sint satul de impartialitate

desfasurati pe dimensiunea necesitatii moralei din orice pozitie, rominii exceleaza la pudibonderie, la expunere sociala, la bifare comunitara, la proces de constiinta, dar musai in public, neaparat cu zgomot de fond, la bufoneria datului ochilor peste cap la orice gest reprobabil. ai zice ca sint campioni mondiali la etica, numarul unu in normalizarea bunei-cuviinte, un fel de institutii corective ale tuturor exceselor cu abonament etern in sfera normalitatii. ti-e sila sa vezi curve vorbind despre virginitate, bogati diseminind virtutea paupertatii, hoti elogiind cinstea, prosti conceptualizind retorica inteligentei, moluste cu porniri de vertebrate, analfabeti incriminind, cu ura de clasa, limbajul injurios, indivizi care din trei-patru vorbe tin sa sublinieze impartialitatea lor chiar si cind fac pipi. in schimb ii poti cumpara cu trei lei, le poti schimba pornirile morale cu un post, le poti deturna intreaga interogatie cu promisiunea unui scuipat. cu cea mai mica fagaduiala in incluziunea unei mese festive ii poti face sa-si renege identitatea, ideile, gindurile, misiunea. nu poti face doi pasi ca si dai de cenzori ai mersului pe jos, nu poti injura ca imediat se activeaza o ipocrita inchizitie a limbalului (de parca institutul iorgu-iordan ar urla pina si in cea mai simpla exclamatie), nu poti arata cu degetul ca axiologii vor sari din cetatea imunitatii lor gata sa te puna la punct, nu poti spune "ma pis pe voi de impartiali, futu-va-n gura de cacati simandicosi" ca vor sari de cur toti basinosii de serviciu.
mi-e scriba de un popor care are in gena imitatia, plagiatul, mi-e peste de un popor nerod care se infasoara in mantii de istorie mareata, mi-e sila de ciocosimul lui nativ!

mersul si asezatul in public

poporul asta a ajuns la un grad de imbecilizare care exceda rezultatul celor mai bune tehnici din domeniu. nu ca nu au cultura, nu ca nu sint prezenti sub semnul interogatiei, nu ca nu au vreo inclinare catre estetic, nu ca ignoranta e cea care ii impacheteaza in produse livrabile de proasta calitate, nu ca a sti, a deveni sint functii atit de indepartate de realitatea lor, dar acesti constituenti nu au notiuni elementare de desfasurare in natura. o sa ma refer la mers, la asezatul pe scaun. mersul pe jos. rominii nu stiu sa mearga. nici pe strada, nici in parc, nici in magazine, nici in stinga, nici in dreapta. merg labartat, ocupind intregul trotuar, absolut preocupati de propria persoana, neuitindu-se in spate, in fata, niste navalitori, invadatori de spatiu public, cu pretentii de exclusivitate. de parca ar avea contract cu acel spatiu public, de parca si l-ar fi rezervat. se poate intimpla sa porneasca si discutii pasionale in mijlocul aleii ca si cum nimic nu ar fi mai indreptatit decit acest lucru. nu mai pun situatii in care intilnesti pe trotuar o familie cu un copil. din capul locului se intelege ca acel copil e proprietarul de mai tirziu al acestor mosteniri, ca atare nu face sens sa-i spui sa mearga ordonat.
asezatul pe un scaun in mijloacele de transport in comun echivaleaza cu achizitia lui, ce drept de folosinta, de-a dreptul drept de proprietate. sint unii supraponderali care se asaza pe doua scaune, dar cu o naturalete timpa, ca si cum tu esti de vina ca au 300 de kilograme pe picior. altii se intind pe scaune de parca ar circula cu doua abonamente.
un lucru e de inteles, rominii sint achizitivi din toate pozitiile, vad in orice "al meu", au gust cit zece popoare pentru proprietate. ca toti ruptii in cur!

the end

the end...al cui, al ce? hai ma, lasati chicotelile, v-ati speriat, orice sfirsit e un banal sfirsit, nu mai latrati in mii de dogme, bolboroselile de duzina despre suflet, despre viata viitoare sint numai masti penibile ale incercarii de a refuza un sfirsit trivial, oarecare. e si aici un orgoliu al omului care crede ca lui ii e destinat nu stiu ce privilegiu, pai boul ce are...nu sint musca, dar daca as fi as reclama si eu o idee de divinitate...bolboroseli, bolboroseli...

preocuparea pentru dusmani

ca ii inventeaza, ca au localizare temporala, dusmanii sint un subiect des intilnit in mentalul rominilor. si nu numai. identificarea transcende limitele realului, fictionalul capata corporalitate, capata valenta mitologica, citeodata riul, ramul vin in ajutor, altadata sint impotriva organicitatii umane. la romini, dusmanii nu sint inventati dintr-o necesitate spatio-temporala, ci dintr-una structurala, adica de amorul artei. in cintecele populare, asta sa nu mai vorbim de manele, dusmanul e omniprezent in calitate de referinta "dialogala", fiind identificat ca un filtrant al succesului subiectului, un antipod al realizarii personale. un rol aparte in tipologia dusmanului il reprezinta vecinul, ca subiect cu identificare rapida fiind prototipul imediat incadrabil inamicului. natura-inamic, vecinul-dusman, istoria-impotriva, toate astea in conditiile in care coordonatele acestui popor nu se inscriu nicidecum in circuitul vreunei cuceriri sau al vreunui tupeu istoric care sa il pozitioneze in clasamentul razboinicilor. dimpotriva.
dar flecareala e mai buna decit parul.

n-am chef...

ba, n-am chef nici de ape, nici de campanii umanitare, nici de plins pe umarul cuiva! da' ce, acum v-ati dat seama de dezastrul acestei tari, da' ce, abia acum aveti lacrimi in ochi, da' ce, abia acum ati gasit in voi ideea de solidaritate? nu, nu merge asa, solidaritatea e una dintre componentele rationale ale structurii unui stat (pe linga sirul mare de imbecilitati prin care unul se zice cu alalalt ca-i de acelasi neam), solidaritatea e o particularitate care arunca omul un pas inaintea fiarei si nu indaratul ei. solidaritatea nu-i o ustensila de agatat existente in momente de capat de existenta, nu o afisezi doar la parade, calamitati, razboaie, ci ti-e definita in cifrul tau uman. altfel, de caci in ea!
pina la urmatoare lectie de supravietuire, prinsoare ca o sa va doara in cur?

da, da, da

cind cauti unde trebuie, nu ai cum sa nu gasesti o muzica buna!
sursa: emisiunea "nomansland" in fiecare duminica la un radio...cautati voi.