logica fracturata a lui basescu sau cum sa incinti prostii

n-am fost niciodata de partea alora care cred/au crezut ca basescu e inteligent. dimpotriva, l-am vazut ca pe un necioplit, un individ foarte prost, poate un cozeur, dar numai cu persoane de calibru mic. nu insir tonele de aberatii pe care le-a emis si pe care le-a contrazis la concurenta cu viteza luminii, ci o sa fac referire la o prostie pe care a spus-o in ultimele zile. zicerea era cam asa: "il vom gasi si-n gaura de sarpe si-l vom aduce in patrie". e vorba de cazul boldea.
cum vine asta, adica ai capacitatea de a-l aduce din inima africii, dar nu ai avut capacitatea de a-l supraveghea in tara (patrie, scuzati-ma)? cam asta e logica lui basescu. goala. las prostii sa fie incintati de capacitatea operativa a lui basescu de a actiona la distanta (precum fostul ofiter de securitate/detectiv care vindea cursuri de hipnotism prin corespondenta din romanul lui antunes), de acest "cum le zice" mai sec decit capul lor!

stiati ca augusto pinochet a fost presedintele argentinei?

am verificat data. nu mi s-a confirmat ca ar fi 1 aprilie. care e motivul indoielii? nimic mai simplu. azi, uitindu-ma la postul de stiri digi 24, am aflat ca pinochet a fost presedintele argentinei. in primul moment am crezut ca n-am inteles, ca n-am auzit bine, insa prezentatorii insistau cu argentina. ce-or zice aia din chile?
imediat am declansat o mica ancheta, aflind ca intr-adevar mitingul a avut loc in buenos aires, dar nu pentru comemorarea victimelor  lui pinochet, ci pentru comemorarea victimelor "razboiului murdar".
stirea o gasiti aici: http://www.digi24.ro/stire/Mars-la-Buenos-Aires-in-memoria-victimelor-din-Razboiul~4957
deci i-a durut in cur ca bat cimpii. nu-i asa ca e misto sa iei bani pentru orice?

mitingul universitatii craiova

ieri am fost la mitingul universitatii craiova. lume putina. in nota mersului timpului de la noi: indignare mare, reactii putine. tara amorfa. stiam de miting si atit. am refuzat sa citesc vreun comunicat al vreunui organizator, al vreunei factiuni. m-am alaturat grupului, am scandat odata cu ei, incercind sa prind ritmul, scandarile. ce-i drept, mi-era dor de un meci al craiovei. cineva chiar striga: avem 1-0 la pauza. dar acum e pe un alt teren si oarecum in deplasare. cel din fata muzeului antipa. totodata aveam sentimentul ca nu se va termina bine. jandarmii erau la o distanta rezonabila de noi, dar asta nu conteaza. s-a aprins o fumigena, ma uit in stinga, in dreapta, nimic. e bine, imi zic. vin si reprezentantii galeriei lui dinamo. cel putin asa se aude. sint intimpinati cu aplauze. ma cuprind emotiile, uite ca se poate. din nou scandari, unele ironice, unele de la obraz. incepem sa le integram si pe cele ale grupului nou venit. fireste, pe linga cel de inima (alb-albastra), avem in comun acelasi deziderat: condamnarea imposturii unei ligi discretionare si a unei federatii care nu mai reprezinta decit interesele conducerii. jandarmi pe toate laturile mitingului. in atitudini, mai mult pescari - unii cu miinile in buzunare, altii fumind - decit organe de reprezentativitate. dupa aproximativ 45 de minute de la inceputul mitingului, "la pauza" adica, am vazut cum grupul de jandarmi dinspre muzeu a fost suplimentat. din ce motiv, nu stiu. in citeva momente, inevitabilul s-a intimplat. gaze lacrimogene, pulane, picioare, dube. intial am ramas pe loc (eram pe cealalta latura a mitingului), insa mirosul, jandarmii avansind m-au facut sa ma retrag spre carosabil. imi minte imaginile imi revin ca intr-o explozie necontrolata. fie ca e miting spontan, fie ca mergi la meciul nationalei, fie ca protestezi pentru apararea rosiei montane, fie ca iti spui cuvintul pentru orice din ceea ce dreanjeaza, totul are un sfirsit interpretat de jandarmi. gazul lacrimogen a devenit un factor biotic al celor care cersesc normalitatea.
am aflat, din presa, ca factorul declansator ar fi fost (aici, "fortele de ordine" nu s-au hotarit): 1) ca suporterii au adus injurii jandarmilor (oare pentru asta trebuie sa reactionezi cu pumnii si cu bitele?); 2) ca trei-patru insi consumau bauturi alcoolice (oare de ce nu sint filmate persoanele respective si, pentru a se evita reactia psihologica dezvoltata de o masa omogena, identificate, chemate la politie, sanctionate, amendate? raspunsul e simplu: pentru ca le convine asa cum e acum, le e la indemina justificarea asta).
cea mai utila extensie a suprimarii drepturilor au devenit jandarmii. nimeni nu pare sa sesizeze si sa sanctioneze pericolul legitimarii actiunilor lor pentru orice situatie, fie ca e justificata, fie ca e abuz. de cele mai multe ori, abuz. televiziunile isi au partea de vina. dar cea mai mare vina o au rominii care nu reactioneaza. impacarea asta nenorocita care ne-a impietrit intr-o istorie care ne multumeste micile noastre rigiieli si care ne hraneste anonimele noastre realizari! autismul pare a fi refugiul celor mai multi. al meu, nu. hai universitatea, hai craiova...

aseară, la otv

o leapşa de platou în care, de la lăutari la jurnalişti la revoluţionari la poeţi la profeţi, şi-au proiectat conştiinţele pe sticla televizorului:
- ideologul partidului, exaltatul condurăţeanu, alias ezechiel de otv, congruent cu mesianismul, dar şi cu misticismul, căci cum altfel s-ar explica asortarea ochelarilor cu lumina violetă teoretizată de hrebenciuc şi însuşită şcolăreşte de geoană, după o probă vocală de naţionalism sănătos, a dat-o în perorări identitare şi, chiar dacă pe alocuri a mai uitat din platforma program a tridentului constitutiv al luminii tămăduitoare (dreptate, adevăr şi aici indecis: demnitate sau dezvoltare), a produs un efect de viagra revoluţionară printre martirii studioului lui nea dan.
- un candidat la primăria nu ştiu cărui sat care şi-a început discursul prin următoarea formulă intrinsecă "mă cunosc toţi colegii care mă cunosc", o adevărată aporie neosocratică cu ipoteze de rezolvare doar în agora cu adresa din strada preciziei.
- un erou (după introducerea aferentă şi după numărul de pe tricou părea al revoluţiei pieţei universităţii 2012) mai degrabă al revoluţiei siriene după cum şi-a orientat ţintele empatice ale mesajului, mai-mai să-i tulbure liniştea lui bashar al-assad, linişte şi aşa bulversată de rezoluţiile onu ale mai marilor planetei.
- un gospodar neaoş care promitea că va face bucureştiul să arate precum elveţia nici mai mult, nici mai puţin decît într-un an. ăsta se vedea că-i un băsist sub acoperire căci tot încerca să deturneze "jos băsescul" deja celebrei arii interpretate de corul robilor poporului într-un "jos popescu de la cna". după diatriba încurcată prin alte destinaţii decît cele revendicate de eroii revoluţiei otv-iste, deşi prezidenţiabilul dd (cel cu şanse de peste 100%) i-a multumit de vreo 5 ori, tribunu era de neoprit, pesemne că spiritul său de om al faptei îl dădea ghes să ofere soluţii pentru orice boală civică.
- un discipol liric al realismului socialist al lui jdanov care a declamat o poezie cu versuri în dulcele stil proletcultist, iar greşelile gramaticale ce însoţeau vibraţiile artistice se vor fi voind ca rod al atingerii divine a euterpei care se ştie că o făcea în greaca ei nativă, neavînd pe atunci cunoştinţă de latina dîmboviţeană.
- unu cu factura la vedere, dar neachitată, probabil în cautarea unui samaritean. şi cum poporul lui nea dan e unul care îşi trage obîrşia din greutăţile vieţii şi din solidaritatea revoluţiei franceze, s-a şi pus de-o chetă ppdd-istă, stringîndu-se de-o pungă de seminţe şi trei covrigi.
- un cîntareţ cu teamă de mulţime, lovit de o agorafobie spontană, pesemne că a cîntat numai în baie şi numai cu vocea scăzută, probabil un reflex din epoca pereţilor vorbitori.
cam asta am prins eu...
faptul că oamenii ăia se prezintă în tuşe groteşti, cu existenţe disproporţionate de cauzalitatea ignoranţei cotidiene, aproape făcînd echilibristică pe sîrma supravieţuirii în fiecare clipă a vieţii lor, striviţi de consecineţele unor politici care i-au exclus din registrul istoriei nu numai pe ei ca individualităţi, dar şi conştiinţa memoriei lor, nu îi condamnă la o caricaturizare comodă, la o bagatelizare a excrescenţelor lor de manifestare. căci asta s-a întîmplat pînă acum. ei sînt nişte dezrădăcinaţi care din disperare se ataşează primului ieşit în calea vindecării cangrenelor lor (chiar dacă vindecătorii nu sînt medici, ci doar vraci), sînt produsul unei societăţi care îşi neglijează partea cea mai consistentă a corpului ei. şi dacă aceste trunchiuri vor fraterniza cu securea în detrimentul rădăcinii, să nu mire rezultatul acestei genetici sociale.

ma uit aiurea. incerc sa-mi fac loc cu privirea. spre unde se poate. mai mult ca exercitiu. dar parca nu gasesc suficient spatiu. pun privirea in pamint. nu spre un punct fix. ca o fixatie intrata in reflex. un fel de buna ziua dat mai mult din mina decit din buze. intresectia privirii cu pamintul pare sa fie gindul. sau gindurile. caci am multe. din pacate sint confuze. gindesc in fragmente. nici macar in capitole.

cronica unui meci

în romînia totul...chiar si un meci amical de fotbal. zic să mă duc la meci. cu fraţii mei. de fapt ei au fost motorul. plecăm. încă n-avem bilet. nu-i nimic, cumpărăm de acolo, din presă am aflat că s-au vîndut doar cîteva mii, deci, nu cine ştie ce. ajungem la piaţa muncii. lume multă. chiar prea multă. "s-ar putea să nu găsim bilete!" e un gînd. pînă la urmă îl exprim. fratele meu cel mic mă asigură de contrariu. ajungem la poarta stadionului, coadă mare. mare, mare! ne aşezăm şi noi. nu prea înaintăm. zvon: "nu mai sînt bilete la peluză!" ies din coadă, fraţii mei rămîn. trec cinci, zece minute. bat pasul pe loc. par că au împietrit în mulţimea aceea. poate pentru că sînt doar două case? la un meci al naţionalei? ies şi ei din rînd. n-are rost, o să înceapă meciul. sînt plin de nervi. cad în resemnare. nu ne rămîne decît să mergem acasă. pe drum dau de nişte prieteni. ei au bilete. tot ei ne sugerează să încercăm la cealaltă intrare. sînt sceptic. pînă la urmă ne hotărîm să mergem şi acolo. ajungem. şi aici e coadă. dar mult mai mică. bilete au peste tot. chiar şi la peluză. luăm bilete, deci, să-i dăm bătaie! meciul stă să-nceapă. avem locuri în sectorul j. mergem în orb, căci nu există indicatoare. după stînga-dreapta ajungem, vrem să intrăm, dar ni se spune că nu pe acolo, ci pe la h. mă  mai uit o dată pe bilet. j-ul e j. îi arăt celui de la poartă biletul. "nu, pe la h se intră". ne întoarcem spre h. coadă! cum să nu fie dacă sînt doar două porţi deschise? ştiu, acolo sînt cititoarele, dar sînt sătul de limite şi de renunţări în favoarea lui "lasă că merge şi aşa". aflăm că e deja 0-1. nu mă miră. în sfîrşit intrăm, virăm spre sectorul j. dau un tur cu privirea. atmosferă frumoasă. totuşi rămîn nedumerit. peluza sud e puţin peste jumătate plină. şi atunci cum n-or mai fi fiind bilete? de altfel, stadionul e ceva pe la jumătate. şmecherie tipică locului: coadă mare, las' că le vindem pe alea mai scumpe! mă las în voia meciului. disputat, dar incoerent. de ambele părţi. din cînd în cînd atmosfera se scurge în scandarea "la puşcărie, mitică la puşcărie!" se termină prima repriză, începe a doua, românia egalează. nu sînt nici bucuros, nici mulţumit. în capul meu e doar universitatea craiova. apoi incidentul. de la peluza sud se afişează un banner "frf = rmcg". nu înţeleg ce înseamna rmcg. mai tîrziu aveam să aflu. mesajul e dublat de hitul serii "la puşcărie, mitică la puşcărie!". cei de la bgs năvălesc peste cei din sectorul cu bannerul afişat. li se alătură şi jandarmii. în forţa, desigur. suporterii sînt împrăştiaţi, batuţi cu violenţă. ca de obicei. sînt revoltat. "pentru ce, pentru un banner? pentru că au strigat împotriva lui dragomir şi a lui sandu? pentru atît? doar n-au aruncat fumigene, doar n-au rupt scaune! că doar acel rmcg n-o fi vreo instigare la violenţă, n-o fi ceva rasist!" urlu. cu mine tot stadionul. sau invers. eu cu tot stadionul. nu mai contează întîietatea, ci această unanimitate. meciul nu mă mai interesează. simt că prin prezenţa mea îi legitimez pe aceşti gîndaci sociali: dumitru dragomir, mircea sandu etc. fratele meu îmi spune: să vezi, dragomir o să declare că incidentul a fost provocat de o mînă de golani. număr. înmulţesc. scaune. rezultatul e în oameni. aproximativ 500. cei din sectorul cu bannerul. cînd am ajuns acasă aveam să constat că dragomir tocmai asta declarase: cîţiva golani. ne-am obişnuit cu aşa ceva. ceea ce e foarte rău. acestui vierme i-aş putea reproduce pînă la fracţiune declaraţiile. n-am întîlnit în viaţa mea un "..." (nu pot să-l înalţ, declarîndu-l om) mai previzibil decît el. ninge. ce mai contează! pe teren se joacă nu mare lucru. meciul se termină la egalitate. numai că în societatea romînească nici măcar de această egalitate n-avem parte. atît.