autismul ideologic

capitalismul nu a putut raspunde niciodata dezechilibrelor materiale, nu a construit decit necesitatea consumului in conditiile in care recensamintul populatiei marcheaza o crestere in ritm de progresie, pe cind resursele si gradul de inventivitate sint subminate de comportamentele corporatiste. credibilitatea lui e inca legata de sfera iluziei adoptata pe post de drapel existential de catre tarile care inca nu au parcurs treptele lui. mai rau e ca in tarile traditionale inca se mai vehiculeaza cu un trafic agresiv, dar fara pobarea realitatii, ideea ca acest sistem e singurul respondent pozitiv la factura omenirii. insa problemele foametei, ale acumularii bogatiei de un procent mic al omenirii, ale mortii institutionalizate, ale distrugerii ecosistemului, ale saraciei, ale opozitiei dintre sistemele religioase, ale incapacitatii de a genera existenta si nu supravietuire, ale denaturarii in numele profitului inca nu si-au gasit rezolvarea. nici macar nu au fost incercari de rezolvare, cel mult aminari, desi adevarata guvernare a fost nepasarea.
capitalismul, desi nu si-a ars toate etapele evolutive, e incapabil de a pune in miscare cea mai formidabila arma a sa de pina acum: dinamitarea inamicului. pentru ca, dupa anii caderii sistemului socialist, crezind ca si-a adjudecat victoria istorica, nu a fost in stare de a crea un alt dusman, un alt oponent pentru a-si asigura spatele in caz de esec interior. in aceeasi masura, socialismul, nedevenind comunism, nu si-a aratat adevarata forta constructiva, iar memoria cuantifica doar reluztatele, nu si esecurile.
nu criza economica e cea care va da semnalul unei limite ideologice a carei trasabilitate a fost continuu fortata si incorporata capitalismului. omenirea doar a consumat debutul panicii, mecanismele de supraveghere inca se zbat pe toate fronturile pentru reversibilitate, iar unele modele nationale (precum cel chinez) inca nu si-au experimentat intru totul nota de atractivitate. adevarata criza se va produce in momentul autismului ideologic (o rezonanta care nu mai poate fi interceptata din cauza opacitatii actualelor sisteme politice) cind, desi zgomotul de fond al omenirii va fi destul de asurzitor, batrinele consortii ideologice nu vor mai fi in stare sa acumuleze substanta publica si sa returneze credibilitate. ca atare, unei limite nu poti sa-i adaugi un coridor de extensibilitate, in caz contrar totul capatind dimensiunea imploziei.

sonisphere

nu prea multe de spus, cel mai bun spectacol: rammstein, cele mai bune prestatii muzicale: metallica si slayer; pe gustul meu: metallica, slayer, alice in chains, manowar, paradise lost.

playlist sonisphere (aproximativ)

incep cu programul pentru ziua a doua:
Metallica 21:00 - 23:00
Slayer 19:15 - 20:15
Megadeth 17:45 - 18:45
Anthrax 16:30 - 17:15

acum setlist-ul (de la sofia):

Metallica:
1. Creeping Death
2. For Whom The Bell Tolls
3. Fuel
4. Harvester Of Sorrow
5. Fade To Black
6. That Was Just Your Life
7. Cyanide
8. Sad But True
9. Welcome Home (Sanitarium)
10. All Nightmare Long
11. One Play Video
12. Master Of Puppets
13. Blackened
14. Nothing Else Matters
15. Enter Sandman
16. Am I Evil
17. Hit The Lights
18. Seek & Destroy


Slayer:
1. World Painted Blood
2. Jihad
3. War Ensemble
4. Hate Worldwide
5. Seasons In The Abyss
6. Angel of Death
7. Beauty Through Order
8. Disciple
9. Mandatory Suicide
10. Chemical Warfare
11. South of Heaven
12. Raining Blood

Megadeth:
1. Holy Wars... the Punishment Due
2. Hangar 18
3. Wake Up Dead
4. Headcrusher
5. In My Darkest Hour
6. Skin O' My Teeth
7. A Tout Le Monde
8. Hook In Mouth
9. Trust
10. Sweating Bullets
11. Symphony Of Destruction
12. Peace Sells

Anthrax:
1. Caught in a Mosh
2. Got the Time (Joe Jackson cover)
3. Madhouse
4. Be All, End All
5. Antisocial (Trust cover)
6. Indians
7. Medusa
8. Only
9. Metal Thrashing Mad
10. I Am The Law

tribut lui j.s

lua atlasul si-l deschise la intimplare, a fost franta, il inchise pentru a-l redeschide, o noua incercare in jocul sau fara noima, din nou franta, se pare ca nu numai postasul suna de doua ori, ci si destinul isi are postasii lui, postasi un pic neatenti ca altfel plicul ar fi trebuit sa ajunga in casa altui destinatar, Domnule postas ati gresit destinatia, De unde stiti, Nu cunosc pe nimeni prin acele locuri, Asta nu inseamna ca nimeni de acolo nu a auzit de dumneavoastra, trebuie sa acceptati si posibilitatea asta, Nu neg, insa e greu de crezut ca cineva ar fi auzit de mine, cu atit mai mult sa-mi trimita o invitatie, Chiar de doua ori, Sa zicem ca o data era suficient, Asta pentru a fi sigur ca nu exista vreun dubiu in privinta destinatiei, si noi postasii mai gresim, insa niciodata a doua oara, Asa e, destinul nu greseste de doua ori la rind, numai oamenii isi pot gresi destinul de mai multe ori, Sinteti filosof, Intr-un fel da, intr-alt fel nu, Adica sinteti nehotarit, Sa lasam asta, dati-mi plicul, Semnati aici, Gata, am semnat, O zi buna, Si dumneavoastra la fel. cam asa isi imagina cheia intimplarii cu deschiderea atlasului la aceeasi destinatie, insa simti ca lipsea ceva, o nelamurire ii scapase, ce-i drept putea relua dialogul din punctul in care ar fi dorit caci mintea sa era destinatara tesaturii de dinainte, din nou cuvintul destinatar, insa de aceasta data avu darul de a-l abate cu totul spre alte teritorii, asta pentru a nu spune, destul de iritant pentru un cititor cu simtul limbajului, destinatii. fara sa se mai gindeasca, lua un ghid turistic, rasfoi pina la pagina dorita, memora un numar de telefon pe care, citeva minute mai tirziu, il forma, Buna ziua, agentia de voiaj turul lumii, Buna ziua, da, intocmai agentia cautata, Puteti sa-mi rezervati pentru poimiine un bilet de avion spre franta, Desigur, numai sa-mi spuneti ce oras doriti, in acest moment isi dadu seama ca are ceva de facut, Un moment, o sa revin in zece minute, Va asteptam, La revedere, La revedere. de data facu ceea ce stia dinante ca va face, adica se indrepta spre atlas, il lua, dar fara a-l deschide la intimplare, doar stia ca numai oamenii sint cei care isi gresesc destinul, ceea ce in cazul de fata voia sa elimine din start, gasi destul de repede franta. multumit, se indrepta spre telefon si forma acelasi numar de dinainte, Buna ziua, am revenit, sint cel cu biletul de avion pentru franta, V-am recunoscut dupa voce, ca si cum altfel ar fi fost posibil, dar astea sint trucurile atractivitatii vinzarii, Va rog sa-mi faceti rezervarea pentru lyon, primul avion, Un moment, sa verfic daca mai sint locuri, nu dura decit o jumatate de minut ca sa auda confirmarea din partea cealalta a telefonului, Primul avion este la ora 7.30 dimineata, Foarte bine, faceti-mi rezervarea, de aici discutia a devenit neinteresanta, nume, prenume, serii, carduri, totul incheiat cu, Va multumesc, Si compania noastra va multumeste pentru alegerea facuta.

alexis zorbas

dupa multe retineri activate de citeva imagini ale ecranizarii, m-am decis sa citesc romanul. pentru ca nu vreau sa scriu neaparat numai despre roman, o sa ma desfasor in comparatii, in expunerea rivalitatilor mele fictionale cu privire la alte romane, la alti autori.
alexis zorba e un roman viu, stilul si maniera limbajului sint prietenoase, calde, nu incilcite ca la clezio ("potopul" te scoate din minti), joyce, nici inexpresive ca la lagerkvist (in special "moartea lui ahasverus") sau plictisitoare ca in "onoarea pierduta a katharinei blum" (boll), "anestezie locala" (gunter grass), "hotii de frumusete" (tournier).
nikos kazantzakis, chiar si pentru un roman, adica pentru alexis zorba, ar fi trebuit sa primeasca premiul nobel. daca stau sa ma gindesc, multi autori cistigatori ai premiului nobel nu au mai mult de un roman valoros: grass (toba de tinichea), isaac bashevis singer (vrajitorul din lublin), orhan pamuk (ma numesc rosu), boll (opiniile unui clovn), pasternak (doctor jivago).
sa mai spun si despre roman. are si citeva scapari narative, naratorul, nu unul omniscient, expunerea povestii se face la persoana intii singular, ne relateaza vreo doua evenimente dialogate ale lui zorba fara sa fi fost de fata la desfasurarea lor. in rest, romanul e cuceritor, prin poveste, prin replici, prin primitivismul instinctual al lui zorba, prin filtrul prin care acesta trece lumea, opunind realitatii, superstitiei religioase, raspunsuri pur si simplu pitoresti. e un roman muzical, scufundat in valurile sufletesti ale celor doua personaje, care pe cit de contradictorii sint in reflectii, pe atit de complementare sint in tabloul cotidianului. zorba e cel viu, cel ce iubeste lumea asa cum este, pastrindu-si mereu o zona de mister, de aditie a incintarii, pe cind naratorul e cel care are nevoie de consolidari sufletesti, de bareme intelectuale, de sisteme care sa-i valideze existenta. lumea romanului e rustica, ritualica, salbatica, socotita dupa legile proprii, nedizolvata in modernitate.
un roman frumos!

despre mondial

aceleasi favorite, ale mele desigur, argentina si italia. ca sint multi care preiau clisee si le repeta la fiecare discutie ca si cum ar fi mari cunoscatori, asta o stiu. sa mai spui ca italia joaca eternul catenaccio inseamna cel putin ca nu stii fotbal plus ca ai cam lipsit (vizual) de la ultimele 100 de meciuri ale azzurrilor. brazilia e in continuare echipa favorita a rominilor, nu inteleg de ce unii se entuziasmeaza mai mult decit suporterii lor, si aici alte clisee isi fac loc, ca paseaza bine, ca sint mingicari ca ai nostri (un pic rasturnind raportul comparatiei), ca joaca din entuziasm. nimic mai fals, a, au valoare, stiu din toate cele enumerate, dar echipele campioane din 1994 si din 2002 s-au bazat mai mult ca niciodata pe aparare (in 2002 brazilia a jucat cu 5 fundasi). eu nu-i halesc deloc. spania e echipa femeilor (ma refer la publicul din rominia), orice femeie care mai trage cu ochiul pe la stirile sportive pentru a face pe plac prietenului nu ezita in a-si afisa favorita peninsulara. si iar acelasi mecanism obositor-justificativ: au joc bun de pase, jucatori mari, joaca frumos, cam ce se prezinta pe la stiri. ei bine, germania, in afara echipei din 1990, nu a prea avut din astea, dar e campioana mondiala de 3 ori. de anglia, dupa doua meciuri cu rezultat egal, s-a cam uitat ca e favorita la cistigarea campionatului mondial. asa e cu publicul rominesc, uita repede, la fel s-ar fi intimplat si cu spania daca nu batea honduras. olanda e mai chinuita chiar decit cea din 1990, inghesuita, cu joc incilcit la mijlocul terenului. nu-mi plac deloc echipele mexicului, uruguayului, chileului, poate ca la mondialul asta au reusit cele mai bune prestatii in grupe, insa nu cred ca vor reprezenta ceva in fotbal. africanele sint echipe bune, dar le lipseste mentalitatea, n-as paria nici 2 lei pe ele. frumos au jucat sua si australia.
chiar daca italia sau argentina nu o sa cistige campionatul mondial: 1) nu o sa-mi schimb favoritele de la un turneu la altul; 2) daca nu acum, cu siguranta la urmatoarele turnee imi vor aduce bucurie.

jose saramago

a murit jose saramago...
nici nu stiu ce sa scriu, in capul meu e doar un "nu" nedefinit repetat continuu, un "nu" care nu accepta, un "nu" declasat de dulcegaria "da-ului" prietenos cu orice forma de mlastina sufleteasca, apoi un "de ce" inutil, multiplicat de revolta celui ce nu intelege viata ca pe o anexa a nu stiu carei vieti viitoare.
stiu doar atit, e autorul meu preferat alaturi de dostoievski si de garcia marquez.
stiu doat atit, a scris cele mai profunde romane din istoria literaturii.
stiu doar atit, cred in comunism, cred in caracterul distructiv al omului, cred in orbirea umanitatii, motive recurente ale romanelor sale.
in fapt, nu stiu ce sa scriu...

pol boc

stiu ca orice comparatie comporta o nota de justificare. stiu ca orice comparatie risca sa suprime detaliul in favoarea generalului. stiu ca orice comparatie implica asemanari si deosebiri. in cazul de fata la ce bun.
baiatul asta cu ambitii mai mari decit inaltimea lui, pre numele de emil boc, tine sa ne aplatizeze pe masura calitatii sale de pres. in inconstienta sa, nu numai ca-si reneaga lucrarile de doctorat, nu numai ca a compromis meseria de profesor si alti nu numai, dar acum tine neaparat sa dea rominilor si o nuanta de cambogia. ne-a innebunit cu solutiile sale de iesire din criza, prima casa, primul siloz, primul prim-ministru, primul numar prim si alte combinatii mai mult sau mai putin literare, si, mai mult, in curind, ne va anunta un nou program de salvare nationala: bobul de orez sau, daca preferati, bocul de orez. caricatura asta de - nici nu stiu cu ce sa-l asimilez in registrul speciilor -, e un fel de pol sudic al demnitatii umane.
ca tot aminteam de comparatii, mi-e greu sa-l bag pe cacatul asta ambitios in celalalt brat al balantei, adica sa-l asemui cu pol pot. macar ala a avut un proiect national, ce-i drept cu multe boabe de orez, cu un minus fizic semnificativ de chinezi si de vietnamezi.
astuia, de la inaltimea bobului de orez al mintii sale, o sa-i iasa minusul, dar cu o categorie pe care pur si simplu o calca in picioare: pensionarii.
a, sa ma refer si la deosebiri...deosebirea dintre pol pot si boc e ca bocul nostru e doar un executant umil al unui marinar pe care unii l-au ales presedinte.

amestecate

haleul merge inainte: mc donald's va deschide 12 restaurante in georgia. va inchipuiti ce dispozitii ar fi dat tatucul stalin impotriva compatriotilor pe care nu-i avea cine stie ce la inima?
conform federal reserve: pentru fiecare dolar din averea detinuta de o familie alba, o familie neagra (sau latina) detine doar 16 centi. asta da egalitate, democratie, bla bla bla social!
bobul de mazare si bobul de disputa: e vorba de manuscrisul legilor ereditatii (al lui gregor mendel); aruncat la gunoi, recuperat, restaurat, cu un popas, in timpul ocupatiei naziste, in servieta unui profesor de botanica, disparut dupa eliberarea cehoslovaciei de catre urss, manuscrisul a aparut dupa aproape o jumatate de secol. iar acum urmasii si biserica augustina isi disputa posesia documentului. un alt fel de ereditate!

subscriu

redau un fragment dintr-un articol al lui jose saramago cu privire la evrei:

"Intoxicated mentally by the messianic dream of a Greater Israel which will finally achieve the expansionist dreams of the most radical Zionism; contaminated by the monstrous and rooted 'certitude' that in this catastrophic and absurd world there exists a people chosen by God and that, consequently, all the actions of an obsessive, psychological and pathologically exclusivist racism are justified; educated and trained in the idea that any suffering that has been inflicted, or is being inflicted, or will be inflicted on everyone else, especially the Palestinians, will always be inferior to that which they themselves suffered in the Holocaust, the Jews endlessly scratch their own wound to keep it bleeding, to make it incurable, and they show it to the world as if it were a banner. Israel seizes hold of the terrible words of God in Deuteronomy: 'Vengeance is mine, and I will be repaid.' Israel wants all of us to feel guilty, directly or indirectly, for the horrors of the Holocaust; Israel wants us to renounce the most elemental critical judgment and for us to transform ourselves into a docile echo of its will."

aceeasi idee, privita din perspectiva consumului democratic, razbate si din tentatia inocentei de pascal bruckner. e cu cine a suferit mai mult si cine e mai indreptatit sa fie plins.