Porumbeii și vîntul
Ce porumbei cu aripile grele,
A plîns pe ei probabil cineva,
Ce porumbei, septembrie suia
Deasupra casei și-a tristeții mele,
Mă mir că sumbrii nu le-au pus zăbrele,
Sau că nu sînt dresați cu o nuia.
Ce porumbei cu cositor în oase,
Ca niște felinare ce s-au stins,
Mișcați de vîntul toamnei pe cuprins,
Șontîc, șontîc din aripi glorioase.
I-a moleșit prea leneșa plimbare
Pe cursul vîntului nehotărît
Și de salvat i-ar mai salva atît
De-ar vrea și contra vîntului să zboare.
