Unde se povesteşte că Mariana Sanchez nu putea să doarmă din cauza unui pui de găină

Mariana Sanchez nu putea să doarmă din cauza unui pui de găină. Nu văzuse niciodată pui de găină. Dar şi-i închipuise de atîtea ori, încît arătau ca în realitate. Chiar şi detaliile erau întocmai. Nesomnul o chinuia de 120 de zile. Se adîncise în perne pînă la a nu se mai distinge din ele, cuibul patului o adoptase în toate schimonositele sale poziţii cînd încercarea de a face pace cu somnul se izbise de acea înfăţişare diafană, mototolită, pufoasă pe care fără s-o fi văzut-o vreodată în realitate zburătăcea prin mintea ei înnoptată de oboseală, dantelată de luna părăginitei veioze de la capul patului. Ajunsese să creadă că dacă ar fi să adoarmă, puiul de găină ar fi mîncat de uliu. Şi nu orice uliu, ci de cel din povestea bunicii sale. Cel care ani de-a rîndul îi însoţise teama, stînd cocoţat deasupra notelor mici luate la şcoală, deasupra farfuriei care părea s-o înghită cu totul din adîncul ei, deasupra mamei sale cînd o certa că nu s-a spălat pe dinţi, cel de deasupra rîurilor, munţilor, pădurilor, deşertului, cuvintelor, zilelor şi nopţilor. Pînă într-o zi cînd îşi luase inima în dinţi şi scosese mai mult un sunet difuz decît o sentinţă: acest uliu nici nu există! Şi nu mai existase pînă în urmă cu 120 de zile. Vreme de 15 ani nu mai existase. Dar acum… Să mi se întîmple chiar mie aşa ceva, la 25 de ani? De ce nu la 23, la 24 sau… pierdu şirul… Vedea şi nu vedea. Vedea ce era în mintea ei, dar nu vedea ce e împrejurul ei. Vedea ce vicleana noapte ascundea, dar nu vedea ce ziua se încăpăţîna să arate tuturor. Vedea în trecut viitorul, dar nu vedea în viitor trecutul. Se vedea în gînd, dar nu se vedea în oglindă. Vedea puiul de găină, dar nu vedea uliul, deşi ştia că dacă va adormi… Poate că aşa s-ar isprăvi cu totul. Un pui de găină pe care nu l-am văzut în viaţa mea mîncat de un uliu din povestea bunică-sii! Şi dacă timpul a îngheţat? Ar fi o explicaţie… dar atunci, ce-i cu cele 120 de zile de nesomn?