am observat la romini dispretul pentru cultura, in general, si pentru citit, pentru cunostinte generale, in special. in modulul minim de gindire primitiva, opozitia fata de fenomen vine impachetata in formula contestatara: "ce vrei sa demonstrezi prin asta?". nici macar mai logica "surata" interogativa "cui vrei sa demonstrezi?" nu-si gaseste o nisa, fiind batuta la zero de homuncula debitare. ca si cum a vorbi despre o carte, a sti unde se afla pe harta orasul petra, a sti cine a fost aleksandr nevski ar presupune invariabil o consolidare a propriei personalitati si nu o bucurie cedata, impartasita. ce sa mai spunem de rolul creativ, stimulativ al unor astfel de discutii intr-o tara in care combatantii formeaza un perete abrutizant si imbecil!
daca ai "nenorocul" sa fii informat, esti in pericol sa fii izolat, sa fii etichetat drept ciudat, inadaptat, un agent patogen bun de sterilizat prin ridiculizare, prin grosolanie, prin excludere. cum humanoizii au devenit majoritari, intoleranta lor pare, prin apelarea la inutilitatea democratiei, regula stricta de supravietuire.
in definitiv e vorba de o solidaritate a nulitatilor care nefiind in piine nu pot sa defineasca unicul lor mod de existenta: ies sau nu in avantaj, mie ce-mi iese, imi pica sau nu ceva.
turbatilor, a sti, a acumula, a cunoaste, a gindi sint probabil singurele categorii care diferentiaza ceea ce omul vrea sa fie de ceea ce este el (un animal esuat)!
miercuri, 27 iulie 2011
sâmbătă, 23 iulie 2011
personale: alegerea unei carti (1)
alegerea unei carti tine de foarte multe motive, ma voi rezuma la cele care mi-au motivat optiunea.
mi-am amintit aseara citeva din motivele care m-au impins sa cumpar cartile bibliotecii mele (bineinteles, nu in cazul tuturor cartilor), pe unele le-am ales "pe loc" dupa ce am citit fragmente aleatorii, cucerirea fiind congruenta cu stilul cartii, cu tehnica narativa, pe altele le-am cumparat ca urmare a unor repere gasite prin cronici literare sau intimplatoare, prin alte romane, altele au avut ca sursa asocierea cu un autor, fie romane ale lui, fie carti premiate, apreciate de acesta, am cumparat, desigur, si carti fara o motivatie interna, carti trecute la capitolul "ar putea fi interesante" sau "poate o sa le citesc mai tirziu".
tin minte ca la un moment dat dezvoltasem o adevarata obsesie pentru jurnalul "meseria de a trai" de cesare pavese. citisem intr-o cronica literara despre finalul cartii, final care reprezenta si coincidea cu mesajul de adio al scriitorului. cel putin asta imi ramasese in minte, caci aveam sa aflu ca lucrurile nu stateau chiar asa. cum eram si sint sensibil la tema sinuciderii, imediat mi s-a dezvoltat, patetic, ideea de a cumpara cartea respectiva. am batut toate anticariatele, toate librariile, voiam neaparat cartea, insa nici urma de ea. deopotriva ma obseda si finalul cartii, adresarea de dinaintea sinuciderii (citez: e bine asa? si fara prea multa galagie, va rog). mi se parea o despartire buna de viata, una marcata de accentul urii, de revolta descatusata prin care autorul de plasa deasupra partilor cu care se rafuia.
dupa nu stiu cit timp, aproape un an, am gasit-o la o librarie improvizata prin pasajul universitatii, am cumparat-o fara sa ma uit la pret, disperare si dorinta, sperind ca lecturarea ei sa-mi echivaleze cautarea. acasa, am inceput cu finalul, dar nimic din ceea ce ma asteptam, n-am dezarmat, caci rasfoind mai departe am gasit intr-o nota a traducatorului exact ceea ce ma interesa, din nou un entuziasm m-a cuprins, apoi am inceput sa spicuiesc si alte pagini...surprinzator, cartea nu m-a atras si nici azi nu am citit-o, desi au trecut 4-5 ani.
mi-am amintit aseara citeva din motivele care m-au impins sa cumpar cartile bibliotecii mele (bineinteles, nu in cazul tuturor cartilor), pe unele le-am ales "pe loc" dupa ce am citit fragmente aleatorii, cucerirea fiind congruenta cu stilul cartii, cu tehnica narativa, pe altele le-am cumparat ca urmare a unor repere gasite prin cronici literare sau intimplatoare, prin alte romane, altele au avut ca sursa asocierea cu un autor, fie romane ale lui, fie carti premiate, apreciate de acesta, am cumparat, desigur, si carti fara o motivatie interna, carti trecute la capitolul "ar putea fi interesante" sau "poate o sa le citesc mai tirziu".
tin minte ca la un moment dat dezvoltasem o adevarata obsesie pentru jurnalul "meseria de a trai" de cesare pavese. citisem intr-o cronica literara despre finalul cartii, final care reprezenta si coincidea cu mesajul de adio al scriitorului. cel putin asta imi ramasese in minte, caci aveam sa aflu ca lucrurile nu stateau chiar asa. cum eram si sint sensibil la tema sinuciderii, imediat mi s-a dezvoltat, patetic, ideea de a cumpara cartea respectiva. am batut toate anticariatele, toate librariile, voiam neaparat cartea, insa nici urma de ea. deopotriva ma obseda si finalul cartii, adresarea de dinaintea sinuciderii (citez: e bine asa? si fara prea multa galagie, va rog). mi se parea o despartire buna de viata, una marcata de accentul urii, de revolta descatusata prin care autorul de plasa deasupra partilor cu care se rafuia.
dupa nu stiu cit timp, aproape un an, am gasit-o la o librarie improvizata prin pasajul universitatii, am cumparat-o fara sa ma uit la pret, disperare si dorinta, sperind ca lecturarea ei sa-mi echivaleze cautarea. acasa, am inceput cu finalul, dar nimic din ceea ce ma asteptam, n-am dezarmat, caci rasfoind mai departe am gasit intr-o nota a traducatorului exact ceea ce ma interesa, din nou un entuziasm m-a cuprins, apoi am inceput sa spicuiesc si alte pagini...surprinzator, cartea nu m-a atras si nici azi nu am citit-o, desi au trecut 4-5 ani.
lasa ba ca merge si asa!
[Petru cel Mare, care îşi anunţase deja intenţia de a-i "elibera" pe creştinii ortodocşi din Balcani de sub "jugul necredincioşilor", a obţinut promisiuni de sprijin militar din partea principilor Moldovei şi Valahiei, ambii vasali otomani, care s-au angajat să furnizeze hrană pentru soldaţi şi nutreţuri pentru cai în eventualitatea prezenţei oricărei armate ruseşti "eliberatoare". Ţarul a anticipat, de asemenea, că va exista susţinere sub forma unei răzvrătiri generale a ţăranilor ortodocşi împotriva stăpînitorilor otomani.
.........................................................................
Acolo, promisul sprijin popular pentru invadatori nu s-a materializat şi în scurt timp proviziile pentru oameni şi cai s-au epuizat.]
sursa: Andrina Stiles: "Rusia, Polonia şi Imperiul Otoman"
[A urmat apoi campania de pe Prut, în care Petru a condus 54000 de soldaţi în teritoriul turcesc. El a fost asigurat de domnitorii Valahiei şi Moldovei că va fi salutat pretutindeni ca un eliberator şi va mai putea strînge încă 40000 de oameni la sosirea sa - oricum o forţă destul de mică pentru a face faţă celor 200000 de turci. Sprijinul şi proviziile pe care le aştepta el nu s-au materializat, totuşi în cantităţi semnificative.]
sursa: John Swift: "Petru cel Mare"
faptul ca rominii nu sint au constiinta solidaritatii istorice, faptul ca si-au facut din resemnare o conditie de supravietuire, faptul ca "performeaza" la capitolul lasitatii, faptul ca au picat toate examenele demnitatii istorice nu-s achizitii recente (doar dobitocii o pun pe socoteala comunismului), ci cusururi ce au insotit acest popor dintotdeauna. e suficient sa intorci fila istoriei, pentru a decoperta aceasta stare de fapt.
prin citatele de mai sus am vrut sa pun in lumina faptul ca nici macar componenta religioasa nu a contabilizat un sentiment de coeziune a locuitorilor principatelor, ce sa mai vorbim de entuziasm al scaparii de turci.
precizare: pe atunci, sentimentul antirusesc nu functiona, caci evenimentele relatate se desfasoara in anul 1711 (campania de pe prut a lui petru cel mare impotriva turcilor), rusia nefiind la acea data puterea de mai tirziu pusa pe anexari teritoriale, deci nici vorba de o scuza cu porniri de respingere a rusilor.
macar am brevetat un concept: lasa ba ca merge si asa!
.........................................................................
Acolo, promisul sprijin popular pentru invadatori nu s-a materializat şi în scurt timp proviziile pentru oameni şi cai s-au epuizat.]
sursa: Andrina Stiles: "Rusia, Polonia şi Imperiul Otoman"
[A urmat apoi campania de pe Prut, în care Petru a condus 54000 de soldaţi în teritoriul turcesc. El a fost asigurat de domnitorii Valahiei şi Moldovei că va fi salutat pretutindeni ca un eliberator şi va mai putea strînge încă 40000 de oameni la sosirea sa - oricum o forţă destul de mică pentru a face faţă celor 200000 de turci. Sprijinul şi proviziile pe care le aştepta el nu s-au materializat, totuşi în cantităţi semnificative.]
sursa: John Swift: "Petru cel Mare"
faptul ca rominii nu sint au constiinta solidaritatii istorice, faptul ca si-au facut din resemnare o conditie de supravietuire, faptul ca "performeaza" la capitolul lasitatii, faptul ca au picat toate examenele demnitatii istorice nu-s achizitii recente (doar dobitocii o pun pe socoteala comunismului), ci cusururi ce au insotit acest popor dintotdeauna. e suficient sa intorci fila istoriei, pentru a decoperta aceasta stare de fapt.
prin citatele de mai sus am vrut sa pun in lumina faptul ca nici macar componenta religioasa nu a contabilizat un sentiment de coeziune a locuitorilor principatelor, ce sa mai vorbim de entuziasm al scaparii de turci.
precizare: pe atunci, sentimentul antirusesc nu functiona, caci evenimentele relatate se desfasoara in anul 1711 (campania de pe prut a lui petru cel mare impotriva turcilor), rusia nefiind la acea data puterea de mai tirziu pusa pe anexari teritoriale, deci nici vorba de o scuza cu porniri de respingere a rusilor.
macar am brevetat un concept: lasa ba ca merge si asa!
marți, 19 iulie 2011
luni, 18 iulie 2011
bat tobele pentru rancas, de manuel scorza
inspirat din nedreptatea comisa impotriva comunitatilor de indineni peruvieni, prima parte dintr-o tetralogie a atrocitatilor executate cu ochii inchisi, a violentelor nepedepsite, romanul se asaza cu greutate in constiinta cititorului, nu numai prin abuzurile desfasurate si impinse pina la limita acceptabilului, demolind relatiile sociale, ci si prin puterea naratorului de a crea fapte, personaje care raspund realitatii cu instrumentele miturilor, cu poezia legendelor, care se angajeza in lupta contra nedreptatii cu bagajul credintelor, superstitiilor stramosilor. desigur, un joc nefiresc in care "materialul" deposedeaza brut orice opozitie, indiferent de mijloacele supranaturale de rezistenta. judecatorul montenegro e unul dintre cei care traseaza regulile dupa placul bunei vointe, care inverseaza raportul dreptatii echivalindu-l cu furtul, cu arbitrariul, cu interesul personal, cu moftul. personajele se pot imparti in doua categorii, bastinasii (in principiu un personaj colectiv), proprietarii de drept ai terenurilor din zona natala, oameni inzestrati cu manifestari supranaturale, si, al doilea grup, orinduirea, cea care isi insuseste munca, pamintul, superioritatea, justitia, viata prin agresivitate dublata de legi partinitoare.
romanul debuteaza cu un fapt banal, dar care dezechilibreaza starea sociala, o simpla moneda scapata din neatentie de judecatorul montenegru hiperbolizindu-se in veritabil punct de referinta in structura comunitatii. stiind care sint instrumentele inechitatii in aceasta lume condamnata dintotdeauna, nimeni nu indrazneste sa ridice moneda nesemnificativa ca valoare monetara, dar incarcata cu o adevarata contrapondere justitiara, totul gravitind in jurul acesteia, devenind sursa de propagare a puterii ei, a exemplului sau, deopotriva, unealta de condamnare pentru cei care ar indrazni sa si-o insuseasca. salvarea, incetarea relatiei apasatoare moneda-comunitate vine numai in momentul in care posesorul, din intimplare, si-o recupereaza. acest judecator este cunoscut pentru modul capricios de a face justitie, un simplu joc de carti (cistigat sau pierdut) putind sa genereze dispozitii de gratiere sau de condamnare, renumele sau constind in pedeapsa palmuirii chiar si a celor apropiati. suita lui se completeaza cu personaje la fel de discretionare, o sotie in ale carei gratii a intra inseamna chiar o datorie cetateneasca, jandarmi care duc la indeplinire orice ordin oricit de absurd ar fi, proprietari fara scrupule.
de cealalta parte, chason nictalopul, hotul de vite, hotul de cai, cap de broasca sint cei care incearca sa lupte cu armele ancestrale impotriva tuturor relelor care s-au abatut asupra lor. nictalopul e cel care vede in noapte, putind astfel sa se fereasca de cei care-l vineaza, hotul de vite e posesorul darului de a vorbi cu animalele, dar si de a interpreta visele, hotul de cai intelege limbajul cailor, cazind la intelegere cu acestia atunci cind ii fura, diminuind astfel din consecintele deciziilor aberante ale stapinilor.
peste aceasta arhitectura sociala voit dezechilibrata mai vine si imprejmurea de sirma, un sarpe care creste, care izoleaza, care se invecineaza cu "infinitul" in intindere si care aduce urmari si mai apasatoare pentru comunitate: o deposedeaza de pasuni, ii restringe spatiul de existenta, ii ameninta dreptul de a supravietui. imprejmuirea e rodul companiei americane cerro de pasco, companie care nu are nici un scrupul in a-si urmari interesele, condamnind la moarte, atit indirect, prin deposedarea de pamint, prin furnizarea energiei la pret prohibitiv, cit si direct, prin reprimarea singeroasa a revoltei, o intreaga comunitate.
resursele artistice de reprezentare a diferitelor situatii sint surprinzatoare, oameni care in urma poluarii devin verzi, galbeni, rosii, piramide nemaintilnite de oi, primul atac de cord colectiv din istoria omenirii (in care fostii sclavi ai proprietarului migdonio de la torre sint otraviti, iar cazul e musamalizat printr-un verdict aiuritor: infarct colectiv), porci infometati si trimisi sa lupte impotriva gardienilor imprejmuirii, revolta cailor instrumentata de hotul de cai.
bineinteles, armele "materialului" sint cele care inving, chason e arestat prin complicitatea sotiei, cap de broasca (don fortunado) e inchis si apoi ucis, tinarul primar care se alaturase cauzei comunitatii e indepartat, revolta inabusita.
romanul se incheie in nota fabulosului - singurul element compensator din roman - cu mortii revoltei reintilniti in pamintul pentru care au murit, depanindu-si si actualizindu-si, pe masura ce se adauga si alti martiri, dimensiunea dezastrului.
romanul debuteaza cu un fapt banal, dar care dezechilibreaza starea sociala, o simpla moneda scapata din neatentie de judecatorul montenegru hiperbolizindu-se in veritabil punct de referinta in structura comunitatii. stiind care sint instrumentele inechitatii in aceasta lume condamnata dintotdeauna, nimeni nu indrazneste sa ridice moneda nesemnificativa ca valoare monetara, dar incarcata cu o adevarata contrapondere justitiara, totul gravitind in jurul acesteia, devenind sursa de propagare a puterii ei, a exemplului sau, deopotriva, unealta de condamnare pentru cei care ar indrazni sa si-o insuseasca. salvarea, incetarea relatiei apasatoare moneda-comunitate vine numai in momentul in care posesorul, din intimplare, si-o recupereaza. acest judecator este cunoscut pentru modul capricios de a face justitie, un simplu joc de carti (cistigat sau pierdut) putind sa genereze dispozitii de gratiere sau de condamnare, renumele sau constind in pedeapsa palmuirii chiar si a celor apropiati. suita lui se completeaza cu personaje la fel de discretionare, o sotie in ale carei gratii a intra inseamna chiar o datorie cetateneasca, jandarmi care duc la indeplinire orice ordin oricit de absurd ar fi, proprietari fara scrupule.
de cealalta parte, chason nictalopul, hotul de vite, hotul de cai, cap de broasca sint cei care incearca sa lupte cu armele ancestrale impotriva tuturor relelor care s-au abatut asupra lor. nictalopul e cel care vede in noapte, putind astfel sa se fereasca de cei care-l vineaza, hotul de vite e posesorul darului de a vorbi cu animalele, dar si de a interpreta visele, hotul de cai intelege limbajul cailor, cazind la intelegere cu acestia atunci cind ii fura, diminuind astfel din consecintele deciziilor aberante ale stapinilor.
peste aceasta arhitectura sociala voit dezechilibrata mai vine si imprejmurea de sirma, un sarpe care creste, care izoleaza, care se invecineaza cu "infinitul" in intindere si care aduce urmari si mai apasatoare pentru comunitate: o deposedeaza de pasuni, ii restringe spatiul de existenta, ii ameninta dreptul de a supravietui. imprejmuirea e rodul companiei americane cerro de pasco, companie care nu are nici un scrupul in a-si urmari interesele, condamnind la moarte, atit indirect, prin deposedarea de pamint, prin furnizarea energiei la pret prohibitiv, cit si direct, prin reprimarea singeroasa a revoltei, o intreaga comunitate.
resursele artistice de reprezentare a diferitelor situatii sint surprinzatoare, oameni care in urma poluarii devin verzi, galbeni, rosii, piramide nemaintilnite de oi, primul atac de cord colectiv din istoria omenirii (in care fostii sclavi ai proprietarului migdonio de la torre sint otraviti, iar cazul e musamalizat printr-un verdict aiuritor: infarct colectiv), porci infometati si trimisi sa lupte impotriva gardienilor imprejmuirii, revolta cailor instrumentata de hotul de cai.
bineinteles, armele "materialului" sint cele care inving, chason e arestat prin complicitatea sotiei, cap de broasca (don fortunado) e inchis si apoi ucis, tinarul primar care se alaturase cauzei comunitatii e indepartat, revolta inabusita.
romanul se incheie in nota fabulosului - singurul element compensator din roman - cu mortii revoltei reintilniti in pamintul pentru care au murit, depanindu-si si actualizindu-si, pe masura ce se adauga si alti martiri, dimensiunea dezastrului.
duminică, 10 iulie 2011
oameni mici, istorie mica
zici ca e un cosmar, ora exacta sa fie data in ziare, in televiziune de gigi becali, asa arata rominia asta? nu e nimeni ingrijorat, nimeni nu are o contrapondere pentru ceea ce se intimpla acum, nimeni nu mai e preocupat de ce sintem, ce vom fi? ticalosii astia care acum ling in cur toate mediocritatile rominiei i-au imputat lui ceausescu faptul ca nu avea studii, ca nu stapinea limba romana (e o diferenta intre a pronunta prost si a vorbi prost), ca a fost cizmar, fara ca acum sa mai aplice acelasi filtru pentru bastarzii lumii acesteia. adica il condamni pe ala, dar alegi unul sub el (ma refer la basescu) si te pui la picioarele altuia (becali). e ceva bolnav in poporul asta, e ceva constitutiv, o groapa a constiintei colective care il tine captiv in mici socoteli. ce inseamna formulaea "e de al nostru" atribuita secaturilor, tocmai, un popor are nevoie de ceva care sa fie expresia a ceea ce are mai bun, mai inaltator, mai rafinat. la poporul asta, nu. alte tocmeli, alte resorturi actioneaza, si asta, fara sa-si dea seama, in detrimentul sau. oameni mici, istorie mica.
vineri, 8 iulie 2011
manelismul in lume
"Peste 3000 de fani ai filmului si-au instalat saci de dormit in zona in speranta ca vor putea lua parte la premiera filmului, transmite BBC." (sursa hotnews.ro)
va dati seama in ce lume traim? va dati seama cit manelism exista in lume? va dati seama ca 99,999999999999999999% din omenire n-are nimic in comun cu verbul "a gindi"? si unii mai si fac parada de apartenenta la specia "om", ba mai mult, chiar pretind drepturi, respect. va dati seama ca unii dintre aplaudacii astia inutili o sa ajunga sa decida pentru altii? va dati seama ca omenirea a avut un descartes, un platon, un aristotel, un socrate, un hobbes, un kant, un leibnitz, un shakespeare, un saramago, un comte...oameni lucizi, oameni care au interogat orice parte din fiinta umana, oameni care au construit metafizici, filosofii, dramaturgii, romane care au incercat sa explice mecanismul numit om, oameni care au incercat sa dea sens existentei.
analizind, evaluind, vazind imbecilitatea lumii de azi si din toate timpurile, nu poti decit sa tragi concluzia ca ratiunea e ceva neobisnuit la om, o disciplina congruenta in mica masura cu acesta, mai mult un dar, pentru cei mai multi un concept pe care si-l anexeaza, insa fara a-i accesa esenta.
va dati seama in ce lume traim? va dati seama cit manelism exista in lume? va dati seama ca 99,999999999999999999% din omenire n-are nimic in comun cu verbul "a gindi"? si unii mai si fac parada de apartenenta la specia "om", ba mai mult, chiar pretind drepturi, respect. va dati seama ca unii dintre aplaudacii astia inutili o sa ajunga sa decida pentru altii? va dati seama ca omenirea a avut un descartes, un platon, un aristotel, un socrate, un hobbes, un kant, un leibnitz, un shakespeare, un saramago, un comte...oameni lucizi, oameni care au interogat orice parte din fiinta umana, oameni care au construit metafizici, filosofii, dramaturgii, romane care au incercat sa explice mecanismul numit om, oameni care au incercat sa dea sens existentei.
analizind, evaluind, vazind imbecilitatea lumii de azi si din toate timpurile, nu poti decit sa tragi concluzia ca ratiunea e ceva neobisnuit la om, o disciplina congruenta in mica masura cu acesta, mai mult un dar, pentru cei mai multi un concept pe care si-l anexeaza, insa fara a-i accesa esenta.
joi, 7 iulie 2011
categoria: "prostia fara margini" sau "prostii cu noroc in viata"
unu. cel mai prost moderator tv probeaza inca o data cit de prost e: ati auzit vreodata de dileme imposibile? cum, asa fara alternative? dar prostii il apreciaza, nu-i nimic, de asta sintem ultima tara din europa.
doi. asta chiar se pisa pe limba romana, asa o sti rahatul cu voce de curva beata ca se formeaza vocativul, baga ba lichea si o articulare!
ia cititi, asta e mai tare si decit limba romana si decit matematica: a optimizat la maximum. o fi descoperit o teorie matematica, lege a gramaticii? ramine ca prostii sa-l valideze.
marți, 5 iulie 2011
luni, 4 iulie 2011
de la papa vorbire...
"Saracia, subdezvoltarea si foametea sunt rezultatul unui comportament egoist al omului, manifestat in actiunile sociale, in schimburile economice si in conditiile de functionare a pietelor financiare" a declarat Papa Benedict al XVI-lea.
..."negarea dreptului primordial al tuturor persoanelor la hrana, la eliberarea de foamete"
bravo, mult mai mult decit s-a scremut ala dinaintea lui!
..."negarea dreptului primordial al tuturor persoanelor la hrana, la eliberarea de foamete"
bravo, mult mai mult decit s-a scremut ala dinaintea lui!
vineri, 1 iulie 2011
despre rominia, pe scurt
tablou al rominiei dupa 1989: primii guvernanti erau valorosi, selectati, dar timizi, naivi si saraci. cei mai multi. cu timpul au fost filtrati, infiltrati, ajungind sa fie inlocuiti cu garda a doua a nomenclaturii. au urmat cdr-istii. revansarzi, nostalgici, nepregatiti institutional, fara viziune. au vrut sa instaureze la mijlocul anilor '90 anii interbelici (din pacate, au reusit). urmatorii au vrut sa-l instaureze definitiv pe adrian nastase. cei mai multi vinatori, tradatori, sacali. dupa ei, taricenii. era compromisului, a smecherelii cu perdea. ultimii, basistii. badarani, cocalari, pupincuristi, fara scoala. tipologia prostului ambitios, crezind a da din miini si din gura rezolvi dilema perpetuumului mobile. dispusi la orice, congruenti cu jaful pe fata.
peste tot tabloul acesta, pastel de securisti. multi multi.
peste tot tabloul acesta, pastel de securisti. multi multi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)