20 iulie. ziua de nastere a lui adrian paunescu. fara el. o sa recitesc...

sentimentul lunii - adrian paunescu

Voi întreba: de ce-i atîta lună
Şi-atîta alb pe podurile mari
Ale oraşului şi ce înseamnă
Cînd, de atîta alb, prin pomi transpari?

Ce e atunci cînd prin natură fuge
O zebră zveltă-n albe-negre dungi?
Ce e atunci cînd turlele sînt albe,
Cînd noaptea arde alb? Ce e atunci?

Ai să-mi răspunzi: răsare multă lună
Alb - îngropînd oraşul în lumină
Pentru ca valurile ei să-i spună
Nopţii ca nu mai trebuia să vină.

Ai să-mi răspunzi: e o scrisoare lungă
Care anunţă-o despărţire grea,
Şi soarele va răsări mai rar,
De-aceea-i multă lună pe şosea,

În pomii încercaţi de mari emoţii,
Treziţi apoi, deodată, fără foi,
Ai să-mi răspunzi: de-aceea-i multă lună,
Şi e atîta lună între noi.

Şi n-am să cred, şi-am să alerg pe dealul
În care zgomotele de tramvaie
Şi unghiurile bruşte nu mai sînt,
Şi-n lună umbre nu se întretaie.

Şi-am să ma întorc să-ţi spun că luna-i drumul
Pe care braţele ca paşii sună.
Că am plecat cu părul blond arzînd,
Şi-l readuc îmbogăţit de lună,
Albit şi alb,
Bătrîn de-atîta lună.