Solidaritate!

baaaa, urla in mine un cuvint: solidaritate! pare unul desprins din alta categorie lexicala, la noi parca defineste altceva (pentru cei mai multi, un fel de categorie potrivnica, contagioasa, ciuma sociala), parca se abate de la sensul latin din care a derivat (solidus - intreg, total). nu vreau sa trec prin arondari istorice, prin reprezentari ideologice, prin etichete de rezistenta, tot ce vreau sa spun e ca sintem o populatie lipsita de gestul nobil de a ne da mina. nici la greu, ce sa mai vorbesc de perioadele in care relaxarea istorica ne mai arunca o privire dezinteresata.
solidaritatea e un sentiment de demnitate, de progres uman, nu un fel de birocratie intelectuala cu manusi de burghezi. adica sa ti-o afisezi cind tonul general e la putere, uitind sa o manifesti cind e cazul.
in definitiv, locuitorii acestui teritoriu au invatat limba latina selectiv, sensul din limba romina fiind preluat din cea franceza. pacat ca rominii nu si-au insusit si spiritul francez al solidaritatii!

unde e clasa muncitoare?

da, da, da...numai intelectuali, hai mă că sînteţi deştepţi, ce mama naibii!

fără voi în ţară-i deşert
mai deşert un pic de rachiu
să vă văd pe toţi d'alembert...
ha ha ha ce crochiu!



mai am ceva de zis: sa va fut in gura de intelectuali cu toata dreapta voastra, mi-e scirba de voi!

miting sau "România şi nu romînia"

tratînd naţiunea în docte binoame
infam guvernanţii se joacă de-a viaţa
în timp ce pe noi se tot suie o foame
cu sute de guri ce înghite şi ceaţa;

mereu dezbrăcaţi de la trup la celule
plătim chiar clipitul în cote, criterii
iar viaţa-n tic-tac-uri perfide şi nule
ne numără anii de-ntinse mizerii.

















uitaţi-vă la oamenii ăştia, arată vreunul a fi omul gras crescut pe spatele privatului, omul plin de bani şi aroganţă?
pentru aştia care lucrează în sectorul privat (şi care fac tensiune, nediferenţiat, la cuvîntul funcţionar public) şi nu pentru că ar avea vreun talent special, vreo calitate deosebită vă zic: băi proştilor, nevertebraţilor, ia intrebaţi-vă patronii cîte şpagi dau să încheie un contract ca voi, prăpădiţilor, să puteţi mînca un căcat în deplină lipsă de condiţionare financiară?

nomanslad, o emisiune impotriva curentului

am redescoperit un moderator de radio din vremea studentiei mele. in fiecare miercuri seara, la radio 21, era vremea emisiunii "la strada" cu nicolae cocarlea. cele mai bune muzici, cele mai bune repere pentru muzica rock, post-rock, progressive, industrial, psihedelic, completate de adevarate alocutiuni care, pe noi ca visatori de refugii (in fapt nu stiu ce visam), ne directionau spre o lume mai degraba inchipuita, decit reala. pai ce naiba era emisiunea aia in care se spunea clar ca politica postului radio 21 e una de doi lei? sau ca muzica lui goran bregovic a ajuns in rominia un fel de manea dansata de cururi transpirate pe mese la orice nunta, botez? sau ca lipsa protestului a devenit o latura constitutiva a populatiei acesteia? pai unde mai intilnesti acum emisiuni de discutii libere, fara presiunea publicitatii, fara directii de program, fara conditionari comerciale?
da, era o emisiune impotriva curentului, impotriva mocirlei in care s-au scufundat multi mutanti aparuti din nimic.
ei bine, nicolae cocarlea are din nou emisiune, de data asta la radio guerilla, duminica seara: "nomansland" este numele ei.

plecati voi, lasilor!

da, sint revoltat de tara asta, da, sint critic cu ea, da, injur intruna la rominia. da, sint nemultumit. de mine in primul rind. si de totul din jurul meu. m-am saturat sa pling la insuccesele rominiei, m-am saturat sa vad performanta in orice alta tara, dar nu in asta. ma simt umilit! si pentru ce? ca vreau mai mult? unii imi zic sa plec daca nu imi convine tara asta. plecati voi lasilor, plecati voi acceptantilor, plecati voi resemnatilor! nu sinteti decit o pleava, primul vint va va imprastia.

despre cadere

caderea m-a invatat ca nu exista trepte, aluneci si gata; nu ipostazele intermediare sint cele care ne dau semnificatia, atita cit o mai fi existind in acele momente de dezintegrare, ci consecventa atractiei gravitationale; abia de jos poti masura dimensiunea caderii, pe parcurs nu-ti ramine decit sa constati abisul asa cum e: sigur; nimeni nu garanteaza ca dupa o cadere urmeaza un urcus; are si caderea avantajele ei: te acomodeaza cu moartea; in cadere nu poti fi sfint sau tilhar: sfint pentru ca ti-e mai aproape pamintul decit cerul; tilhar pentru nu te poti insela decit pe tine insuti, ceea ce nu ar fi decit o gainarie.

Argentina

imi place argentina! nu pentru relieful ei contrastant, nu pentru plajele de la la plata, nu pentru pentru cel mai inalt virf al continentului, nu pentru revolutionarul san martin, nu pentru tara de foc, nu pentru strimtoarea magellan, nu pentru scriitorii ei, nu pentru amestecul ciudat de singe. ci pentru maradona si pentru che guevara. adica pentru idealismul ei. primul a cistigat aproape de unul singur un titlu mondial la fotbal, a inventat un club (napoli) pe harta fotbalului european, a fost excentric, a jucat pentru spectatori, a fost sustinut de locuitorii neapolelului intr-un meci contra italiei, a plins in fata camerelor de filmat, s-a drogat, s-a batut cu adversarii chiar daca inaltimea nu-l avantaja, a dat un gol cu mina, mina lui dumnezeu, ce metafora superba, pe alte meleaguri ar fi fost o blasfemie, dar in argentina a devenit o realitate. al doilea, che guevara, a intrecut nebunia in clasamentul utopiei, a calatorit prin toata america de sud, a cunoscut saracia, mizeria imbracate in culorile fiecarui stat, s-a alaturat unor cubanezi in lupta inegala cu o armata sustinuta de sua, comploteaza impotriva dictaturii din guatemala, tuna impotriva capitalismului in consiliul onu, instiga la revolta generala a tarilor oprimate, congo, bolivia, ultima fiind destinatia fatala. si pentru ce? pentru o moarte oarecare.
cam asta e argentina mea...

Lebede reflectind elefanti

de cite ori caut o echivalare artistica a suprarealismului imi vine in minte un singur tablou "lebede reflectind elefanti" - tabloul genial al lui dali, tabloul in care lebedele impreuna cu resturile de copaci reflecta in apa imaginea unor elefanti. nu ma intereseaza simbolistica tabloului, nu ma intereseaza modalitatea de realizare, tusele, culorile folosite, tehnica, sensibilitatea transmisa, ariditatea peisajului, expresivitatea, coerenta cromatica...intotdeauna m-a intrigat mecanismul mintal din spatele acestei picturi, cum s-a ajuns la aceasta asociere, cum i-a venit ideea, ce l-a inspirat pe dali. ce-i drept, nici nu am cautat sa ma documentez! asta pentru a-mi lasa loc de un mic extaz la fiecare privire a tabloului.

deceptie

am un milion de ginduri, am un milion de idei, am un milion de subiecte despre care as putea vorbi. insa revolta, cotidianul aberant, actualitatea umilitoare imi inactiveaza pornirea. vad oameni care se iau in serios, vad indivizi care se cred necesari, vad specimene optimiste din nimic, vad persoane impacate cu propria identitata, cu propria viata, chiar si cu propria umbra, vad pseudo-fiinte gata sa se entuziasmeze la orice pas, vad exemplare pentru care a sughita echivaleaza cu a fi fericit. mai mult, traiesc intr-o chestie numita tara. o tara fara exigenta, fara identitate, fara istorie (ba jegurilor, sa stiti ca ma pis pe dacismul vostru de cacat, sinteti de un milion de ori mai slavi decit orice alt neam), fara respect al valorilor (poate ca nu avem), fara coloana, fara critica, fara disciplina, fara directie, fara numitor comun, fara creativitate, fara viitor, fara nebunie, fara aspiratii (un mic si o bere ne rezolva nazuintele pe vreo zece milenii), fara caracter, fara idealitate, fara speranta, fara glorie, fara...fara! o tara care voteaza fara discernamint, o tara care voteaza crezind ca isi activeaza nu stiu ce justitie personala, in fapt un teritoriu populat cu niste rime sociale.
incep sa cred ca viata e o categorie ce trebuie delegata, nu respectata!

manelism, triada, orice

in tara asta totul pute, totul e infect, parvenitismul clasei de mijloc e cel mai abject; pina mai ieri, pirlitii astia, rupeau saci intregi de cartofi la cele trei mese zilnice, acum inoata, cu aere de cel putin genii, prin tot felul de restaurante, de mincaruri, cu idiosincrazii de gravide care, profitind de situatie, isi satisfac atavicele pofte gastronomice. foarte bine, insa de ce si aroganta? turma asta de mijloc e, in cea mai mare parte, formata din ipochimeni cu studii superioare. ma rog, superioare pentru ca exigentele invatamintului rominesc echivaleaza orice nulitate. in fapt niste boschetari dispusi la orice, a caror reprezentativitate e zugravita pe citeva orizontale: a avea functii, a avea bani, a avea relatii. nu zice nimeni ca "a avea" e o conjugare gresita a moralei. insa sa ai pe masura valorii proprii, nu prin proiectia unei societati bolnave, conjuncturale, aberante. si sa mai faci din asta si titlu de exhibitionism social!
stiu! toata lumea e manelista, manelismul a insotit omenirea de la primul un-doi al evolutiei sale. religiile? in mare parte au individualizat ceea ce omul are in gene: ipocrizia. unii ii dau inainte cu iubirea, iubirea divina. asta in conditiile care nici un dumnezeu nu si-a iubit creatia. un dezastru, la o adica, poate fi consumat ca o piatra de temelie a "orice".
oricit m-am temut de triada "democratie, diversitate si distractie" parca incepe sa-mi inghete firea la contagiunea lui "orice".

revolta

munca e un reflex prostesc al mediului rural; numai mediul rural, din lipsa de preocupari intelectuale, si-a gasit refugiu in munca bruta; civilizatiile romana si greaca au fost civilizatii urbane; in grecia, cetatenii se intilneau in agore sa discute, sa dezbata, sa interogheze natura, sa cerceteze; in roma, cetatenii se ocupau de arta, de jocuri, de filosofie, de literatura, de treburile cetatii; dupa caderea imperiului roman, satul a luat locul orasului; intunericul mintii a fost consfintit ca etapa de reprezentativitate a speciei; munca fizica si-a validat intiietatea, devenind o constanta definitorie a caracterului uman. astfel, prostii de azi nu se pot construi in afara muncii; pentru a fi cuceriti definitiv, prostilor li s-au creat reflexe de conditionare: o mica parte din imensul profit obtinut chiar de ei. li s-a dat si o denumire: clasa de mijloc. cu astfel de specii, progresul uman nu va fi posibil niciodata!

am aflat unde este localizat sufletul!

pentru cei mai plictisitori oameni din lume, sufletul inca reprezinta un concept, o realitate, o categorie, o disciplina existentiala, referentiala, un subiect, chiar obiect care angreneaza cele mai stupide discutii posibile.
cind ai 15-18 ani sa te tot intrebi, sa tot cauti sa gasesti rezolvari tematice, insa dupa aceasta virsta e deja penibil sa marsezi pe ideea existentei sufletului. asta daca nu esti bigot.
si, pentru a rezolva definitiv problema localizarii sufletului, dau si solutia: sufletul e localizat in case, in contracte de vinzari, in mincare, in proiecte, in competitii sportive, in prezentari de moda, in inventii, in gratare etc.
de cite ori nu ati auzit formularile: am pus atita SUFLET in constructia acestei case, nici nu stiti cit SUFLET am pus in aceasta mincare, mi-am dat tot SUFLETUL pentru acest meci de fotbal (aici e chiar un transfer total al sufletului contra unui rezultat!).
asa ca, voi dogmatici, nu mai incercati sa ne duceti spre alte directii de interpretare, sufletul nu e la purtator, ci in actiunile acestuia!

doua melodii superbe...

rominia e tara?

1 mai, ca si celelalte sarbatori, a devenit un automatism, un reflex al consumului. nimic derapant raportindu-ne la coordonatele economiei mondiale de consum. asta a fost directia economiei in ultimii 80 de ani, asta e si tendinta mitocanului aparut ca impachetare a reflexului de a cumpara. insa mitocanul romin rupt in cur, fata de mitocanul planetei capitaliste, tine sa se alinieze si el exigentelor de consum, netinind cont de micimea portofelului lui. asta pentru ca rominii sint manelistii universali, modelul de origine al acestei mentalitati bolnave.
in ideea descrisa mai sus veti intilni romini dispusi sa cheltuiasca 300-500 de lei pentru 2 nopti de cazare in cine stie ce pensiune de cacat, argumentind ca nivelul conditiilor e ridicat (adica apa calda si televizor). nu-i asa ca exigentele rominilor sint de-a dreptul paroxistice, si, ce-i si mai ciudat, satisfacute? daca o sa analizati toate ofertele de cazare, nu o sa gasiti mai mult de 2% unitati de cazare care sa ofere servicii all-inclusive. da' rominu' da banu' sa bage mici si bere, sarmale si ciorba pina ii crapa matu', ca doar ce sint alea terenurile de agrement, salile de recuperare, mesele incluse in tarif?
o alta anormalitate legata de 1 mai o reprezinta lipsa protestelor sociale, lipsa reactiei civice, reactie chiar si simbolica in contextul semnificatiei acestei zile. vezi demonstrind germani, italieni, francezi, cetateni al caror nivel de trai e mult mai ridicat decit al batracianului romin, dar nici urma de ventilatie contestatara in rominia!
atunci stai si te intrebi, rominia e tara sau o cocina in care fecalele au ajuns sa ni se para servicii all-inclusive?