21 decembrie, o zi de bafta!

da, 21 de ani, hai ca anul trecut ne prinsese o febra prezidentiala, bine, ne gasim noi cite ceva de facut in perioada asta, ce-i drept mai sint si niste sarlatani zgomotosi, gratuiti, dar dobitoci care mai mult incurca simbolurile revolutiei...
pai cam asa:
1) astia din 21, de seara, de la baricade, sint cei adevarati, cei carora ar cam fi cazul sa le facem in parte cite o statuie; cu 22 e bla-bla; pentru mine, timisoara e un diminutiv al ideii de revolutie, chiar caraghios (aia de sint fruntea s-au lasat pacaliti de-un ungur care face ravagii in zilele noastre);
2) la o linie mai atent conturata, ramine mai nimic, doar niste imbecili care n-au inteles decit ca a da din cur, a-ti arata titele, a baga manele din git sint singurele fete ale libertatii;
3) iar confiscari ale revolutiei, iar lovituri de stat si stai sa vezi, pai ce, rominia, buricul destului, toti impotriva ei; cite ceva din toate o fi, dar sa treci definitiv intr-o tabara parca imi provoaca sila;
4) putem spune ca de prin 22 s-a cam semnat actul de desfiintare al Romaniei, bagindu-ne pe git rominia;
5) nu s-au schimbat prea multe, poate doar graba prin care seama naturii a fost inlocuita de morfologia revolutiei, adica, ai din esalonul doi au ajuns mai repede in prim-plan;
6) tot un popor de imbecili, pe alocuri punctat de razvratiti catalogati plictisitori, anormali;
7) poate ca rominii au cea mai mare voluptate de a se da pe mina oricui; pentru orice;
8) poate mai bine ca oricind, sarlatania si-a dat mina cu prostia; traisca secera, nu, nu, ciocanul il pastrez eu;
9) comunistii striga comunistii: andrei cornea, lulache, nicolae badea, patapievici, vladimir tismaneanu (cit neaos in acest vladimir, da, da, da), roberta anastase etc., dar cu cap de lista traian basescu; hai ma, doar copiii lor;
10) se poate si mai rau; pai ce, nu asta e insemnul nostru national?
va astept la revolutia mea, nu deranjati coacerea!

nu mai pot cu ei!

mi se pare mie sau sintem in anul 2010 cu prag de 2011? pai da-o-n mama ma-sii de treaba, daca tot felul de cacati pansati inca ne mai tin in joc de glezna cu lupta anticomunista, atunci am ramas niste imbecili! il stiti pe medicorul ala (mi-e rusine mie de prestatia lui din filme) caramitru, baiatul ala care e mai agramat decit un manelist si care, culmea, a fost si ministrul culturii (asta nu mai mira pe nimeni), asa, nenea asta ne spune si acum despre mizeria comunismului, si tot toaca si tot toaca...eu zic asa, bai nene, de ce nu ti-ai aratat atunci vivisectia ideologica, de ce nu ti-ai dat demisia, de ce n-ai renuntat la banii primiti de la un astfel de stat? las-o-n suflet de napirca, cit crezi ca mai traim din falii de rominii? cit credeti ca ne mai turnati povesti personale in sloganul unei tari care ar fi trebuit deja sa aiba un drum. de parca ma intereseaza istoria personala a citorva vesnici cascade urlatoare, dar fara debit de apa! am vazut proba voastra in 1996-2000, acum e tura a doua de examen de transbordare in lumi inchipuite, vetuste, si, daca mai apuc (sau cine o mai apuca) anul 2050, cred ca incompetentii de atunci tot despre mostenirea comunismului ne vor vorbi ca leimotiv al insuccesului lor.
ii astept pe disidentii plesu, patapievici, mihaies, hurezeanu sa suferim impreuna nu stiu ce angoase, dar musai ale lor...

elegia ceaiului, de george tarnea

...versuri cunoscute din cintecul lui tudor gheorghe. toata poezia...

Te-am iubit Ludmila
cand eram mai mic
oferindu-ti zilnic
flori presate-n plic

Te-am iubit in taina
cu tot visul meu
agatat de sfoara
unui subred zmeu

Cand saream pe ciotul
cailor de var
te-am iubit Ludmila
linga samovar

Tu-mi cintai romante
pe maidanul surd
eu ciopleam supliciul
unui zmeu absurd

Si prin toata vara
plopilor cu boz
inventind iubirea
te trageam de cozi

Ce suave timpuri
prabusite-n vis
unde sint copiii
primului abis

Ce mai faci, Ludmila
carui suflet cinti
mica ta romanta
cu genunchii frinti?

Azi cind sorb aroma
ceaiului ceresc
nici macar in aburi
nu te regasesc

Si ma-ntorc la miezul
virstelor cu ploi
cind striveam iubirea
sub genunchii goi.

Cite lucruri simple
s-au topit de-atunci
intimplari si chipuri
zari, orase, lunci.

Nu mai e nici zmeul
nici supliciul cast -
doar tacuta umbra
dintr-un vis prea vast.

Insorite cimpuri
mai strabat si-acum
dar nu-mi aflu pacea
gindului nicicum.

Ce mai faci, Ludmila
in ce ploi te scalzi
si-n ce iarba luneci
cu genunchii calzi?

Flori de mar presate
oarbe flori de crin
mai pastrez si astazi
intr-un colt de scrin

Si mai fug de-acasa
cand imi vine chef
sa alerg prin tara
ierbii de sidef.

Dar ma-ntorc statornic
linga-acelasi ceai
plin de gust de toamna
cum doar tu-mi faceai.

Impletind aiurea
flori de mucava
te-am iubit, Ludmila
foarte mult cindva.

mi-e scirba de galagia evreiasca

imi fac rau, imi genereaza ura discutiile despre evrei...mai degraba cele in care se reiau, reitereaza, intaresc, speculeaza calitatea lor de victime universale. pai e vina mea ca sint, in mare parte, niste incapatinati stupizi care isi intemeiaza nu stiu ce suprematii de alesi? alesi ai cui? la 6 din 49? asa, daca ei isi spun alesi, eu sa-i cred? uite, eu cred ca alesii universului sint cei din vanuatu. si ce-i cu asta, o simpla atribuire acopera zone de metafizica, de transcendere, de echivalare automata? trancendere a ce? a citorva zeci de kile de carne, oase si rahat? nu ni se pare ca noi oamenii ne cacam prea mult pe noi cu a noastra conditie de nu stiu ce primat, ce privilegiat al divinitatii? pai daca era asa, nu mai exista atita cacat in jurul nostru. bine, iar vin dobitocii astia cu liberul arbitru...incetati handicapatilor sa otraviti lumea cu exercitii pe birna autoamagirii!
cu evreii e cam asa, nu poti sa tragi un pirt ca si sare un evreu cu treizeci de legi si sapte sute de moralitati sa ne spuna cum a noastra flatulenta e de natura antisemita, cum in ea se gasesc germenii unui viitor genocid (si musai indreptat impotriva lor), cit de mult au suferit in istorie, citi au murit. pai uite, de bine de rau ei supravietuiesc de citeva milenii, pe cind popoarele care au intrat in contact cu ei, in antichitate, nu prea mai exista. culmea, i-au masacrat pe aia in numele unei divinitati, in numele unei tari fagaduite! o justificare mai imbecila ati intilnit la masa istoriei? totusi, sint destui lobotomizati care inca sint impresionati pina la a-ti zdrobi capul daca ai o parere adversa.
lucrurile se complica in momentul in care tu tara, oricare ai fi, trebuie sa-ti renegi perpetuu faptele istorice, personajele, traditia daca ai avut de-a face cu ei. asa si, daca rominii o sa-l condamne pe antonescu (nu sint incintat, nu sint partizan al acestui om, insa nici sa ma apuc sa-i tin o ura eterna nu-mi vine) la infinit, asta inseamna ca vor disparea toate faptele antisemite? dimpotriva, va creste o alta ura, va hrani in multi un nou sentiment de antipatie la adresa evreilor.
daca inventariem mai bine constructiile astea pe care altii ni le livreaza a fi sfinte, date, imuabile, vom vedea ca totul nu e decit un mijloc de a ne indulci existenta. atit! nu moralitati, nu bine si rau, nu divinitati, nu tari, ci doar simboluri repetate pina la a fi adincite in constiinta oricarui om. asta spre nenorocul lui! cite obstacole nu se vor fi dat la o parte daca am fi fost degrevati de aceste absurditati ale traditiei? crezind in aceste nereguli existentiale, credem in ingradiri.

lunatică

vînez cu nesomnul argintul din noapte
şi-l torn peste gene de mări lunecoase
iar luna mai frîntă de carne, de oase
îşi pică mirarea în fraze de lapte

în şoaptă, scheletul ei mătură pleoape,
închide şi ultime porţi dinspre ziuă
o haina de raze pe-a soarelui piuă
îmbracă metale şi ochiuri de ape

mă cert cu vînatul iar bezna mi-e tartor
beau luna din ceaşcă, beau lapte de fraze
sfidînd armonia, un vis kamikaze
despoaie toţi sorii de vina de martor

ginduri...

de mult timp mi-am degajat sentimentele spre un nimic mereu construibil, m-am imprietenit cu fictiunea, am cazut in viltoarea ei, refuz o lume data, refuz un patrimoniu temporal imbogatit parsiv, fara discernamint, amalgamat intr-o relatie de curtoazie cu interesul de orice fel, nu se pupa unu cu unu, nu-i nici o prietenie in definitia doi-ului, ci doar o balta de acceptare, nu unghiurile sint cele care ne influenteaza vederea, ci pozitionarea, logic ar fi ca simtul omenirii sa fie vag negativ, insa nu stiu de unde si prin ce artificiu fiecare generatie isi insuseste, isi adauga functii de definitiv, constiinta e o tulburare sufleteasca numai buna de a plesni in cel ce si-o constientizeaza, morala un concept care nu are sold, caci profund analizind, nu e nici pe minus, nici pe plus, in mare parte un alter ego al sperantei...

citeva cuvinte despre intelectualii romini

pentru intelectuali (astia care acum se dau de dreapta), comunismul a servit doar ca acoperire a lasitatii lor. comunismul a picat tocmai bine in malaxorul intern al scutirii de responsabilitati pentru fiecare dintre acesti luptatori cu sabia. vezi, ei ar fi facut mai multe, ar fi mutat munti, ar fi modelat constiinte, ar fi inaltat temple de intelepciune, insa gaura asta istorica e cea care i-a impiedicat in demersul lor metaistoric. pe cind in polonia intelectualii lor isi dadeau mina cu muncitorii si construiau polonii alternative gata sa inlocuiasca cu succes pe cea ce fiinta la acea data, in rominia, ai nostri viitori mincatori de cacat dizolvau rominiile rind pe rind in spatele fricii pe care, mai mult, si-o luasera ca scuza pentru orice respiratie. acum sint mari filosofi, mari teoreticieni ai nimicului, mari "binoclisti" in materia moralei, gidila bucile groase ale fetei batrine cu nume de libertate, insa atunci si-au luat o libertate mai mica chiar decit cea care li se ingaduia. ce inseamna asta? nimic mai mult decit o voma in care se desfatau si pe care, prin lupa constiintei colective, o transferau si celor cu mai putine buzunare intelectuale.
stati linistiti, daca nu exista comunismul (iar mare confuzie, socialism, stimati intelectuali imbecili), atunci baietii astia o puneau de o oculta universala care la comanda vreunui mogul galactic veghea la impiedicarea manisfestarii destinului lor providential.

nu va vreau!

am mai spus-o, multi natingi, pe fondul agresivitatii mele la adresa rominiei, imi recomanda sa plec din cacatul asta de semitara. pai da, ei care sint cei mai prosti dintre cei mai prosti oameni din lume se simt bine si in cacat. e natura lor, nu pot gindi mai mult. la trei cuvinte si doua gesticulari din cap sint fericiti. daca au ce sa bage in stomac le e suficient, se simt patronii realitatii. o casatorie, un copil, o slujba, un privit in gol, o bere gilgiita echivaleaza in capul lor plin de vid cu descoperirea lumii, cu inventarea vietii, cu patrunderea si deslusirea intimitatii universului. azi am aceeasi isterie a desfiintarii, a nimicirii oricarui imbecil detractor, da, demolez, prin vorbe tovarasi, prin puterea lor si, credeti-ma, daca as putea, as demola si fizic. mult timp m-am temut de radicalismul meu, dar acum n-am nici o urma de neimpacare. cel putin in privinta asta. in a demola, de multe ori, se regaseste un ton de repros, ton ridicat de toti stupizii momentului, de toate jigodiile insipide, de toti bastarzii sortii. sint satul de siroposii astia care cred ca pot schimba litrul de apa de la chiuveta cu apa datatoare de viata fara de moarte prin simplul fapt ca asa gindesc. asa ca spun, rominia, sub foarma asta, trebuie (urasc verbul asta, dar in cazul asta e o necesitate) sa dispara, dar fizic, nu metaforic, e un cancer care se intinde pe parcursul intregii ei istorii, nu are gena de rafinare, e o mocirla fara ventilatia unei regenerari. nu mai vreau capul plecat, vreau identitate, vreau nebunie istorica, vreau rupere de ritm in toba fiintarii noastre. si asta nu se poate face cu lipitori, cu tiritoare, cu moluste. eliminarea lor e necesara. educatia e calea nasterii noastre, dar un alt mod de a educa, o educatie a cititului, a mersului, a visarii, a dormitului, a mincatului, a vorbirii, a gindirii, a respiratiei, a tot. o educatie ca un alfabet. al solidaritatii. al protestatului, acest mod util de a exista in istorie.
ati vazut care e caracteristica de baza a lacheului? incepe sa-si justifice si respiratia.
nu va mai suport prostilor, nu va mai accept acceptantilor, un "nu" spus intimplator de mine e mai valoros decit toata viata voastra, sinteti doar un numar deranjant, un derapaj de la legile vietii, voi traiti din gratia prostiei si a beneficiilor pe care le aduceti celor care rid de voi. sinteti risul si de risul lor.
jigodiilor, nu va vreau!