joi, 25 noiembrie 2010

geniala, geniala..."spre plus infinit" de adrian paunescu

printre cele mai frumoase poezii din istoria literaturii, e desavirsita, scrisa la 22 de ani, nu am gasit nici la rimbaud un asemenea torent verbal, asemenea asocieri, asemenea constructie cifrata, asemenea curgere metaforica, e geniala, e completa...


1 deschide lupi, 2 aşteaptă,
3 odihneşte, 4 ia foc,
5 e o lebădă, 6 o treaptă,
7 e un unu mai cu noroc,
8 se dă pe gheaţă, 9 e haos –
Şi vine 10, capăt de şir,
E şi fereastră, e şi adaos,
Lebădă, liră, linişti, delir.

Numără, numără tinere domn,
Numără, numără!

Vezi cum coboară cifrele-n somn
Inimă patimă tînără?
Leneş, prea repede, intră în somn
Numără, numără tinere domn!

Numără umerii celor ce vin,
Numără ochii celor ce pleacă,
Numără sîngele din cer străin,
Numără stelele care te-mbracă!

Fruntea ridic-o din mări de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Şirul din faţă răpeşte trepte,
Iar înapoi dă pîraie mistreţe,
Şirul de numere neînţelepte
Bîntuie lava de suprafeţe.

Numără clipe, numără lebede,
Numără cumpene, descumpăniri,
Numără negru, numără repede,
Numără grele stele subţiri!

Fruntea ridic-o din măşti de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Vezi peste toate o nebuloasă,
O împărţire fără contur,
Un fum de ruguri, un coş de casă,
Plasă murdară soarelui pur.

Vezi printre linii şi peste linii,
Vezi acea curgere care-a albit_
Mult mai departe, fiu al luminii,
Se află veşnicul plus infinit.

Pînă acolo zecile muşcă,
Sutele bubuie, miile ard,
Fiece zero devine cuşcă
Pe cît te-apropii de miliard.

Şi mai departe, şi mai departe;
Treci prin celulele cifrelor viu,
Căci vii din zero şi vii din moarte,
Şi din terenul minus pustiu.

Rupe din oase rîul de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Ca o enormă mare de spirt,
În depărtarea fără cărări,
Trece spre nouri, spre alte mări,
Şi se evaporă plus infinit.

Foarte departe, ca o nălucă,
Surdă fantomă în cifre vechi,
Lasă perechile-n vid să se ducă
Şi se însoară cu neperechi.

Astfel dă semne că el trăieşte
Cu cît dispare mai în adînc,
Şi din ce lume, neomeneşte,
El, depărtatul, biciuie lung.

Gleznei desprinde-i fluxul de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Treci şi de 1, treci şi de 2,
Rupe-i spirala lui 3 cu braţul.
Du-te la 4, ca la un roi
Care spre 5 îşi îndreaptă nesaţul.
Calcă podeaua marelui 6,
Şi oglindeşte-l galben şi copt
În munţi de 7, în munţi de 8,
9 să pară-n oglinzi nervoase.

Şi vine 10 care rezumă
1 şi 9, 2 peste 8,
3 peste 7, 4 cu şase,
Sine cu sine, 5 cel de gumă,
Şi vine 10 din cifre arse.

Şirul sfîrşeşte, suie din somn,
Numără, numără tinere domn!

Oh, ne atrage în pîlnii tulburi
Muzici încarcă pe orice gest,
Prin uşi, portaluri, şanţuri şi tuburi,
Puţin teribil, puţin modest,

Fals totdeauna, dar sociabil,
Pletosul creştet şi l-a lovit,
De vidul negru şi inefabil,
Marele, veşnicul, plus infinit.

Vîsla aşază, trage pe somn,
Numără, numără, tinere domn!

Iată că ochiul repetă numărul,
Iată că numărul capătă ochi,
Roşu devine, pentru deochi,
Dacă-l apasă bolţile, umărul.

Carnea absoarbe, pentru rămînere,
Toată priveliştea cu cifre-n ea,
Toată perdeaua lumii, de numere,
Încă din clipa cînd se năştea.

Schimbă cu cifre, fermenţii de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Vezi, sunt acolo în depărtarea
Ameţitoare, salturi de spirt,
Unele cifre reflectă marea,
Altele pasărea, altele sarea,
Întru cinstirea lui infinit.

Tulburi ospeţe ziua i-o laudă,
Cariatidele curg către el,
Suferă timpul fuga în fraudă
A tot ce are nou şi model.

Sărbătoreşte, lucruri şi sînge
Se-nfăţişează albiei lui.
Fruntea femeilor pur îi răsfrînge
Corul întîielor sale statui.

Sorii le macină mărilor spirtul
Şi-n risipire cu paşii rod
Plus infinitul, plus infinitul
Care pe numere e voievod.

Numere, numere, numere, numere
Se nasc şi urlă, zboară şi vin,
Plus infinitul arde rămînere
În fiecare ca un destin.

Mută destinul de după somn,
Numără, numără, tinere domn!

Căci înmulţit de întreaga natură
Dat în ecouri pînă-n trecut,
Vorbit de ruguri, şi ars pe gură,
Oricare număr ce s-a născut
Poate să meargă pînă aproape
De infinitul fără de scări,
Pe teii lumii, pe clar de ape,
Pe ameţeală şi pe mirări.

Iată cum 1 creşte o bază
Albă de numere, marelui plus.
2 îl urmează, 3 îi urmează,
Şi-s infinitul, nouă tradus.

Tradu în ceruri lutul de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Plus infinitul, plus infinitul
Cum ne atrage sîngele-n sus,
Plus infinitul, plus infinitul
Numai prin numere ni s-a tradus.

Dar e şi inima număr, şi număr
E şi lumina din ochii tăi,
Număr şi ochiul, număr şi-un umăr
Văzut odată, în clăi.

Oh, cum ne ducem, cum ne petrecem,
Veşnic rivnindu-l, dorindu-l mult,
Prin înfoiarea stelelor trecem,
Prin desfoiarea lutului mut,

El e deasupra şi-n toate părţile,
Rîde în sunete ca un pian,
Clatină hărţile, biruie morţile,
El e văzduhul submarţian.

Plus infinitul, plus infinitul,
Timp care cade nou şi adînc
Prin orologii de lut, prin vidul
La care numai genii ajung.

Va fi şi ţară, va fi şi vreme,
Stea fericită cu zimţi de flori,
Tot trandafirul lumii îl teme
Şi îi răspunde cedînd culori.

Cu flori îmbracă-te în loc de somn,
Rămîi în vreme, nouă rămînere,
Numără, numără, tinere domn,
Plus infinitul rămas în numere,
Numai în numere, încă în numere,
Numără, numără, tinere domn!

miercuri, 17 noiembrie 2010

cit nimic!

cita invalidare a rominiei in fiecare respiratie a ei, cite creaturi agatate de viata publica, cita lipsa de sens traficata pe ulita numita rominia, cit fund de prapastie in societate, cita roata existentiala rotita in gol, cit nimic!
dupa '89 s-au tot desfacut, s-au tot despletit fire, biografii, edificii in detalii de expunere, s-au luat la comparat toate fetele, unghiurile, laturile societatii de pina atunci. si parca intr-o boala a demolarii nu a fost gasita nici o caramida a vitalitatii. nimic si nimic! si unde se gasea, se si aducea ciocanul libertatii sa sfarime dusmanoasa constructie, uitind ca a darima nu inseamna a inalta. dupa 20 de ani sintem intr-un mare nimic, intr-o disolutie ce galopeaza, adunind laolalta praful, milul, particelele din soare cite ne-au mai ramas. si inca nu s-a facut dovada probitatii noastre de demolatori eficienti. nu-i nimic, avem la dispozitie timpul, pe care, in agresivitatea noastra, o sa-l concuram fara probleme!

duminică, 7 noiembrie 2010

lui adrian paunescu

Ne pleacă Poetul, foaierul
Din inimi e plin de fiori,
Cu vers să colinde tot cerul
Pe scene de stele si sori

Ne pleacă Poetul, ce drama
Lipsită de termen, contract!
De ce nu şi moartea de mamă
Să moară de dor, de infarct?

Se stinge o flacără, piere
Şi Totuşi Iubirea-n coşciug…
Adio Poete, de-acuma durere
Aprinde metafore-n rug

Şi bateţi voi cruci de noi rime
Iertarea din cerul rondel
Închideţi dactilii-n ruine
Precum dărîmatul castel

Se-nchid calendare în ziuă
Duminica neagră din noi
Îţi cîntă un ultim adio
Domestic cortegiu de soi

Cenaclu trăind prea departe
De noi, încă vii sub ninsori…
S-ajungem, ne-ajunge o moarte
În rol de mai vechi spectatori.


Lecţia de-amor din cer

Tu cerber din astre, bilete
Nu cere românilor mei!
Îi ştiu din senat de sonete
Din vechi parlament de idei

Spectacolul ăstei probleme
Stimaţi, regăsiţi spectatori
Tratează iubirea din leme
Şi-amorul de-aicea din nori

Din minus de dor, mereu calfă,
Transmitem la timpul compus
Mesajul că dragostea-i alfă
Şi-omegă de-i jos ori de-i sus

Vă scrieţi aceste noi lecţii
De fizici de-amor clandestin
Aflaţi, pe pămînt, că în secţii
De cer e acelaşi destin.

vineri, 5 noiembrie 2010

apel catre "domnii nimeni"

domnilor nimeni, ati promovat pe scena bunului simt orice scamtor de realitate, scamatori repeziti sa se joace cu destinele credulilor, intorcindu-le pe dos pachetul de carti al vietii, schimbindu-le asii viitorului lor cu jokerii unei scene indecente, ati scos din punga de puroi a unei rominii niciodata neregasite doar continutul infectiei fara a atasa si posologiile adiacente, ati inversat sperantele cu bolile, viata cu moartea, bucuria cu tristetea, domnilor nimeni, v-ati impus cu agresivitate micimea staturii voastre, ne-ati consumat in discutii, dispute inutile, ne-ati vindut de cite ori interesul vostru a primat, domnilor nimeni, ne-ati asternut un negru continuu desenat cu pensula repezita a distrugerii, cotindu-ne drumul cind spre stinga, cind spre dreapta suficientei voastre, ne-ati facut partasii abjectiilor voastre replicindu-ne ca nou, reforma se numesc toate acestea, ati reinventat abecedarul existentei predindu-ne lectiile cu finalul lui, sfirsind a ne amesteca prin desisul literelor incit sa ne pierdem vigilenta de a mai intelege ceva din destinul nostru, ne-ati construit o rominie cu masura unor arhitecti mai degraba grabiti sa demonteze decit sa inalte, la ce va foloseste domnilor nimeni, ca doar nu o sa va haituiti intre voi dupa invalidarea noastra? credeti ca existati mai mult de existenta noastra? posibil, dar nu mai mult de citeva trepte ale autodevorarii. pofta buna, sacali ai nenorocului nostru, pofta buna domnilor nimeni, infruptati-va cit mai aveti timp din cancerul nostru!

joi, 4 noiembrie 2010

poezie pentru adrian paunescu

Boleste viata-n aparate
Prin nu stiu ce pervers transfer
Perfuzia mecanic bate
Sub algoritmul scris in ser

E mai urita astazi moartea
Si chiar lipsita de vrun tact
Nerabdatoare-i sa-si ia partea
Prin solul sau numit infarct