nu puse la socoteala ca intreaga lui existenta era in fapt o continua incercare ori de a recupera dintr-un avans fictiv fata el insusi, asa cum si-ar fi dorit sa fie, asa cum s-a inchipuit de nenumarate ori, ori o disperata lupta de a evita un drum care intotdeauna ducea la acelasi punct cu cel in care se afla acum, dar care ar fi presupus nu mai putin efort, ci mai multa viclenie, da, asta nu mi-ar fi iesit niciodata, stia un singur lucru, ca era inevitabil ca acel lucru sa nu se intimple, ca suisurile si coborisurule l-ar fi indreptat chiar impotriva vointei proprii la aceeasi destinatie, desi aceasta scadenta, aceasta socoteala nu-l interesa acum, desi stia ca acest lucru il va intoarce, il va apasa la un moment dat, o dira de revolta care se incapatinase sa ramina in mintea sa si care inca isi trimitea parca in cercetare reflexele pentru a testa daca terenul e fertil, acum incerca sa ia o decizie, un cintar fara greutatea trecutului, fara minusculele interventii ale vietii, ale hazardului, interventii clasate de cele mai multe ori la erori acceptate, capul ii vijiia, o turbina care transforma orice reactie nu intr-un produs unitar, ci in alte mici reactii, fragmente de instabilitati, parca am ajuns intr-un punct in care nu mai pot amina, dar ce e viata daca nu o aminare continua macar a ideii ca la un anumit punct totul se opreste, deodata surescitat de propria viziune, intr-o translatie dinspre gind spre exterior incit reusi sa-si auda raspunsul: daaa!

intins in pat, parca imblinzindu-si pozitia dupa un rasptimp in care durerile de spate ii micsorasera spatiul, il micsorasera in sine insusi, se gindi sau, cine stie, poate ca se mai gindise la asta, dar niciodata nu ajunsele la concluzia care acum i se parea revelatoare, da, asta trebuie sa fie, concluzie care pe moment parea definitiva mai mult prin modul prin care incerca sa se convinga de asta, da, asa este, pina la 14-15 ani privise religia ca pe o poveste intesata de personaje antagonice, fara punte de legatura, fara o reversibilitate a faptelor lor, alb si negru, negru si alb, ce chestie, religia...o poveste, poveste pe care acum o ura, caci asta era concluzia, urindu-se, neiertindu-se nici acum ca a putut sa creda asa ceva, desi, nu asta m-a condus aici, mai mult o ciuda care-l facu sa se smulga din pozitia care cu greu ii oferea un echilibru intre muschii, articulatiile si nervii care acum il biciuiau, o noua incercare de a-si ocupa in definitiv nu o forma a confortului sau, ci una de a atenua disconfortul, smuls dintre dureri nu exista doar alb, nu exista doar negru, religii, delir, cuvinte izvorite din o gura care-l acaparase, asa cum se intimpla cu toti copiii, o gura, a bunicii, care macina cuvinte lasind in sacul constiintei o masa fina de faina, faina care si acum isi mai dospea inflexiunile, urindu-se, neiertindu-se...

solutia reformarii sistemului de sanatate

asa cum li s-a cerut bugetarilor sa renunte a mai trai pe seama celor din sistemul privat, ca si cum ar exista doua rominii, asa cum li s-a cerut rominilor sa renunte la sporuri, tichete, mariri de salarii, la a trai pe baza creditelor, la viata, la respiratie etc. propun o solutie care ar reforma in intregime si pe vecie sistemul de sanatate: prin lege, rominii sa renunte la boli. cu medicii ramasi fara loc de munca facem export de creiere si astfel vom avea excedent bugetar!