libertatea de imprumut

incepind cu 1989 avem o libertate de imprumut. ni s-a dat, ni s-a livrat. luati-o, faceti-va treaba cu ea. iar noi am uitat s-o umplem cu solidaritate, compasiune, patriotism. am uitat s-o desenam in corespondenta cu geografia identitatii noastre. cind ne-au livrat-o cu forma de imprumut, stiau de ce. era una ieftina, iar capitalul de naivitate al poporului era imens. la inceput, aparatului de partid, securitatii nu le-a prea convenit amestecul asta brutal. le deranja stabilitatea. insa au invatat rapid si si-au dat mina. o solidaritate mercantila pentru o libertate tranzactionata cu tot cu fantoma unui popor.
dupa 1989 aveam nevoie de vindecare. dar pentru vindecare ai nevoie de doctori buni. pe care noi nu-i aveam. locul lor era ocupat de vraci, sarlatani, oportunisti. in 20 si ceva de ani am ramas incremeniti in aceeasi preistorie a sperantei. o speranta primitiva, primara. 
istoria nu se scrie cu sperante, ci cu fapte, iar noi refuzam sa invatam!

balanţa, de ion băieşu

bizarul pare să fie elementul care coagulează toate evenimentele, fie că este închegat prin utilizarea umorului negru, fie prin observarea şi inserarea realităţii în discursul personajelor, în descrierea evenimentelor, în portretizarea cotidianului. compasiunea nu este ataşată decît evenimentelor strict personale (moartea tatălui nelei, moartea lui titi), schimbul emoţional cu comunitatea fiind strict o relaţie de consemnare. întîmplările ciudate curg haotic, cele mai multe fără a fi puse sub semnul realităţii, aluviunile anormalului îmbogăţind doar necesitatea personajelor de a exprima. ce? de răspuns nu e nevoie, căci personajele par să posede capacitatea de a înţelege orice situaţie, să-şi fi obişnuit stomacul reflecţiei cu cele mai stupide deformări ale realităţii. 
nela şi mitică sînt cele două personaje principale ale romanului, nela o proaspăt absolventă de psihologie ce a fost repartizată într-un orăşel îndepărtat de capitală, mitică, un medic din oraşul respectiv. evenimentele sînt potrivite în aşa măsură încît personajele să se cunoască într-un cadru tipic romanului: nela este supusă unei tentative de viol, mitică fiind salvatorul acesteia. tentativa de viol nu e începutul peripeţiilor eroinei, alte evenimente prefigurînd această nefericită întîmplare. nelei îi moare tatăl, iar ajungerea în orăşelul în care a fost repartizată fiind marcată de inundaţii, pierderea unei valize, un tren surpaaglomerat, dialoguri aiuristice.
umorul negru deformează povestirea, o supralicitează în privinţa crediblităţii, dar nu maschează condiţiile mizere, pauperitatea, condiţia precară a existenţei, lipsurile materiale şi spirituale, malversaţiile unui sistem corupt.
în absenţa gesturilor specifice iubirii, personajele îşi găsesc complementaritea, înfiripîndu-se o poveste de dragoste, cum altfel dacă nu atipică.
deşi pare necopt: scăpări în consecvenţa construcţiei narative (deşi la pagina 96 mitică spune că a citit caietul lui titi din scoarţe "L-am citit de la un cap la altul", la pagina 185 acesta îi cere nelei să caute testamentul din interiorul filelor însemnate "Vezi dacă găseşti testamentul."), explicarea insuficientă a unor evenimente (găsirea cadavrului dispărut al tatălui nelei), poveşti nerelevante în economia firului narativ, romanul are vervă, se citeşte în ton alert, captivant. ca un strigăt de la care nu se aşteaptă răspuns!

În memoria lui Adrian Păunescu

Pe 5 noiembrie se fac doi ani de tulburătoare neîmpacare cu viaţa, cu dispariţia, cu sensul, cu mersul lumii, cu neputinţa în faţa acestui pămînt pofticios care ne vrea pe fiecare în parte...

"O, cît de repede se face toamnă,
mult peste floare, puţin peste ghimpi,
aud cuvintele cum se îndeamnă
să-l nască pe Domnul Acestei Limbi.

Atunci iubirea dintre cuvinte,
iubirea dintre noroi şi rai,
iubirea dintre frig şi fierbinte,
îl naşte pe Domnul Acestui Grai.

Cînd unul geme şi altul contemplă,
vine furtuna, norii se coc,
înscăunîndu-l pe popa de treflă,
pe antonpannul fără noroc,
ce este şi Domnul Acestui Joc."