Cu toții am învățat la orele de istorie despre răscoala de la Bobâlna, războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja, răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, răscoala din 1907. Oprimatul se răscula împotriva asupritorului. Toate aceste mișcări sociale au fost compromise, anihilate, învinse. Mulți am fost revoltați de finalitatea acestor răscoale, revolte, războaie spontane. Învinsul era din aceeași tabără. A celui oprimat, a celui slab, a celui strivit, a celui nenorocit, a celui hăituit, a celui lipsit de drepturi, a celui lipsit de libertate, a celui condamnat la mizerie, la dezumanizare. Pe plan mondial lucrurile s-au petrecut în același fel. Istoria nu e îngăduitoare cu învinsul. Abia revoluția din Franța din 1789 a dat o altă dimensiune luptei dintre cele două tabere: asupritori și oprimați. Dar revoluția franceză a reușit parțial. L-a creat pe Napoleon. Care a creat restaurația. Ca etape intermediare, fără a intra în detalii și fără a epuiza mișcările de pretutindeni, au fost Comuna din Paris și revoluția rusă din 1905. Cu același rezultat: multă moarte și prea puține schimbări favorabile. Apoi a fost anul 1917. Revoluția din 1917 a avut două etape: cea democratic-burgheză (din februarie) și cea bolșevică (din octombrie). Prima etapă este impropriu a fi numită o revoluție burgheză, căci cauzele care au dus la răsturnarea țarismului au fost cele sociale, iar actanții de asemenea: soldații din regimentul Petrograd și muncitorii capitalei. Guvernul Provizoriu, cel care a preluat puterea, a fost incapabil să gestioneze o Rusie aflată în război (primul război mondial), o Rusie paralizată din punct de vedere al aprovizionării, al prestării unor servicii minimale către populație. De ce burgheză? Pentru că era incapabilă de a răspunde cel puțin idealurilor celor care înfăptuiseră revoluția. Dar și pentru că socialiștii moderați (social-revoluționarii, menșevicii) considerau că o revoluție trebuie să se conformeze teoriei marxiste. Simplist, teoria spune că burghezia răstoarnă feudalismul (monarhia), creând spațiul ca socialismul să răstoarne burghezia. Numai că Imperiul țarist nu se găsea în stadiul descris de teorie.
Pentru a înțelege Rusia anului 1917 trebuie înțeleasă măcar situația politică și socială a acelui moment. Existau câteva forțe politice care jucau la masa istoriei: social-revoluționarii (sau eserii – majoritari în țară, căci își găseau adresabilitatea în masa țăranilor, dar și a electoratului urban), menșevicii (social-democrați – cu puternice adeziuni în mediul muncitoresc), bolșevicii (social-democrați – adresându-se electoratului de extrema stângă, adică muncitorilor care doreau naționalizarea, țăranilor care doreau împărțirea pământului și soldaților care doreau pace), socialiștii populari, cadeții (partid liberal), pro-monarhiștii. Acestora li se adăugau structurile sociale active: sovietele, sindicatele, zemstvele, obștile, gărzile roșii. Dintre cele enumerate, cele mai puternice și mai reprezentative erau sovietele. Sovietele erau modele preluate din revoluția din 1905. Soviet înseamnă consiliu și exprima o modalitate de manifestare a democrației. Acestea se formau, adesea, prin simpla participare și implicare a muncitorilor, țăranilor, soldaților în viața socială. Componența lor partinică nu era stabilă, ci varia în funcție de evoluția publică a partidelor. La începutul anului 1917 erau dominate de menșevici și social-revoluționari. Când nu au mai răspuns ritmului cerut de revoluție, ele au devenit majoritar bolșevice.
Revenind la Guvernul Provizoriu, cu timpul, acesta a părut în ochii revoluționarilor un simbol al vechii societăți prin: întârzierea reformelor pământului, amânarea alegerii unei Adunări Constituante, continuarea războiului, îngrădirea libertății presei. Masele erau cu un pas înaintea Guvernului Provizoriu: în multe sate, țăranii împărțiseră pământul, muncitorii preluaseră controlul factorilor de producție, soldații refuzau să mai lupte, iar populația cerea ca toată puterea să treacă în mâna sovietelor. În iulie 1917, împinși de populație, bolșevicii sunt puși în fața preluării puterii pe care, din cauza nepregătirii, o scapă. Acest lucru nu se va mai întâmpla la 25 octombrie 1917, când, în ajunul Congresului tuturor sovietelor deputaților muncitorilor și soldaților din Rusia, printr-o insurecție organizată de Comitetul Revoluționar Militar din Petrograd, bolșevicii preiau puterea. Astfel a avut loc revoluția din octombrie (pe atunci 25 octombrie, acum 7 noiembrie, conform calendarului gregorian).
De ce este importantă această etapă a omenirii? Aș răspunde simplu:
- pentru prima dată în istoria umanității, oprimații reușesc să demoleze sistemul asupritor;
- pentru prima oară de la datele primare ale organizării sociale (atunci când, conform lui Cervantes, nu exista ”al meu”), societatea nu s-a mai bazat pe proprietatea privată.
