miorita si moda tiritoarelor

vad, simt, mintea-mi probeaza de ceva timp un curent cu iz de intelectualism care tine neaparat sa ne justifice blazarea istorica prin raportarea la balada miorita. nu faci doi pasi la stinga sau dreapta existentei rominesti ca si apare un cocosat intelectual cu explicatia ca miorita, ciobanasul, oaia sint de vina pentru incapacitatea noastra de a avea verticalitate, de a crea fond, pentru lipsa reperelor, pentru lipsa valorii si cam pentru tot ce ni se intimpla de vreo doua mii de ani incoace. si acesti "neni" obraznici nu numai ca vitupereaza fara noima, fara a fi inteles nimic din balada sus-numita, dar, intr-un avans de cronologie biotica, cer expulzarea din spatiul cultural, cotidian a poemului in cauza. pe unul dintre acestia chiar l-am auzit cum invoca, intr-un gest de recuperare justitiara post-factum, interventia parchetului in rezolvarea taraseniei. ca opinia de azi e la antipodul celei de pina acum, ar trebui sa fie un indicator de personalitate a acestui popor. e ca si cum ai tine, pina la virsta de 25 de ani, cu juventus, iar apoi ai incepe sa tii cu ac milan. pai tovarase, asta spune multe despre tine, chiar faptul ca in capul tau nu exista farima de luciditate, bob de gindire. nici exagerarea precedenta (indeosebi a lui george calinescu), dar nici caricaturizarea de azi! nu intimplator acest popor oscileaza de la adeziunea naturii (scrisoarea a treia) pina la condamnarea ei (la vulturi), de la alianta cu germania pina la tradarea acesteia, de la scrierea sub forma "sînt" la forma "sunt", de la adoptarea limbii franceze ca limba de reprezentare culta pina la noua identitate lingvistica (desigur limba engleza) etc.
ca intre temele mioritei (subliniez, in balada gasim mult mai multe teme decit au desprins acesti urechisti semidocti) se intilneste si cea a fatalismului e o evidenta strict inventariata, dar faptul de a arunca vina neputintei nationale in spatele unei creatii populare e de-a dreptul o ineptie. ca exista congruente intre destinul national si fatalismul mioritei, ca exista o reversibilitate a acestor componente, nici urma de indoiala, dar zugravirea in raport culpa metaistorica intrece chiar si cel mai simplu exercitiu de logica.
si mai e ceva, tema fatalitatii se plaseaza in sfera conditionalului ("si de-ar fi sa mor"), deci nu sintem in posesia unei certitudini care sa ne epuizeze interpretarile intr-un registru stric delimitat.
in fapt e vorba de interpretarea unor tiritoare care, de la inaltimea primei verticale ce le limiteaza spatiul, flecaresc pe marginea unui subiect pe care nicidecum nu l-au patruns cu resorturile analizei critice, ci doar cu unitatea tangentei incolonarii sub drapelul modei. unde-i rost de moda, gata si prostul!
data viitoare, zic sa dam vina, pentru alcatuirea orizontala a acestui neam, pe musca tete sau pe faptul ca patratul are patru laturi!

canonul meu literar

am vreo 45 de carti de referinta. pina acum. m-am tot gindit cum le-as putea clasifica, care sa fie criteriul-reduta care sa subsumeze intregul lor, care sint tipologiile care sa valideze constructul extras din paginile cartilor citite. canonul moral a picat din start, cel didactic nicidecum, nici gind de curente literare (desi am citeva favorite), nu si nu constructiei romanesti. un singur criteriu imi staruie in minte: cel estetic. dar si aici e loc de interpretare. o sa prezint un tablou sinoptic al impartirii mele, lasind loc si altor revizuiri, plus citeva exemple:
1) romane "frumoase": O lume pentru Julius - Alfredo Bryce Echenique; Vrajitorul din Lublin - Isaac Bashevis Singer; Garabombo invizibilul - Manuel Scorza; Mă numesc Roşu - Orhan Pamuk; Anul mortii lui Ricardo Reis - José Saramago; Memorialul minastirii - José Saramago; Oameni si soareci - John Steinbeck; Maestrul si Margareta - Mihail Bulgakov; Un veac de singuratate - Gabriel Garcia Marquez;
2) romane "negre": Leviathan - Julian Green; Demonii - Fiodor Dostoievski; Eseu despre orbire - José Saramago;
3) romane "rascolitoare": Un om norocos - Octavian Paler; Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde;
4) romane "capitale": Fratii Karamazov - Fiodor Dostoievski; Crima si pedeapsa - Fiodor Dostoievski; Evanghelia dupa Isus Cristos - José Saramago.

a venit vremea!

s-a cam facut vremea, nu pentru o noua identitate, ci pentru o alta constructie umana, s-au copt vinovatiile, s-au implinit termenii de scadenta a asteptarii in gol, s-au validat toate creantele in alb, a expirat era inocentei stupide, ura ne-a ajuns din urma, dragalaseniile si-au consumat romantismul, frunzele nu-si mai recunosc statutul de inmormintare prematura, oameni, faceti pasul suprem spre regasirea animalitatii renegate, impliniti-va menirea de a izgoni ceea ce va face sa fiti duali, lasi, ipocriti! ati vazut vreo impala sa-si refuze portia de apa de teama cursei intinse de lei? nu-ul lor tine de pilda pentru treapta speciei noastre. oameni, lasati la o parte timpul caci a venit vremea!