pur si simplu...

ponta tocmai ne-a spus ca are presiune in jet pentru 7,4 milioane, numai pentru basescu nu.
astia nu sint politicieni. nici noi popor.
tara asta, asa cum e acum (si cum a fost si va mai fi mult de acum incolo), nu are dreptul (din orice punct de vedere) de a exista.

... cu d mare

"Domnule președinte Traian Băsescu, vreau reconstrucția Dreptei!". cu d mare. in dex-ul asteia, dreapta e substantiv propriu. 

... are si nume de om. daniela ratiu. pina la urma, nimeni nu e perfect. o tractorista detracata. va dati seama ce preocupari are asta? daca batrinului darwin i s-a refuzat sansa de a-si vedea opera rotunda, raminind dator omenirii cu o vertebra pe care fiii legitimi si nelegitimi inca o mai cauta mai ceva ca pe sfintul graal, iata ca individa a reusit sa ne demonstreze o raritate a naturii: saltul din conditia de om in cea de vierme. adica un evolutionism intors pe dos. cu un creier sedat, bagat in cantonament de putinii neuroni pe care-i poseda, pesemne si aia cu imprumut, scremindu-se sa ne arate ca ar musti de ceva gemete de cultura adunate din "punguta cu doi bani" si "o furnica duce-n spate", "vierma" ia lumina, cu zgomot, de la gaozarul sef al istoriei, inchind o pupatura in cur de liga campionilor.
vrea reconstructia, ma! si nu a oricui. a dreptei. o si cere. chiar politicos. daca nu imperativ. singurului singur din univers. bing bangul dreptei. cu d mare.
n-are astimpar si ia act si de haznaua pdl-ului. da cu subinteles ca blaga a furat startul. sau urnele. nu alea cu cenusa partidului. caci acolo nu incinerare a fost. ci implozie.
asa se scrie istoria. sau oda. sau apologia. sau linsul in bas. sau basitul pe bani multi si de la stat. bineinteles, totul cu d mare.

caricatura din perdea

camaşa a nimerit-o. dungile, din scenariu. îndeosebi dungile. şi lumina era bună. lipseau doar gratiile. l-aţi văzut pe ăla legat de perdea? cum se frămînta, cum se agita, cum bîţîia? cu mînecile suflecate, cu spume la gură, gesticulînd, declamînd. vă mai amintiţi de bob din twin peaks? sau de rambo? ăsta era o combinaţie de ăla şi de ălalalt. de la clingonieni pînă la alfa-centaurieni nu s-a mai văzut aşa ceva. mugabe e umbră faţă de ăsta. nu te pui cu tatăl suprem al demenţei. demenţei caricaturale. preşedinte. de două ori. ăsta da popor. să mai spună cineva că nu e ăsta popor ales. păi care era probabilitatea ca unu ca ăsta să ajungă ceva, darămite cineva, unde mai pui că şi preşedinte? 1/infinitate. şi atunci?

adaptare, în stil prezidenţial, după "desenul din covor", nu de cărtărăscu, ci de henry james

habemus vrajeala

au ales astia un papa. e nebuna omenirea! unora le bitiie capul de bucurie ca a fost ales unu. prin vot oameni buni, nu prin vreo actiune divina! de parca ar fi fost posibila. bine ca nu vine philip gordon sa spuna ca au fost furate alegerile. hai ca s-au scos procurorii monicai macovei, o sa-i suie pe cardinali pe capota masinii obligindu-i pe babaci sa jure pe biblie ca au votat cu o singura mina. va dati seama citi prosti sint pe lumea asta? va dati seama cit de usor pot fi prostiti astia? ati vazut-o pe aia cu fumu? o ardeau pe mistic inainte. ba negru, ba alb. imi dau seama ca orice rahat impachetat poate avea succes in universul asta. am impresia ca ma sufoc de atita luciditate. nu mai e nimic de facut cu omenirea asta. simt dezamagire. sau ce-o fi asta...

sorţii au jucat în deplasare pentru robert turcescu

cu toate că ignatencii au pus-o de-un atac energetic dîndu-i luminiţei anghel, cînd ţi-era lumea mai dragă, perversa ca pe tîrgu ocna, sorţii au jucat în deplasare pentru robert turcescu. cu un adversar mai puţin, renghiul a venit din partea unuia al cărui nume cică ar coborî din aruncatorul şef de babaroase, cel care îşi justifica traversarea unui rîu cu trei cuvinte: alea iacta est. că finalul expresiei a coborît şi în bafta lui robi, e deja istorie. deşi publicul l-a blagoslovit cu ditamai bila albă, juriul, încăpăţînat cu risipa de puncte, i-a dat pas la şenghenul muzical, lăsîndu-l pe lăutarul colonel să cînte doar pe la masa deja lustruită a postului b1, alături de nălu de la meteo şi de jack de la găgeşti. o nuntă cu mireasa deja furată şi o masă prea plină pentru un măscărici mediocru! 

america latina, pamintul unde revolutionarii sint mai mari decit revolutiile insesi

articol dedicat lui hugo chavez

pe masura ce europa si sua isi adincesc ridurile pe un corp demult imbratrinit si hid, controsionat de prea multa legare la cap cu o seriozitate stupida si fada, america latina traieste, da din miini, ne arata ca bucuria doarme in gesturi simple, asteptind doar o bataie pe umar pentru a se lasa invitata la dans, ca se poate descurca si fara a transforma orice ineptie intr-o perpetua competitie sterila, lipsita de vitalitate, ca vlaga nu se conjuga neaparat cu masa plina, ca a trai nu inseamna sa ajungi primul la linia de sosire a nesemnificativului investit cu sfintenii derizorii. america latina isi are drogurile ei sociale, mizeria, bubele ei, dar niciodata nu triseaza in relatia cu simplitatea vietii. ca bogatia nu e o relatie decit a unor clase privilegiate, deja bate in continutul a 99% din istoria omenirii. europa si sua, deslusite in nota goanei dupa un confort accesat gretos, criminal de multe ori, si dincolo de ideile neroditoare ale materialismului de consum intors pe toate fetele, se misca butucanos prin praful istoriei, tronind peste o lume de mediocri dresati cu gusturi cultivate ca sedativ al uniformizarii. ratacirea lor nu va fi una labirintica ci o incurcatura in jurul propriului git. america latina inca e izvor de idealism. cit va mai curge, lumea isi va mai putea racori fruntea incruntata, isi va mai astimpara seceta interioara adusa de o institutionalizare pina si a abstractului. america latina inca mai e revolutionara. cu toate ca gesturile ei sint caricaturizate de "lumea democrata", agresivitatea marketingului politic devenind pistonul pe care se actioneaza pentru a credibiliza aceasta poveste. nu sintem departe de maniheismul inchizitiei, democratia si dictatura devenind ce-i drept, scoala oricarei demarcatii postmoderne. numai ca, urmind indicatiile drumului definit, ajungem la o prapastie a identitatii, la o inhamare a eului la caruta globalizarii. revolutiile americii latine sint in fapt ideile revolutionare ale unor indivizi nascuti din nimicul epocii lor, indivizi dispusi sa raspunda cu manifestari departe de conventionalul obositor al discursurilor oficiale, oricind capabili sa sfideze jocurile negustoresti ale marilor puteri, in pofida faptului ca pretul platit e chiar viata lor. e vorba de un cubism al politicii, ochii dezintegrati ai disperarii reusind sa strapunga prin asimetria si din destinatia marginala rezervata toata demagogia violent infipta in mentalul cetatenilor lumii incolonate. vocile invizibile ale nedreptatii prind a se coagula in rezervatia de idealism a unor indivizi egali cu simplitatea americii latine. si america latina stie cel mai bine sa-si iubeasca eroii! eroi mai mari decit revolutiile insesi!