cătunul, oraşul, casa cu coloane, de william faulkner

cătunul, oraşul, casa cu coloane, o treaptă lăsînd-o în urmă pe cealaltă, trepidaţia uneia încheindu-şi socoteala în urmatoarea şi cîte puţin şi în celelalte ca în definitiv traseul să fie chiar ultima dintre ele. la care adăugăm paşii. paşii lui flem snopes. pe urme, alţi snopes. şi un nesnopes, singurul, deşi născut tot snopes. snopsii contra tuturor. un trecut întrecut de viitura prezentului.
prima treaptă, doar o sosire la moşia franţuzului, în aparenţă inofensivă, mediocră precum istoria de pînă atunci a acelor ţinuturi sudiste complicate doar în livrarea unui răspuns la pierderea războiului de secesiune. apoi acapararea lentă, greoaie, dar sigură, urnită de un flem snopes egal cu inchiziţia propriilor sentimente, mestecîndu-şi ritmic fălcile, la început de cinci cenţi, apoi în gol, şi ascensiunea de băiat de prăvălie la moş will varner, vînzîndu-şi impotenţa pe infidelitatea soţiei, profitînd de natura risipitoare, înjugătoare a unei elene a ţinutului yoknapatawpha: eula verner. eula verner cu păcatul ei, păcatul naturii implantat într-o margine de fiinţă nepăsătoare chiar la propria irosire. mezalianţa este singura cale care pare să rezolve furia bătrînului varner. dar şi sărăcia lui flem. vînzător, administrator la uzina oraşului, vicepreşedinte, preşedinte de bancă. fără scrupule, fără precupeţirea vreunui gest, un tic-tac mecanic, "cangrenic", imperturbabil în efect, admiţind că posibilitatea ratării ar fi un decont inadmisibil.
ratliff e singurul narator care participă la acţiunea celor trei romane. filosof rural, cu o inteligenţă vie, anticipînd, dar nereuşind să nu cadă în plasa lui flem. gavin stevens, avocatul citadin, i se alătură. din partea a doua a trilogiei. sînt singurii care luptă împotriva naturii cupide a lui flem snopes. luptă împreună, cu rîndul, concomitent. o luptă din umbră, mai mult profilactică, un contraatac care să limiteze efectele, transformată în obsesie.
flem snopes moare ucis de un alt snopes, mink snopes. care pare că toată viaţa lupta nu a dus-o numai cu cei din jurul lui, ci în primul rînd cu divinitatea, cu natura, cu timpul, cu răbdarea, cu conjugarea acestor forţe inexorabile, conspiraţie care-l urmăreşte, depăşeşte, sfîşie. împăcarea o va obţine numai cînd cei treizeci şi opt de ani de închisoare îşi găsesc libertatea în actul uciderii vărului său. o crimă mai mult sau mai puţin intenţionat ajutată. de avocat şi de fiica vitregă - linda snopes.
trilogia unui personaj care nu rosteşte mai mult de cîteva zeci de fraze. nici alea închegate. dar care izbuteşte să creeze o punte între celelalte personaje. romanul cu cele mai puţine replici rostite, gîndite de personajul principal.

pe patul de moarte de william faulkner

roman polifonic, polisemantic, romanul "pe patul de moarte" îşi încifrează eroii în memoria poveştii care curge în susul şi în josul unui timp "referenţiat" în fluiditate şi fragmentarism, adunînd alambicat pe scheletul simbolurilor toată desfăşurarea evenimentelor. descifrarea se face prin voci, prin conştiinţe, prin cuvinte cheie, fiecare personaj contribuind, în funcţie de ponderea romanescă ce-i revine, la întregirea anecdoticii. motorul romanului îl reprezintă decizia lui addie bundren de a fi înmormîntată în pămîntul natal, decizie ce devine argumentul suprem, inflexibil însuşit de soţul acesteia (anse bundren), decizie ce decapitează orice forma de întîietate sau de preocupare în ordinea familiei bundren. cei cinci copii bundren - cash, darl, jewel, dewey dell şi vardaman - se subsumează nu atît deciziei mamei lor, cît intransingenţei tatălui, un tată care îşi justifică orice gest, oricît de banal ar fi, printr-o declinare necondiţionată din corpul fatalităţii, nelăsînd loc nici unei surpări logice în această construcţie absurdă. fiecare dintre membrii familiei are povara lui, cîte o fixitate a ciudăţeniei, dar şi cîte un secret: addie bundren are povara copilului nelegitim - pe jewel - rod al eliberării de anse, un ne-anse născut din păcatul cu preotul whitfield, darl e catalogat de comunitate ca un personaj cu privirea ciudată, dewey dell poartă un copil de care vrea să scape, jewel, agresivul şi necioplitul familiei - cel anticipat de addie să o izbăvească de apă şi de foc -, vardaman - mezinul - atins şi el de o nebunie a cuvintelor, a transfigurării realităţii, cash care îndură cu seninătate durerile piciorului zdrobit, anse are şi el calculele sale. la construcţia romanului participă şi alte voci decît cele ale familiei bundren: soţii vernon care încearcă să se facă utili în sistemul aberant al bundrenilor, doctorul peabody, preotul păcatului - whitfield, aventurierul mac gowan etc. straneitatea, mîndria absurdă şi intransingenţa par a se conjuga perfect în sînul acestei familii, de la meşterirea coşciugului de către cash, veritabil punct de "trecere", început de cînd addie putea auzi zgomotele transformării bucăţilor de lemn în ceea ce aveau să-i fie ultima destinaţie, care părea a dura o veşnicie, la luarea deciziei de a pleca pe drumul îndeplinirii ultimei dorinţe a lui addie pe un timp potrivnic, cu un rîu revărsat şi cu un pod impracticabil, pînă la "soluţia" oferită în finalul romanului de anse.
darl e cel care, în ciuda privirii sale "defecte", pare a înţelege cel mai bine ceea ce se întîmplă în jurul său, conştiinţa sa fiind în posesia intuirii adevărului atît despre păcatul mamei lui ("jewel, zic, cin' ţi-a fost tată, jewel?") cît şi depre secretul surorii sale dewey dell, intuiţie care-i va uni pe dewey şi pe darl într-o ură ce le va înlesni "centrifugarea" din mijlocul lor. poate şi de aceea e singurul care vrea să zădărnicească planul înşurubat în mentalul asocial al tatălui său, încercînd în două rînduri să scape atît de povara corpului neînsufleţit al mamei lui, cît şi de povara acestui demers atipic. prilejul îi e oferit nesperat pentru prima dată de răsturnarea căruţei în apele învolburate, preferînd pasivitatea sancţionată atît de vardaman, cît şi de cash, iar a doua oară el însuşi fiind creatorul prilejului, prin punerea focului la grajdul unde erau găzduiţi, însă de fiecare dată cel care va dejuca involuntar aceste tentative va fi, aşa cum anticipase addie, jewel. de aceea va fi şi singurul care va plăti în urma trădării şi vînzării sale graduale, la început de către sora sa, apoi consimţită de tatăl lor, prin internarea la un ospiciu. numai cash şi vardaman nu se desolidarizează de fratele lor, primul din sentimenul apropierii date de vîrstă, al doilea din inocenţă.
finalul romanului ne pune în posesia dezvăluirii adevăratei firi a lui anse. înmormîntarea lui addie în oraşul jefferson conform dorinţei ei era însăşi eliberarea lui anse, poliţa de acces către noul statul social al acestuia: începerea unei vieţi noi alături de noii dinţi falşi şi de o altă soţie.