despre nicucusor danunut

toate numele, oare chiar toate? nu-i vorba de saramago, ci de niste diminutivati la propriu, caci pina si parintii lor vor fi stiind despre ce e vorba.
nicucusorica danunutulica a candidat la primaria unui oras. parca! nici el nu stie. poate din cauza ca-i prea incurcat in ecuatii cu o cunoscuta sigura: udrea. un gindac basist cu pretentii de vierme mai lipsea sa fie primar. noroc ca a fost atit de prost incit a uitat sa-si indemne votantii sa-l bifeze la consilier. ce sa-i faci, cind prostia e principala entitate de manifestare, nici rezultatele nu pot fi altele.
si pentru ca ma informez, citesc, analizez, pun pe tabla: de ce candideaza basistul asta?

"Pentru că un cutremur poate să omoare zeci de mii de oameni, iar primăria este iresponsabilă"

asa si? si boschetarul ala de oprescu a spus-o. nu-i o noutate. pot s-o spun si eu, chiar si mama omida. nu vad solutiile. ci doar un delir populist in care acuza chiar populismul. clar e incurcat in sinusuri si tangente udriste.

"Pentru ca activitatea primăriei oscilează între impotență și delir"
mai ca ai zice ca-i patapievici. ce-i drept, nu departe. cica nu sint bani pentru ca primaria a cheltuit banii pe o "sosea de centura de toata rusinea". asta e exprimare de intelectual? atunci vanghelie e adevaratul "il dottore".

"Pentru că în administrația orașului este haos"
prostanul e si repetitiv, poate vreo relatie de recurenta sa-i fi afectat creierul basist. o da pe principiul entropiei, batind adiabatic in zero esenta.

nu mai enumar cacaturile interogative ale astuia, ci doar citeva polutii (pentru el, solutii):

"Publicarea pe site-ul Primariei a tuturor contractelor in curs de desfasurare" - sint vreo trei legi si cel putin doua ordonante care reglementeaza principiul transparentei decizionale, dar basistu' n-a aflat de ele (legea nr. 544/200, legea nr. 161/200, legea nr. 52/2003, ordonanţă nr. 24 din 30/01/2002etc.).

"Metroul usor pe infrastructura CFR existenta; triplarea astfel a lungimii retelei de metrou" -  asta spunea si oprescu. de ce l-ai vota pe un mimetic?

"Construirea de gradinite, pentru acoperirea deficitului de locuri in gradinite" - eventual sa le faca lachita cu un milion de euro pe gradinita? hai ca ar mai avea si leana udrea niste coco pentru rochii!


la capitolul protectie sociala are cam asa ceva "Stoparea cersetoriei (inclusiv a formelor disimulate: spalatori de parbrize, parcangii)".
ce ma? asta e protectie sociala? poate combaterea unei activitati infractionale! protectie sociala inseamna locuri de munca, echitate in redistribuirea veniturilor, impozite progresive (ca in lumea civilizata), protejarea categoriilor sarace (90% dintre romani), nu ong-uri, parasute si basini.

toate numele, numai ca nu toate...

basescu, o mizerie a ma-sii

atitea lucruri...si degeaba...
se pare ca in ultima vreme tot scriu despre acest bastard nomenclaturist, cu tatal tortionar facut colonel de un regim pe care progenitura l-a condamnat cu elan proletar. poate ne spune hoitul asta de maimutoi cum a ajuns la facultate, caci prea jongleaza cu sentintele de parca ar fi primit premiul nobel la fiecare hahaiala. cum se face ca un submediocru ca infectul asta sa intre la o facultate? ce parere aveti despre gunoiul asta care in clasa a cincea avea mediile: 5,67 la geografie, 6,33 la limba romana, 6,33 la stiintele naturii, 7,33 la istorie. sursa: http://www.fundatia-aleg.ro/News-article-sid-22891.phtml. va dati seama ce capacitate? si atunci cum a ajuns rima asta la facultate? pai cum altfel decit prin pilele proletarului avansat la gradul de colonel mai rapid decit izmenarul oprea.

acum despre societatea civila. niste unii, cu opera cit trei suluri de hirtie igienica, in care unul gras cit patratul elefantului isi desfasoara in secolul 21 retorica elucubrind despre ingeri, un altul care se unge cu alifii pe curu-i mare cit casa scinteii (asta e plagiat, dar prostii nu-si dau seama, a imprumutat ideea de la llosa - elogiu mamei vitrege), un patapievici care se screme in ventuze lingvistice nespunind nimic mai mult decit conturul gurii lui pe bucile lui basescu, un mihaies veninos pina si in gaura mintii, au confiscat ideea de intelectualitate, punind monopol pe acest cuvint. noroc ca e doar un cuvint!

ia uitati ce scria jegul asta de plesu (mizeria asta care-l tot ataca pe adrian paunescu):

"Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti..
Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.
Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.
.............................................................................................................................................................
Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.
Va multumesc,
Andrei Gabriel Plesu
25 mai 1982"

si atunci cum isi permite viermele asta sa il acuze pe adrian paunescu? incredibil! va dati seama ce specie de nulitate!

pata pe viermele băsist patapievici

intelighenţia portocalie se dă cu curu de pamînt că haş.er patapievici nu mai pupă la băse pe banii amărîţilor. toate nulităţile astea băsiste o ard de dreapta, dar unu nu scoate un ban din privat. cînd a fost cu sfertu de salariu pentru bucile lui udrea, unu nu a protestat. acum au pus-o de-o horă-a unirii într-ale mîinilor întinse şi a mîhnirii naţionale. 
ştiţi cine e haş.er? e obsedatul ăla care la doi paşi şi trei bale o dă în sex. ba că-i vorba despre expoziţii sponsorizate, ba că-i vorba despre casetele cu geoană şantajabil pentru nota obţinută la oral, nu-l scoţi din găuri şi falusuri. o fi oare de la antrenamentul cu stăpînul lui?
cum naiba se face că toţi copiii pcr-iştilor au virat-o spre dreapta după ce au bătut darabana prin primăverii (volodea tismăneanu, cornea, belitul ăsta, baconschi etc.)?
pora, vezi că ţi-o ia robert înainte!
p.s. realitatea, răitaru, digi sînt băsiste băsiste!

postacii oranj sint suparati

am vazut ca e mare deranj in crescatoria de postaci oranj. se jeluiesc pe unde au prilejul ca poporul romin e prost ca le-a dat votul uslistilor, ca acum harta e rosie, ca oamenii au votat comunismul, minerii, roata si pe burebista. pai bai hoiturilor, de ce n-au furat mai putin urangutanii vostri astfel incit oamenii sa nu aiba prilejul de a vota uslul? nu vedeti ca sinteti foarte foarte prosti! si prosti si platiti. si prosti si prost platiti. in curind, doar daca s-o mai indura cumatra udrea de vreun biscuite, caci ariciul ungureanu, canci bani.
cartagina mea: basescu trebuie distrus, umilit, anatemizat. umilit, umilit, distrus, anatemizat. e un jeg de om. un securist de cea mai josnica speta. distrus, umilit, umilit. sa i se stearga numele din istorie.   

stai să-ţi zic, puneam biscuiţii pe sobă, erau umezi şi se făceau aşa..., opreşte-te, nu mă mai întrerupe că doar o să povesteşti pe urmă, cînd se întîmpla asta? păi în copilărie, eu şi george ne întorceam numai cînd ne chemau acasă, uzi pînă la ultima haină de pe noi, mai întîi trecea pe la mine, da, era mai mare, cu un an, dar nu mă mai întrerupe, n-am apucat să-ţi povestesc cu biscuiţii, îi puneam pe sobă să devină mai crocanţi, pe urmă îi ungeam cu dulceaţă de prune, niciodată nu aş fi crezut că acele momente vor fi ca nişte repere în amintirile mele pe cînd stau cu tine de vorbă într-o cîrciumă pe măsura strîmtă a buzunarului meu, da, da, mai comandăm, o dată la trei luni pot să fac şi eu cinste, şi tu la fel ce? aaa, da? la dracu, sîntem nişte rataţi, ţi-o zic eu, altfel n-am fi stat într-o speluncă sporovăind despre nişte biscuiţi mucegăiţi unşi cu nu ştiu ce dulceaţă, bînd chestia asta numită bere, de unde a pornit? nu ştiu dacă a fost nevoie să pornească de undeva, cred că am fost dintotdeauna înşurubat în ea, poate că inocenţa copilăriei nu m-a făcut să conştientizez că eram deja livrat ratării, păi am făcut şi facultatea, dar la ce mi-a folosit? acolo a fost cea mai mare prăpastie, acolo am conştientizat nu că sînt surpat, ci că nu sînt făcut din aluatul care să mă treacă de cealaltă parte a liniei, cel mai mult mă speriau colegii care ştiau ce vor de la viaţă, nu numai asta, nu a contat faptul că proveneau din familii înstărite, ci dorinţa lor, mă înţelegi? dorinţa, n-am avut-o niciodată, da, încă un rînd, mulţumim, aşa, îţi ziceam, dorinţa omule, e ceva firesc, numai că la mine nu se pupa cu materialismul, ce zici? că n-ai avut posibilitatea de a urma o facultate? că a trebuit să munceşti de mic, corect, ai avut dorinţă, dar n-ai avut prilejul s-o materializezi, adevărat, şi cu asta e o poveste, dar vezi, cînd nu-ţi doreşti, deşi ştii că totul va duce acolo, chelnerul trînti încă două halbe cu spuma scurgîndu-se peste buza lor, zgomote, frînturi de vorbe amestecate într-un vacarm avînd ca line de demarcaţie numai vecinătatea fictivă a meselor, la ratare, ştiam sau poate doar presimţirea că voi ajunge acolo, acum mi-e totuna, cazul tău e altul, aşa e, am vorbit numai eu, fiecare masă cu apăsarea ei, cîntărind ratarea prin numărul de halbe ieftine, acum e rîndul tău...

sint mai radical...

nu mai suport ca orice nimeni sa imi dea lectii, atita timp cit n-a citit decit versoul buletinului.
am avut doua "fetisuri" in legatura cu alegerile locale. unu cu livache, altul cu solomon. nu ala cu intelepciunea cit pentru doua biblii. ci ala, cu metal la mina si cu pat la zdup. daca ar fi candidat un cacat impotriva lui, as fi votat cacatul. pe de alta parte ramin la ideea ca javrele basiste trebuie exterminate politic. si dupa ce au pierdut au acelasi tupeu, atunci sa primeasca pe masura tupeului. cu livache treaba sta cam asa: in sfirsit am dreptate dupa 7 ani, perioada in care sustineam ca taranusul asta fura cit carol al doilea la patrat. prostii imi spuneau ca face ceva (cacofonie asumata). facea, dar pe tone de bani. e ca si cum v-as da o piine pe un miliard de miliarde de euro. ce, nu vreti piinea?
alte precizari: daca eram bucurestean, votam cu irinel...fara glume. sint mai sensibil la problema sociala, poate de asta.
e unu cu numele precum scutecele schimbate de udrea: nicusor dan, un penibil basist care a insirat in programul lui sloganul "e bine cind e bine". n-am inteles cum talibanul asta e independent, cind m-au agresat echipele lui de viermi la fiecare colt de strada. de unde banii pentru aceste tiritoare?
nea oprescu vine cu promisiuni de dreapta, deci zero pentru mine.
mai e treaba cu boc. nu degeaba consider ardealul un rahat de zona, niste neni calcati in picioare 8-9 secole (record mondial in materie de istorie globala), dar cu orgoliul ca sint un cacat. miticii va pisa in gura! acum si mereu!

din suflet îmi sar aşchii
- toporul timpului de vise mă drege -
pomii cu crengile praştii
le-aruncă spre zările blege

pe patul de moarte de william faulkner

roman polifonic, polisemantic, romanul "pe patul de moarte" îşi încifrează eroii în memoria poveştii care curge în susul şi în josul unui timp "referenţiat" în fluiditate şi fragmentarism, adunînd alambicat pe scheletul simbolurilor toată desfăşurarea evenimentelor. descifrarea se face prin voci, prin conştiinţe, prin cuvinte cheie, fiecare personaj contribuind, în funcţie de ponderea romanescă ce-i revine, la întregirea anecdoticii. motorul romanului îl reprezintă decizia lui addie bundren de a fi înmormîntată în pămîntul natal, decizie ce devine argumentul suprem, inflexibil însuşit de soţul acesteia (anse bundren), decizie ce decapitează orice forma de întîietate sau de preocupare în ordinea familiei bundren. cei cinci copii bundren - cash, darl, jewel, dewey dell şi vardaman - se subsumează nu atît deciziei mamei lor, cît intransingenţei tatălui, un tată care îşi justifică orice gest, oricît de banal ar fi, printr-o declinare necondiţionată din corpul fatalităţii, nelăsînd loc nici unei surpări logice în această construcţie absurdă. fiecare dintre membrii familiei are povara lui, cîte o fixitate a ciudăţeniei, dar şi cîte un secret: addie bundren are povara copilului nelegitim - pe jewel - rod al eliberării de anse, un ne-anse născut din păcatul cu preotul whitfield, darl e catalogat de comunitate ca un personaj cu privirea ciudată, dewey dell poartă un copil de care vrea să scape, jewel, agresivul şi necioplitul familiei - cel anticipat de addie să o izbăvească de apă şi de foc -, vardaman - mezinul - atins şi el de o nebunie a cuvintelor, a transfigurării realităţii, cash care îndură cu seninătate durerile piciorului zdrobit, anse are şi el calculele sale. la construcţia romanului participă şi alte voci decît cele ale familiei bundren: soţii vernon care încearcă să se facă utili în sistemul aberant al bundrenilor, doctorul peabody, preotul păcatului - whitfield, aventurierul mac gowan etc. straneitatea, mîndria absurdă şi intransingenţa par a se conjuga perfect în sînul acestei familii, de la meşterirea coşciugului de către cash, veritabil punct de "trecere", început de cînd addie putea auzi zgomotele transformării bucăţilor de lemn în ceea ce aveau să-i fie ultima destinaţie, care părea a dura o veşnicie, la luarea deciziei de a pleca pe drumul îndeplinirii ultimei dorinţe a lui addie pe un timp potrivnic, cu un rîu revărsat şi cu un pod impracticabil, pînă la "soluţia" oferită în finalul romanului de anse.
darl e cel care, în ciuda privirii sale "defecte", pare a înţelege cel mai bine ceea ce se întîmplă în jurul său, conştiinţa sa fiind în posesia intuirii adevărului atît despre păcatul mamei lui ("jewel, zic, cin' ţi-a fost tată, jewel?") cît şi depre secretul surorii sale dewey dell, intuiţie care-i va uni pe dewey şi pe darl într-o ură ce le va înlesni "centrifugarea" din mijlocul lor. poate şi de aceea e singurul care vrea să zădărnicească planul înşurubat în mentalul asocial al tatălui său, încercînd în două rînduri să scape atît de povara corpului neînsufleţit al mamei lui, cît şi de povara acestui demers atipic. prilejul îi e oferit nesperat pentru prima dată de răsturnarea căruţei în apele învolburate, preferînd pasivitatea sancţionată atît de vardaman, cît şi de cash, iar a doua oară el însuşi fiind creatorul prilejului, prin punerea focului la grajdul unde erau găzduiţi, însă de fiecare dată cel care va dejuca involuntar aceste tentative va fi, aşa cum anticipase addie, jewel. de aceea va fi şi singurul care va plăti în urma trădării şi vînzării sale graduale, la început de către sora sa, apoi consimţită de tatăl lor, prin internarea la un ospiciu. numai cash şi vardaman nu se desolidarizează de fratele lor, primul din sentimenul apropierii date de vîrstă, al doilea din inocenţă.
finalul romanului ne pune în posesia dezvăluirii adevăratei firi a lui anse. înmormîntarea lui addie în oraşul jefferson conform dorinţei ei era însăşi eliberarea lui anse, poliţa de acces către noul statul social al acestuia: începerea unei vieţi noi alături de noii dinţi falşi şi de o altă soţie.

traian basescu trebuie distrus

traian basescu trebuie distrus. pdl-ul de asemenea. asta e primul pas. al doilea: basescu trebuie distrus. nu e o repetitivitate, ci o necesitate. distrugerea acestui vierme e un exercitiu de sanatate morala. si in acelasi timp un exemplu. niciodata nu trebuie sa mai aveam de-a face cu astfel de personaje mediocre, demente, stupide. cum revolutia portocalie a pornit din ucraina, tot aceasta tara ne ofera si solutia: ocna. 
sa nu credeti ca a "picat" guvernul lui ungureanu, ci guvernul basescu. ungureanu e un inchipuit la fel de mediocru precum stapinul sau. ariciul asta minte la concurenta cu debitul amazonului. lipsitul asta de personalitate, carierist de meserie, ne spunea mai ieri ca membrii guvernului sint solutiile alese de el, pe cind realitatea lui oprea ne arata cum pseudointelectualul a fost pus in situatia de a alege dintre oprea si oprea. ghiciti care a fost rezultatul?
sint satul de mediocritate si de tupeu!

silja sau cafeaua destinului (silja de frans emil sillanpaa)

nu e un roman despre cafea, ci despre silja. o fata al carei destin e marcat de declin, mizerie, supravietuire, saracie, moarte. intre toate ingredientele enumerate, cafeaua isi face loc ca unul dintre putinele favoruri ale lumii aceleia. cafeaua ca semn de pretuire al prieteniei, cafeaua ca medicament, cafeaua ca ingredient monden, cafeaua ca forma de agregare a unei societati dezechilibrate - iata citeva intruchipari ale cafelei in acest roman. desigur ca demersul autorului nu e centrat pe aceasta aparenta coincidenta, insa actiunea romanului verifica inconstient toate ipotezele avansate.

logica fracturata a lui basescu sau cum sa incinti prostii

n-am fost niciodata de partea alora care cred/au crezut ca basescu e inteligent. dimpotriva, l-am vazut ca pe un necioplit, un individ foarte prost, poate un cozeur, dar numai cu persoane de calibru mic. nu insir tonele de aberatii pe care le-a emis si pe care le-a contrazis la concurenta cu viteza luminii, ci o sa fac referire la o prostie pe care a spus-o in ultimele zile. zicerea era cam asa: "il vom gasi si-n gaura de sarpe si-l vom aduce in patrie". e vorba de cazul boldea.
cum vine asta, adica ai capacitatea de a-l aduce din inima africii, dar nu ai avut capacitatea de a-l supraveghea in tara (patrie, scuzati-ma)? cam asta e logica lui basescu. goala. las prostii sa fie incintati de capacitatea operativa a lui basescu de a actiona la distanta (precum fostul ofiter de securitate/detectiv care vindea cursuri de hipnotism prin corespondenta din romanul lui antunes), de acest "cum le zice" mai sec decit capul lor!

stiati ca augusto pinochet a fost presedintele argentinei?

am verificat data. nu mi s-a confirmat ca ar fi 1 aprilie. care e motivul indoielii? nimic mai simplu. azi, uitindu-ma la postul de stiri digi 24, am aflat ca pinochet a fost presedintele argentinei. in primul moment am crezut ca n-am inteles, ca n-am auzit bine, insa prezentatorii insistau cu argentina. ce-or zice aia din chile?
imediat am declansat o mica ancheta, aflind ca intr-adevar mitingul a avut loc in buenos aires, dar nu pentru comemorarea victimelor  lui pinochet, ci pentru comemorarea victimelor "razboiului murdar".
stirea o gasiti aici: http://www.digi24.ro/stire/Mars-la-Buenos-Aires-in-memoria-victimelor-din-Razboiul~4957
deci i-a durut in cur ca bat cimpii. nu-i asa ca e misto sa iei bani pentru orice?

mitingul universitatii craiova

ieri am fost la mitingul universitatii craiova. lume putina. in nota mersului timpului de la noi: indignare mare, reactii putine. tara amorfa. stiam de miting si atit. am refuzat sa citesc vreun comunicat al vreunui organizator, al vreunei factiuni. m-am alaturat grupului, am scandat odata cu ei, incercind sa prind ritmul, scandarile. ce-i drept, mi-era dor de un meci al craiovei. cineva chiar striga: avem 1-0 la pauza. dar acum e pe un alt teren si oarecum in deplasare. cel din fata muzeului antipa. totodata aveam sentimentul ca nu se va termina bine. jandarmii erau la o distanta rezonabila de noi, dar asta nu conteaza. s-a aprins o fumigena, ma uit in stinga, in dreapta, nimic. e bine, imi zic. vin si reprezentantii galeriei lui dinamo. cel putin asa se aude. sint intimpinati cu aplauze. ma cuprind emotiile, uite ca se poate. din nou scandari, unele ironice, unele de la obraz. incepem sa le integram si pe cele ale grupului nou venit. fireste, pe linga cel de inima (alb-albastra), avem in comun acelasi deziderat: condamnarea imposturii unei ligi discretionare si a unei federatii care nu mai reprezinta decit interesele conducerii. jandarmi pe toate laturile mitingului. in atitudini, mai mult pescari - unii cu miinile in buzunare, altii fumind - decit organe de reprezentativitate. dupa aproximativ 45 de minute de la inceputul mitingului, "la pauza" adica, am vazut cum grupul de jandarmi dinspre muzeu a fost suplimentat. din ce motiv, nu stiu. in citeva momente, inevitabilul s-a intimplat. gaze lacrimogene, pulane, picioare, dube. intial am ramas pe loc (eram pe cealalta latura a mitingului), insa mirosul, jandarmii avansind m-au facut sa ma retrag spre carosabil. imi minte imaginile imi revin ca intr-o explozie necontrolata. fie ca e miting spontan, fie ca mergi la meciul nationalei, fie ca protestezi pentru apararea rosiei montane, fie ca iti spui cuvintul pentru orice din ceea ce dreanjeaza, totul are un sfirsit interpretat de jandarmi. gazul lacrimogen a devenit un factor biotic al celor care cersesc normalitatea.
am aflat, din presa, ca factorul declansator ar fi fost (aici, "fortele de ordine" nu s-au hotarit): 1) ca suporterii au adus injurii jandarmilor (oare pentru asta trebuie sa reactionezi cu pumnii si cu bitele?); 2) ca trei-patru insi consumau bauturi alcoolice (oare de ce nu sint filmate persoanele respective si, pentru a se evita reactia psihologica dezvoltata de o masa omogena, identificate, chemate la politie, sanctionate, amendate? raspunsul e simplu: pentru ca le convine asa cum e acum, le e la indemina justificarea asta).
cea mai utila extensie a suprimarii drepturilor au devenit jandarmii. nimeni nu pare sa sesizeze si sa sanctioneze pericolul legitimarii actiunilor lor pentru orice situatie, fie ca e justificata, fie ca e abuz. de cele mai multe ori, abuz. televiziunile isi au partea de vina. dar cea mai mare vina o au rominii care nu reactioneaza. impacarea asta nenorocita care ne-a impietrit intr-o istorie care ne multumeste micile noastre rigiieli si care ne hraneste anonimele noastre realizari! autismul pare a fi refugiul celor mai multi. al meu, nu. hai universitatea, hai craiova...

aseară, la otv

o leapşa de platou în care, de la lăutari la jurnalişti la revoluţionari la poeţi la profeţi, şi-au proiectat conştiinţele pe sticla televizorului:
- ideologul partidului, exaltatul condurăţeanu, alias ezechiel de otv, congruent cu mesianismul, dar şi cu misticismul, căci cum altfel s-ar explica asortarea ochelarilor cu lumina violetă teoretizată de hrebenciuc şi însuşită şcolăreşte de geoană, după o probă vocală de naţionalism sănătos, a dat-o în perorări identitare şi, chiar dacă pe alocuri a mai uitat din platforma program a tridentului constitutiv al luminii tămăduitoare (dreptate, adevăr şi aici indecis: demnitate sau dezvoltare), a produs un efect de viagra revoluţionară printre martirii studioului lui nea dan.
- un candidat la primăria nu ştiu cărui sat care şi-a început discursul prin următoarea formulă intrinsecă "mă cunosc toţi colegii care mă cunosc", o adevărată aporie neosocratică cu ipoteze de rezolvare doar în agora cu adresa din strada preciziei.
- un erou (după introducerea aferentă şi după numărul de pe tricou părea al revoluţiei pieţei universităţii 2012) mai degrabă al revoluţiei siriene după cum şi-a orientat ţintele empatice ale mesajului, mai-mai să-i tulbure liniştea lui bashar al-assad, linişte şi aşa bulversată de rezoluţiile onu ale mai marilor planetei.
- un gospodar neaoş care promitea că va face bucureştiul să arate precum elveţia nici mai mult, nici mai puţin decît într-un an. ăsta se vedea că-i un băsist sub acoperire căci tot încerca să deturneze "jos băsescul" deja celebrei arii interpretate de corul robilor poporului într-un "jos popescu de la cna". după diatriba încurcată prin alte destinaţii decît cele revendicate de eroii revoluţiei otv-iste, deşi prezidenţiabilul dd (cel cu şanse de peste 100%) i-a multumit de vreo 5 ori, tribunu era de neoprit, pesemne că spiritul său de om al faptei îl dădea ghes să ofere soluţii pentru orice boală civică.
- un discipol liric al realismului socialist al lui jdanov care a declamat o poezie cu versuri în dulcele stil proletcultist, iar greşelile gramaticale ce însoţeau vibraţiile artistice se vor fi voind ca rod al atingerii divine a euterpei care se ştie că o făcea în greaca ei nativă, neavînd pe atunci cunoştinţă de latina dîmboviţeană.
- unu cu factura la vedere, dar neachitată, probabil în cautarea unui samaritean. şi cum poporul lui nea dan e unul care îşi trage obîrşia din greutăţile vieţii şi din solidaritatea revoluţiei franceze, s-a şi pus de-o chetă ppdd-istă, stringîndu-se de-o pungă de seminţe şi trei covrigi.
- un cîntareţ cu teamă de mulţime, lovit de o agorafobie spontană, pesemne că a cîntat numai în baie şi numai cu vocea scăzută, probabil un reflex din epoca pereţilor vorbitori.
cam asta am prins eu...
faptul că oamenii ăia se prezintă în tuşe groteşti, cu existenţe disproporţionate de cauzalitatea ignoranţei cotidiene, aproape făcînd echilibristică pe sîrma supravieţuirii în fiecare clipă a vieţii lor, striviţi de consecineţele unor politici care i-au exclus din registrul istoriei nu numai pe ei ca individualităţi, dar şi conştiinţa memoriei lor, nu îi condamnă la o caricaturizare comodă, la o bagatelizare a excrescenţelor lor de manifestare. căci asta s-a întîmplat pînă acum. ei sînt nişte dezrădăcinaţi care din disperare se ataşează primului ieşit în calea vindecării cangrenelor lor (chiar dacă vindecătorii nu sînt medici, ci doar vraci), sînt produsul unei societăţi care îşi neglijează partea cea mai consistentă a corpului ei. şi dacă aceste trunchiuri vor fraterniza cu securea în detrimentul rădăcinii, să nu mire rezultatul acestei genetici sociale.

ma uit aiurea. incerc sa-mi fac loc cu privirea. spre unde se poate. mai mult ca exercitiu. dar parca nu gasesc suficient spatiu. pun privirea in pamint. nu spre un punct fix. ca o fixatie intrata in reflex. un fel de buna ziua dat mai mult din mina decit din buze. intresectia privirii cu pamintul pare sa fie gindul. sau gindurile. caci am multe. din pacate sint confuze. gindesc in fragmente. nici macar in capitole.

cronica unui meci

în romînia totul...chiar si un meci amical de fotbal. zic să mă duc la meci. cu fraţii mei. de fapt ei au fost motorul. plecăm. încă n-avem bilet. nu-i nimic, cumpărăm de acolo, din presă am aflat că s-au vîndut doar cîteva mii, deci, nu cine ştie ce. ajungem la piaţa muncii. lume multă. chiar prea multă. "s-ar putea să nu găsim bilete!" e un gînd. pînă la urmă îl exprim. fratele meu cel mic mă asigură de contrariu. ajungem la poarta stadionului, coadă mare. mare, mare! ne aşezăm şi noi. nu prea înaintăm. zvon: "nu mai sînt bilete la peluză!" ies din coadă, fraţii mei rămîn. trec cinci, zece minute. bat pasul pe loc. par că au împietrit în mulţimea aceea. poate pentru că sînt doar două case? la un meci al naţionalei? ies şi ei din rînd. n-are rost, o să înceapă meciul. sînt plin de nervi. cad în resemnare. nu ne rămîne decît să mergem acasă. pe drum dau de nişte prieteni. ei au bilete. tot ei ne sugerează să încercăm la cealaltă intrare. sînt sceptic. pînă la urmă ne hotărîm să mergem şi acolo. ajungem. şi aici e coadă. dar mult mai mică. bilete au peste tot. chiar şi la peluză. luăm bilete, deci, să-i dăm bătaie! meciul stă să-nceapă. avem locuri în sectorul j. mergem în orb, căci nu există indicatoare. după stînga-dreapta ajungem, vrem să intrăm, dar ni se spune că nu pe acolo, ci pe la h. mă  mai uit o dată pe bilet. j-ul e j. îi arăt celui de la poartă biletul. "nu, pe la h se intră". ne întoarcem spre h. coadă! cum să nu fie dacă sînt doar două porţi deschise? ştiu, acolo sînt cititoarele, dar sînt sătul de limite şi de renunţări în favoarea lui "lasă că merge şi aşa". aflăm că e deja 0-1. nu mă miră. în sfîrşit intrăm, virăm spre sectorul j. dau un tur cu privirea. atmosferă frumoasă. totuşi rămîn nedumerit. peluza sud e puţin peste jumătate plină. şi atunci cum n-or mai fi fiind bilete? de altfel, stadionul e ceva pe la jumătate. şmecherie tipică locului: coadă mare, las' că le vindem pe alea mai scumpe! mă las în voia meciului. disputat, dar incoerent. de ambele părţi. din cînd în cînd atmosfera se scurge în scandarea "la puşcărie, mitică la puşcărie!" se termină prima repriză, începe a doua, românia egalează. nu sînt nici bucuros, nici mulţumit. în capul meu e doar universitatea craiova. apoi incidentul. de la peluza sud se afişează un banner "frf = rmcg". nu înţeleg ce înseamna rmcg. mai tîrziu aveam să aflu. mesajul e dublat de hitul serii "la puşcărie, mitică la puşcărie!". cei de la bgs năvălesc peste cei din sectorul cu bannerul afişat. li se alătură şi jandarmii. în forţa, desigur. suporterii sînt împrăştiaţi, batuţi cu violenţă. ca de obicei. sînt revoltat. "pentru ce, pentru un banner? pentru că au strigat împotriva lui dragomir şi a lui sandu? pentru atît? doar n-au aruncat fumigene, doar n-au rupt scaune! că doar acel rmcg n-o fi vreo instigare la violenţă, n-o fi ceva rasist!" urlu. cu mine tot stadionul. sau invers. eu cu tot stadionul. nu mai contează întîietatea, ci această unanimitate. meciul nu mă mai interesează. simt că prin prezenţa mea îi legitimez pe aceşti gîndaci sociali: dumitru dragomir, mircea sandu etc. fratele meu îmi spune: să vezi, dragomir o să declare că incidentul a fost provocat de o mînă de golani. număr. înmulţesc. scaune. rezultatul e în oameni. aproximativ 500. cei din sectorul cu bannerul. cînd am ajuns acasă aveam să constat că dragomir tocmai asta declarase: cîţiva golani. ne-am obişnuit cu aşa ceva. ceea ce e foarte rău. acestui vierme i-aş putea reproduce pînă la fracţiune declaraţiile. n-am întîlnit în viaţa mea un "..." (nu pot să-l înalţ, declarîndu-l om) mai previzibil decît el. ninge. ce mai contează! pe teren se joacă nu mare lucru. meciul se termină la egalitate. numai că în societatea romînească nici măcar de această egalitate n-avem parte. atît.

duminica la tv cu monica tatoiu

nu, nu are emisiune. are emisiuni. pe la ora 11 şi ceva era înfiinţată la b1 tv discutînd despre mici, bere, grătare. cuvîntătoarea agita steagul bunului simţ, un fel de marş cu pas pe loc, supărînd "grataragiii" de profesie. nu-i nimic, îmi zic, schimb canalul, scap de doamna ştie-tot. tot butonînd, fără a-mi da seama de timpul scurs, ajung la antena 3. şi ce văd? desigur că pe doamna tatoiu. acum era la tema filmelor nominalizate pentru premiul oscar. nefiind un subiect care să mă pasioneze trec mai departe, totuşi cu o tuşă de persistenţă, ca şi cum un aş fi urmărit în propria casă. ceea ce nu e departe de realitate, căci pe la 16 şi ceva o găsesc din nou pe doamna tatoiu la televizor. de data asta la rtv. aici discută despre orice. fosta profă de mate, congruentă după revoluţie cu reţeta de înfrumuseţare avon, pare să-şi fi propus să bată recordul mondial în materie de apariţii tv/zi. intervenţiile doamnei de fier a convergenţei (monotonă şi mărginită), aducînd aminte de profeţiile din trecut ale lui brucan, dar şi puţin altoite cu epifaniile din numerele mari ale lui iliuţă numerologie, flecăreşte despre orice cu un debit demn de al unui rîu revărsat. această leonardo da vinci cu fustă, egală în apariţii cu suma pătratelor apariţiilor lui ciuvică şi chireac, îl umileşte, în turul său duminical, chiar pe nefericitul martir - pheidippides - al maratonului antic. mă îngrozesc la gîndul că, în curind, doamna tatoiu va fi primul om din lume care va confirma ubicuitatea!

specia homo in rectus

există un homo in rectus (sau homo in base) care după ce a frecat bilele pe un milion de coco la emisiunea "uite alba, ba-i tot neagra" acum a ajuns la postul "restaurant" de unde se dă cu curu' de pămînt, cică vînăt de supărare, că un confrate în ale mestecatului de vorbe a confundat categoria dobitoacelor, nedreptăţind pe înaltul prelat al cnas-ului. răstălmăcitorul de biblii (acest evanghelist de rit băsist) a uitat cum, pe la alegerile prezidenţiale, a pus-o de-o bîză cu însuşi mahomedul lui (vă mai amintiţi faza cu juratu' pe biblie cînd homunculul l-a escamotat pe băsescu la faza cu plexu' şi cu pumnul) fără cel mai mic deranj axiologic. iar acum orăcăie de indignare ca un posedat de diavoli, pare-se, antonescieni. de asemenea, cînd stapînu' a făcut-o ţigancă împuţită pe ziarista "răpită" de telefon, misionarul noii religii n-a catadicsit să slobozească vreo urmă de cotcodăceală. aşa că, din di(rectul) unui rating de zero virgulă zero, homo in rectus il afuriseste, într-un acces de exorcizare altoit cu ură proletară, pe adventistul antenei 3 cică pentru derapaj linvistic. rupt din două de schimonoseală, dar unitar în anatemizare, homo in rectus mai că nu ieşea din sticla televizorului ca sfîntul duh în paharul de tărie al lui băsescu.
dacă vă întrebaţi de ce sferele lui erau în alb şi negru, răspunsul e unul singur: potaia n-are sînge-n bile!

pleca boc, vine boc

boc a fost schimbat cu boc. cu un alt boc. cica micutu' 'telectual e geana pe reforma. cica e si spalat. de servicii. chelneru' schimba farfuriile dupa cum are chef ba de un biftec ba de un pandispan. adica masa la pat. slugoii nu pregeta sa-si ia in primire postul. chiar sint mindri.
va zic eu, iliescu e de vina!

acum doua zile in piata universitatii,

oameni de toate portofelele. ca si nemultumirile. tot pe baza de portofel. ma asez linga un grup de citeva doamne si incep sa strig: jos basescu, demisia, alegeri anticipate plus altele deja cunoscute in rindul manifestantilor. la un moment dat, cind vocea poporului o ardea mai pe scazut, se asaza linga mine o doamna care arata mai mult a domn, cu virsta imposibil de precizat. putea sa aiba 35 de ani, dar la fel de bine si 45. ma strafulgera repede un gind "la mai multi, mai mare reprezentativitate!", insa reflectia mi-e zdruncinata cu intimpinarea verbala din partea nou venitei: "noi strigam impotriva lui basescu, dar iliescu e mai vinovat". o ard ca nu bag de seama, dar doamna e staruitoare: "iliescu e mai vinovat...". o intrerup si zic "doamna, eu am venit aici sa strig jos basescu, nu stiu dumneavoastra", dar alocutoarea nu se lasa.
ea: si basescu o fi vinovat, dar iliescu e un criminal!
eu: o fi, sa-l aresteze, propun.
ea: sa-l aresteze, sa-l aresteze, sar deodata vocea cu intreaga ei fiinta. insa nu i pare suficient. incepe sa-mi insire mineriade, conspiratii, revolutii. deja sint aprins.
eu: nu credeti ca buresbista a fost un criminal mai mare, parca asa am citit eu la istorie, ceva cu neamul celtic al boilor, zic numai sa o incurc putin printr-o istorie de care, probabil, n-a auzit niciodata.
ea: nu, nu, sa incepem de la revolutie, cu ion iliescu.
eu: adica, de ce tocmai de la revolutie, de ce nu cu intreaga istorie? o judecata mai larga permite si comparari.
ea: pai cu ion iliescu.
eu: (de data asta in mintea mea: gata, femeia asta e blocata, vreun surub se va fi intors in gol si genereaza aceleasi impulsuri neuronale). se pare ca si mintea mea e gata sa explodeze, nu mai stiu ce argument sa-i dau numai sa ma lase sa-mi strig ofurile: jos basescu, demisia, demisia.
ea: prind din zbor aceleasi "ion iliescu" "criminal" "mineri"...
eu: rabufnind: doamna, dar de ce nu strigati "jos iliescu", uitati, duceti-va in centrul manifestantilor si puneti-va pe treaba, nu va opreste nimeni, dati din gura cit doriti si impotriva cui doriti (ion iliescu, desigur, nu-i loc de invirteala).
in cele din urma, vazindu-mi vehementa, doamna o intinde. intre timp, se asaza o alta persoana (un domn) linga mine. deja am frisoane, daca si pe asta il apuca ceva legat de ceausescu, de gheorghhiu dej, de cuza? din toata tulburarea-mi, il aud pe individ strigind din tot trupul: jos basescu, jos basescu! prind cadenta si ma dezlantui intr-un urlet nebunesc: jos basescu, jos basescu!

cartile proaste au o calitate: te fac sa crezi ca e vorba despre tine!

despre violentele din 15.01.2012 si nu numai

cu ocazia demonstratiilor din piata universitatii mi s-au conturat doua categorii inutile de cetateni: "gaozarii" (acei "jurnalisti" care transmit din gaoza jandarmilor, din curu' evenimentelor numai pentru a prinde un pirt senzational in direct) si "oamenii legii" (adica niste jandarmi cu zece clase care niciodata n-au citit vreo lege), dar si o categorie culpabila de orice nazbitie inchipuita de cele doua categorii deja enuntate: suporterul echipelor de fotbal. categoriei asteia ultime i se pune din start eticheta de vinovat. cu atit mai mult cu cit e vorba de o adunare care se termina cu pagube. nimeni nu mai sta sa inteleaga psihologia sau sociologia pietei, nimeni nu mai are rabdarea de a patrunde in emotia multimii. sau sa inteleaga puterea de imitatie in cazul maselor surescitate. sau proasta tactica a jandarmilor (asta daca acesti excedati in ale gratuitatii violentei vor fi fiind in stare sa memoreze prin imitatie sau repetitie chiar si citeva manevre), daca nu lipsa ei.
am vazut multi indivizi cum hiperbolizau pagubele rezultate in seara zilei de 15.01.2012. atita indignare pentru trei semafoare, zece borduri, un panou publicitar si citeva geamuri sparte (magazine oricum asigurate). indignarea asta n-am vazut-o cind se fura cu milioanele/zi la energia electrica, cu sutele de mii de euro numai pentru datul jos din pat, la milioanele pentru terenuri in panta, patinoare, bazine fara a indeplini conditiile de desfasurare a competitiilor, la milioanele furate din amenajarea a 22 de km de cale ferata, la statul de plata al portocaliilor de la tvr. unde mai pui ca unii au bagat-o pe aia ca turismul e amenintat, investitorii se tem de instabilitatea tarii. n-am auzit lucrul asta in anglia (stiti voi, violente citeva zile, sute de mii de oameni pe strazi, lupte, jafuri etc).
cine nu sare, cine nu sare ori este gabor ori e prost de moare!

la fel...

basistii tot basisti ramin. fara argumente. am ajuns la concluzia ca nu sint oameni, ci o imitatie de specie, o aproximatie regresiva a omului. deja bat la curu' gol bigotismul. fundamentalistii islamisti sint repetenti la capacitatea de a reverbera etichete comparativ cu ciudateniile astea miscatoare. n-am concluzie, ci doar evidenta.

despre monarhie, fantome si blazon

zic, mai degraba vad: profesionistii. de/cu eugenia voda. invitata regina ana, sotia regelui mihai. discutia curge. fara sens, cu aluviuni, cu dor de duca, cu batut cimpii. la un moment dat prind un val. se discuta despre fantome. zic: si nu-i dan diaconescu! ma mai uit o data. regina ana. capul imi functioneaza cu o noua categorie de criterii. pe baza de translatii. nu regina ana, zic, ci doamna ana. ca domnu' dan. ca numa la el e cu fantome. doamna ana e in priza, dupa incursiunile verbale in sfera lui "ce frumos e ca e frumos", "ce frumos ca ne ofeream distractii intre noi, nu cu sarantocii", subiectul debitatiilor regale vireaza spre supranatural, spre o anume fantoma dintr-un anume palat care nu a dat pace familiei si asa hatuite. si cica regele e salvarea. un rege casatorit cu o cunoscatoare de fantome. in secolul 21. macar sa nu fie fantoma poporului. oare regele ce idiosincrazii o avea? taumaturgie? chiromantie? mai conteaza?
pe de alta parte, in alta parte de lume se pun bazele unei dinastii. dinastia kim. cred ca asta e numele de familie. astia din jumatatea noastra de lume sint scandalizati. ca de ce, ca nu asa, ca nu aia. nimeni nu mai face apel la istoria propriilor radacini. caci pe acelasi principiu, un nene mai obtuz din fire, dar mai violent din aceeasi fire s-a pus cu fundu' pe-o bucata de pamint si uite dinastia. dar care azi cica e de prestigiu. ca are vechime. pai atunci lasa-i si p-ai lui kim sa faca vechime si mai discutam peste citeva secole.
cam atit despre monarhii, fantome si blazon...

ce sa-i urez universitatii craiova?

mai e putin. pina la sfirsitul anului. peste toata galagia aferenta sarbatorilor, peste toata geologia vulcanica a promisiunilor de mai bine si a increderii in viitor sau cea deja sedimentata a asumarii trecutului, universitatea craiova nu mai exista. sau pare vidata intr-o dimensiune necunoscuta precum incercarile unora de a-si conserva trupul in ideea readucerii la viata intr-un viitor posibil. care o fi el viitorul acela. mi-e teama ca rominia nu e prielnica nici unui viitor.
mai e putin. pina la sfirsitul anului. pentru craiova pare sfirsitul lumii. asta fara a fi fost nevoie de vreun sfirsit de lume. nici macar de cel al incasilor. universitatea craiova sau sefii fotbalului au devansat acest sfirsit. poate tine de orgoliul oltenilor sa fie mai altfel.
desi am fost sceptic, totusi am tot asteptat sa se intimple ceva favorabil craiovei. desi rominia nu e locul comun al unor astfel de lucruri. e locul inchis al mizeriei. cind ai mai mult de jumatate de dreptate de partea ta, poti spera. nu e cazul aici. niste insi si-au dat mina sa distruga. ceea ce le-ar fi reusit de la sinea lucrurilor, adica fara prea mare efort, daca ar fi avut putina rabdare. mititelu era deja pe tobogan. dar asa e firea unei jumatati de glob (cea estica). un rost in a devansa raul.
e primul an, din cei pe care i-am constientizat, cind universitatea craiova n-are loc pe harta fotbalistica a rominiei. a fotbalului in general. nu c-ar mai fi insemnat ceva in ultimii ani. doar pentru noi suporterii. si va insemna. despre cartagina chiar si acum se aminteste in manualul de istorie, desi au trecut doua mii si ceva de ani. universitatea craiova e troia bucuriei date cu tiriita in care o victorie cu sportul studentesc ne mentinea in siajul istoriei. ce sa mai spunem de una cu dinamo. adevarat termopile. calul tradarii, mai degraba berbecul, a avut mai multe capete. si a jucat la mai multe capete. victoria a fost a lui. adica a inselarii. poate vreun heinrich schliemann ne va scoate la lumina.
mai e putin pina la sfirsitul anului, lumii. lumii mele alb-albastre. nici macar adrian paunescu nu mai e! poate ca el...
simt o inciudata emotie. incurcatura. ce sa-i urez universitatii craiova? chiar nu stiu...poate...hai craiova!

de ce pling nord coreenii?

am ascultat destui dobitoci care nu inteleg nimic din nimic, dar care iau mii de euro pentru imbecilitatile pe care le spun. oare n-a citit nimeni despre venerarea imparatilor chinezi? sau despre cei ai japoniei? imperiul japonez a avut caracter divin pina in 1945. cititi "razboi si pace" de tolstoi si-o sa gasiti elemente ajutatoare. n-o sa incerc sa scriu mai mult pentru a justifica evidenta. stiu, stiu, aceleasi replici...dictator, drepturile omului, democratie. noapte buna omenire!

echipa "rezolva tot"

...e la otv. vreo cinci-sase indivizi. cu meserii, cu geneze, cu trasee diferite. insa cu aceeasi destinatie: studioul lui dan diaconescu. de la crime, fantome, inmormintari, nunti, tomberoane, ciocoi, gagicile lui ogica, titele oanei zavoranu pina la eminescu (ce-i drept, tradus tot in nota de ocult), interesul de stat, viitorul tarii. acu au si partid. al poporului. nu-i sinucidere sa n-aiba cheie de mister. ba o supun si la vot. poporu' se baga. pentru masina, vila poporului. nu-i caz sa nu poata fi rezolvat de aceasta echipa. pina si salvarea pamintului isi gaseste o solutie echitabila, originala. din acel studio se da startul in geografia vietii, de acolo se pun bazele noii orinduiri, se dau sentinte cu aplicabilitate imuabila, ba se impart chiar bogatiile tarii pe criterii mai ceva decit cele rationaliste. metafizica si-a gasit in sfirsit rezolvarea acelui parcurs ce parea ca nu va acumula niciodata o majoritate a sovabilitatii destinatiei sale. sufeltu' impacat cu dracu, iadul cu budha, betia cu antiteza, foamea cu jocul de fotbal, gravitatia cu scarpinatul in nas, tomberonul cu principiul lui arhimede. daca te doare-n cur, apelezi la echipa "rezolva tot" si gata, scapi de durere. mai ceva ca nurofenu', panadolu'. aceasta echipa piramidon combate toate crampele mundane. si nu numai. n-ar fi casto sa-l vedem pe nea dan presedinte? are echipa, are valoare!

inca o cocina

cica unu de-si zice nasu o sa-si faca post tv. e acelasi cu ala cu audienta zero. cica e capitalist. da' acu are nevoie de banii altora, un fel de mina de la mina. intre ei au pus-o d-un tv. nu-l lasa el la greu pe basescu. ca i s-o fi urit si patronului de recuzitele alora de la tvr. cu licenta fu treaba usoara. afaceri de familie doar. programu' il dau eu d-acu: basescu, udrea, boc, cartianu, savin, boureanu...ultimu' are nume de alt animal, da' tot porc e. si cu publicitate de la ministerul dezvoltarii, de la constructorii de sosele, hidrocentrale, etc. adica banii nostri. fara macar a fi actionari. doar pungi.
mai e ceva, stiam ca astia de-si zic nasu' nu se pupa pe fata cu aia din frunte. ba cu al mai din frunte. dar am uitat ca-ntre porci sint alte reguli. desigur, capitaliste.

o cangrenă numită ciudă, acea turmă de detalii care acaparează fiinţa în momentele de neputinţă şi care o tăvăleşte prin pajiştea angoasei, pusese stăpînire pe el. s-ar putea zice ură. de data asta se bărbieri. "dacă nici aşa!" făcu. se bărbieri nu pentru sine, nu pentru a da sens unui blazon de mult timp neglijat, ci pentru că data trecută "data trecută am fost nebărbierit", se bărbieri nu pentru a dovedi, ci pentru că nu accepta. pe măsura ce se apropia, întîi fundalul, apoi contururile, deşi la început fade, apoi din ce în ce mai explicite, în cele din urmă toată scena prinse viaţă, prinse suflu, suflu ce supune creierul la continuă dependenţă de amintire, condiţionîndu-l, angrenîndu-l în tovărăşia unei geometrii a îndoielii. furie. furia îi urcă pînă la ultima rămăşiţă de rezonanţă, pînă acolo unde pacea nu mai poate fi obţinută decît prin război. "unde mergeţi" îl întrebase, "locuiţi aici?" această întrebare mamă a precauţiei, "şi dacă aş fi zis că da, atunci..." dar el răspunsese "nu. caut o sală de internet" "nu aici" veni răspunsul "ci în căminul celălalt" "mulţumesc" un mulţumesc spus mecanic, de acum fără nici o legătură cu nervozitatea ce-l cuprinsese, ce-l zdrumica, ci aruncat în neant "asta să însemne că...şi dacă spuneam da!" tocmai aici era locul minat, un mincinos "da, locuiesc aici", dar dacă atunci ar fi explodat drept în faţa lui "puteţi prezenta un act de identificare?", acum bărbierit, cu ură, nu hotărît, ci cu determinarea dată de ură, apăsă pe clanţă, deschise uşa, acelaşi paznic de acum două zile, probabil că paznicul nu-l mai ţinea minte, dar el da, se îndreptă hotărît, privi, mintea îi spunea că plin de ură, fără să zică bună ziua, parcă durase nu cîteva clipe, ci o infinitate, trecu pe lîngă el, urcă un etaj şi se opri la mijlocul coridorului. uşurare. era tot ce-l interesa. "se pare că nu-s aşa de bătrîn!"

cite ceva despre viitor

- program de lucru obligatoriu de cel mult 6 ore. efectele? redistribuirea sociala echitabila, eficienta ridicata la locul de munca pe unitatea de timp, supapa sociala, redarea personalitatii individului; - efectuarea activitatilor de acasa (in masura in care nu necesita dependenta de un spatiu, de o infrastructura personalizate). efectele? reducerea cheltuielilor cu activele imobilizate, diminuarea presiunii rezultate din interactiunea sef-subaltern, gestionarea in maniera individuala a timpului de lucru; - impunerea marjelor de profit. efecte: diminuarea lacomiei (adica a mortii), constientizarea unui prag de umanitate, atomicitatea pietei.

vazu ca el vazuse. si ca el o privea. amindoi o privisera. ce-i drept, din motive diferite. unul privind-o ca si cum ar fi vrut sa ia cu el pentru totdeauna imaginea ei, altul ca si cum abia acum refacea un puzzle ale carui piese le potrivise din cuvintele altora. vazu si se ridica. nu saluta pe nimeni si iesi: "poate c-ar fi mai bine..." "buna seara" facu un individ pe care-l mai vazuse, dar a carui fata nu putu s-o aloce cuiva. "buna seara" spuse fara mare tragere de inima. apoi relua pentru sine: "poate c-ar fi mai bine sa plec. o privea ca si cum...ce rost are. el si ea. el cu ea." constientiza aerul rece. brusc. un aer care-i patrunse pina si in ginduri, racorindu-i nelinistea, inghetindu-i surescitarea, imbracindu-i reflectiile in fiorul unor turturi nevazuti, echidistanti. pina acasa nu avea mult de mers. de cum ajunse, caldura il desfacu intr-o desfatare a dezastrului. invins. ca de atitea ori. "poate ca da, poate ca nu" indecis. constant in constanta indeciziei pe care si-o stia din toate situatiile vietii lui. constant ca peretii, ca tavanul, ca toate formele linistite in dimensionalitatea lor, numai ca peretii, tavanul nu sint indecisi. "ihi" facu. "si de data asta..." nu durerea sufleteasca era cea care ii forfeca trupul, ci tocmai acea indecizie care ca o incizie precisa ii confirma conturul operatiei ce sta sa urmeze.

fasole si sentimente la acelasi pret

in aceeasi piata obor, kilogramul de fasole e 4-5 lei. ce-i drept, fara muzica. cu cintec. cintece de petrecere. cica zi nationala. fasole si cirnati. pomana. un fel de pomana. adica oameni saraci. credeam ca si revoltati. citeva psihanalize ar trebui reconsiderate. calau si victima fata in fata. plus rinjet. ghiciti al cui. piata obor. cu oameni saraci, dar nu revoltati. fasole de 4-5 lei. sentimente la acelasi pret. te platesc ca sa-mi dai o portie de fasole. calau si victima: simbioza. simbioza pe bani lor. pentru obrazul boierului. stie cineva cit costa un kilogram de fasole? am uitat sa completez, de ziua nationala. cica e mai scumpa, macar e gatita. saraci, oricind sa-si afiseze saracia, fie ca nu-ti pasa, fie ca ai aceleasi probleme, oricui gata sa se plinga. intii au fost victimele, apoi calaii. cu fasolea nu stiu. omul sau fasolea? o tema teologica. poate vreun conciliu ne va raspunde. de acord, fasolea gatita dupa. chef sa fie, ba ce chef, daca vine si stapinul. el le taie, el le da. in aceeasi piata obor, calau si victima. saru' mina coane, sa ne traiesti. macar el sa traiasca. duca-ne semintia mai departe! curvele au mai multa demnitate. banii jos si neaparat inainte. in aceeasi piata obor, coada la fasole. cu stapinu' binevoitor. el le ia, el le da. saraci, dar nu revoltati. face si stapinu' ce poate. ca daca ar putea...saracie si mizerie. plus prostie. incap toate astea? ba bine ca nu. injuraturile isi au rostul doar intre patru pereti, niciodata in public. doar nu vrei sa superi stapinu'? el ne ia, el ne da. saracia, rezistenta meserie. dar ce popor! de fasole! fara columb...poate ca si fara fasole. saraci si foarte saraci. la coada. la fasole. si la pupat. injuraturile isi au rostul doar intre patru pereti. kilogramul de fasole e 4-5 lei. bineinteles ca nu gatita. kilogramul de fasole e 4-5 lei. cine-i are si pe aia. ca si pretul sentimentelor. cine le are si pe alea. omul sau fasolea? sa lasam teologii sa dezbata. rominii sau umilinta? rominii si umilinta. neam de fasole. ca si planta. agatatori de orice bocanc care cere sa fie lustruit. la multa fasole!

cum recunosti un basist fara a discuta despre politica

basistul e sigur pe el, de el, nu incape indoiala in spusele sale. intotdeauna deturneaza sensul chiar si al celei mai banale discutii catre un sforaitor "iti spun eu cum sta treaba". se adapteaza oricarei situatii, uraste functionarii publici fara drept la diferenta, asculta manele, crede ca are succes la gagici, la serviciu e umil, cu prietenii lasa sa se inteleaga ca-i cel putin nero, pe strada se uita lung dupa masinile scumpe, face crize la numele paunescu, iliescu si vintu, la capitolul istorie e mai novice decit iorga la doi ani, amesteca sobloane verbale cu isterii preluate, cade in cur de admiratie pentru plesu, liiceanu si patapievici, urmareste orice post de televiziune in afara antenelor, uraste comunismul desi parintii au fost membri de partid, stie mai multe despre pepe chiar decit oana zavoranu, crede in orice balarie denumita de dobitoci drept conspiratie, e mai prost decit un ciine de pe strada, invidios pe farul de la masina caci lui nu i se aprinde niciodata becul, il confunda pe gheorghiu dej cu gheorghe doja. lista e deschisa...

ginduri privilegiate

simt in mine o revolta nesfirsita, raspindita in mai multe directii, ca un punct de intoarcere care in loc sa definitiveze o noua traiectorie, din nu se stie ce motiv, se desparte in serii infinite, care se complica pina la o clara inutilitate. cu mult timp in urma ma adapam din scheme mari, idei colorate, ma rasuceam de fior cind, ancorat in portul vreunui gind, credeam cu tarie in ele. nu ca acum n-as fi dispus sa ma cedez lor, nu ca n-as fi dispus sa le indragesc din nou, insa mintea, simtirea imi sint anihilate de inutilitatea lor, de un "asa, si ce?" care ma cotrobaie pina in cele mai ascunse anticamere ale luciditatii. spre exemplu, ii inteleg entuziasmul lui kant pentru "criticile" lui, dar numai ca pe un experiment izolat de lume. altfel, la ce a folosit filosofia lui? asa cu orice idee.
revolta si ideile conlucreaza bine numai in avapost, cind e vorba de tihna, devin dusmane. caci au timp sa se adulmece si sa-si vada intimitatile. uneori si infirmitatile. ati vazut vreun infirm sa-si tolereze tovarasul de suferinta? dar vreun revolutionar s-o sfirseasca bine?
mi se pare oribil capitalismul. ingerii ei au facut tot posibilul sa extermine din "ipoteza" fetusii. cel putin socialismul a dat posibilitatea sa i se nasca fiii, chit ca si-a dat si prilejul de a-i distruge. nu poti ucide fetusul numai pe motiv ca tatal e criminal!
e o prostie sa crezi ca istoricii sint slujbasii obiectivitatii. celor care n-au trait vremurile pe care le relateaza le scapa forma, continutul societatii pe care o descriu; cei care sint contemporani cu evenimentele supuse analizei, e imposibil sa nu fie contaminati de vreo intimplare personala in lumina careia sa-si desfasoare tot aparatul critic. mai e ceva, celor din prima categorie le mai scapa un lucru: poporul. ei nu fac altceva decit sa lucreze cu elitele. pai ce stim noi, in afara unor relatari vagi, despre viata de zi cu zi a romanilor, a vizigotilor, a hunilor? asta sa nu intram in disputa istoriei scrise de invingator, a istoriilor imbibate de patriotism...
tema pentru istoricii de azi: daca osama bin laden e terorist, atunci horea, closca si crisan ce sint? asta spuneam mai sus!
pe timpuri, dictatura era atribuita, era o functie. acum e o eticheta pusa celor neconvenabili. neconvenabili de la un anumit punct. oare de ce toti calaii au batut mina la un moment dat cu acesti "dictatori"? sa fie oare o depreciere a formulei "o mina spala pe alta"?
credeam ca omenirea a scapat de obsesia de a incolona frumusetea binelui. ca si cum conventia ar inlocui realitatea! sau eu stiu!?
gaddafi nu trebuia sa lupte cu mascaricii aia. trebuia sa le tina cursuri intensive despre evolutia romaniei dupa 1989. atit! acum era in palat!
nu suport decaderea, ii prefer sinuciderea!

urasc doua familii de canalii: familia bush si familia clinton. primii, niste badarani infecti, ailalti, niste gunoaie sociale: un rahat curvar si o curva ambitioasa!

radu moraru: un nou detergent

detergentul personal pentru zonele intime ale lui băsescu, radu morau, deşi de ceva timp nu mai are emisiune, ca într-un adaos de romantism alcoolic, face, din ură, din neputinţă, din lipsă de audienţă, balonaşe la gură. în extazul lui brevetat de mare dezvăluitor, pe blogul lui, moraru îşi tîmpeşte "fanii" cu tot felul de presupuse bombe ziaristice, ba că a inventat apa caldă, ba că e veriga lipsă dintre rîmă şi cimpanzeu, ba că a-l pupa în cur pe băsescu reprezintă accesul la izvorul tămăduitor egal cu o operaţie de asanare morală. bădăranul coborît parcă din negura prostiei îl pastişează pe bravul său idol cotrocenist chiar şi în ceea ce priveşte perversitatea tălmăcirii realităţii. inventează duşmani transpartinici, duşmani de clasă, şi, cu un fel de mîndrie de cocalar, îşi camuflează zeroul de prin ultimele audienţe în ceea ce urmează după virgula lui zero. mojicul lucrat tot timpul de revelaţii, suspect numai după anatomie că ar face parte din specia umană, împreună cu pubicul său ţintă (public egal cu radical din maimuţă), se încolonează cu repeziciune la curul istoriei. doar au experienţă!

mai bine bolnav in gasirea de vinovati decit bolnav in actiunea de a acumula.

doi schiopi fac mai mult decit un om intreg!

nu puse la socoteala ca intreaga lui existenta era in fapt o continua incercare ori de a recupera dintr-un avans fictiv fata el insusi, asa cum si-ar fi dorit sa fie, asa cum s-a inchipuit de nenumarate ori, ori o disperata lupta de a evita un drum care intotdeauna ducea la acelasi punct cu cel in care se afla acum, dar care ar fi presupus nu mai putin efort, ci mai multa viclenie, da, asta nu mi-ar fi iesit niciodata, stia un singur lucru, ca era inevitabil ca acel lucru sa nu se intimple, ca suisurile si coborisurule l-ar fi indreptat chiar impotriva vointei proprii la aceeasi destinatie, desi aceasta scadenta, aceasta socoteala nu-l interesa acum, desi stia ca acest lucru il va intoarce, il va apasa la un moment dat, o dira de revolta care se incapatinase sa ramina in mintea sa si care inca isi trimitea parca in cercetare reflexele pentru a testa daca terenul e fertil, acum incerca sa ia o decizie, un cintar fara greutatea trecutului, fara minusculele interventii ale vietii, ale hazardului, interventii clasate de cele mai multe ori la erori acceptate, capul ii vijiia, o turbina care transforma orice reactie nu intr-un produs unitar, ci in alte mici reactii, fragmente de instabilitati, parca am ajuns intr-un punct in care nu mai pot amina, dar ce e viata daca nu o aminare continua macar a ideii ca la un anumit punct totul se opreste, deodata surescitat de propria viziune, intr-o translatie dinspre gind spre exterior incit reusi sa-si auda raspunsul: daaa!

intins in pat, parca imblinzindu-si pozitia dupa un rasptimp in care durerile de spate ii micsorasera spatiul, il micsorasera in sine insusi, se gindi sau, cine stie, poate ca se mai gindise la asta, dar niciodata nu ajunsele la concluzia care acum i se parea revelatoare, da, asta trebuie sa fie, concluzie care pe moment parea definitiva mai mult prin modul prin care incerca sa se convinga de asta, da, asa este, pina la 14-15 ani privise religia ca pe o poveste intesata de personaje antagonice, fara punte de legatura, fara o reversibilitate a faptelor lor, alb si negru, negru si alb, ce chestie, religia...o poveste, poveste pe care acum o ura, caci asta era concluzia, urindu-se, neiertindu-se nici acum ca a putut sa creda asa ceva, desi, nu asta m-a condus aici, mai mult o ciuda care-l facu sa se smulga din pozitia care cu greu ii oferea un echilibru intre muschii, articulatiile si nervii care acum il biciuiau, o noua incercare de a-si ocupa in definitiv nu o forma a confortului sau, ci una de a atenua disconfortul, smuls dintre dureri nu exista doar alb, nu exista doar negru, religii, delir, cuvinte izvorite din o gura care-l acaparase, asa cum se intimpla cu toti copiii, o gura, a bunicii, care macina cuvinte lasind in sacul constiintei o masa fina de faina, faina care si acum isi mai dospea inflexiunile, urindu-se, neiertindu-se...

solutia reformarii sistemului de sanatate

asa cum li s-a cerut bugetarilor sa renunte a mai trai pe seama celor din sistemul privat, ca si cum ar exista doua rominii, asa cum li s-a cerut rominilor sa renunte la sporuri, tichete, mariri de salarii, la a trai pe baza creditelor, la viata, la respiratie etc. propun o solutie care ar reforma in intregime si pe vecie sistemul de sanatate: prin lege, rominii sa renunte la boli. cu medicii ramasi fara loc de munca facem export de creiere si astfel vom avea excedent bugetar!