dezabonarea de la normalitate

departarea, traita pina in 1989, de modelul occidental a creat idolatrii medicore. orice boritura occidentala e lustruita, impachetata si pusa sub perna. ba chiar periata cu gesturi de sacralitate, si, nu de multe ori, aparata pina la fanatism cu tot felul de clisee, de maniheisme caraghioase, contagioase.

nulitatile au un apetit grozav de a-si face relicve din fecalele occidentului, iar occidentul nu intirzie in gestul de a le intari aceasta coprofagie. plus ca le raspunde cu o portie mare de colonizare la care berbecii nu numai ca nu gindesc sa se opuna, ci chiar li se pare o datorie sa si-o puna, precum un jug, pe dupa umeri, scutindu-i pe stapini de gestul inhamarii. sintem in momentul in care chiar si indiferenta occidentului pare o noima axilogica pentru neofitii jugului. insomnia nulitatilor s-ar declansa numai in momentul in care nu cumva saliva occidentalului sa nu cada direct pe fata lor.

rebusul social a devenit un tarim in care definitiile sint cioturi ale enervarii unor parveniti care se tot incurca in solutiile propuse. incrucisarile de cuvinte curg numai pentru a aduna noroiul si aluviunile nulitatilor, dar niciodata pentru a descifra palierele vindecarii.

dupa ce au furat cu toate bratele oportunismului, musai sa opuna si tupeu. si picioare in coastele celui care nu s-a invrednicit sa cedeze din substanta sinelui. iar asta in timp ce occidentalii se inchid in ipocrizie si cultiva, in continuare, orbirea.

dezabonarea de la normalitate pare culoarul pe care alearga haotic aceste nulitati cu genunchii zdreliti de la atitea matanii batute in fata cosmopolitismului ieftin. o dezabonare care le inchide ultima usa spre treapta vindecarii!

cătunul, oraşul, casa cu coloane, de william faulkner

cătunul, oraşul, casa cu coloane, o treaptă lăsînd-o în urmă pe cealaltă, trepidaţia uneia încheindu-şi socoteala în urmatoarea şi cîte puţin şi în celelalte ca în definitiv traseul să fie chiar ultima dintre ele. la care adăugăm paşii. paşii lui flem snopes. pe urme, alţi snopes. şi un nesnopes, singurul, deşi născut tot snopes. snopsii contra tuturor. un trecut întrecut de viitura prezentului.
prima treaptă, doar o sosire la moşia franţuzului, în aparenţă inofensivă, mediocră precum istoria de pînă atunci a acelor ţinuturi sudiste complicate doar în livrarea unui răspuns la pierderea războiului de secesiune. apoi acapararea lentă, greoaie, dar sigură, urnită de un flem snopes egal cu inchiziţia propriilor sentimente, mestecîndu-şi ritmic fălcile, la început de cinci cenţi, apoi în gol, şi ascensiunea de băiat de prăvălie la moş will varner, vînzîndu-şi impotenţa pe infidelitatea soţiei, profitînd de natura risipitoare, înjugătoare a unei elene a ţinutului yoknapatawpha: eula verner. eula verner cu păcatul ei, păcatul naturii implantat într-o margine de fiinţă nepăsătoare chiar la propria irosire. mezalianţa este singura cale care pare să rezolve furia bătrînului varner. dar şi sărăcia lui flem. vînzător, administrator la uzina oraşului, vicepreşedinte, preşedinte de bancă. fără scrupule, fără precupeţirea vreunui gest, un tic-tac mecanic, "cangrenic", imperturbabil în efect, admiţind că posibilitatea ratării ar fi un decont inadmisibil.
ratliff e singurul narator care participă la acţiunea celor trei romane. filosof rural, cu o inteligenţă vie, anticipînd, dar nereuşind să nu cadă în plasa lui flem. gavin stevens, avocatul citadin, i se alătură. din partea a doua a trilogiei. sînt singurii care luptă împotriva naturii cupide a lui flem snopes. luptă împreună, cu rîndul, concomitent. o luptă din umbră, mai mult profilactică, un contraatac care să limiteze efectele, transformată în obsesie.
flem snopes moare ucis de un alt snopes, mink snopes. care pare că toată viaţa lupta nu a dus-o numai cu cei din jurul lui, ci în primul rînd cu divinitatea, cu natura, cu timpul, cu răbdarea, cu conjugarea acestor forţe inexorabile, conspiraţie care-l urmăreşte, depăşeşte, sfîşie. împăcarea o va obţine numai cînd cei treizeci şi opt de ani de închisoare îşi găsesc libertatea în actul uciderii vărului său. o crimă mai mult sau mai puţin intenţionat ajutată. de avocat şi de fiica vitregă - linda snopes.
trilogia unui personaj care nu rosteşte mai mult de cîteva zeci de fraze. nici alea închegate. dar care izbuteşte să creeze o punte între celelalte personaje. romanul cu cele mai puţine replici rostite, gîndite de personajul principal.

ponta devine geoana!

ce n-a reusit miciurin altoind bobocei de trandafir cu ceapa din mormintul lui tutankamon, e pe cale sa ne livreze genetica umana: ponta devine geoana. cred ca omu’ si-a facut agenda politica pe cel putin 5000 de ani caci arunca in stinga si-n dreapta cu iertarile, cu ridicarile din umar mai ceva ca papa ioan paul al doilea pe ultima suta de metri. maior e luat de bun pe cite mandate o fi dorind, vulpescu, chitoiu divizati in vini infinitezimale, deci scuzabile, la rocada din justitie nu are mutare sa contraatace, nici macar vreun mustang troian ratacit care sa scuture la vreun dimb droaga prezidentiala, la dictarea lui barroso a raspuns cu saru’ mina la niste avioane mai proaste decit migurile actuale, precum si cu un “pas” la popor, pe udrea, videanu, ungureanu, boc, vass i-a lasat pe mina antenei 3 sa-i judece in audiente si ratinguri, din miini nu se mai descurca caci cica le are legate, plus ca ne trasneste de ceva timp cu un ris timp si un optimism stupid cel putin mai mare sau egal cu 60% din voturile din decembrie. singurul cu care pare sa se razboiasca e nea dan, al de cumpara pe persoana fizica si, bineinteles, pentru popor tot ce-a mai ramas din industria romaneasca. poate ca doar la asta are dezlegare de la licurici si furnicute! hai cu geoana, hai cu egalarea!