ţaţele de cursă lungă

aţi văzut că persoanele care ţin cu tot dinadinsul să dea sfaturi, puţind de platitudine, cu ocazia nunţilor sînt primele care dau consultaţii la divorţ? bineînţeles, pe sens contrar!

primavara patriarhului

gabriel garcia marquez a murit. nu toamna, ci intr-un ceas rau de primavara. vestea a venit ca o vijelie peste cotidianul unei lumi pline de solitudine, pentru a aluneca printre aleile labirintului tuturor coloneilor carora nu are cine sa le scrie. o moarte anuntata de un veac de singuratate.

tiriştii culturii române

după revoluţie, intelectualul deveni ditamai feaşca de tabu. nu că înainte de Dincolo îşi dădea mîna şi chenzina cu proletarul. cu un tupeu de pus în ramă, 'telectualii deveniră obiecte de cult pentru pulime, deşi în spatele tejghelei politice negociau mai ceva ca mata hari. musai din poziţia de disidenţi. de raft. raftul de cultură. intransigenţii hîrtiei, în dispreţul tuturor, îşi eternizară avantajele, răspunzînd cu sec şi cu indignare de revista 22 la orice acţiune îndreptată împotriva lor. titanii din găoaza lui noica sînt liderii de bandă la aceasta coterie. li se cuvine orice, puşchea pe limbă să le zici pardon. pleşu cade-n virgula care desparte delirul de caracterul zero. îl urmează suporterii săi cu peluze cu tot. liiceanu, mai charismatic ca un cocean, se crăcănează ca o gaură de muiere la orice injecţie cu parnos. filosof bre, stoic, mai ştii! de nu, epicur(te)an de cotroceni! tiriştii culturii române se vînd oricărui regim la kil. pentru scopuri metafizice: şaorme, funcţii, edituri, alifii, siegfriezi cu sute de cai putere. metafizică le e şi indignarea pe care şi-o revarsă asupra oricărui pîrlit de tupeist care se mai pomeneşte în secolul ăsta să le bată obrazul. cum democraţia e cu majoritatea şi grămada, intangibilii o dau în petiţii, mitinguri, c.a.r-uri. numai că democraţia lor e o spîrcîială de duminică mică. amin!