nu puse la socoteala ca intreaga lui existenta era in fapt o continua incercare ori de a recupera dintr-un avans fictiv fata el insusi, asa cum si-ar fi dorit sa fie, asa cum s-a inchipuit de nenumarate ori, ori o disperata lupta de a evita un drum care intotdeauna ducea la acelasi punct cu cel in care se afla acum, dar care ar fi presupus nu mai putin efort, ci mai multa viclenie, da, asta nu mi-ar fi iesit niciodata, stia un singur lucru, ca era inevitabil ca acel lucru sa nu se intimple, ca suisurile si coborisurule l-ar fi indreptat chiar impotriva vointei proprii la aceeasi destinatie, desi aceasta scadenta, aceasta socoteala nu-l interesa acum, desi stia ca acest lucru il va intoarce, il va apasa la un moment dat, o dira de revolta care se incapatinase sa ramina in mintea sa si care inca isi trimitea parca in cercetare reflexele pentru a testa daca terenul e fertil, acum incerca sa ia o decizie, un cintar fara greutatea trecutului, fara minusculele interventii ale vietii, ale hazardului, interventii clasate de cele mai multe ori la erori acceptate, capul ii vijiia, o turbina care transforma orice reactie nu intr-un produs unitar, ci in alte mici reactii, fragmente de instabilitati, parca am ajuns intr-un punct in care nu mai pot amina, dar ce e viata daca nu o aminare continua macar a ideii ca la un anumit punct totul se opreste, deodata surescitat de propria viziune, intr-o translatie dinspre gind spre exterior incit reusi sa-si auda raspunsul: daaa!