inot literar

priveam din azilul gindurilor cum gulerul de spuma imbraca un pahar ciobit, unul din acele pahare pe care furia mea inca nu il dezbracase de consistenta intregului, inainte de a da pe git al treilea pahar dintr-o bere rasuflata, eu cu paharul in fata meditind la nu stiu ce rezolvari inutile, incurcat in tot felul de solutii, cu umbra paharului dintr-o data mai mare decit recipientul insusi, un pahar ciobit ca o gura stirba cu o umbra stirba, berea alunecind pe nerasuflate intr-un pahar mai mare, in stomacul meu gaurit de atitea forme de boala carora nu le mai tin minte numarul, "domnule, inca o bere" parca m-am auzit zicind asta chelnerului, brusc, ca si cum n-ar fi existat timp, cu o bere nou-nouta in fata mea, se pare ca acel domn nu e chelner, ci prestidigitator, eu cit pe ce sa ma intorc in lumea vorbelor, a oamenilor in toata firea, o dispensa a fanteziei gata sa ma subordoneze unei realitati pe care o urasc, paharul ciobit facindu-mi semn sa ii imbrac goliciunea si am turnat pina cind spuma i-a devenit o plapuma mai mare decit volumul sau, nu vreau inapoi in realitate, un drum dus-intors cu o ritmicitate pe care mi-o descopeream cu o nota de uimire, dar si de scirba, caci acea ritmicitate ce insemna daca nu un abandon in fata realitatii, acea realitate pe care o urasc, "domnule prestidigitator, puteti sa faceti sa dispara virsta mea, puteti sa faceti sa dispara umbra acestui pahar si s-o faceti sa apara la capatiiul unei farfurii albastre?", acum umbra paharului suparata priveghea la capul paharului mort, "ce-o sa te faci doamna umbra in cazul in care voi sparge in mii de bucati sotul tau, vei fi oare si tu o mie de umbre?", "ati spus inca o bere, domnule?", eu facind un semn discret, timpitul, "v-am intrebat daca puteti sa faceti sa dispara virsta mea" si el raspunzindu-mi "virsta nu poate sa dispara, ci doar s-o inghetam", cita dreptate avea, cind murim, virsta ingheata, trei basicute intotind in lichidul galben jucindu-se de-a leapsa, spargindu-se in figuri, un guler de spuma mi-a cuprins barba trimitindu-ma inainte de vreme in scenariul nu stiu carui mos craciun, un mos craciun inghetat de atita umblat, inghetat ca si virsta noastra, paharul si umbra, sot si sotie, in numele albului va cunun, de azi sinteti sot si sotie.

poemul unui poet

am auzit ca mircea cartarescu este suparat pe nea basescu. cica a crezut in proiectele acestuia, le-a sustinut, le-a aparat, le-a promovat si alte stari verbale in suita acestui demers. pai cit de prost poti sa fii sa crezi ca un betiv vagabond poate sa aiba proiecte, aspiratii, directie (aici cu atit mai greu tinind cont de butoaiele de bautura pe care le consuma)? daca razbunarea, parvenitismul, distructivitatea se inscriu in ideea de proiect, de reforma, atunci poetul ar fi trebuit sa fie incadrat ca ocupatie la capitolul boschetar in gindire.
acum sta si se tinguie prin circiumile literelor anuntindu-ne de esecul a ceva ce nu avea premisa constructiei, desfasurind o iliada plingareata cu pat la calul tro(a)ian.
daca vrea sa fie credibil, cartarescu are o singura cale: sa demoleze ce a aparat, nu sa ne vorbeasca de calitatea lui de inselat.
acum stiu si de ce cartarescu nu e un mare autor: nu are viziune!

as la haleu

nu stiu daca e importat sau nu, dar observ o preocupare aproape nebuneasca a rominului de a minca: in metrou, pe strada si, mai nou, pe stadioane...de fotbal, de tenis etc. bine, fotbalul nu a fost atins de sindromul bulimiei in masura in care e atins tenisul, ca doar ast din urma sport e unul nobil, alb, necontaminat de vulgaritate sau de alte mii de clisee. o precizare, vulgaritate, etimologic, vine de la vulg, adica popor, asa ca n-o mai treceti pe academisme!
eu stiu ca sportul are doua componente: sportivul si specatatorul. unul presteaza, altul sustine prestatia primului. dar nu, la tenis, cel putin la romini, spectatorul e unul care vine sa se afiseze, sa agate si, nu in ultimul rind, sa haleasca. pai bine ba privitorule, lucrul asta cu bagatul in gura poti sa-l faci si acasa, nu in orice pozitie, daca tot venisi la un meci, pai ia si priveste, sustine, ca tot obosisi sa iti aduci tonele in tribuna! in schimb, ca nu degeaba vorbiram de sport nobil, daca vreun elefan/balena aud o injuratura fac tiki-taka de grimase, de gesturi de dezaprobare, adevarate exercitii de pudoare suverana, cum altfel daca nu in ton cu definitia tenisului.
pentru prosti, s-o luam pe puncte, fie si virtuale:
- tenisul nu e singurul sport in care adversarii nu se ating (ba chiar isi mai trag, voluntar sau involuntar, cite o minge in cap, picior, miini); mai exista si badmintonul si ping-pongul si voleiul si arcul cu tir si alte zeci de sporturi in care sus amintitul principiu competitiv functioneaza;
- tenisul nu e un sport nobil; in sensul strict al cuvintului o fi fost acum o suta si ceva de ani cind doar aristocratia il practica; in prezent, la citi fomisti sint in tenis, numai nobil nu e; nu e nobil nici din punctul de vedere al fair-play-ului: am vazut destui jucatori de tenis care scuipa, trag de timp, se sterg de o suta de ori cu prosopul pentru a sicana adversarul, injura, racnesc;
- tenisul e printre putinele sporturi ipocrite; in timpul desfasurarii unui punct, linistea e cea care ti se serveste drept argument de manifestare; in fapt e un moft incetatenit in rindul practicantilor; comparativ cu gimnastica unde probele la birna sau la sol se desfasoara intr-un vacarm continuu sau cu executarea unei lovituri de pedeapsa la fotbal sau proba de schi biatlon (la poligonul de tragere) ce sa mai opunem? pai mai nimic, deci o ipocrizie intretinuta.
asa ca grasilor:
1) o arena nu e crescatorie de porci;
2) sportul inseamna si implicarea spectatorului in spectacol ca de asta iau aia atitia bani;
3) sportul inseamna respect pentru trup, e cam inadecvat sa vii sa bagi in tine cind niste insi se agita pe teren; pentru mincat exista locuri special amenajate;
4) cind auziti o scandare la tenis, chiar si o injuratura, nu mai dati din sfertul de git care v-a mai ramas, ci incercati sa va rotiti capul sa prindeti si cealalta parte a terenului! altfel puteti rata un as...la haleu!

eu sint o revolutie, traiasca revolutia!

avem nevoie de revolutie, institutia ei e singura care poate sa dea o noua forma de organizare, fara capitalism, fara ipocrizii ale bogatilor, fara false angajamente in sfera iluziei, avem nevoie de revolutie, noi, oamenii de bun simt, cei striviti de agresivitatea hulpava a parvenitilor, a acelora care mai ieri piereau sub foame, dar care, adaptindu-se metodelor abjecte de a face bani, se vintura acum ca adevarati patroni de suflete. sintem satui de discursuri liberale, sintem satui de capitalism, de agresivitatea umana, sintem satui de individualismul acesta bolnav, sintem satui de istoriile bogatilor! cine sinteti voi, cine sinteti voi parazitilor, care va e legitimitatea de a va bate joc de noi, de ce e nevoie de clase de mijloc, superioare, inferioare, cine spune ca impartirea sociala e vreun criteriu a ceva, ce ati facut voi in viata asta in afara adoptarii unei orizontale de supravietuire numai si numai pentru a fura, pentru a va vindeca foamea, dar nu unitatea umanului, ci cu mizeria instinctului.
revolutia e in noi, imperfectiunea noastra se numeste "mai mult", perfectiunea noastra e conditionata de "incercare", asa ca nu avem ce pierde daca dam curs unei revolutii culte, asezate pe criteriile valorii, meritului, bunul simt.
eu sint o revolutie, traiasca revolutia!