anul nou

Eu, supremul, o mina a inlocuit-o pe cealalta, ce sa mai vorbim de vorbe, o mina in locul alteia, dar niciodata ordinele, e drept, au murit multe persoane, dar necesitatea deciziei impunea acest ton, mai bine zis, nervii mei nu mai acceptau acea opozitie siciitoare, pe acei defaimatori ce-si exersau, parca intr-o continua disciplina a incercarii, suita de provocari, de intrigi, de comploturi, in fata iti aprobau cu o suprema umilinta toate nazbitiile, orice nerozie, ca in spate sa saboteze si cea mai indreptatita decizie, ma saturasem, pe semne ca si ei de mine, poate prea multi au murit, chiar si cel mai bun prieten al meu, nu ca nu mi-ar fi parut rau, ce-ati fi vrut sa fac, nu strig sa ma justific, ci strig ca ma doare ca l-am pierdut, cel mai bun prieten al meu, am invatat ca fara forta nu poti forta nici cel mai neinsemnat lucru, avind in mina toata puterea, timpita expresie, de parca nu ne-am servi de amindoua miinile, cu toata puterea a tuturor imperiilor am fost pus in situatia de nu menaja pe nimeni, chiar si pe cel mai bun prieten al meu, au murit atitia ca acum ma simt singur, ce e aceasta insula daca nu un decor bun sa imbrace vreo piesa de teatru, nu ca as regreta acea hartuiala, dar prea multa singuratate, atunci nu-mi dadeam seama, nervii mei incordati, eu intotdeauna dispus sa elimin orice adversar, poate ca acum n-as mai fi fost si asa nici singuratatea mea, acest an mai mare decit douazeci, ma saturasem de acea cronologie neghioaba, un an cit douazeci, da, i-am tinut minte pe toti, i-am numarat fiecare zi, desi miine se incheie noul an, omul trebuie scutit de cifrele mari, stiu ca dupa moartea mea totul va reveni, ca voi fi scos din istorii, ca anul meu va fi abolit, un an cit douzeci, ca voi fi condamnat, cel putin sint scutit de toate astea in timpul vietii...

Cine a furat istoria rominilor?

Rominia şi-a construit, printr-un viciu de extrapolare, un fel de istorie atipică, grefată pe avantajul unei spoieli din pix. Cum mai nimeni, sau mult prea vag, nu ne-a demonstrat lipsa a o mie de ani din trecutul nostru, paşoptiştii, tot ai noştri, pe care pe undeva îi înţeleg, legară o punte aproape palpabilă peste antichitate şi evul mediu tîrziu. Că se eludară surse, izvoare, nu multe ce-i drept, nu mai amintim. Plecînd de la aceste premise, făcurăm din decebal şi traian doi prieteni de nedespărţit, chiar şi părinţi ai aceleiaşi naţiuni. Roma ne deveni patroană spirituală, exponentă, dacă nu echivalentă a unei provincii absolut marginale (vreo trei-patru împăraţi îi călcară ţărîna, dintre care unul ne puse sula-n coaste). Dacia nu fu nici ea mai prejos. Deveni un axis mundi, însă numai pentru orgoliul nostru. Doar cîteva voci reuşiră să facă auzit şi ecoul sîngelui nostru cuman, peceneg, tătar, avar, slav (în definitiv ăl mai consistent). Nu spun că astă împăunare nu ne-a făcut şi bine, dar parcă mai mult rău dezlănţui. Căci ne crearăm un fel de raportare proprie, fără ca cineva să ne ia în seama. Unii vor zice că oculta nu fuse de acord cu această împroprietărire a virtuţilor unui neam ales şi de aceea nu ne validă istoria. Însă prezentul? Pe ăsta nu ni-l mai fură oculţii, arhitecţii din spatele istoriei, pe ăsta nu ni-l mai poate răstălmăci nimeni. Şi atunci, de ce refuzăm să-l construim? De ce ni-l furăm noi înşine?

postulat: oricine voteaza cu basescu, e un jeg!

e bine aşa?

"portretul lui dorian gray" nu e o carte pentru ratați. cititul în sine nu e o modalitate de exhibiție.
şi apoi, depinde cum citești:
a) pentru a-ți echivala poveştile, sentimentele, frigurile, bolile, inadaptările, frustrările, ca o regăsire de mult refuzată de realitate şi dezvăluită de conţinutul cărţii;
b) pentru a te lăsa purtat în tangajul limbajului cărţii, urmărind îndeosebi stilul romanului, formulările compoziţionale, subtilitatea exprimărilor, simbolistica asocierilor, textura estetica prevalînd asupra acţiunii, asupra personajelor, asupra psihologiei şi sociologiei;
c) pentru a face un fel de comuniune cu autorul romanului, trăindu-i, pur şi simplu, fiecare expunere scriitoricească;
d) pentru a învăţa ceva din cartea respectivă, în fapt o scolastică ad-hoc, cu titlu de instruire, de însuşire, de acumulare, de reprezentare - un mic sistem etic, translatat în exteriorul cărţii.

ma trezesc destul de devreme, cu o îndoită ciudă că nu dorm mai mult. e o problemă ce durează de ani de zile, poate că de o viaţă, însă n-am încercat niciodată să iau sedative. pînă la urma tot acest timp pot să-l valorific citind o carte, punîndu-mi gîndurile în ordine, făcînd ajustări stărilor mele, deposedîndu-mă de intuiţii sau, dimpotrivă, lăsîndu-ma prada acestora. nu e uşor de trecut de la o idee la alta, căci oricît ne-am propune să urmăm, în gînd, un fir logic, în fapt e cu atît mai greu cu cît nu există un construct riguros al minţii care să-i opună restricţii. pornesc de la o idee, cîte ţări sînt în africa, de ce africa n-aş putea spune, localizez o ţară, încep să o descriu, poate că ar fi bine să reţin mai multe lucruri despre ea, capitala, deşertul, localizarea, oare cîţi vecini are, obosit sau mai bine zis iritat că nu pot face o descriere mai amănunţită mă întorc într-o parte, dar ce-a vrut să zică, intenționat sau...mă apucă nervii de-a binelea, adică, îşi bate joc de mine, da, dacă aş putea să ma răzbun, în ce stare sînt, nimic nu se leagă, cu ce greşesc, cine sînt să mi se întîmple atîtea, dar nu sînt şi alte persoane în situaţii mai disperate decît cele în care mă găsesc acum, dar ce-mi pasă de ei, mi se strînge inima, simt o străfulgerare de parcă aş fi ţipat cu toată puterea, azi o să citesc, mai încolo o să ies din casă, însă sînt sigur că o să-mi fie suficientă lene încît nici pîine n-o să-mi cumpăr, o mică pauză, îmi cunosc tristeţea, aşa am fost tot timpul, dar ştiu, ştiu multe, diferit, ah, aş da totul, căutam să fiu diferit şi uite ce bine mi-a reuşit, aproape exclus, îmi vine să plîng, îmi şi dau lacrimile, plîng prea repede, atunci, atunci, gaaataaa, nu mai vreau să-mi amintesc, lasă, o să fie...pe naiba, de atîta timp şi nimic, ufff, doxologie, îmi trece aiurea prin minte, mereu uit ce înseamnă, o să mă uit în dicţionar, poate îl uit, aşa că îl repet de cîteva ori, întotdeauna mi-a mers, spun cuvîntul de cîteva ori şi cu siguranţă îmi voi aminti de el, verificînd ce înseamnă...ia să ma uit la ceas, mi-e lene, totuşi, nu-i mare efortul, mda, a trecut ceva timp de cînd m-am trezit, nu dorian gray, nu acţiunea, nu finalul, nu tabloul, nici o treabă, ci conştientizarea, acel semiîntuneric de care întotdeauna mi-a fost teama să mă apropii e cel ce mi s-a înfăţişat, totodată urmat de disperarea situaţiei, simt cum se prăbuşeşte ceva, să nu mi se mai plîngă x, nu, el are, ce bou, în schimb...prăbuşirea mă acaparează, o groapă anapoda construită în interiorul meu, fără posibilitatea de a mă extrage, cîteodată prea îngustă, cîteodată prea largă, însă întotdeauna cu certitudinea că prizonieratul ei îmi este sorocit, că orice zbatere nu va face altceva decît să-mi faciliteze căderea, sînt gropi fără fund, degeaba ţipa-vor coruri că nu-i treaptă care să nu aibă treaptă deasupra ei, întinde piciorul drept, aşa, acum fixează-l pe celălalt, împinge-te, hai că poţi, poţi, poţi, nu aşa, mă prăbuşesc, ha, ha, ha, mă prăbuşesc...

demonii nostri

Sint oameni care sint rascoliti de demonii lor. Dar sint si oameni care sint rascoliti de demonii altora. Ingerii sint impartiali. Demonii ispitesc. De aceea atrag. Ei au diferite nume. Unii de numesc Frica, altii Iubire, unii sint in interiorul nostru, altii in afara. Unii pling, altii ne fac cu ochiul. Unii se numesc Sinucidere. Inteleptii ne invata sa nu ne lasam ispititi, sa nu-i urmam. Si ingerii si demonii ne vor binele. Noi ii urmam. In unele cazuri ei ne urmeaza. In gind, in fapta, cu gindul ni-i imaginam, cu fapta-i cuprindem, ne lasam cuprinsi, curge mierea ademenirii, culegem fagurele nadei. Unii sint mai privilegiati decit altii. Spre exemplu, cei cu numele Iubire. In numele acestora ne zbatem, ne zvircolim, nu mincam, nu dormim, sau dormim pentru a ne trezi cu acelasi gind. Visare e numele altora. Visam. Si ziua si noaptea. Iubire si Visare ne poarta in tinuturi incurcate pe care, in absenta lor, cu siguranta nu le-am fi vizitat. Oamenii se lasa coplesiti de puterea lor. In vis apar alti demoni. Mai reali decit cei din realitate. Mai umani decit cei inchipuiti. Uneori, si intre demoni exista invidie. Precum si intre oameni. Oameni au invatat multe de la ei. Si demonii isi au demonii lor. Adica exorcizatorii. Pentru a ne scapa de demoni, exorcizatorii au inventat rugul. In fapt, nu l-au inventat. L-au scos din interiorul nostru si l-au asezat in mijlocul pietelor. Exorcizatorii sint cei care ne scapa de demoni. Ii cunosc, le cunosc jocul, le cunosc obiceiurile. Se intimpla ca, dupa atitia ani de la aceste practici, exorcizatorii sa fie priviti ca fiind ei insisi niste diavoli. In interior, focul arde cu alte flacari. Flacarile iubirii, flacarile disperarii, flacarile deceptiei, flacarile singuratatii, flacarile tristetii, flacarile pamintului si ale cerului. In piete, focul e alimentat cu lemne. Cu paie si lemne. Veti spune ca acum nu mai exista ruguri. Ruguri in piete. Veti spune ca acum nu mai exista demoni. Ca ziua e ziua, ca noaptea e noapte. Se prea poate. Cu toate acestea, exista frica, exista iubire, exista nopti fara somn, numite deloc intimplator si zile albe, exista si zile mai negre decit noaptea, miere si flori, lemne si paie, oameni de paie, taietori de lemne. Femeile si barbatii pling. Suspinul dupa cel drag. Un alftel de demon. Nu e saminta fara fruct. Doar fructe fara samninta. Vezi zice ca-i tocmai invers. Nu va contrazic. Stiu ca va ginditi la acele seminte care sint seci, care nu rodesc, care nu isi arata fiorul. Nu e vina voastra si nici a lor. Va intreb: La ce bun un fruct sec, pustiu? Pina si lui isi va fi povara. Uneori privirea e un rug. Ca si neputinta. Sa vezi si sa nu poti.

udrea e suparata! manevre cica. eu zic altfel: asaltati-o, nu-i dati pace, trageti in ea, e o mizerie, nu va lasati impresionati de masinaria dezinformarii pe care o foloseste pentru ascunderea furtului pe care l-a facut.
si chiar daca nu e vinovata, tot o ciuma e! pentru cacatul asta de tara, pentru ideea de stat. numai prostii sint adeptii ei, numai citiva tarati, pupincuristi ai lui baselu (ce nume e asta, e penibil!) mai cred ca udrea e o virgina. pai ce poate fi una care se casatoreste cu unul cu un milion de ani mai batrin decit ea? poate-l iubeste, veti zice. bine dobitocilor, luati pastila, beti li(chiorul) prostiei si apoi bateti-va cu palma pe burta: i-am facut pe psd-isti. pai asta e miza trepadusilor? miza e sa scapam de handicapatul asta de-si spune presedinte ca si cum si-ar rosti numele.
un presedinte care ne spune ca merge la bordel, un presedinte care bea cu toti infractorii tarii, facind politica de sub fusta udrei, un prededinte mascarici ce jongleaza cu tepele date de fiica-sa, un presedinte ce decoreaza cocostircii, un presedinte ce degusta toate sortimentele de vin pe la petrecerile cimpenesti, muntenesti, marinaresti, un presedinte ce nu are curajul sa treaca prin fata angelei merkel, in schimb scotindu-si palosul virtutii la vreo "pasarica" jurnalista...asta e ce vreti? nu m-ar mira!
nu udrei, nu lui baselu!
nu nu nu nu nu nu!

tupeu...

m-am saturat de-un DA incult
monarh ce-si sterge curul
pe alb. prostescul Mult
aplauda conturul.

derapajele unui om ratat

- nimic nu rezista piinii; nici o mie de ceruri;
- toate scursurile lumii acesteia isi deconteaza desertul intelectual, interior, spiritual, cultural prin acumulare materiala; cu bani acoperi urma prafului;
- solidaritatea e scadenta celor ajunsi la limita supravietuirii; sau intovarasirea intr-ale ticalosiei;
- saracii sint saraci si cind parvin; si mult mai orbi;
- pot sa urle mii de voci; oceanul tot in valuri se tinguie;
- sexualitatea presupune mister; curvele nu sint de acord;
- m-am trezit cu toate cerurile impotriva mea; m-am culcat linistit la loc stiind ca le voi gasi la fel.
- cea mai distructiva distractie e moda; inseamna sa calci pe urmele legii numerelor mari si sa mai faci caz si de originalitate;
- ratarea masoara consecventa de a nu te impaca cu tine insuti

cite ceva

ar fi multe de spus...
1) cel mai mare adevar din istoria omenirii a fost cel enuntat de karl marx (lupta intre clase...cititi voi); si asta din pacate...
2) pentru mistificarea unui adevar nu e nevoie de contaargumente, ci de prostie;
3) rominul traieste pentru a minca...exclusiv...deja simt fiori;
4) modelele (pentru prosti as incerca un nou plural: "modelurile"...sau plurar, dupa cum a zis ridzi) udrea, eba, ridzi vor starui multa vreme in constiinta curvelor din rominia;
5) avem o istorie prea mica pentru a o critica...nu eu am zis-o, desi mi-ar fi placut...
o sa continuu cu asertiunile...

iar despre prosti

Vad destul de multi dobitoci ce-si declina, zice-se elegant, cu trei ceruri de adevar deasupra celorlalti, implicarea emotionala, activa in viata politica. De parca politica ar fi un cacat pe care ar trebui sa-l evite. De parca ei ar fi niste entitati educationale, culturale ce nu-si coboara privirea spre imund. Asta sa nu mai zic ca toate epocile culturale au fost dictate de politic (dar lipsa de cultura si spoiala tin deja de un fetisism luat ca bon ton). Asta e gindirea tinerilor (in fapt a unor prostovani manelisti ce dau din cur pe orice scirtiitura obositoare) rominiei de azi. Un motiv de a reactiona asa ar fi. Insa sa fii total orb, deja ii arunca intr-o bolgie paminteana.

Politica le pute, insa prostia lor nu. Succesul lor material (al unora dintre acesti cacati) absolut conjunctural e depasit de educatia lor deficitara, de faptul ca vorbesc o limba mai proasta decit a lui raducioiu, de lipsa de nonsens.

azi, tinerii traiesc dupa cel mai de cacat dicton: traieste-ti clipa! cit de prosti sint! dar ma-ta nu mai exista? ea e trecut, e clipa descompusa? dar fiu-tau e doar developare a actului tau pur sexual, descarcare de lichid seminal? ha, ha...sa traim clipa! baaaaaaaaa, sper sa traiti cit o clipa! sa scap de voi ma, handicapatilor!

Ba prostilor, astept ca ai vostri copii sa fie violati, sa fie murdariti, tiriti in mizerie, construiti pe calapodul tararii sa va vad cum actionati! Si chiar o sa ma bucur de dezastrul vostru!

despre altfel de atleti

Ieri, la televizor, am vazut un episod impregnat de nebunie comica. In sine, nebunia este premisa libertatii.Ieri nu.

Cum ma uitam la televizor, ce vazui? Era unu de se tavalea pe podeaua unei biserici. O controsionare ingrijoratoare. Crezui ca-l doare stomacul. Cu multa trecere, ma ingrijorai de situatia semenului. Imi zisei: nu o fi vreo baba saritoare sa-i dea cu descintul? Imediat imi dadui seama de necuviinta pe care o savirsii: farmecele, descintecele n-au ce cauta in asemenea loc plin de sfintenie. Ma alarmai, sa sune cineva la 112. Insa chiar in acel moment, omul suferind isi dezvalui identitatea: era becali. Din cind in cind mai ridica prostescul cap, furind cite o privire celorlalti numai si numai ca acestia, camerele sa-i surprinda piosenia. Atletul credintei presta cine stie ce abracadabrante rugaciuni, asociind fotbalul cu raiul, banii cu ingerii, europarlamentarismul cu canoanele, imaginea cu hagiografia.

Va va mai mira daca o sa-l vedeti facind genuflexiuni prin fata parlamentului european si tractiuni la bara tarcului?

Monica Iacob-Ridzi şi dacii

Gîndindu-mă la asocieri de nume, avusei o revelaţie: Monica Iacob-Ridzi e întîia descendentă, ieşită la lumină după multe mii de ani, a dacilor noştri. Cum străbunii istoriei noastre îşi cam făceau de cap prin zona actualului Petroşani, cu siguranţă se vor fi gindit că un urmaş nu le-ar strica. Cum băieţii erau mai expuşi pericolelor războaielor şi vremea de pace cu romanii se cam dusese, pileaţii mai mari schimbară un X pe un Y în moştenirea cromozomială şi băgară ca termen de germinare anul 1977. Nu stătură mult pe gînduri şi stabiliră să transmită urmaşei, genetic bineînţeles, şi gena tupeului de tarabostes, a nemulţumitului cu propria fiinţă ce, din plictis, mai dadea ture prin Moesia vecină. Şi uite aşa descălecă brutăreasă Monica Iacob-Ridzi, mica lupoaică dată jos de pe draconesul de altădată, într-o romînie ce crescu odată cu ea pînă în anul de mandat ministerial 2009. Şi se puse bastarna pe nefacute de rezultară bastrazi financiari, greu de explicat, ştiinţe inginereşti, desigur financiare, publicităţi ilegale. Toţi o cam arătară cu degetul, însă descendenta îşi aminti de moştenirea lăsată. Aşa ca băgă o tona de tupeu, sfidînd al său popor. Noi ce sa mai zicem? Doar sperăm că o mică genă din patrimoniul numit Decebal să se fi transmis măcelăresei de bugete, astfel încît capul ei să ne parvină de bună voie.

Dacă nu, să apelăm la romani!

optimism egal prostie

De cele mai multe ori: optimism = prostie.

Nu e o relatie matematica cu nu stiu ce echivalente incluse, induse, deduse, nu este o combinatorica ce si-a definitivat rezultanta. E o forma de adevar.

Optimismul (ala real) se masoara contextual, in raport cu fortele proprii, dozat pe masura realitatii. Exista si optimistii prosti. Din astia care cred ca orice e posibil. Ii urasc pe astia. Pentru ei arma expozitiva e prostia. Te calca pe nervi cu naivitatea lor de zugravi, cu disponibilitatea de a se afisa intr-o perpetua zona a acceptarii, a unui "Da" pe care nu li-l submineaza nici o institutie interioara. Mai rau e ca se cred cistigatori. Sint atit de prosti incit nici nu-si dau seama ca ei sint sursa mizeriei din jurul nostru. Pentru ca ei sint cei mai vulnerabili, cei mai folositi, cei mai manipulati, cei mai manevrabili, cei mai aparatnici. Insa prostia are de partea ei numarul. Ca si democratia. Optimisti prosti, nu uitati ca muriti! Aflati ca muriti ma (banuiesc ca acest fenomen e in afara perceptiei voastre), prostilor, aflindu-va cu o eternitate in afara oricarui sens uman.

Rominia, canci!

Rominia, canci! Asta nu mai e dicton, ci referinta. Asa zise si radu mazare. Nu va place? Mie da. De ce? Ce conteaza? Importanta e potrivirea.

Uitati-va la „bagaboantele” din politica romineasca: ciuma udrea, tupeista ridzi, infantila basescu, precupeata boagiu, dosoara doamna sirbu-ponta, croitoreasa mizil...canci minte, canci bun simt.

tirgul de carte si muntii

tirgul de carte bookfest si muntii iezerului...n-au nimic in comun si sper sa ramina asa.
un tirg de carte destul de palid, aceleasi carti, nu multe noutati editoriale, iar dintre astea citeva carti frumos ambalate, dar fara esenta. mai mult de cinci carti nu mi-as fi dorit sa le fi cumparat. pe multe dintre ele le citisem inainte de a aparea sub noua forma de prezentare (carti retiparite in conditii de grafica buna). las pe seama snobilor sa-si umple bibliotecile de carti prezentabile pe care nu le vor citi niciodata. pe linga carti, multe lipitori intelectuale. hurezeanu, e una dintre ele.
muntii iezerului sint si nu sint spectaculosi. depinde de traseul ales. numai ca alegerea trebuie facuta atent, studiata, caci s-ar putea sa nimeriti in curtea manelistilor ce au obtinut improprietariri chiar in perimetrul vechilor trasee turistice. asta e rominia de azi: stine de oi si vile stabilite pe trasee turistice, oi care pasc in rezervatii naturale, despaduriri masive, vile in rezervatii nationale, gratare si tone de mizerie la fiecare colt de spatiu verde.
cea mai mare prostie omeneasca e proprietatea privata. de unde pina unde?
in atare conditii, astept ca urmasul lui burebista sa revendice ce i se cuvine.

imi vine sa urlu...si urlu!

baselu...un paduche jegos ce vreme de 20 de ani a tocat toate functiile importante din stat. profesia: carierist. in orice sistem. ma inspaiminta lucrul asta. numai pe filozofii nostri de buzunar nu. pe unul il inteleg. e o copie rizibila a lui heidegger. altul e pe bani. si pe asta il inteleg. dar nu inteleg marea intelectualitate. basescu e un lacheu cu tupeu (ciudata combinatie!). si asta cu voia voastra...v-ati entuziasmat ca niste dobitoci atunci cind l-a invins pe nastase in alegerile prezidentiale. asta spune mult despre prostia acestei adunaturi de populatie. intre un hot meltean si un hot rafinat ati ales melteanul. ca sinteti prosti, infinit de prosti! fiinta voastra e de meltean rupt in cur, gata sa parvina. rominia e mama parvenitismului. dintotdeauna. si fac pariu ca mai dati o data proba asta. imi vine sa urlu cind ma gindesc la ce inseamna azi rominia. mi-e scirba de vecinatatea cu atitia golani orbi. ah, eseu despre orbire...
de ce nu faceti voi prostilor un exercitiu de vointa, incit s-o puneti de o sinucidere in masa? pe bune! o sa aveti in rai bogatii mai mari decit aici, o sa aveti si masini luxoase si ebe de consumat la orice colt de eden, o sa aveti si vile cu mii de etaje. si cariere, da curvelor, si cariere. si-o sa-l aveti si pe baselu jupin.
p.s. mizez pe prostia voastra prostilor!

cit de prosti sint prostii!

duminica (in rominia poate fi vorba de orice duminica, de aceea nu are rost sa o delimitam temporal), un nene, pe nume basescu, a facut o afirmatie cu privire la starea invatamintului, punind o eticheta ce s-a vrut a fi serioasa: scoala nu furnizeaza pietei de munca personal calificat in diverse meserii. si de aici avalansa, discutii despre adevarul sau neadevarul acestei expuneri, sinteze, analize ale invatamintului, contraziceri pe baza de date, infirmari avind in spate cifrele scolarizarii, antiteze detaliate, antinomii de ocazie, mii de jurnalisti activati de aceasta declaratie, mii de profesori ofensati, mii de pupincuristi ce-i dadeau dreptate acestui derbedeu vorbitor...in fapt, o excedare a nimicului...
si cind colo ce sa vedem...acelasi nene, intr-un alt perimetru expozitiv, dadu o alta declaratie cum ca: "scoala scoate timpiti".
va dati seama cit de prosti sint prostii luind declaratiile lui basescu ca tip de reper? cit de penibil trebuie sa fii, incit sa iei spusele ipochimenului ca fiind serioase?
pai daca acest mizerabil onomatopeic declara ceva de genul: "eminescu e o specie de maimuta", inseamna ca ar fi trebuit sa-i acordam vreo secunda de atentie? se pare ca prostii, imediat, s-ar fi lansat in studii antropologice, antropomorfe, dicutind, argumentind in favoarea sau defavoare subiectului pina ce, golanul ar fi venit cu o noua explicatie: "eminescu e o specie de maimuta" era in fapt un vis...ha, ha, ha...
si iar prostii...

săracii îi plîng pe bogaţi

Oricîte operări am efectua în natura categorisirii, una singură îşi relevă caracterul etern al veridicităţii. Lumea se împarte în bogaţi şi săraci. La propriu şi dintotdeauna. Nu spiritual. Cel din urmă enunţ e o invenţie antemanelism. Mai mult. Săracii îi plîng pe bogaţi! Pot să explic această percepţie, dar nu pot să înţeleg. Întotdeauna, în momentul cînd li se întîmplă cîte ceva negativ în viaţa lor, bogaţii sînt compătimiţi, umanizaţi în cele mai mici amănunte, făcuţi de-ai săracilor, traşi pe măsura presupuselor decupări ale obişnuinţei. Poate e o dorinţă a echivalării pe care săracii, în naivi tatea lor, o cred reală. Nimic mai prostesc decît acest fapt. Săracii îi plîng pe bogaţi! Nu şi invers. Istoria ne oferă atîtea exemple. Citiţi despre revoluţia franceză, poate cel mai mare eveniment din istoria umanităţii, cel ce a distrus toate limitele arondate tradiţionalismului, legitimării perversităţii şi orbirii. O să aflaţi, din partea multor manipulatori (pro-monarhişti, preoţi, istorici), că rolul revoluţiei franceze e unul minor, abject, ce a distrus stări paradisiace, ce a înveninat omenirea cu simţul libertăţii. Ca şi cum ar trebui să deplingem mizeria monarhiei, ca şi cum ar trebui să deplîngem miile de ani în care numai unii au beneficiat de drepturi infinite. Nu vă miră faptul că încă există ţări care au ca formă de stat monarhia bazată pe dreptul ereditar? Şi ce dacă regii nu mai deţin rolul principal în multe state, şi ce dacă nu-şi mai revendică dreptul conducerii din justiţia divină? Astea sînt subterfugii pe care proştii şi le însuşesc dintr-un sentiment de neînţeles. O întrebare legitimă ar fi: noi de ce să nu fim regi? De ce toţi alienaţii nascuţi în aceste familii au dreptul de a face orice în numele a nimic? Să vă dau cîteva exemple de regi demenţi: filip al cincilea al spaniei, carol al nouălea al franţei, henric al optulea al angliei, caligula, heliogabal, murad al treilea, george al treilea al angliei, carlos al doilea al spaniei, ludwig al doilea al bavariei. Lista e mare. Totuşi ei sînt compătimiţi. Nu înţeleg de ce săracii îi ajută bogaţi. Aţi văzut cîtă grijă, cîtă solidaritate au afişat săracii faţă de becali? Cîţi dintre voi veţi fi compătimiţi în situaţia în care vi se va întimpla acelaşi lucru? ? Nici unul, niciodată. Şi de asta sînteţi proşti! Aţi văzut cîtă indignarea a curs momentul în care regelui mihai i s-a refuzat intrarea în romînia. Vai, ce injustiţie, au lătrat proştii de serviciu! Se pare că lacrimile bogaţilor au mai multă credibilitate, au mai multă putere de convingere! De ce credeţi că toată ceata bogaţilor încearcă să-şi mascheze ipocrizia condamnînd starile pure de conştiinţă ale omenirii (enumăr aici comunismul, revoluţiile, republicile antice)? Pentru ca le-au fost încurcate planurile de trăi in lux, de a sfida, de a-şi afişa suficienţa clasei din care fac parte. Dacă stăm să analizăm faptele istoriei, acestea ne vor învăţa să nu le dăm crezare niciodată bogaţilor, şi, atunci cînd sînt jos, să-i ajutăm să fie şi mai jos. Şi ştiţi de ce? Pentru că ei nu dau doi bani pe noi, pentru că noi sintem cei pe care ei îşi construiesc autosuficienţa, pentru că noi vom fi ţintele lor. Proştilor, nu fiţi proşti, lăsaţi-i pe bogaţi, ei se descurcă singuri, nu e nevoie ca voi, umili, să le transformaţi lacrimile în obiecte de cult!

erata

numele autorului romanului: "vise despre trandafiri si flacari" este "eyvind johnson" si nu "eyvind jonhson"

fără chef

Nu am chef de nimic. Mi-au trecut prin minte serii de subiecte pe care le-aş fi putut scrie, despre gramatică, despre lipsa de întrebări a unora, despre poetul Adrian Păunescu, despre barbari, despre decadenţă şi echivalarea acesteia cu dezinhibarea, despre inchiziţie, despre „despre”. În schimb am citit. Mai mult ca în alte dăţi. Mi-e lene.

O să inserez două poezii geniale ale lui Adrian Păunescu:

Geneza

La-nceputul lumii noastre delirante,

Când pământul se ţinea de soare încă,

Sau cu-o mare şi cu-o Africă adâncă,

Oh, doi tineri au ieşit frumos din plante.

Ea – dintr-o şerpească iederă şi-a tras

Trupul ca o ceaţă, ca o ameţeală.

El – dintr-un stejar făcut-a primul pas

Dat afară de o sevă inegală.

Poetul
Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.