marți, 22 decembrie 2009

tinara generatie sau cum sa demonstrezi inutilitatea existentei

despre tinara generatie: inculta, dar cu tupeu. o generatie care mimeaza faptul de a sti totul, nestiind sa spuna "nu". nu refuza nici o initiativa (si asta nu din avintul virstei, ci din prostia de a se postula atotstiutoare), isi insuseste cu usurinta orice demers. daca ai ghinionul de a te pozitiona in postura de "profesor", imediat vei fi invalidat prin unica ei constanta ontologica: "nu ma intereseaza". incercati un dialog cu un astfel de specimen, incercati sa purtati o conversatie pe o tema culturala. aproape instantaneu veti fi catalogat retrograd, inadaptat, apostrofat cu eticheta "dar ce vrei sa demonstrezi?", ca si cum cultura ar fi un avans cancerigen al existentei. e un chin sa inchegi o convorbire solida, pe argumente, cu ei. aceasta generatie (intuiesc ca multe altele de acum incolo) traieste o simplificare a esentei umane, dar nu dintr-un dat istoric, ci dintr-o orbire generalizata. nu stie sa scrie, nu stie sa vorbeasca, este entropica, abreviata in expunere, lipsita de parteneriatul tridimensionalitatii, transfuga din componenta "om". este expresia inventiei, dindu-i-se portii de necesitate, cu fixatii in zona carierei, angrenind-o astfel intr-o cecitate absoluta si disoluta. a reusit sa delomeze achizitia a citeva mii de ani si anume: luminarea mintii sau, cum considerau utopienii, eliberarea si luminarea sufletului (adevarata fericire a vietii). este captiva in conditionalitatea lui: "a fi realizat". "a fi realizat" inseamna a avea bani (includ aici toate subspeciile contemporane: cariera, masini, case, in fapt, prosperitati, proiectii ale evidentei materiale). atit. celelalte raporturi ale destinatiei "existenta" sint invalidate, niciodata facilitatea umanului nefiind mai bine confirmata decit acest construct aberant de realizare. in principiu, istoria pedepsea astfel de derogari ale fiintarii. prin extinctie. insa, dupa cum vedem, si istoria e in impas. cad baricadele culturale, functionale, organice a 3500 de ani (incepind cu civilizatia sumeriana). democratia (nu cea greaca, ci cea actuala), a deviat in imbecilitate, formindu-i omului toate reflexele de a se intoarce in zona pur animalica. si atunci intrebarea: la ce buna existenta?

luni, 7 decembrie 2009

excludere

Nu pot să cred! Nu mai pot. Nu mai am disponibilitatea mentală. Am impresia că toată viaţa mea se va desfăşura sub instituţia negaţiei. E incredibil. Ce ţară e asta? Ce fel de oameni sînt ăştia? Cine poate să înţeleagă? Ce mai vor oamenii ăştia? Cîte dovezi? Cîte exemple? Cîtă evidenţă? Cîte argumente? Cîtă convingere? Dacă nici după cinci ani de mizerie, de dispută, de hăituială, de ancorare în ură, dacă nici după cinci ani de dispută artificială, dacă nici după optsprezece ani de perindare pe scena politică, dacă nici după relevarea unor amănunte cu totul caracterizante despre persoana acestui individ oamenii nu au decriptat acest personaj atunci ce să mai zic? Cîtă prostie poate să fundamenteze convingeri (în fapt fanatism) de genul: geoană vinde ţara ruşilor, iliescu se reîntoarce, mogulii sînt de vină? Incredibil! Nu mai am nici o speranţă. Singurul pariu pe care l-aş cîştiga e cel de a miza pe eternitatea prostiei la romîni. Asta nu e ţara mea. E ţara tupeiştilor, a meschinilor, a proştilor a căror singură calitate e mimarea a orice. A celor ce mimează meritul, a celor ce mimează cultura, a celor ce mimează priceperea, a celor ce mimează experienţa. Sînt un factotum ficţional, agresiv. Să creadă cineva că basescu luptă pentru ei e de-a dreptul insultător. Păi ce a făcut în cinci ani? Nu a fost la putere? Cine i s-a opus? Tremur de indignare. Mi-e scîrbă! O să devin radical. Cine îmi va spune că a votat cu băsescu va exclus din cercul meu de prieteni. Nu vreau să am de-a face cu astfel de persoane, sînt prea jos pentru mine, nu pot să mă aplec atît de mult încît să-i văd.

vineri, 4 decembrie 2009

lasa-ne!

traian basescu, ai dinamitat orice proiect in care ai fost implicat, ai fost curvarul politicii rominesti, ai fost groparul bunului simt, traian basescu, avem dreptul sa scapam de politica dihotomiei pe care ai promovat-o, traian basescu, esti inutil pe scena politica, s-a terminat cu epoca dezbinarii artificiale, traian basescu, cere-ti scuze in numele istoriei pe care, fara demnitate, o vei ocupa!

esti o rusine a istoriei, un produs al tupeului, al derivei nationale, esti un derbedeu fara scrupule, esti un om fara character, te-ai folosit de prieteni, de familie, de partid, de institutii, de naivitatea rominilor pentru a-ti promova propriile interese!

Nu ne-ai explicat nici pina acum ce s-a intimplat cu flota, cu afacerile fratelui tau, cu afacerile fiicei tale, cu fuga lui omar hayssam, cu repartizarea casei de la primarie, cu parti pris-urile pe care le-ai avut cu vintu, cu patriciu!

acuzi, dar nu ai nici un drept!

traian basescu, nu ai dreptul de a te erija intr-un model de moralitate!

traian basescu, fii demn si lasa-ne!

miercuri, 25 noiembrie 2009

sint ciine cu porcu', recte cu baselu

da taticu', sint ciine. cu un porc. adica cu baselu. e furios, muribund. ca toti pedeleii. ultima suflare. citeva guri de aer prezidential (nu stiu cine l-a votat pe asta!), citeva hahaieli, citeva acuze. moare urit. ca orice sarlatan. e disperat, simte cutitul. electoral, bine'nteles. pedeleii latra, inveninati de ura. se vor otravi cu ea. daca ar fi sa-i ascult as intelege un singur lucru: ca marii maestri, arhitectii raului sint hrebenciuc, vintu si voiculescu. comandant suprem: ion iliescu. de cealalta parte, inevitabil binele, adica ei, aparatnicii, pedeleii, lacheii universali. lupta finala, batalia secolului, armele sint pregatite, codrul vuieste, urnele asteapta, binele face un pas cit un patrat, raul sah la morala, binele mai nebun ca niciodata declara razboi haosului si regelui lui, rocada in jumatatea raului, armate fiti pregatite, la ataaaaaaaaaaaaaaac si poate sah mat!
si apoi interveni povestitorul: da taticu', sint ciine, vreau sa scap de baselu, sa ma lase, sa nu mai vad udre, curve tupeiste, blagi, ridzi, anastase (sau anstasi), ebe (plebe) de 15000 de euro poseta, macoveie, boci (presul absolut), pogi (pocinoguri), negoiti!
poate ca am dreptul sa scap de gunoiul asta, sper asta de 15 ani. l-am urit dintotdeauna. nu mi-a placut niciodata. l-am urit inmiit din 2004. am fost uluit ca jegul asta a ajuns presedintele rominiei. rominiei lui. dar cam atit de la autor...
...pulbere, sulf (nu sulfina), cutite doctrinare, gloante ideologice si un cap. un cap de porc. al lui baselu. nu cu onoarea lui decebal. nu pentru cauza lui ioan botezatorul. un cap gol, dintotdeauna gol, dintotdeauna plin de vrajeala.
din nou vocea autorului: acum stiu de ce nu mi-a placut baselu! ca ii prostea pe prosti si prostii chiar il credeau. si eu turbam sa vad cum prostii sint prostiti. liniste, retragerea autorului, actul final...
multa liniste...ecoul: uitat e baselu...in ghena...hena...aaaaaaaaaaaaaaaaaa...atit

fara nimic

sint satul de tot, de toate, de fanatici, de moralisti, de elitisti, de idei, de reprezentari, de tupeu si iar tupeu. vad o singura rezolvare a ecuatiei mele: radicalizarea. ce-mi ofera, ce nu-mi ofera nu e in pretentia nimanui. sint satul, sint satul. si sint si vreau si voi fi radical in modul meu de a ma raporta la viata, la tot, la toate. un singur eveniment lucreaza in defavoarea oricarei idei, oricarei expuneri existentiale: moartea. mortii nu i te poti opune. restul e vrajeala, pacaleala si pentru prosti doar optimism. urasc prostii, urasc tupeistii, nu mai pot cu ei, nu-i mai vreau. simplu: vreau sa nu mai fie, fizic, moral, in orice forma. nu-i mai vreau. nu, deloc. nici ei pe mine. fie, si eu sa dispar, dar si ei. ce creatie e aia care nu-si vrea desavirsirea?
optimistii sint cei mai imbecili paduchi!

marți, 24 noiembrie 2009

acum știu de ce îl votez pe geoana!

acum știu de ce îl votez pe geoana!
am aflat de la îmblînzitorul de sticle băse-walker că în spatele lui geoană stau iliescu, vanghele (că nu poate să pronunțe vanghelie), hrebenciuc, voiculescu, vîntu şi alţi "moguli". plecînd de la această ipoteză nu-mi voi propune a o demonstra, ci a-i găsi beneficiile. beneficii pe care de altfel le-am şi găsit: voi merge la vot în turul doi.
şi voi vota, şi voi pune ştampila pe geoana pentru că: votîndu-l pe geoana voi da votul lui iliescu (o compensaţie pentru faptul că, din motive de lene, nu l-am votat cînd acest lucru chiar conta); votîndu-l pe geoană voi da votul lui vanghelie (sînt sătul de intelectualii de doi bani gata oricînd să lingă orice os aruncat din bucătăria băsesciană, dîndu-şi ochii peste cap la reprezentativitatea populară); votîndu-l pe geoana voi da votul "mogulilor", "moguli" care, prin gestul de a duce o campanie împotriva nulităţii băsescu, îmi procură o satisfacţie uriaşă.
şi chiar vreau ca votîndu-l pe geoană să-l votez pe iliescu (pînă la urmă singurul politician din romînia). şi dacă mai sînt proşti care să-mi amintească de mineriade, de revoluţii, de regi respinşi, de crimele lui iliescu spun doar atît: 1) dovediţi-le (asta pentru voi); 2) mă doare în cur de ele.
la vot, la vot tra-la-la-la-la!

vineri, 20 noiembrie 2009

mai sint, dar nu vor mai fi!

mai sint citeva zile...ale regimului celui mai penibil presedinte din istoria rominiei. mai sint citeva slugi care il sustin pe bastardul basescu. mai sint citeva emotii care ne moduleaza impresiile inainte de a scapa de cel mai abject presedinte al anilor 2000. mai sint citiva disperati care se agata de acest regim al tupeului, al prostiei, al umilintei, al iresponsabilitatii, al nesimtirii evidente. mai sint citeva punti temporale care mai leaga palatul cotroceni de numele acestui derbedeu politic, personaj care a confiscat functia de presedinte suprapunind-o peste cea a unui simplu om. mai sint citiva fanatici ce-si exercita frenezia in sprijinul futilului.
mai sint, dar nu vor mai fi! dispari marinare!

duminică, 15 noiembrie 2009

SPUNEŢI "NU" LUI băsescu!

SPUNEŢI "NU" LUI băsescu!
l-aţi văzut dansînd manele, l-aţi văzut promiţînd ţepe pentru răufăcătorii patriei, l-aţi văzut lăcrimînd, l-aţi văzut simulînd dreptatea, l-aţi văzut făcînd carieră în două regimuri (din care unul comunist), l-aţi auzit perorînd toate prostiile din lume, l-aţi văzut depănînd poveşti absurde, înfierînd o ţară pînă la dezbinare, l-aţi văzut beat, l-aţi văzut în toate ipostazele existenţiale...nu v-aţi săturat?
parcă ar fi zîna cea bună sau diva supremă! nu are nici un scrupul, e un mîrlan infect, spune orice ca apoi, în funcţie de sfera de interes a publicului, să nege ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. a distrus totul, totul, totul.
l-aţi văzut pe marele marinar cum a reacţionat (în cadrul disputei cu antonescu) la auzul cuvîntului udrea? penibil! de fapt toată ceata băsesciană a reacţionat cît se poate de prost la rostirea acestui nume. însăşi udrea era o mască a descompunerii, o mască ce-şi divulga toate compromisurile pe care le-a făcut pentru a obţine privilegiile actuale (udrea asta a luat toate partidele la rînd, începînd cu psd-ul, pnl-ul şi terminînd cu pdl-ul). soţia lui băsescu (nici nu mi se pare potrivit să i se aloce un nume deoarece e o persoană terorizată de influenţa malefică a lui băsescu-soţul) era speriată, pusă în situaţia de a acoperi trădările conjugale, gata să marşeze în sfera unui "autism asumat". boc, aceeaşi dobitoacă de curte, privea spre un neant emoţional, ca şi cum numele udrea îi era o coordonată inhibantă.
acest personaj, preşedintele propriei coterii, croit pe dimensiunile tupeului romînesc, e cel mai mare rău din ultima sută de ani a istoriei romîniei. nici un personaj politic nu a avut atîtea deviaţii umane ca pretinsul preşedinte al tuturor romînilor. un impostor ajuns conducător al unei ţări spune mult despre destinul acestei naţiuni, despre capacitatea de analiză a acestui popor. se pare că în următoarele două milenii romînia nu are nici o şansă de a deveni: România!
SPUNEŢI "NU" LUI băsescu!

vineri, 13 noiembrie 2009

mersul lumii

Daca vrei succes în viaţă

Schimbă cinstea cu tupeul

De principii te dezvaţă

Chiar de altul ţi-e traseul;

Nu te-abate de la număr

Spre-a deschide-a lumii poartă

La minciună dă din umăr

Cucerit de a sa artă


Lupa timpului o-ntoarce

Cînd spre faţă, cînd spre coadă

Iar din ele prinde-a stoarce

Tot prezentul ce se-nnoadă…

Sfărîmîndu-şi a ei coajă

Ce te-abate, ce te-nhaţă

Nu slavi a clipei vrajă

Dacă vrei succes în viaţă


Ca aievea zugrăvirea

Visului să nu te-mbete

Încercînd să-ţi fure firea

Iară mintea să-ţi desfete;

Şi mai mult de a ta vrere

Fii de-acord cu fariseul

Căci prezentul ăstei ere

Schimbă cinstea cu tupeul


Lasă amintirea-n lături

Iar l-a sale dulci haremuri

Nu-ncerca să li te-alături

În chemarea altor vremuri;

Ci urmează căi subtile…

Răsucind pe dos şi faţă

Din cuprinsul vechii file

De principii te dezvaţă


Munţi mai mari, mai mici, chiar piscuri

Va găsi privirea-n cale

Tu străin de orice riscuri

Fruntea să le-o-admiri din vale;

Iar pornit pe-un drum, cu teamă

La ispită fă pe-ateul

Şi urmează-a lumii seamă

Chiar de altul ţi-e traseul


Nici mărirea a vechi castre

N-are cum să te înveţe

Că-n glosarul vieţii noastre

Fapte ce ne par măreţe

Nu-s mai mult de coloncifre

Chiar de-ar fi să ţi le-enumăr…

Cît e totu-ascuns în cifre

Nu te-abate de la număr


Judecînd că-n rostul vieţii

Unde-i plus, în spate-i minus

Fă-ţi deviză a justeţii:

„Firii reci, prin cald vecinu-s”

Iar de vremuri nu-şi descheie

Încifrata-a sorţii hartă

Foloseşte a lor cheie

Spre-a deschide-a lumii poartă


Viaţa-i un şuvoi ce-mparte

Lumea-n slab şi în puternic

Iar de vrea mai într-o parte

Să te-mpingă, tu cucernic

Să-ţi repeţi, urmînd şi-n faptă

„Printre voi şi eu mă număr”

Şi-n surîs scăldat în şoaptă

La minciună dă din umăr


Faptelor, a lor natură

Împărţind-o-n rău şi bine

Nu-i decît o scurtătură

A gîndirii clandestine;

Iar de poftele mulţimii

Către-un „da” sau „nu” te poartă

Stai în dosul înălţimii

Cucerit de a sa artă


Cucerit de a sa artă

La minciună dă din umăr;

Spre-a deschide-a lumii poartă

Nu te-abate de la număr;

Chiar de altul ţi-e traseul

De principii te dezvaţă

Schimbă cinstea cu tupeul

Daca vrei succes în viaţă