vesnicia de 50 de centimetri

vesnicia s-a urcat cu picioarele pe noi. vesnicia lucrului statut. baltind. noi o masuram cu lungimea riglei de 50 de centimetri si fix din centrul ochiului nostru. echerul, raportorul, compasul ne incurca miinile mai ceva ca dumnezeu in cunoscutul caz al limbilor turnului babel. iubim liniaritatea, tot ce scapa din lesa unidimensionalitatii ne irita, ne agaseaza, ne da batai de cap. desi cumva curbat ni l-am inhamat in genealogie pe leonardo da vinci, se vede treaba ca nu avem valenta de ingineri. motorul intr-un singur timp ar fi batut perfect, ca o injectie cu morfina, in boala noastra, numai ca si pe ala trebuie sa-l inventeze cineva. la noi, ceasurile n-au nevoie sa fie date inapoi pentru a ne ascuti zimbetul pe o ora in plus de lumina tomnatica, ceasornicarii ar avea nevoie sa are toata facerea de sus in jos a arcurilor pentru a recupera macar jumatate din timpul pierdut. singura noastra relatie cu vesnicia vine prin revelatie de haleala. o burta umflata face cit toata mintuirea promisa. dar cu linia la palarie, coborind-o in toate colturile vietii pentru a masura ici colea cit sa batem pasul pe loc, vom astepta si, asteptind, vor veni sanitarii care sa ne atirne in internatul anticamerei imparatiei de aici si de pretutindeni.