţi-e singurul cifru supus.

dilema

dacă în limbaj prezidenţial cărtărescu e cărtărăscu, atunci lui băsescu putem să-i spunem băsăscu?

gigi becali, negociat intre dumnezeu si satana

cum de la george w bush fortele invizibile si superioare care ne guverneaza, sa le numim deopotriva dumnezeu si pe de alta parte satana, nu si-au mai activat partizanii in lupte atit de deschise si evidente, iata ca aceiasi cirmuitori, glorie domnului, vade retro satana, au deschis un nou front in cazul mult mai titratului in cele sfinte, si anume, gigi becali. se spune, si chiar daca nu s-ar spune, realitatea tot ar trebui sa-si accepte defectele, ca toate relele se trag de la indoiala. indoiala se sadeste pe neasteptate, pleci cu ea la drum si afli ca la capatul lui mai ai zece frati, ce-i drept, unii au mai domolit-o si chiar au tras foloase din asta, stim noi cine, descartes a fost doar unealta, altul cistigatorul, dar iata ca nu toate cazurile sint fericite. tot asa si cu noua disputa teologica: oare lucrarea impotriva lui becali e pedeapsa domnului sau planul diavolului? cum caile domnului sint intortocheate, iar picioarele noastre prea putin antrenate pentu a le strabate, nu ne vom avinta mai mult decit ne tin puterile. va ramine in cartea de aur a ciobanilor ca gigi becali, care va fi pentru totdeauna gigi si nu george, nici simon nu a ramas simon, ci petru, atunci cind teluricul si-a cerut partea a avut cugetarea de maxima inspiratie, stim ca nicicind cugetare nu e egal cu inspiratie, dar de dragul jocului de cuvinte vom lasa asa aceasta exprimare, interogindu-se cu glas tare in privinta celui ce i-a pus bete in roate. mare e indoiala, nicaieri raspunsul, cica timpul vindeca orice rana! intrebuintindu-ne de un strop de bun simt, am sti ca o negociere este de succes cind ambele parti cistiga. ca ambii au avut de cistigat, ba chiar si un al treilea, adica gigi becali, stim cu totii. dar ce ne facem daca il inlocuim pe "a cistiga" cu "a pierde"? gata cu indoiala, gata cu negocierea, sa lasam timpul sa-si faca de cap...

ce ironie! de paste, romanii vorbesc cu atita evlavie despre patimile mintuitorului! daca si-ar constientiza istoria, vai, ce nemarginire de patimi!

Unde se povesteşte că Mariana Sanchez nu putea să doarmă din cauza unui pui de găină

Mariana Sanchez nu putea să doarmă din cauza unui pui de găină. Nu văzuse niciodată pui de găină. Dar şi-i închipuise de atîtea ori, încît arătau ca în realitate. Chiar şi detaliile erau întocmai. Nesomnul o chinuia de 120 de zile. Se adîncise în perne pînă la a nu se mai distinge din ele, cuibul patului o adoptase în toate schimonositele sale poziţii cînd încercarea de a face pace cu somnul se izbise de acea înfăţişare diafană, mototolită, pufoasă pe care fără s-o fi văzut-o vreodată în realitate zburătăcea prin mintea ei înnoptată de oboseală, dantelată de luna părăginitei veioze de la capul patului. Ajunsese să creadă că dacă ar fi să adoarmă, puiul de găină ar fi mîncat de uliu. Şi nu orice uliu, ci de cel din povestea bunicii sale. Cel care ani de-a rîndul îi însoţise teama, stînd cocoţat deasupra notelor mici luate la şcoală, deasupra farfuriei care părea s-o înghită cu totul din adîncul ei, deasupra mamei sale cînd o certa că nu s-a spălat pe dinţi, cel de deasupra rîurilor, munţilor, pădurilor, deşertului, cuvintelor, zilelor şi nopţilor. Pînă într-o zi cînd îşi luase inima în dinţi şi scosese mai mult un sunet difuz decît o sentinţă: acest uliu nici nu există! Şi nu mai existase pînă în urmă cu 120 de zile. Vreme de 15 ani nu mai existase. Dar acum… Să mi se întîmple chiar mie aşa ceva, la 25 de ani? De ce nu la 23, la 24 sau… pierdu şirul… Vedea şi nu vedea. Vedea ce era în mintea ei, dar nu vedea ce e împrejurul ei. Vedea ce vicleana noapte ascundea, dar nu vedea ce ziua se încăpăţîna să arate tuturor. Vedea în trecut viitorul, dar nu vedea în viitor trecutul. Se vedea în gînd, dar nu se vedea în oglindă. Vedea puiul de găină, dar nu vedea uliul, deşi ştia că dacă va adormi… Poate că aşa s-ar isprăvi cu totul. Un pui de găină pe care nu l-am văzut în viaţa mea mîncat de un uliu din povestea bunică-sii! Şi dacă timpul a îngheţat? Ar fi o explicaţie… dar atunci, ce-i cu cele 120 de zile de nesomn?

vesnicia de 50 de centimetri

vesnicia s-a urcat cu picioarele pe noi. vesnicia lucrului statut. baltind. noi o masuram cu lungimea riglei de 50 de centimetri si fix din centrul ochiului nostru. echerul, raportorul, compasul ne incurca miinile mai ceva ca dumnezeu in cunoscutul caz al limbilor turnului babel. iubim liniaritatea, tot ce scapa din lesa unidimensionalitatii ne irita, ne agaseaza, ne da batai de cap. desi cumva curbat ni l-am inhamat in genealogie pe leonardo da vinci, se vede treaba ca nu avem valenta de ingineri. motorul intr-un singur timp ar fi batut perfect, ca o injectie cu morfina, in boala noastra, numai ca si pe ala trebuie sa-l inventeze cineva. la noi, ceasurile n-au nevoie sa fie date inapoi pentru a ne ascuti zimbetul pe o ora in plus de lumina tomnatica, ceasornicarii ar avea nevoie sa are toata facerea de sus in jos a arcurilor pentru a recupera macar jumatate din timpul pierdut. singura noastra relatie cu vesnicia vine prin revelatie de haleala. o burta umflata face cit toata mintuirea promisa. dar cu linia la palarie, coborind-o in toate colturile vietii pentru a masura ici colea cit sa batem pasul pe loc, vom astepta si, asteptind, vor veni sanitarii care sa ne atirne in internatul anticamerei imparatiei de aici si de pretutindeni.

oltchim si-a jucat desfiintarea

a fost un meci contracronometru. indeosebi contra. contra echipei adverse, contra publicului gazda, contra firii, contra istoriei, contra desfiintarii. 
intr-o tara in care verbul "a fura" e vecin cu innobilarea, un simbol nu are o durata de viata mai mare decit reevaluarea sau razgindirea lui basescu.
nu stim sa cultivam. de mentinut, nici atit. mulgem cu atita aviditate fiecare gram de aur din medaliile celor care le-au obtinut numai datorita muncii lor, si, la fel de usor, ne spalam pe miini la primul hop pe care-l intimpina. 
bani, bani, bani. de bani are nevoie si oltchim. nu mai multi decit zece posete, o vila pe proprietatea bisericii si trei dungi pe asfalt. indignatii tremura pina-n celula ca impozitele lor se scurg pe teava oltchimului. capitalisti, bre! cum asa, banu' lor, iar rasfatatele alea salta chiftelele cit ai zice gol. daca ai face un calcul al participarii astora la tot ce trece de doi centimetri peste nivelul pamintului, ai crede ca au salariul de cel putin citeva miliarde de euro pe minut. altfel nu-mi explic de unde atita dare de mina.
oltchimul e o echipa peste ce insemnam noi ca romani. in alta tara, ar fi fost o institutie de respect. la schimb, noi ii coacem o desfiintare. ne incurcam in citeva milioane de euro pe an. altii, prin cluj, nu coborau din pat pentru citeva sute de mii de euro. raport ca de la brand la capatuit. sau poate ne incurca un brand cu mult peste mediocritatea noastra mlastinoasa!? pe alte meleaguri unde nu oamenii se reevalueaza, cetatenii, primaria, guvernul reevalueaza terenuri, cladiri numai ca un simbol sa-si asigure continuitatea, maretia, istoria. istoria nu inseamna doar un cap in gura dat timpului si apoi trasul cortinei peste petele de singe, ci soliditate, solidaritate, respect, memorie, renuntare, efort. 
noi conducem mortul la gropa inainte de a-si fi dat sufletul. caci oltchim a jucat cu sufletul. si ne-a tinut cu sufletul la gura pina in ultima secunda. in cea mai importanta competitie a handbalului. o competitie care va fi si la anu' si la urmatorul, caci pe acolo sportul nu e un capriciu impachetat sub umbrela nu stiu carei directii, minister al invatamintului sau tineretului. adica nu o anexa care sa legitimeze furtul. dar noi avem socotelile noastre. murim inainte de termen, ne inventam biografii de napoleoni si ne facem lauda din nesimtirea de a sta cu mina in sin si a nu face nimic. 
daca se va desfiinta, nu echipa oltchim va fi cea in cauza, ci noi ca pretendenti la statutul de tara de secol XXI!

pur si simplu...

ponta tocmai ne-a spus ca are presiune in jet pentru 7,4 milioane, numai pentru basescu nu.
astia nu sint politicieni. nici noi popor.
tara asta, asa cum e acum (si cum a fost si va mai fi mult de acum incolo), nu are dreptul (din orice punct de vedere) de a exista.

... cu d mare

"Domnule președinte Traian Băsescu, vreau reconstrucția Dreptei!". cu d mare. in dex-ul asteia, dreapta e substantiv propriu. 

... are si nume de om. daniela ratiu. pina la urma, nimeni nu e perfect. o tractorista detracata. va dati seama ce preocupari are asta? daca batrinului darwin i s-a refuzat sansa de a-si vedea opera rotunda, raminind dator omenirii cu o vertebra pe care fiii legitimi si nelegitimi inca o mai cauta mai ceva ca pe sfintul graal, iata ca individa a reusit sa ne demonstreze o raritate a naturii: saltul din conditia de om in cea de vierme. adica un evolutionism intors pe dos. cu un creier sedat, bagat in cantonament de putinii neuroni pe care-i poseda, pesemne si aia cu imprumut, scremindu-se sa ne arate ca ar musti de ceva gemete de cultura adunate din "punguta cu doi bani" si "o furnica duce-n spate", "vierma" ia lumina, cu zgomot, de la gaozarul sef al istoriei, inchind o pupatura in cur de liga campionilor.
vrea reconstructia, ma! si nu a oricui. a dreptei. o si cere. chiar politicos. daca nu imperativ. singurului singur din univers. bing bangul dreptei. cu d mare.
n-are astimpar si ia act si de haznaua pdl-ului. da cu subinteles ca blaga a furat startul. sau urnele. nu alea cu cenusa partidului. caci acolo nu incinerare a fost. ci implozie.
asa se scrie istoria. sau oda. sau apologia. sau linsul in bas. sau basitul pe bani multi si de la stat. bineinteles, totul cu d mare.

caricatura din perdea

camaşa a nimerit-o. dungile, din scenariu. îndeosebi dungile. şi lumina era bună. lipseau doar gratiile. l-aţi văzut pe ăla legat de perdea? cum se frămînta, cum se agita, cum bîţîia? cu mînecile suflecate, cu spume la gură, gesticulînd, declamînd. vă mai amintiţi de bob din twin peaks? sau de rambo? ăsta era o combinaţie de ăla şi de ălalalt. de la clingonieni pînă la alfa-centaurieni nu s-a mai văzut aşa ceva. mugabe e umbră faţă de ăsta. nu te pui cu tatăl suprem al demenţei. demenţei caricaturale. preşedinte. de două ori. ăsta da popor. să mai spună cineva că nu e ăsta popor ales. păi care era probabilitatea ca unu ca ăsta să ajungă ceva, darămite cineva, unde mai pui că şi preşedinte? 1/infinitate. şi atunci?

adaptare, în stil prezidenţial, după "desenul din covor", nu de cărtărăscu, ci de henry james

habemus vrajeala

au ales astia un papa. e nebuna omenirea! unora le bitiie capul de bucurie ca a fost ales unu. prin vot oameni buni, nu prin vreo actiune divina! de parca ar fi fost posibila. bine ca nu vine philip gordon sa spuna ca au fost furate alegerile. hai ca s-au scos procurorii monicai macovei, o sa-i suie pe cardinali pe capota masinii obligindu-i pe babaci sa jure pe biblie ca au votat cu o singura mina. va dati seama citi prosti sint pe lumea asta? va dati seama cit de usor pot fi prostiti astia? ati vazut-o pe aia cu fumu? o ardeau pe mistic inainte. ba negru, ba alb. imi dau seama ca orice rahat impachetat poate avea succes in universul asta. am impresia ca ma sufoc de atita luciditate. nu mai e nimic de facut cu omenirea asta. simt dezamagire. sau ce-o fi asta...

sorţii au jucat în deplasare pentru robert turcescu

cu toate că ignatencii au pus-o de-un atac energetic dîndu-i luminiţei anghel, cînd ţi-era lumea mai dragă, perversa ca pe tîrgu ocna, sorţii au jucat în deplasare pentru robert turcescu. cu un adversar mai puţin, renghiul a venit din partea unuia al cărui nume cică ar coborî din aruncatorul şef de babaroase, cel care îşi justifica traversarea unui rîu cu trei cuvinte: alea iacta est. că finalul expresiei a coborît şi în bafta lui robi, e deja istorie. deşi publicul l-a blagoslovit cu ditamai bila albă, juriul, încăpăţînat cu risipa de puncte, i-a dat pas la şenghenul muzical, lăsîndu-l pe lăutarul colonel să cînte doar pe la masa deja lustruită a postului b1, alături de nălu de la meteo şi de jack de la găgeşti. o nuntă cu mireasa deja furată şi o masă prea plină pentru un măscărici mediocru! 

america latina, pamintul unde revolutionarii sint mai mari decit revolutiile insesi

articol dedicat lui hugo chavez

pe masura ce europa si sua isi adincesc ridurile pe un corp demult imbratrinit si hid, controsionat de prea multa legare la cap cu o seriozitate stupida si fada, america latina traieste, da din miini, ne arata ca bucuria doarme in gesturi simple, asteptind doar o bataie pe umar pentru a se lasa invitata la dans, ca se poate descurca si fara a transforma orice ineptie intr-o perpetua competitie sterila, lipsita de vitalitate, ca vlaga nu se conjuga neaparat cu masa plina, ca a trai nu inseamna sa ajungi primul la linia de sosire a nesemnificativului investit cu sfintenii derizorii. america latina isi are drogurile ei sociale, mizeria, bubele ei, dar niciodata nu triseaza in relatia cu simplitatea vietii. ca bogatia nu e o relatie decit a unor clase privilegiate, deja bate in continutul a 99% din istoria omenirii. europa si sua, deslusite in nota goanei dupa un confort accesat gretos, criminal de multe ori, si dincolo de ideile neroditoare ale materialismului de consum intors pe toate fetele, se misca butucanos prin praful istoriei, tronind peste o lume de mediocri dresati cu gusturi cultivate ca sedativ al uniformizarii. ratacirea lor nu va fi una labirintica ci o incurcatura in jurul propriului git. america latina inca e izvor de idealism. cit va mai curge, lumea isi va mai putea racori fruntea incruntata, isi va mai astimpara seceta interioara adusa de o institutionalizare pina si a abstractului. america latina inca mai e revolutionara. cu toate ca gesturile ei sint caricaturizate de "lumea democrata", agresivitatea marketingului politic devenind pistonul pe care se actioneaza pentru a credibiliza aceasta poveste. nu sintem departe de maniheismul inchizitiei, democratia si dictatura devenind ce-i drept, scoala oricarei demarcatii postmoderne. numai ca, urmind indicatiile drumului definit, ajungem la o prapastie a identitatii, la o inhamare a eului la caruta globalizarii. revolutiile americii latine sint in fapt ideile revolutionare ale unor indivizi nascuti din nimicul epocii lor, indivizi dispusi sa raspunda cu manifestari departe de conventionalul obositor al discursurilor oficiale, oricind capabili sa sfideze jocurile negustoresti ale marilor puteri, in pofida faptului ca pretul platit e chiar viata lor. e vorba de un cubism al politicii, ochii dezintegrati ai disperarii reusind sa strapunga prin asimetria si din destinatia marginala rezervata toata demagogia violent infipta in mentalul cetatenilor lumii incolonate. vocile invizibile ale nedreptatii prind a se coagula in rezervatia de idealism a unor indivizi egali cu simplitatea americii latine. si america latina stie cel mai bine sa-si iubeasca eroii! eroi mai mari decit revolutiile insesi!

cum basescu e iubit de dumnezeu, dar fara sa stim daca basescu il iubeste pe dumnezeu!

cum dumnezeu, ispravind cu facerea lumii, nu mai avea ce face cu miinile, le-a pus taman pe crestetul lui basescu. ca noi am zice ca mai degraba l-a luat la palme, asta numai marea istorie poate decide! supusul domnului, nefiind la curent cu intimplarile lui leon al treilea de acum 1300 de ani cind pentru o icoana se platea cu viata, s-a pus sa impodobeasca tot ce-a prins cu sfintisori, ingerasi si toata suita cereasca. invatat de mic cu spaga si capu-n gura, basescu isi confirma statutul de bisnitar, spunindu-ne ca intre el si dumnezeu nu-i loc nici macar sa arunci un zar, nelasind pe nimeni sa-i gestioneze parteneriatul cu divinitatea. in familia lui numai vinzarile se fac prin intermediari si, musai, anterioare.
 
propun un sofism pentru plesu:
 
basescu e iubit de dumnezeu.
romanii il iubesc pe dumnezeu.
basescu ii iubeste pe romani?

ps 1! basescu il iubeste pe dumnezeu? raspunsul in episodul urmator!
ps 2! al mare si de sus sa aiba grija cu boschetaru', caci asta miine-poimiine ii fura locu'!  

greu de revocat!

danilet nu se da dus. probabil sa nu strice feng-shuiul frezelor nespalate din csm. pare mai mult o conjuratie a samponului impotriva flower power-ului de la butoanele justitiei. baiatu' cu vagoane de carti la activ nu vrea sa faca egalitate cu pasivul votului judecatorilor confrati. o arde pe persecutatul, o neaga procedural, isi zbiara nedreptatea prin toate cocinele basiste, mai are putin si o coteste spre ordinul cetacee numai sa-l bage in seama vreun greenpeace mai de doamne ajuta. oamenii rai au pus-o de-o executie tocmai impotriva neplatitorului de pensii, dar tot atit de salvator de neam. caci demersul lui e frate cu istoria, muchie de colt cu eternitatea. cot la cot cu dalai lama, printre atitea griji, corvezi, justitiaru' nu uita sa dea indicatii, cu bataie in fundu' posteritatii, despre reforma, despre statul de drept, despre viitorul romaniei, despre orice mama dracului o fi, numai sa vada rominu' cit de confucius e cetateanu nostru.
agatat de centura neagra din cv si-n spagat cu triunghiul mortii, danilet se leaga de scaun mai ceva decit spasmodicul condamnat la moarte de ultimele clipe de viata.
p.s. 1 danilet a fost revocat!
p.s. 2 danilet se pregateste sa conteste revocarea!
p.s. 3 fratilor, sa punem mina de la mina si sa-i luam astuia un sampon, face bine la blitul cu istoria!

lipsa de idei...

am porniri. sa scriu. renunt. n-am despre ce. chiar asa? deocamdata, asa e! ma chinuiesc cu framintarile mele. nu m-ar deranja daca as chinui si pe altii. stiu, etichete. cit sa impodobesc un brad. dar sezonul a trecut. somn sau lipsa de idei? somn in schimbul lipsei de idei? idei despre somn... asta sa le impac pe toate. 

cerul vinului se sparge la supape
umplînd zilele vreunui pahar,
cînd marţea aromei dansează la clape
cînd joia beţiei stă trează-n calendar!

clinchetul sticlei începe să-mpartă
mîini în încrucişări duioase,
ţăndări se desprind de-a lor artă
retrăgăndu-se în lut şi în oase.

pariati pe noul papa!

dupa ce zarurile au fost aruncate de doua milenii peste zorii civilizatiei ajungind la noi sub forma babaroaselor rostogolite de barbugiii de mucava ai tavernelor timpului, iata ca miza ludicului prinde din nou substanta. nici n-a apucat actualu' sa descalece de pe imperiu, caci s-au si activat uliii pariurilor in a propune tot felul de scheme pentru ocuparea dreptei tatalui. se joaca atit cu gol in prima si a doua repriza, cit si la handicap. cum politicall correctness functioneaza si la nivelul celor sfinte, pe lista scurta de asteptare s-au insinuat citeva pete de culoare, aducind pe pamint ceea ce numai in cer parea posibil: egalitatea supusilor. in fapt, un fel de meci nul al teoriei cu practica, al istoriei cu metafizica, al cuvintului cu fapta. la concurenta cu real madrid - manchester united, dar cu o cota ceva mai bunicica, peter turkson si francis arinze par sa dea mat la alb. ca si cum zarurile s-ar dezbraca de alb pentru a ramine in pielea neagra a punctelor!
ps! al nostru, desi nu este cotat la vreo casa, isi pastreaza sansele intacte! nea dane, ciocoiul ponta e de vina!

demisia de la dreapta tatalui!

starul numarul 1 al bisericii catolice a bagat in prelungiri toata lumea inchinatoare de la stinga la dreapta. plictisit sa tot stea de-a dreapta tatalui sau sa fie deranjat de vreun inger ratacit prin zugraveala lui michelangelo, babacul de la roma si-a anuntat demisia din scaunul papal. si nu oricum, ci cu preaviz. asta daca merkel nu o va baga la inaintare pe reding sa-i aplice un mcv articulat cu procedura de infringement incit sa-l tina legat de sfintu petru vreo douazeci de vesnicii.
n-ar fi de mirare ca urmatorul sa fie stramosul actualului. criza impune cresterea virstei de pensionare, asa ca n-or fi astia din zilele noastre, care sint contemporani cu fotonul, iphone-ul si cu basescu, mai prejos de noe, matusalem sau avraam! 
ps! conclavul de la vatican il propune ca papa pe dan diaconescu. pe pfa!

fiţi deştepţi!

înhăitată cu afurisenia, presa a fost luată la picioare de boşii de la ue. cică asta mică şi din ce în ce mai mult electronică le-a bagat în vise urîte pe sfintele maici din sistemul judecătoresc. semantica n-a stat nici ea degeaba, degenerînd în îmbogăţirea limbii române cu sensuri coercitive. sporovăitul a devenit, natural, ameninţare iminentă, rostirea numeleui vreunui acrobat în ale măreţiei dreptului s-a întrupat în anatemă, deci facă-se voia celui din deal şi a enoriaşilor de partea dreaptă ca orice vorbă să fie cîntarită cu barossul de mcv-ul luminăţiei lumii vechi. că băieţii de la ue sînt totuna cu fetele de la bucureşti, nu-i nici tragere de timp, nici intrare în prelungiri. ci o mascaradă mai hîdă decît băşcălia. pînă la  următoarea zvîcnire din cap a ue, puneţi-vă de pe acum cătuşele de cetăţean de mîna a doua!

Cesare Beccaria - Despre Infracţiuni şi pedepse

"Atunci când probele unei fapte depind unele de celelalte, adică atunci când indiciile nu fac decât să se susţină reciproc, cu cât se aduc mai multe probe, cu atât este mai mică probabilitatea faptei, fiindcă acele situaţii care ar duce la anularea probelor antecedente duc implicit şi la anularea probelor ulterioare. //Atunci când probele unei fapte depind toate de una singură, numărul probelor nu contribuie nici la creşterea, nici la diminuarea probabilităţii faptei, fiindcă întreaga lor valoare constă în valoarea acelei singure probe de care depind toate celelalte.// Când probele sunt independente unele de altele, adică atunci când indiciile se susţin altfel decât prin ele însele, cu cât se aduc mai multe probe, cu atât creşte probabilitatea faptei, căci falsitatea unei probe nu are influenţă asupra celorlalte. Mă refer la probabilitate în cazul acelor infracţiuni care trebuie să fie certe pentru a fi pasibile de pedeapsă. Dar nu va mai părea un paradox pentru cel ce consideră că, riguros vorbind, certitudinea morală nu este altceva decât o probabilitate, dar de o asemenea importanţă încât este numită certitudine, căci orice om cu bun-simţ o acceptă în mod necesar dintr-o obişnuinţă născută din necesitatea de a acţiona, şi face acest lucru înainte de a începe orice fel de speculaţie; pentru a constata vinovăţia unui om este aşadar nevoie de acelaşi fel de certitudine ca aceea care-l călăuzeşte pe orice om în cele mai importante acţiuni ale vieţii."

cartezianismul lui băsescu!

băsescu e cartezian. cu manta o dă-n-ndoială interogativă. există, deci face politică. sau invers. stelele nu s-au decis. demisu' nu se lasă cu una cu două, coabitează, semnează ca primaru privilegii personale, se cocoaţă pe cartea de istorie, fie că nici măcar buda din fundul curţii nu-i oferă singurul spaţiu "nemaro" la dispoziţie decit pe-o juma de împăturire. el e statul, mă! noi, "nestatul"! hali-l-ar maroul! el e interesul naţional, mă! omega întoarsă-n alfa. îl şi ajută faţa! sau spatele!
nu vă speriaţi prieteni, şi voi arătaţi la fel, şi voi sînteţi la fel, gropa lui e a voastră, bunăstarea lui e prăbuşirea voastră, voi l-aţi creat, voi sînteţi în fiecare gest al lui, în fiecare dejecţie a acestui batracian corcit cu ura!

ana ivanovna, iti spun, o zi ciudata...cu tulburari, cu intorsaturi, nici n-am cuvinte sa-ti descriu ce-am patit, dar dumneata esti femeie trecuta prin viata si-ai sa ma intelegi, nu-i asa ana ivanovna, nu-i asa? dar stai putin, si daca-ti spun, o sa pastrezi secretul? caci dumneata si mai deunazi ai dat totul la iveala lui andrei andronovici. si te avertizasem ca el era ultima persoana care ar fi trebuit sa afle... promiti ca de data asta n-o sa-i spui? fie, chiar daca ii spui, sa stii ca nu ma intereseaza, ba mai mult, pe dumnealui o sa-l sfidez, iar pe dumneata n-o sa te mai consider prietena. ha, n-o sa-mi mai fii prietena. stiu ca dumneata ai o multime de alti prieteni, dar sa stii ca nici unul nu-i ca mine, punem prinsoare? uite cum stau lucrurile, ana ivanovna, dupa cum ti-am spus, azi s-au intimplat destule lucruri ciudate. si nu ca ti le spune un tinar pe care dumneata ai fi incredintata ca virsta l-ar infierbinta pina la a ingrosa orice fapta, ci odata povestite, imi vei da dreptate.  jur ca imi vei da dreptate! de dimineata m-am trezit cu ginduri marete, asa le numesc, si imi spun "ce zi interesanta" asta numai raportat la gindurile mele, nidecum intuind ce avea sa se intimple. ma trezesc, maninc si plec spre zahar pavlovici. cu el stabilisem de cu seara sa ne intilnim, numai ca in drum spre dumnealui ce crezi ca vad? o tinara care se zbatea in apa, stii dumneata, in dreptul podului x, chiar acolo, nu te mint deloc. cum nu stiu sa inot, incep sa strig, ma uit in jur, nimeni, ma apuca panica, apoi furia si ce crezi ca fac? ma arunc dupa dinsa, iti spun inca o data, nu stiu sa inot, dar asta am facut. in acel moment, parca insufletit de gestul meu, o apuc pe tinara de mina si, nu ma intreba cum, o trag spre mal. intre timp doi tineri, nu ma intreba de unde rasarisera, inotau spre noi, scotindu-ne aproape in acelasi timp din apa. probabil ca am lesinat, caci m-am trezit pe o pinza alba alaturi de tinara careia am incercat sa-i salvez viata. si cine crezi ca era? mai sa lesin a doua oara. era chiar sora lui zahar pavlovici!

e ora doua si nu pot sa adorm. ma cintaresc prin tot felul de ginduri, amintiri, intimplari, numai, numai sa... e inutil. simt ca nu voi mai adormi vreodata, desi stiu prea bine ca nu e asa. sint epuizat, as da orice pentru a cadea in acea stare dulce de inconstienta. sa fii inutil in fata somnului! ce idee mai e si asta? obosit, obosit, obosit. dar inca treaz. un corp care refuza contractul zilnic cu odihna, cedarea care l-ar mingiia, care l-ar izbavi de zbuciumul unei zile oarecare. stiu ca ma supun unui interogatoriu inutil. la fel de inutil ca minutele care trec si trec incolonindu-se la locomotiva compulsiva a timpului. stare de vagabondaj mental cu gari, fara gari, cu opriri in frinturi de revolta, de neputinta, eu neputincios de-a binelea, eu constient si parca refuzind aceasta constienta, cuprins de mihnire, intors de pe-o parte pe alta intr-un du-te vino de citiva centimetri de latime a patului, ah, inchisoarea mea, inchisoarea nesomnului meu, eu, prizonier neprietenos cu gardienii imaginari, neimpacat cu sentinta vinovatiei rostite de un trup ranchiunos suparat pe somn, pe somn, pe somn. timpul alergind, opreste-te dracului, opreste-te, ai sa cazi, ai sa cazi si-ai sa-ti rupi minutele, doctori de secunde nu exista pe lumea asta, nici nu te gindi la mine! e ora... trebuie sa fie... ce conteaza, ii invidiez pe oamenii care adorm repede, acum trebuia sa fi fost cu mine, macar incalzit de somnul ei, de acel trup parca cedindu-se si in somn, linistit de moliciunea acelui abandon incestuos. macar acum sint proprietarul de drept al latimii... cit o fi ceasul, ai sa cazi, ai sa cazi...

demistificari

fiecare om cu ura sa... numai cei ce nu-si cunosc ura pot sustine contrariul. la tolstoi era cu fericirea/nefericirea pe familie. eu nu mi le-am epuizat pe ale mele, dar la nivel de familie!
binele se invata, pe cind cu raul e alta poveste... sau alta origine: in noi!
binele e o conventie, raul o realitate.
viata e o curgere, atunci de ce bilanturi la sfirsitul fiecarui an? poate fi o noapte altceva decit e ea in sine?
daca am ceva de reprosat? au avut altii grija de asta. impliniri? da, inca un an mai aproape de nimic. regrete? te-am injurat de mama cumva?
 

200 de ani de la anexarea basarabiei

sentimentul anti-rusesc nu-i de data recenta, dar nici vecin cu imemorialul. punctul de cotitura il constituie anul 1812 cind turcia (stapina de facto a principatelor romane) cedeaza rusiei, prin tratatul de la bucuresti - 16/28 mai 1812, ceea ce se va numi basarabia, adica teritorului dintre prut si nistru. 

„Articolul IV: Prutul, de unde acest râu pătrunde în Moldova, până la vărsarea lui în Dunăre, apoi din acest loc malul stâng al acestui fluviu până la Chilia şi la vărsarea sa în Marea Neagră, vor forma hotarul celor două imperii: Rusia şi Turcia.
Articolul V: Partea din Moldova aşezată pe malul drept al Prutului este părăsită şi dată Sublimei Porţi, iar Înalta Poartă otomană lasă Curţii imperiale a Rusiei pământurile din stânga Prutului, împreună cu toate fortăreţele, oraşele şi locuinţele care se găsesc acolo, precum şi jumătate din râul Prut, care formează frontiera dintre cele două imperii.”

de atunci, animozitatile dintre rusia si romania (in toate formele ei statale) s-au amplificat, socialismul de sorginte sovietica fiind cel care a consfintit un fel de ura, mai mult univoca decit reciproca. 
mesajul anti-rus a fost preluat si in disputele electorale portocalii cu efecte devastatoare pentru cei etichetati a avea afinitati ruse. s-a creat si o masa critica de imbecili care halesc orice fruct otravit propus de propagandistii abjecti ai mascariciului vaporean de cotroceni. 
pot sa inteleg acest bilci, dar ce nu pot ierta e faptul ca din masa asta de imbecili nu a fost unu care sa initieze vreo actiune de comemorare a rapirii basarabiei. rezulta ca sentimentul anti-rusesc e doar o vaca aducatoare de voturi smulse unor dobitoci care nu au legatura cu specia umana. adica te postezi in referinta anti-ruseasca, dar ignori trecutul, ignori punctul initial al raportarii, ignori lantul cauzalitatii. 
me.re.u stupidul, cica profesor de istorie, n-a scos o vorba, caricatura raspopita - neamtu - a cultivat un soi de impotenta intelectuala altoita cu o voma a inferioritatii la adresa rusiei, dar n-a amintit nimic despre cei 200 de ani de la ruptura artificiala a basarabiei de principatul moldovei, toti basistii si-au dat si ultima suflare electorala anatemizind rusia, dar s-au infundat in amnezia istoriei, ignorind comemorarea celor doua secole. probabil ca multi dintre ei habar n-au de acest punct al istoriei romane, ei fiind doar bacteriile purtatoare de ura si prostie, tradatorii de serviciu ai firimiturilor oricarui regim scabros. cit despre ciudateniile care le urmeaza fanatic dejectiile, sint alte regnuri care sa-i inghita in taxonomia lor.

contractul nesemnat cu romania

romania e ca bursa. in privinta atomicitatii. tara diviziunii pina in dunga. infinitatea e o incluziune subtire a batutului cimpilor. campionatul mondial la imbecilitate isi are asigurat primul loc pentru citeva decenii. din pacate, de romani. unde mai punem ca nici macar n-am reusit sa cream vreo umbra de concurenta care, cindva, sa ne dea brinci de pe podium.
am reinventat comunistii, ne-au mai ramas cromagnonii. potential avem, ce ne lipseste e doritul victoriei mai mult decit adversarul. nu-i nimic, il avem pe nea dan. omu' a cumparat pe pfa oltchimul, deci teoria evolutionista e o bagatela.
carieristul de serviciu a facut ce-a vrut in cele doua reprize ale istoriei recente. s-a pupat pina la schimb de saliva cu regimul comunist, ca tot el sa-i dea in cap cu maciuca. o maciuca cit o semnatura din pix. din pixul lui. al de i-a facut ba colonei, ba ministri, ba tuteri pe toti mediocrii, nemernicii, ipocritii, jigodiile, parasutele. sa scapam de plaga asta o sa avem nevoie de cel putin doua decenii. asta daca nu va veni vreun altul care sa ne dea un sut sa ne afunde si mai mult. caci poporul asta are resurse inepuizabile de a sta pres, insa atunci refrenul "hai cu egalarea" va suna ca un slagar pe care numai melancolicii si-l vor mai permite intre un sughitat nervos si o ceasca de amintire.
romania mea e o fictiune, un contract intre "a nu fi" si "cum trebuie". nu cred ca apuc sa-l semnez, nu cred ca apuc sa-l inregistrez in oficiala istoriei. nici macar sa-l trec pe curat.

libertatea de imprumut

incepind cu 1989 avem o libertate de imprumut. ni s-a dat, ni s-a livrat. luati-o, faceti-va treaba cu ea. iar noi am uitat s-o umplem cu solidaritate, compasiune, patriotism. am uitat s-o desenam in corespondenta cu geografia identitatii noastre. cind ne-au livrat-o cu forma de imprumut, stiau de ce. era una ieftina, iar capitalul de naivitate al poporului era imens. la inceput, aparatului de partid, securitatii nu le-a prea convenit amestecul asta brutal. le deranja stabilitatea. insa au invatat rapid si si-au dat mina. o solidaritate mercantila pentru o libertate tranzactionata cu tot cu fantoma unui popor.
dupa 1989 aveam nevoie de vindecare. dar pentru vindecare ai nevoie de doctori buni. pe care noi nu-i aveam. locul lor era ocupat de vraci, sarlatani, oportunisti. in 20 si ceva de ani am ramas incremeniti in aceeasi preistorie a sperantei. o speranta primitiva, primara. 
istoria nu se scrie cu sperante, ci cu fapte, iar noi refuzam sa invatam!

balanţa, de ion băieşu

bizarul pare să fie elementul care coagulează toate evenimentele, fie că este închegat prin utilizarea umorului negru, fie prin observarea şi inserarea realităţii în discursul personajelor, în descrierea evenimentelor, în portretizarea cotidianului. compasiunea nu este ataşată decît evenimentelor strict personale (moartea tatălui nelei, moartea lui titi), schimbul emoţional cu comunitatea fiind strict o relaţie de consemnare. întîmplările ciudate curg haotic, cele mai multe fără a fi puse sub semnul realităţii, aluviunile anormalului îmbogăţind doar necesitatea personajelor de a exprima. ce? de răspuns nu e nevoie, căci personajele par să posede capacitatea de a înţelege orice situaţie, să-şi fi obişnuit stomacul reflecţiei cu cele mai stupide deformări ale realităţii. 
nela şi mitică sînt cele două personaje principale ale romanului, nela o proaspăt absolventă de psihologie ce a fost repartizată într-un orăşel îndepărtat de capitală, mitică, un medic din oraşul respectiv. evenimentele sînt potrivite în aşa măsură încît personajele să se cunoască într-un cadru tipic romanului: nela este supusă unei tentative de viol, mitică fiind salvatorul acesteia. tentativa de viol nu e începutul peripeţiilor eroinei, alte evenimente prefigurînd această nefericită întîmplare. nelei îi moare tatăl, iar ajungerea în orăşelul în care a fost repartizată fiind marcată de inundaţii, pierderea unei valize, un tren surpaaglomerat, dialoguri aiuristice.
umorul negru deformează povestirea, o supralicitează în privinţa crediblităţii, dar nu maschează condiţiile mizere, pauperitatea, condiţia precară a existenţei, lipsurile materiale şi spirituale, malversaţiile unui sistem corupt.
în absenţa gesturilor specifice iubirii, personajele îşi găsesc complementaritea, înfiripîndu-se o poveste de dragoste, cum altfel dacă nu atipică.
deşi pare necopt: scăpări în consecvenţa construcţiei narative (deşi la pagina 96 mitică spune că a citit caietul lui titi din scoarţe "L-am citit de la un cap la altul", la pagina 185 acesta îi cere nelei să caute testamentul din interiorul filelor însemnate "Vezi dacă găseşti testamentul."), explicarea insuficientă a unor evenimente (găsirea cadavrului dispărut al tatălui nelei), poveşti nerelevante în economia firului narativ, romanul are vervă, se citeşte în ton alert, captivant. ca un strigăt de la care nu se aşteaptă răspuns!

În memoria lui Adrian Păunescu

Pe 5 noiembrie se fac doi ani de tulburătoare neîmpacare cu viaţa, cu dispariţia, cu sensul, cu mersul lumii, cu neputinţa în faţa acestui pămînt pofticios care ne vrea pe fiecare în parte...

"O, cît de repede se face toamnă,
mult peste floare, puţin peste ghimpi,
aud cuvintele cum se îndeamnă
să-l nască pe Domnul Acestei Limbi.

Atunci iubirea dintre cuvinte,
iubirea dintre noroi şi rai,
iubirea dintre frig şi fierbinte,
îl naşte pe Domnul Acestui Grai.

Cînd unul geme şi altul contemplă,
vine furtuna, norii se coc,
înscăunîndu-l pe popa de treflă,
pe antonpannul fără noroc,
ce este şi Domnul Acestui Joc."

dezabonarea de la normalitate

departarea, traita pina in 1989, de modelul occidental a creat idolatrii medicore. orice boritura occidentala e lustruita, impachetata si pusa sub perna. ba chiar periata cu gesturi de sacralitate, si, nu de multe ori, aparata pina la fanatism cu tot felul de clisee, de maniheisme caraghioase, contagioase.

nulitatile au un apetit grozav de a-si face relicve din fecalele occidentului, iar occidentul nu intirzie in gestul de a le intari aceasta coprofagie. plus ca le raspunde cu o portie mare de colonizare la care berbecii nu numai ca nu gindesc sa se opuna, ci chiar li se pare o datorie sa si-o puna, precum un jug, pe dupa umeri, scutindu-i pe stapini de gestul inhamarii. sintem in momentul in care chiar si indiferenta occidentului pare o noima axilogica pentru neofitii jugului. insomnia nulitatilor s-ar declansa numai in momentul in care nu cumva saliva occidentalului sa nu cada direct pe fata lor.

rebusul social a devenit un tarim in care definitiile sint cioturi ale enervarii unor parveniti care se tot incurca in solutiile propuse. incrucisarile de cuvinte curg numai pentru a aduna noroiul si aluviunile nulitatilor, dar niciodata pentru a descifra palierele vindecarii.

dupa ce au furat cu toate bratele oportunismului, musai sa opuna si tupeu. si picioare in coastele celui care nu s-a invrednicit sa cedeze din substanta sinelui. iar asta in timp ce occidentalii se inchid in ipocrizie si cultiva, in continuare, orbirea.

dezabonarea de la normalitate pare culoarul pe care alearga haotic aceste nulitati cu genunchii zdreliti de la atitea matanii batute in fata cosmopolitismului ieftin. o dezabonare care le inchide ultima usa spre treapta vindecarii!

cătunul, oraşul, casa cu coloane, de william faulkner

cătunul, oraşul, casa cu coloane, o treaptă lăsînd-o în urmă pe cealaltă, trepidaţia uneia încheindu-şi socoteala în urmatoarea şi cîte puţin şi în celelalte ca în definitiv traseul să fie chiar ultima dintre ele. la care adăugăm paşii. paşii lui flem snopes. pe urme, alţi snopes. şi un nesnopes, singurul, deşi născut tot snopes. snopsii contra tuturor. un trecut întrecut de viitura prezentului.
prima treaptă, doar o sosire la moşia franţuzului, în aparenţă inofensivă, mediocră precum istoria de pînă atunci a acelor ţinuturi sudiste complicate doar în livrarea unui răspuns la pierderea războiului de secesiune. apoi acapararea lentă, greoaie, dar sigură, urnită de un flem snopes egal cu inchiziţia propriilor sentimente, mestecîndu-şi ritmic fălcile, la început de cinci cenţi, apoi în gol, şi ascensiunea de băiat de prăvălie la moş will varner, vînzîndu-şi impotenţa pe infidelitatea soţiei, profitînd de natura risipitoare, înjugătoare a unei elene a ţinutului yoknapatawpha: eula verner. eula verner cu păcatul ei, păcatul naturii implantat într-o margine de fiinţă nepăsătoare chiar la propria irosire. mezalianţa este singura cale care pare să rezolve furia bătrînului varner. dar şi sărăcia lui flem. vînzător, administrator la uzina oraşului, vicepreşedinte, preşedinte de bancă. fără scrupule, fără precupeţirea vreunui gest, un tic-tac mecanic, "cangrenic", imperturbabil în efect, admiţind că posibilitatea ratării ar fi un decont inadmisibil.
ratliff e singurul narator care participă la acţiunea celor trei romane. filosof rural, cu o inteligenţă vie, anticipînd, dar nereuşind să nu cadă în plasa lui flem. gavin stevens, avocatul citadin, i se alătură. din partea a doua a trilogiei. sînt singurii care luptă împotriva naturii cupide a lui flem snopes. luptă împreună, cu rîndul, concomitent. o luptă din umbră, mai mult profilactică, un contraatac care să limiteze efectele, transformată în obsesie.
flem snopes moare ucis de un alt snopes, mink snopes. care pare că toată viaţa lupta nu a dus-o numai cu cei din jurul lui, ci în primul rînd cu divinitatea, cu natura, cu timpul, cu răbdarea, cu conjugarea acestor forţe inexorabile, conspiraţie care-l urmăreşte, depăşeşte, sfîşie. împăcarea o va obţine numai cînd cei treizeci şi opt de ani de închisoare îşi găsesc libertatea în actul uciderii vărului său. o crimă mai mult sau mai puţin intenţionat ajutată. de avocat şi de fiica vitregă - linda snopes.
trilogia unui personaj care nu rosteşte mai mult de cîteva zeci de fraze. nici alea închegate. dar care izbuteşte să creeze o punte între celelalte personaje. romanul cu cele mai puţine replici rostite, gîndite de personajul principal.

ponta devine geoana!

ce n-a reusit miciurin altoind bobocei de trandafir cu ceapa din mormintul lui tutankamon, e pe cale sa ne livreze genetica umana: ponta devine geoana. cred ca omu’ si-a facut agenda politica pe cel putin 5000 de ani caci arunca in stinga si-n dreapta cu iertarile, cu ridicarile din umar mai ceva ca papa ioan paul al doilea pe ultima suta de metri. maior e luat de bun pe cite mandate o fi dorind, vulpescu, chitoiu divizati in vini infinitezimale, deci scuzabile, la rocada din justitie nu are mutare sa contraatace, nici macar vreun mustang troian ratacit care sa scuture la vreun dimb droaga prezidentiala, la dictarea lui barroso a raspuns cu saru’ mina la niste avioane mai proaste decit migurile actuale, precum si cu un “pas” la popor, pe udrea, videanu, ungureanu, boc, vass i-a lasat pe mina antenei 3 sa-i judece in audiente si ratinguri, din miini nu se mai descurca caci cica le are legate, plus ca ne trasneste de ceva timp cu un ris timp si un optimism stupid cel putin mai mare sau egal cu 60% din voturile din decembrie. singurul cu care pare sa se razboiasca e nea dan, al de cumpara pe persoana fizica si, bineinteles, pentru popor tot ce-a mai ramas din industria romaneasca. poate ca doar la asta are dezlegare de la licurici si furnicute! hai cu geoana, hai cu egalarea!

me.re.u la treaba mare. poftă bună!

premierul cu mandat mai scurt decît cursa de la le mans, făcînd în descălecat parcă întrecere cu infinitezimalul legilor fizicii cuantice, după ce a revigorat formula tanatică "munca te face liber" ţipînd la tătăiţii care încercau să-şi deszăpezească sufletul cu o litră de ţuică, a pus-o de-o practică egală cu teoria. adică s-a pus pe muncă la foc automat. ce-i drept, mai puţin decît descărcatul unui automat ak 47. căci cam atît trebuie să-i fi luat bravului plăieş preocupat în maţ şi în alexandru graur ca să-şi întocmească lista de stolnic şi paharnic. cum obiceiurile s-au mai schimbat de la ştefan ăl mare pînă la noi, pe lîngă haleală şi şpriţăraie, pe listă şi-au făcut loc şi unghiere, papucei, pieptănaşi, pomadă şi parfum. o fi uitînd omu' că pe lîngă un sul de hîrtie igienică merge şi un bax de pamperşi? căci la atîta treabă mare, nu strică o asigurare în plus! 

asta-i infractorul! :)

England v Ukraine: Tom Cleverley learns that Wayne Rooney's boots are tough boots to fill

By Paul Hayward, at Wembley Stadium

In the hallowed No 10 shirt, Tom Cleverley represented the hope that hidden among the 66 Premier League starters available to Roy Hodgson there is a core of fresh talents to grace a World Cup in Brazil.

A tougher reality was presented to the young Manchester United midfielder here by Ukraine’s blue-shirted sentries, who snatched the ball off him early and sent him beetling harmlessly around the pitch until he was replaced by Danny Welbeck, who was much more effective, after an hour.

sursa:  The Telegraph

n-oi intelege exact ce vrea sa spuna nenea asta, oricum de bine nu-i, iar confirmarea mi-a venit din sursa directa: vizionarea meciului. povestea? cleverley asta mi-a furat cistigul la pariuri. :) cind ai 6 metri de spatiu liber si tu te incapatinezi sa trimiti in al ultim metru al portii din alti cinci perpendiculari cu plasa, buzunarul imi ramine gol. macar mie mi-a dat gol! :)

6/7400000

dupa intilnirea un pic cam bezmetica cu noul afonso henriques (de data asta de bruxelles) cel de origine de prin "marginea europei colt cu oceanul atlantic", ponta incearca sa justifice nota luata la dictarea sus-amintitului: 6 > 7400000. cica la reusita 6/7400000 nu ar fi stat scula aia controversata lasata mostenire de liliana minca, ci o noua teorie a probabilitatilor: pr-ul lui traian basescu. care teorie isi are radacina in nesfirsitul lant cauzal al lui kant, neam de canon cu seria cauzalitatii lui tolstoi. nu vor fi stiut inaintasii la vremea lor ca ceea ce nu poate fi localizat in spatiu si timp, public relation se numeste, dar de asta cartile au trimiteri la subsol!

orbirea unei tari

rominia a devansat scenariul romanului eseu despre orbire. in toata dezvoltarea aia nebuneasca a mizeriei umane exista o salvare: o femeie care vede. rominia parca ar continua, cu individualitate artistica proprie, firul narativ al eseului de luciditate: isi ucide vederea. 
am impresia ca nimeni nu e constient de starea actuala a rominiei. inca se danseaza pinguinul, iar buricul loveste mecanic in fruntea tarii. e cit se poate de vizibil ca-n rominia e dictatura. procuratura, csm-ul, ccr-ul, sri-ul, sie, spp-ul, celelalte sferturi militar-informatizate zac pe tone de bani. si de teama. teama picurata. cu bani, cu ascultari, cu amenintari, cu represiuni, cu denigrari, cu mizerii, cu minciuni. sri-ul are bugetul pe 2012 de aproape 1 miliard de lei. repet, 1 miliard de lei. asta in conditiile in care sanatatea are 5.5 miliarde de lei. vad multi tineri (foarte prosti, infinit de prosti, nici n-ai zice ca-s oameni) care toaca tema comunismului, a dictaturii impuse, a consecintelor ceausismului etc. adica scrutezi trecutul, dar prezentul ti-e indiferent. vad multi tineri (foarte prosti) care fac atac de parada cum ca ar contribui cu nu stiu cit la bugetul statului, dar ca statul nu le returneaza nimic. adica te revolti ca statul iti opreste nu stiu citi lei, ca ti-i toaca aiurea, dar te doare in cur ca banii tai se ard pe 15 mii de informatori abjecti. adica manifesti o ura burgheza fata de un individ fara adapost, dar manifesti acceptare fata de niste paraziti care implicit iti vor afecta comportamentul cetatenesc. la romini, luciditatea pare sa functioneze in reprize. nimeni nu sesizeaza cum personajul asta inferior speciei umane confisca functia, cum se identifica cu institutia ca si cum ar fi corp comun, cum isi foloseste puterea pentru a o folosi in interesul personal. orbilor, aveti copii, aveti dorinta de viata, sinteti castrati de pesimism, faceti ceva!

cobaiul traieste...

"Daca urmezi o dieta atunci cand te simti rau, probabil ca te vei imbolnavi si mai tare", a spus unul din autorii analizei FMI, Nicoletta Batini.
 "Măsurile de austeritate aplicate pe timp de criză conduc la adâncirea recesiunii şi produc deteriorări permanente în economie." - analiza FMI.

ca si cum n-ar fi suficient ca avem un presedinte care se joaca de-a alba-neagra la ruleta si asa hodorogita a agendei politice din rominia, iata ca in cursa pentru dictare cu pedepse s-a inscris si fmi. pe-a drept s-o spunem, stapinul al mare. dupa ce si-au dat cu parerea citiva laureati ai premiului nobel cum ca austeritatea nu-i decit un sac peticit, dar mai gol, iar de cirpit nici vorba, pare-se ca si baietii cu pantofii gauriti au revizuit nu numai dimensiunea plombei din talpa poporului, ci si faptul ca experimentul n-a reusit, desi cobaiul, in ciuda maciucilor primite in cap, traieste.
enervati ca picatura chinezeasca are la romini efect de placebo, doctorii in scos de masele perfect sanatoase ne ajuta cu un picior in cur sa ne pravalim definitiv in catusa mondiala. asa ca baietii cu paltoane "a la apaca" ne biziie in sincron cu demisul sa privatizam ultimele vestigii dacice cit de cit conservate de furia aluilalt traian: minele de aur de la rosia montana.
la asa popor, asa sanatate!

în mine nervii-şi cresc abstract pereţii
ai unei catedrale de-ndoieli,
hrănit din sînul iritat al vieţii
refuz să cad cu timpu-n socoteli

nu vreau să fiu o falsă paranteză
o notă de subsol a ăstui veac
căci bîntuit de rost, de antiteză
sfidez şi veşnicie şi-orice leac

mă fierbe-o boală de negată odă
din mit trîntind eroii chiar în lut,
n-adopt algebra punerii sub modă
cu adunări defecte-n conţinut

mi-e mintea cea mai aprigă oglindă
deşurubîndu-mă pîn' la defect
dar nu accept ca Era-n a ei tindă
să mă livreze-n chip de dialect

intuitia sau ochiul lucid al pesimistului

in timpul guvernarii nastase sustineam ca reprezentantii pd din provincie sint la fel de bogati ca aia ai psd-ului. orbii, infuriati de marota nastase, isi infundau si urechile. si gauri ar mai fi...

Atlasul din mine

Atlas mi-e-nfipt în tîmpla minţii
Proptit de-un cer de gînduri reci.
Sub masca hîdă-a-mbrăcăminţii
E-mpovărat de ipoteci.

Dator pe veci e-n contul zilei
Dator şi bolii, nopţii, lanţ...
Nici cai din herghelia milei
Nu-i mai prestează făr' un sfanţ.

Lucrat la şale de artroze,
Cîrpit prin cîrje şi idei
Respiră fragmentar, în doze
Doar libertăţi şi-al lor temei.

Se clatină pe umeri globul,
Se ţine-n aşchii trupu-i ros
Prin glezne, mîini îşi latră ciobul
Revolta-nşurubată-n os.

De parcă primitive stele
I-ar sta în coaste şi în braţ
Sugîndu-i forţa de sub piele,
Trăgîndu-l în al morţii laţ.
................................................

Mîini reci private de vreun medic
Tresar din cuibul lor de şerpi
De glasul lor trudit mă-mpiedic...
Boli dulci mă fierb în ochii-i sterpi.

Privindu-l cum în gînd îmi şade
De parcă m-aş privi-n reflex
Cu vocea smulsă din cascade
Îi spun, îi strig turbat, perplex:

- Atlas, primeşte a mea hîrcă
Să-ţi fie asortat baston
La veşnicia ce îţi urcă
Prin firea ta de abandon!

ziceri cu prefix despre romini

cred ca mai degraba-i cu solidaritatea la fast, decit cu solidaritatea la cumpana. daca se valida referendumul, tot ieseau citeva mii, asa...citeva sute.
atit de saraci incit se invidiaza si pentru un pahar de apa.
atit de saraci incit si un pahar de apa li se pare o treapta mai sus...posibil clasa mijlocie.
relatia cu occidentul? fetisim curat! pina la urma nu-i rau nici cu orientul, stapin sa fie!
in raport de intimitate amicala...cei mai cei mai!
ca aspiratie, "al meu" se refera in proportie de 99% la casa, pamint si masina.
sint si calitati, chiar destule, dar ce e aia sa te freci cu mina pe burta.

...

sa ne dea afara de pe planeta, presupun ca nu puteau. sa ne dea dictare, ne-au mai dat. in schimb ne place sa incasam. crapatura asta de lume unde am intepenit in aceleasi metehne imi pare ca a inceput sa se adinceasca. si noi ne ducem si ne tot ducem spre fundul ei. cu fiecare an, cu fiecare gest, cu fiecare semnatura pe foaia deja neincapatoare a istoriei. nu ca am merita vreun coltisor de pergament in care x plus y -ul faptelor noastre sa bata macar o data banalitatea, prostia, tradarea, mirsavia, lipsa de vlaga, lipsa de vitalitate crucificate in carnea astui popor.
...

despre romini

cu ctp am avut dreptate. cautati si-o sa vedeti ca declaratiile lui s-au incadrat enuntiativ in ceea ce am scris.
acum altceva...
pentru toti cei care cred ca nimic nu se poate schimba, dar in acelasi timp fac din propriile nimicuri mari iscalituri pe coala istoriei, va spun: hai sictir! e plina lumea de voi! sa respire, banuiesc ca nu-i om sa n-o faca. bani...am vazut atitia ticalosi care ii fac si din cacat (as spune si cu cacat uman), deci nu e vreo ecuatie a nu stiu carei marete gindiri. bineinteles ca prostii inteleg contrariul. copii...uitati-va cite miliarde sintem! a juca fotbal, a schia, a juca tenis etc. - sa fim seriosi, nu toti avem medalii la git!
rominul are o teama aproape atavica de solidaritate stradala. ca de alftel si de istorie. bine, in cada nici zece oglinzi nu-i cuprind inchipuirea.
vina nu e a conditiilor, ci a decorului interior al rominului. imi pare ca rominul e mobilat numai cu aparat digestiv.
teama e mama rominului. tatal...sint mai multi!

zicere cu prefix

miine, 21.08.2012, critian tudor popescu va spune cam asa: "da dom'le, decizia curtii trebuie respectata cit mai rapid, cetateanu b trebuie sa se intoarca la cotroceni".
previzibil si trist!

vara nu-i ca iarna nenorocirii noastre

atunci cind puterea devine unicul instrument de apartenenta si de exprimare existentiala, micii dictatori (mici pentru ca apar in tari mici, se instapinesc pe ele, tari lipstite de semnificatie istorica, lipsite de anvergura verticala; in fapt acesti mici dictatori sint mult mai agresivi cu poporul lor decit orice dictator dintr-o tara puternica) fac orice pentru a se mentine la putere asa incit "ieşiţi în stradă şi priviţi adevărul în faţă, excelenţă, sîntem pe ultima sută de metri ori vin puşcaşii marini ori luăm marea, nu există altă alternativă, excelenţă, nu exista altă alternativă, mamă, aşa încît luară Marea Caraibilor în aprilie, o luară inginerii navali şi ambasadorul Ewing în bucăţi numerotate ca s-o ducă departe de uragane în zorii însîngeraţi din Arizona, o luară cu tot ce avea în ea, domnule general, cu oglindirea oraşelor noastre, cu înecaţii noştri sfioşi, cu dragonii noştri demenţi".
suzeranii isi conditioneaza vasalii "totdeauna în schimbul a ceva anume, domnule general, mai întîi monopolul chininei şi tutunului pentru englezi, apoi monopolul cauciucului şi recoltei de cacao pentru olandezi, apoi concesiunea căilor ferate din ţinuturile pustii şi a navigaţiei fluviale pentru nemţi, şi totul pentru americani..."
micul dictator isi tranzactioneaza scaunul de la o poarta la alta "fiind salvat în ultima clipă prin bunele oficii ale partenerului său de domino ambasadorul Charles W. Traxler al cărui guvern s-a pus garant pentru toate angajamentele europene în schimbul dreptului de exploatare pe viaţă a subsolului nostru, şi de atunci o ducem tot aşa într-o veşnică datorie, pînă şi izmenele de pe noi...".

insertiile sint luate din romanul "toamna patriarhului" de garcia marquez, realitatea apartine rominiei.

citeva ziceri cu prefix

prin 2001-2002 spuneam ca uniunea europeana e un fel de urss cu deosebirea ca decizia e mai mult economica. vad ca incepe sa devina si politica.
nu m-am dat niciodata in vint dupa ue sau nato. ba dimpotriva, cred ca eram printre putinii care contestau avintul rominilor de a se vinde pe nimic. era o incintare mai ceva decit cea intilnita pe la nunti.
in 3-4 sute ani omenirea n-o sa mai fie. nu are cum.
rominia egal instabilitate.
nu exista clasa de mijloc in rominia. doar niste imbecili foarte prosti (am tinut neaparat sa intaresc enuntul) care se impauneaza cu ale lor cistiguri peste medie. asta in prezent. nici o garantie a viitorului.

talent mai e, intuitie, nu

cristian tudor popescu e un imbecil batrin. il urmaresc la tvr 1 (14.08.20012/ora 20:00). spune numai prostii. talentul nu i-l poate contesta nimeni (desi de ceva vreme e lasat din mina de muze), dar viziunea e cea a unui manelist in desert. intuitia lui e zero. a insirat in 20 de minute numai prostii dublate de o gravitate de doi lei. imbecilul se vede in situatia de guru, de curte constitutionala, de impartialul impartialilor. din pacate e doar mijlocul de manifestare a gazelor intestinale.

scrisoare politică

Tovarăşe Traian Băsescu,
Nu, nu vă înşelaţi, am folosit apelativul potrivit. Da, dumneavoastră o să rămâneţi pentru totdeauna un tovarăş. Veniţi din negura unui sistem pe care l-aţi aprobat, pe care l-aţi apărat şi care v-a întors serviciile. Mai rău este ca nu ne lăsaţi să ne alegem un alt drum. Vă agăţaţi de putere cu toate resorturile de care dispuneţi. Şi o faceţi nu în detrimentul istoriei, ci în detrimentul unui popor sărăcit, hăituit, sătul de atâtea dispute lipsite de conţinut. Aţi promovat ura ca pe singurul instrument de raportare instituţională. Ura dintre pensionari şi tineri, dintre funcţionarii publici şi cei angajaţi în firmele private, dintre clasa de mijloc şi clasa celor săraci, dintre "mămicuţe" şi posibile mame, dintre cei de acasă şi cei de pe alte meleaguri.
Orice nu vă convine, este declarat ca rău al poporului. La unii a prins această ură, însă mulţi desluşesc ticăloşia acestor gesturi. E o ticăloşie care vă deserveşte strict pe dumneavoastră. Nu noi avem copiii trimişi şmechereşte la Bruxelles, nu noi avem tone de bani într-o ţară lipsită de drumuri, nu noi ne tratăm în clinicile din Viena, nu noi ne cumpărăm cu banii jos câte o maşină la doi-trei ani, nu noi avem câte trei-patru case, nu noi ne trimitem copiii să înveţe în străinătate.
L-aţi reevaluat pe Oprea, vi l-aţi agăţat la butonieră pe slugarnicul Stolojan, aţi şters pe jos cu umilul Boc. Totul în folosul dumneavoastră. Ce am avut noi de câştigat din manevrarea unui personaj precum Stolojan, cel care n-a fost în stare să-şi asume un act major în viaţa României? Dar din reevaluarea generalului Oprea? Nimic! Boc e o instituţie a nonvalorii, deci nu mai e rost de critică. Pe Blaga l-aţi făcut când prieten, când caporal. În ce situaţie să vă credem?
Nu dumneavoastră, tovarăşe Băsescu, sunteţi cel care nu ştia versurile imnului naţional şi care acum ne vorbiţi despre patriotism? Poate vi s-au întipărit mai bine cele de dinainte de 1989. Însă noi nu ne mai dorim acele vremuri.
Toate partidele şi-au schimbat garda, al dumneavoastră, nu. Defilaţi cu aceeaşi oameni de 20 de ani. Blaga, Videanu, dumneavoastră înşivă. Plus o ceată pe post de zgomot de fond, nu diferită în comportament de prima categorie. Cu aceleaşi apucături materialiste şi inumane.
Aţi girat nonvaloarea, nonvaloare am obţinut. De la femei de moravuri uşoare până la femei care numără din 10 în 10, de la obedienţi până la sceleraţi cu acte în regulă, de la insidioşi până la hrăpăreţi, de la agramaţi până la gângavi de portofel, de la vicioşi până la viciaţi. Un adevărat "bestiar" al năravurilor. 
Aţi minţit. Şi minţiţi. A devenit felul dumneavoastră de a exista. Nu minţiţi din necesitate, ci pentru a-i valorifica, culege consecinţele, pentru "a cumpăra" suflete facile, pentru a învrăjbi oameni întunecaţi de talpa timpurilor. Minţiţi, tovarăşe Băsescu, cu nonşalanţa unui propovăduitor.
Tovarăşe Băsescu, dumneavoastră dispreţuiţi oamenii, dispreţuiţi liniştea, dispreţuiţi înţelegerea, dumneavoastră nu aveţi ce căuta la masa deciziei politice. Ne-aţi arătat de ce sunteţi în stare. De prăpăd!
O să rămâneţi acelaşi tovarăş plin de ranchiună, un şarpe gata să-şi arunce otrava asupra primului trecător care va îndrăzni să-şi intersecteze paşii cu umbra dumneavoastră.
În numele demnităţii pe care n-aţi avut-o niciodată, dar la care noi ne raportăm, vă cer un singur lucru: prea mult, prea departe, lăsaţi-ne!

20 iulie. ziua de nastere a lui adrian paunescu. fara el. o sa recitesc...

sentimentul lunii - adrian paunescu

Voi întreba: de ce-i atîta lună
Şi-atîta alb pe podurile mari
Ale oraşului şi ce înseamnă
Cînd, de atîta alb, prin pomi transpari?

Ce e atunci cînd prin natură fuge
O zebră zveltă-n albe-negre dungi?
Ce e atunci cînd turlele sînt albe,
Cînd noaptea arde alb? Ce e atunci?

Ai să-mi răspunzi: răsare multă lună
Alb - îngropînd oraşul în lumină
Pentru ca valurile ei să-i spună
Nopţii ca nu mai trebuia să vină.

Ai să-mi răspunzi: e o scrisoare lungă
Care anunţă-o despărţire grea,
Şi soarele va răsări mai rar,
De-aceea-i multă lună pe şosea,

În pomii încercaţi de mari emoţii,
Treziţi apoi, deodată, fără foi,
Ai să-mi răspunzi: de-aceea-i multă lună,
Şi e atîta lună între noi.

Şi n-am să cred, şi-am să alerg pe dealul
În care zgomotele de tramvaie
Şi unghiurile bruşte nu mai sînt,
Şi-n lună umbre nu se întretaie.

Şi-am să ma întorc să-ţi spun că luna-i drumul
Pe care braţele ca paşii sună.
Că am plecat cu părul blond arzînd,
Şi-l readuc îmbogăţit de lună,
Albit şi alb,
Bătrîn de-atîta lună.

mi-e scirba!

luati-o pe toata! e a voastra! mi-am facut iluzia ca ar putea fi si a mea. imi mintea mea nu incape istoria voastra impanata cu daci, stefani si mihai creati din condei. n-am valente de apartenenta. daca le am, le am asa cum vreau eu. adica in raport de demnitate. ori nimic, ori un stat puternic. acum sint mai aproape de nimic. nu stiu cine e germania, nu stiu cine e ue, cine sint sua sau alte tari. eu stiu si cred in pozitii de egalitate. am un orgoliu cit pentru zece romanii. romanii demne, nu cirpe. din pacate, nu eu decid. o tara de lachei. nimic nu s-a schimbat de sute de ani. a imbatrinit timpul, dar metehnele locuitorilor acestei tari, deloc. intr-o istorie corecta, demnitatea rominilor n-ar incapea pe o pagina. si aia plina de erate.

halitorii de cacat

halitorii de cacat basist sint in asteptarea subiectelor abjecte pe care sa li le livreze stapinul basescu. pina la semnal, isi fac curaj cu tot felul de mascari, de impotente verbale, de glumite stupide aprobate numai de cimpanzeii aparatului basist. coroiu, suflat de bunul simt prin gaoaza vietii precum flatulentele sfatuitorului din canudos, vrea cu tot dinadinsul sa probeze teoria romanului preferat, ducind tucalele chelnerului george paunescu, care la rindul lui le duce pe cele ale interpusilor stapinului suprem. daca nu se grabeste, s-ar putea ca hidoasa cu coasa sa-l gaseasca pe aceeasi treapta a obedientei, nici macar egala cu cea a lautar colonelului turcescu. anesteziat de mirosul propriului rahat, coroiu (cristoiu, pentru cei care-l cunosc pe alt nume decit cel de securist) a devenit un guru al scatologiei basiste, minjindu-si milimetru cu milimetru cei 150 de cm de verticala bipeda.
o alta oratanie basista e nelu barbu, cel care pina mai ieri impartea cumintel gradele celsius pe hartile lui voiculescu, la concurenta cu neuronii si chilotii danielei crudu. acum, printr-o reusita operatie de tip basist, ipochimenul a ajuns sa traga la jug vaporul de 305 m al matelotului aterizat de servicii la cotroceni. totul cu gura plina.
parintelul bichir, un fel de biciul verbal al lui zeus, se screme, intre trei saorme si o cuminecatura la biserica sectei basiste, sa inalte osanale mai marelui vaporean cu o dezinvoltura demna de torquemada. poate i-o fi explicat filosoful luat in gratii de ingeri care-i treaba cu ecleru, nu ca n-ar fi bine si cu saorma.
in asteptarea remorcilor de cacat basist, slugile se intretin cu al lor!

slugile basiste de dreapta

slugile s-au activat. slugile de dreapta, dar care iau bani de la stat. pute internetul de securisti si basisti. la hora s-au bagat si niscai intelectuali. cica tot de mina dreapta. dreapta-ntinsa.
slugile tot bat cimpii cu lovitura de stat. pai cum vine asta? va fi arestat basescu? va fi trimis in exil? va fi condamnat la moarte? nicidecum. nenea asta stupid va fi trimis la vot. dupa cum marinarul isi verifica poporul cu informatorii, asa si parlamentul a cerut ca individul sa fie verificat cu votul poporului. ce-i asa de grav? prostia basistilor e grava.
lautar colonelul turcescu indeamna la revolutie. cit se poate de portocalie. sau cit se mai poate. canalia asta zdranganitoare pe bani multi a devenit goebbelsul numarul unu al vaporeanului de cotroceni, dar care cindva freca pixul pe cei 305 metri lungime de goeleta numai sa-i pice vreun peste la dosar. si care acum e al mai ortoman anticomunist.
daca ar sti ziuganov ca basistii il considera adevaratul conducator al rusiei, mai c-ar pune-o de-o regionala comunista! in elanul lor de a parca armasarul sfintului gheorghe (e stema moscovei) in herghelia oricarui dusman al bisnitarului suprem, maimutoii basisti au uitat ca partidul comunist face scoruri la poporul rus cit audienta lui radu moraru (unde virgula desparte zeroul de zero).
ce-o sa se faca astia de dreapta in rai? cica pe acolo domneste egalitarismul!

si aici peruvienii ne-au luat-o inainte

postez un alt fragment din "conversatie la catedrala" de mario vargas llosa. zici ca a scris depre rominia!

"- Sincer să fiu, asta-l scoate din minţi pe bătrînul tău - zise Popeye -. Mereu ne bate la cap pe Tete şi pe mine: măi, încurajati-l să-şi tennine studiile. Da, îmi zice tot. Mă-nţeleg de minune cu bătrînul tău, schimodie, Tare-i om de treabă
- Nu-i de mine să mă văd licenţiat, doctor - glumi Santiago -. În ţara asta dac-arunci o piatra nimereşti într-un doctor."

un nou caz cristoiu: cristian tudor popescu

de citeva saptamini, cristian tudor popescu umbla langa in cautarea unui pat la spitalul 6 intors. preocupat mai mult de a se zidi pe unde s-o nimeri, numai postament sa fie, cristian tudor popescu si-a luat mistria si s-a pus pe treaba, uitind insa ca demersul lui se numeste darimare, nu zidire. precum predecesorul sau jack (cristoiu), ctp a virat-o spre dreapta brusc si fara a semnaliza. lui nastase ii refuza dreptul la sinucidere (confundindu-l cu actul de delegare), ca de, moartea are alte treburi cu fostii. lui ponta ii numara literele copiate cica dintr-un alfabet inventat de romani. pe pop il popeste numai in drepte prelegeri de dreapta. ca omu' vrea sa para decisiv (uite nene, eu v-am zis-o de la inceput), nu-i nici o indoiala. insa cazmalele pe care le trage l-ar putea aduce in vecinatatea mai sus numitului pe galera pe jumatate scufundata a prezidentiabilului ales. asta de n-o fi competitie intre ei!

cu ochii incercanati. galbeni. de nesomn. poate si de boala. a lui si-a timpurilor. facu un semn cu mina, e liber, da, la spitalul municipal. urca si masina incepu sa inghita incet soseaua cu tot cu temperatura ridicata de afara. se vazu privit prin oglinda, ai fi zis ca se lasa privit, el in alta parte, sau el aici si gindurile in alta parte, o cunoscuse cu douazeci de ani in urma, el mai mare cu cinci ani, ea e noua colega, vocea ei "irina" si intinse mina, dragos, si el intinsese mina, de sub mustata directorul adjunct "o sa faceti echipa la investigatii", atunci nimeni nu stia ca vor face echipa si in viata, cel putin citiva ani, acum mergem sa te prezint colegilor, nici o tresarire in mintea ta, doar urma fina a miinii ei, poate ca la fel de incercanat ca si acum, un telefon de la un apropiat comun "irina e la spital", fara sa intrebi de ce, ci "la care spital", precipitat, cu inima batind din ce in ce mai rapid, anxios, dezorganizat, ceee? accident de masina? municipal ai zis? parca adaugase "si starea ei?" nu stiu prea multe o sa ma duc si eu dar am tinut sa te anunt, ne intilnim acolo, imbracindu-te la repezeala, sa stii ca nu-s noua in meserie mi-am facut practica la adevarul, tu in gind "ce sociabila", cu mult peste inchizitia starilor tale sigilate intr-un sertar prafuit, spunindu-ti pe nume "dragos..." si cine mai tine minte ce-o fi urmat, tu contrariat de repeziciunea cu care incepea sa se infiltreze, mai bine zis sa te acapareze, acaparat si acum de o stare de nervozitate, poate de panica, am ajuns domnule zise taximetristul, tu tresarind, ca si cum ti-ar fi oprit si celalalt drum, cel al gindurilor, ai platit, o zi buna, o zi buna si taximetristul, corectindu-te in gind "numai buna nu e", oare starea ei, oare ea, cit de grav, mai era in viata? incremenind la aceasta presupunere, inaintind, inaintind, prezentindu-te, anuntindu-ti scopul vizitei, da domnule facu un portar batrinel dupa ce consulta o evidenta, la salonul zece, dar mai intii sa intreb daca aveti voie, intrebati intrebati...

istoria ne invata, noi "la ce bun?"

basistii au migrat pe otv. odata cu ei si ura si prostia. nu va speriati. sint si pe tvr 3, pe digi tv, b1, sirbu tv, realitatea, raitaru. peste tot. nebuneasca rominia de azi. rominia lui basescu. stiu resorturile care i-au indemnat pe romini sa-l voteze pe tilharul asta. multi, in imensitatea nimicului lor, s-au identificat cu el. cu mirlania, cu tupeul, cu lipsa culturii, cu lipsa bunului simt, cu prostia, cu neghiobia, cu manelismul viermelui. erau ca el. altii aspirau. de  partea cealalta, nici bastardul n-a stat degeaba. i-a manipulat ca pe oi. i-a tinut in stingi pina cind s-a plictisit. doctrinar, bre! apoi i-a bagat la terapia de dreapta. i-a si vopsit. si cum picasso nu mai exista de ceva timp, bidineaua a imprumutat-o din ucraina.
tac-su a fost colonel. facut din muncitor. cam ce credeti ca presta? el nomenclaturist. si securist. dar pentru prosti a fost imaginea anticomunismului. ai lui, ca el. ce-i drept i-a si gasit. o alta categorie de batracieni l-a urmat din interes.
basescu seamana cu alt sinistru. cu franco. si ala a virat-o din ucigas de poeti in luptatorul anticomunismului. i-a canibalizat. pe prosti, grobieni, tupeisti. s-a bagat peste tot, de la fotbal, pina la probleme de succesiune statala. ca la noi. si i-a tinut asa trei decenii si jumatate. franco a fost definitia mediocritatii, dar care s-a tinut de scaun cu ajutorul "talibanilor" anticomunisti. nu va seamana pe undeva povestea?
basescu lucreaza cu ura. cu hectare de ura. record mondial. uraste si dezbina. iar prostii il urmeaza. ca sectantii. la brat cu coloneii din oficiu. sau din oficine. pentru prosti, basescu pare un salvator. va dati seama unde le e nivelul? nu e. sa fie salvator un circiumar hidos care uraste orice nu incape in privirea-i strimba! ce e mai rau e ca prostii sint gata sa se alinieze la orice nebunie a sobolanului.
basescule, te asteapta franco! poate o puneti de-un anticomunism extraexistential.

basistii existau in anii 1950 si erau in peru

postez un fragment genial al romanului "conversatie la catedrala" de mario vargas llosa. unde credeti ca se desfasoara actiunea? in ce ani? initial am crezut ca in rominia anului 2012. doamna lucia, venerabila pasagera a fragmentului de mai jos, reprezinta basistul clasic. cititi si convingeti-va!

"DOMNULE Santiago, se-auziră iar bătăile-n uşă, donmule Santiago, şi el deschise ochii, îşi petrecu o mînă greoaie peste faţă şi se duse să deschidă, băstăcăind de somn: doamna Lucia.
— V-am trezit? lertaţi-mă, dar aţi auzit radioul?, aţi văzut ce se-ntîmplă?, - cuvintele i se încalecau în gură, avea faţa extitată, ochii alarmaţi -. Grevă generală la Arequipa, zice-se că Odria ar putea numi un cabinet militar. Oare ce o să urmeze, domnule Santiago?
— Nimic, doamnă Lucfa - zise Santiago -. Greva o să dureze cîteva zile şi-o să-nceteze de la sine, iar domnii din Coaliţie se vor întoarce la Lima şi totul va continua ca înainte. Nu vă-nrijoraţi degeaba.
— Dar au fost cîţiva morţi, mai mulţi răniţi— ochii ei mici sclipeau de parc-ar fi numărat morţii, gîndeşte, de parc-ar.fi văzut răniţu -. La teatrul din Arequipa. Coaliţia organizase acolo un miting şi odriiştii s-au amestecat în multime şi s-au încăierat toţi şi poliţia a folosit explozive. A apărut în „Presa", domnule Santiago. Morţi, răniţi. o să fie revoluţie, domnule Santiago?
— Nu, doamnă - zise Santiago -. La urma urmei, de ce vă temeţi? Chiar de-ar fi revoluţie, dumneavoastră n-aţi păţi nimic.
— Dar eu nu vreau să se-ntoarcă apriştii - zise doamna Lucia, îngrozită -. Credeţi c-or să-l dea jos pe Odria?
— Coalitia n-are nimic de-a face cu apriştii - rise Santiago -. Sînt patru milionari care erau prieteni cu Odria şi-acum s-au cer-tat cu el. E-o ceartă între rubedenii, şi corb la corb... Dar de fapt ce vă pasă dacă se-ntorc apriştii?
— Vai, dar sînt nişte atei, nişte comunişti - zise doamna Lucfa -. Ori vreţi să ziceţi că nu?
— Nu, doamnă, nu-s nici atei nici comunişti - zise Santiago —. Sînt mai de dreapta decît dumneavoastră şi-i detestă pe comunişti mai rău ca dumneavoastra. Dar nu vă faceţi sînge rău de pomană, n-or să se-ntoarcă, iar Odria mai rezistă un timp, fiţi fără grijă.
— Dumneavoastră luati totu-n rîs, domnule Santiago — zise doamna Lucia -. lertaţi-mă că v-am trezit, dar m-am gîndit că fiind ziarist ştiţi mai multe dedesubturi. Vă chem îndată la masă.
Doanma Lucfa închise uşa şi el se-ntinse de-i trosniră oasele. Sub duş, rîdea de unul singur: tăcute siluete noctume forţau fereastra hardughiei din Barranco, doamna Lucia se deştepta ţipînd apriştii!, cu ochii ieşiţi din cap, încremenită de spaimă îşi strîngea la piept mîţa miorlăită şi privea cum invadatorii cotrobăiau prin dulapuri, cufere, scrinuri şi plecau cu boarfele ei prăfuite, cu paltonaşele-i mîncate de molii, cu toate vechiturile: apriştii!, ateii!, comuniştii! Or să se-ntoarcă numai şi numai ca săjefuiască lucruşoarele persoanelor decente, ca doamna Lucia, gîndeşte. Gîndeşte: biată doamnă Lucia, de-ai fi ştiut că pentru maică-mea dumneata nici nu treceai drept persoană decentă. Tocmai terminase cu îmbrăcatul cînd doamna Lucia se-ntoarse: prînzu-i gata, poftiţi la masă. Supa de mazăre şi cartoful singuratec naufragiat în farfuria cu apa verzuie, gîndeşte, şi legumele rîncede printre bucăţile de talpă numite de doamna Lucia mîncare cu carne. Radio Reloj era aprins, doamna Lucia asculta cu degetul aratător la buze: toate activităţile erau paralizate la Arequipa, avusese loc o manifestaţie în Piaţa Mare şi liderii Coaliţiei ceruseră din nou destituirea Ministrului de Inteme, domnul Cayo Bemnidez, pe care-l făceau răspunzător de gravele incidente petrecute la Teatrul Mumcipal, guvemul se-adresează naţiunii cerîndu-i să-şi păstreze calmul şi avertizînd că nu va tolera dezordinea. Vedeţi, vedeti, domnule Santiago?
— Poate-aveţi dreptate, mai ştii, poate cade Odria - zise Santiago -. Înainte n-ar fi-ndrăznit posturile de radio să anunţe asemenea ştiri.
— Şi dacă cei din Coaliţie preiau puterea în locul lui Odria vor merge lucrurile mai bine? - zise doamna Lucia.
— Vor merge la fel sau mai prost, doamnă - zise Santiago -. Numai că, fără militari şi fără Cayo Bermudez, poate se va observa mai puţin.
— Tot de glume vă ţineţi — zise doamna Lucia —. Nici măcar politica n-o luaţi în serios."

despre nicucusor danunut

toate numele, oare chiar toate? nu-i vorba de saramago, ci de niste diminutivati la propriu, caci pina si parintii lor vor fi stiind despre ce e vorba.
nicucusorica danunutulica a candidat la primaria unui oras. parca! nici el nu stie. poate din cauza ca-i prea incurcat in ecuatii cu o cunoscuta sigura: udrea. un gindac basist cu pretentii de vierme mai lipsea sa fie primar. noroc ca a fost atit de prost incit a uitat sa-si indemne votantii sa-l bifeze la consilier. ce sa-i faci, cind prostia e principala entitate de manifestare, nici rezultatele nu pot fi altele.
si pentru ca ma informez, citesc, analizez, pun pe tabla: de ce candideaza basistul asta?

"Pentru că un cutremur poate să omoare zeci de mii de oameni, iar primăria este iresponsabilă"

asa si? si boschetarul ala de oprescu a spus-o. nu-i o noutate. pot s-o spun si eu, chiar si mama omida. nu vad solutiile. ci doar un delir populist in care acuza chiar populismul. clar e incurcat in sinusuri si tangente udriste.

"Pentru ca activitatea primăriei oscilează între impotență și delir"
mai ca ai zice ca-i patapievici. ce-i drept, nu departe. cica nu sint bani pentru ca primaria a cheltuit banii pe o "sosea de centura de toata rusinea". asta e exprimare de intelectual? atunci vanghelie e adevaratul "il dottore".

"Pentru că în administrația orașului este haos"
prostanul e si repetitiv, poate vreo relatie de recurenta sa-i fi afectat creierul basist. o da pe principiul entropiei, batind adiabatic in zero esenta.

nu mai enumar cacaturile interogative ale astuia, ci doar citeva polutii (pentru el, solutii):

"Publicarea pe site-ul Primariei a tuturor contractelor in curs de desfasurare" - sint vreo trei legi si cel putin doua ordonante care reglementeaza principiul transparentei decizionale, dar basistu' n-a aflat de ele (legea nr. 544/200, legea nr. 161/200, legea nr. 52/2003, ordonanţă nr. 24 din 30/01/2002etc.).

"Metroul usor pe infrastructura CFR existenta; triplarea astfel a lungimii retelei de metrou" -  asta spunea si oprescu. de ce l-ai vota pe un mimetic?

"Construirea de gradinite, pentru acoperirea deficitului de locuri in gradinite" - eventual sa le faca lachita cu un milion de euro pe gradinita? hai ca ar mai avea si leana udrea niste coco pentru rochii!


la capitolul protectie sociala are cam asa ceva "Stoparea cersetoriei (inclusiv a formelor disimulate: spalatori de parbrize, parcangii)".
ce ma? asta e protectie sociala? poate combaterea unei activitati infractionale! protectie sociala inseamna locuri de munca, echitate in redistribuirea veniturilor, impozite progresive (ca in lumea civilizata), protejarea categoriilor sarace (90% dintre romani), nu ong-uri, parasute si basini.

toate numele, numai ca nu toate...