KOSOVO JE SRBIJA

nu inteleg

nu ma regasesc in nimic...sau aproape in nimic. nu inteleg de ce se da ceasul in urma, inainte, nu inteleg de ce ziua de munca e de opt ore, nu inteleg de ce trebuie sa platesti pentru a fi cetateanul unei tari, nu inteleg de ce de florii se decapiteaza salciile, nu inteleg de ce exista bani, nu inteleg de ce imbatrinim, nu inteleg de ce murim, nu inteleg de ce ora are saizeci de minute si nu cincizeci si sapte, cincizeci si trei, nu inteleg de ce anul nou e in mijlocul iernii si nu la inceputul primaverii, nu inteleg de ce unul e sfint si altul nu, nu inteleg de ce un craniu al nu stiu carui sfint e incoronat cu aur, diamante, safire (oare pentru a-i tine de cald?), nu inteleg de ce negru ar fi negru...in definitiv, nu ma inteleg...

basescu si continuatorul

basescu face o miscare abila pentru lacheii lipsiti de instrumentul gindirii: manevrind ideea ca acesta e ultimul lui mandat prezidential, se plaseaza deasupra interesului personal, creditind opinia ca optiunea lui politica ia sfirsit odata cu expirarea celor cinci ani de presedintie.
prin aceasta definire isi "legitimeaza" rolul de reformator al statului, de parinte al natiunii, de constructor incarcat de rezonanta necesarului si, poate cel mai important, de statuare a unui cadru de "continuator".
or tocmai in ideea de "continuator" rediza elementul distructiv ce urmeaza sa isi desfasoare valentele de exprimare. caci cine poate fi acel continuator demn de desavirsire a marilor propuneri avansate de basescu? credeti ca valetul boc? sau poate incomodul blaga? nu-i nici un exercitiu de gindire pentru a intui adevaratul titular al acestui joc promovat cu atita agresivitate: elena udrea.
asa ca, oricit de fundamentat ar vrea sa treaca in vazul opiniei publice acest curent progresist, nici macar un cuvint nu poate trada intentia lui basescu.
o mica radiografie a elenei udrea: o mic-burgheza devastata de ideea parvenirii, intemeindu-si identitatea pe regula celor mai ordinare compromisuri, negindu-si originea marginala, politruca, acaparatoare si razbunatoare, curvita prin toti cracii doctrinelor politice (ca doar a trecut prin toate marile partide politice), imbratisind penibilul ca pe icoana facatoare de minuni, in definitiv, un "model de ascensiune" pentru timpul nostru.
dar temerea cea mai mare nu vine din partea lui basescu si a intentiilor acestuia, ci din negura acestei adunaturi ce pompos isi spune poporul romin. caci el, prin pasivitate, prin acceptare, prin omisiune, prin prostie (campioni mondiali), prin orbire, prin relativism, e cel ce gireaza acest melanj scabros de absurd, de hotie, de minciuna, de arivism, de degenerare constitutiva.
in definitiv, cam asta ar fi si directia ultimilor ani spre care rominia a alunecat, o directie ce duce spre groapa istoriei.

din arhiva 3

a iubi înseamnă a fi orb de-a binelea. sau să vezi doar cu bătăile inimii. şi să răspunzi cu măsura măsurilor.
a iubi înseamnă a alerga la proba "o infinitate de metri obstacole" şi a le depăşi pe toate.
a iubi înseamnă a deforma cuvintele: în loc de "nu" se va citi "iubire", în loc de "da" se va citi "iubire", în loc de "iubire"..."iubire".
a iubi înseamnă că orice milimetru este depărtare.

din arhiva 2 (retorica unui Zero)

eu: visător în poziţia de zero petenţialităţi, erou al auto-ficţionalului ce se dislocă fragmentar, repartizat anacronic, mă proclam un declasat, fără adeverinţă de apartenenţă tipologică, un contrast în structura socială, fără modalităţi de concret. poate că daimonii mei, nici ei mai deştepţi decît vremurile, nu mi-au optimizat înţelesurile, lăsîndu-mă pradă unei utopii cronice, pe un balansoar dezechilibrat de nuanţa provocatoare a idealismului. ideile mi-au jucat în minte, marile idei, cele cu majuscula recuperabilului ca realităţi livrabile, m-au angajat în exponenţialitatea existenţială, desfăşurîndu-mi un miraj păgubos.
zero: zero e lipsit de conţinut. de sens. de explicaţie. un zero împarte propria constanţă. niciodată nu se împarte. are o unitate în el, a lui, ca marcă de origine. o idee.

din arhiva 1

întruna ninge, viscol, miraj obositor
cum spulberă în mine priveşti nepăsător...
nămeţi în stînga, dreapta...ca tîrfe ce mă vor
se-aştern, împung în mine pumnalul gheţii lor...
din curba fesei iernii argintul tot i-l sorb
în jocul nemuririi, de moarte eu sînt orb.

numerotare si numaratoare

mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. am zis a le numerota, nu si a le insemna numele. la un moment dat totul se transforma in numere. eu as vrea sa fiu numarul zece. unu si zero alaturate. numaratoarea nu se opreste niciodata la acelasi numar. numaratoarea si numerotarea. am impresia, la sfirsitul fiecarui an, ca las ceva neterminat. asta din moment ce, in anul urmator, imi reiau numerotarea. unu, doi, trei...nu se poate spune ca nu exista ceva comun. cel putin primele numere. as vrea sa fiu numarul zece. un zero si un unu. totusi sa nu incurc ordinea. revin: un unu si un zero. alaturate. asa e si cu vietile noastre, numaram anii. in definitiv o operatie inutila de vreme ce exista un sfirsit. de parca l-am intirzia. macar de ne-am insela in numarare. sa numaram, spre exemplu, de trei ori numarul treizeci, de cinci ori numarul treizeci si doi, de trei sute de ori numarul saptezeci si sase. nici macar nu scriem fara blanc. treisutedouazecisiunu. cum le reprezentam. 321. de teama sa nu gresim. oricum n-ar gresi viata. ce-ar fi daca in fiecare an am avea virsta de un an? nimic! e simplu. mai greu ne-ar fi sa ne acomodam.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. nu depasesc numarul treizeci. nu ca n-as vrea. vreau sa respect realitatea. cit citesc, atitea numere inscrise pe coala amintirii mele. pe coala de hirtie am vrut sa zic. nu vreau sa gresesc. poate fac o statistica a lor. poate sint propria lor statistica.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. a le numerota si a le numara. cind ajung la numarul zece ma opresc si imi zic ca eu sint el. numarul zece. nu si cartea insemnata cu numarul zece. poate fi o carte banala. sau nu. am spus, nu cartea ma intereseaza, ci numarul. totusi as putea trisa. in loc de douzeci si cinci de carti citite sa trec treizeci si sase. oricum nu le insemnez si numele.
am un an.