Tovarăşe Traian Băsescu,
Nu, nu vă înşelaţi, am folosit apelativul potrivit. Da, dumneavoastră o să rămâneţi pentru totdeauna un tovarăş. Veniţi din negura unui sistem pe care l-aţi aprobat, pe care l-aţi apărat şi care v-a întors serviciile. Mai rău este ca nu ne lăsaţi să ne alegem un alt drum. Vă agăţaţi de putere cu toate resorturile de care dispuneţi. Şi o faceţi nu în detrimentul istoriei, ci în detrimentul unui popor sărăcit, hăituit, sătul de atâtea dispute lipsite de conţinut. Aţi promovat ura ca pe singurul instrument de raportare instituţională. Ura dintre pensionari şi tineri, dintre funcţionarii publici şi cei angajaţi în firmele private, dintre clasa de mijloc şi clasa celor săraci, dintre "mămicuţe" şi posibile mame, dintre cei de acasă şi cei de pe alte meleaguri.
Orice nu vă convine, este declarat ca rău al poporului. La unii a prins această ură, însă mulţi desluşesc ticăloşia acestor gesturi. E o ticăloşie care vă deserveşte strict pe dumneavoastră. Nu noi avem copiii trimişi şmechereşte la Bruxelles, nu noi avem tone de bani într-o ţară lipsită de drumuri, nu noi ne tratăm în clinicile din Viena, nu noi ne cumpărăm cu banii jos câte o maşină la doi-trei ani, nu noi avem câte trei-patru case, nu noi ne trimitem copiii să înveţe în străinătate.
L-aţi reevaluat pe Oprea, vi l-aţi agăţat la butonieră pe slugarnicul Stolojan, aţi şters pe jos cu umilul Boc. Totul în folosul dumneavoastră. Ce am avut noi de câştigat din manevrarea unui personaj precum Stolojan, cel care n-a fost în stare să-şi asume un act major în viaţa României? Dar din reevaluarea generalului Oprea? Nimic! Boc e o instituţie a nonvalorii, deci nu mai e rost de critică. Pe Blaga l-aţi făcut când prieten, când caporal. În ce situaţie să vă credem?
Nu dumneavoastră, tovarăşe Băsescu, sunteţi cel care nu ştia versurile imnului naţional şi care acum ne vorbiţi despre patriotism? Poate vi s-au întipărit mai bine cele de dinainte de 1989. Însă noi nu ne mai dorim acele vremuri.
Toate partidele şi-au schimbat garda, al dumneavoastră, nu. Defilaţi cu aceeaşi oameni de 20 de ani. Blaga, Videanu, dumneavoastră înşivă. Plus o ceată pe post de zgomot de fond, nu diferită în comportament de prima categorie. Cu aceleaşi apucături materialiste şi inumane.
Aţi girat nonvaloarea, nonvaloare am obţinut. De la femei de moravuri uşoare până la femei care numără din 10 în 10, de la obedienţi până la sceleraţi cu acte în regulă, de la insidioşi până la hrăpăreţi, de la agramaţi până la gângavi de portofel, de la vicioşi până la viciaţi. Un adevărat "bestiar" al năravurilor.
Aţi minţit. Şi minţiţi. A devenit felul dumneavoastră de a exista. Nu minţiţi din necesitate, ci pentru a-i valorifica, culege consecinţele, pentru "a cumpăra" suflete facile, pentru a învrăjbi oameni întunecaţi de talpa timpurilor. Minţiţi, tovarăşe Băsescu, cu nonşalanţa unui propovăduitor.
Tovarăşe Băsescu, dumneavoastră dispreţuiţi oamenii, dispreţuiţi liniştea, dispreţuiţi înţelegerea, dumneavoastră nu aveţi ce căuta la masa deciziei politice. Ne-aţi arătat de ce sunteţi în stare. De prăpăd!
O să rămâneţi acelaşi tovarăş plin de ranchiună, un şarpe gata să-şi arunce otrava asupra primului trecător care va îndrăzni să-şi intersecteze paşii cu umbra dumneavoastră.
În numele demnităţii pe care n-aţi avut-o niciodată, dar la care noi ne raportăm, vă cer un singur lucru: prea mult, prea departe, lăsaţi-ne!
joi, 26 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu