în mine nervii-şi cresc abstract pereţii
ai unei catedrale de-ndoieli,
hrănit din sînul iritat al vieţii
refuz să cad cu timpu-n socoteli

nu vreau să fiu o falsă paranteză
o notă de subsol a ăstui veac
căci bîntuit de rost, de antiteză
sfidez şi veşnicie şi-orice leac

mă fierbe-o boală de negată odă
din mit trîntind eroii chiar în lut,
n-adopt algebra punerii sub modă
cu adunări defecte-n conţinut

mi-e mintea cea mai aprigă oglindă
deşurubîndu-mă pîn' la defect
dar nu accept ca Era-n a ei tindă
să mă livreze-n chip de dialect