Ieri, la televizor, am vazut un episod impregnat de nebunie comica. In sine, nebunia este premisa libertatii.Ieri nu.
Cum ma uitam la televizor, ce vazui? Era unu de se tavalea pe podeaua unei biserici. O controsionare ingrijoratoare. Crezui ca-l doare stomacul. Cu multa trecere, ma ingrijorai de situatia semenului. Imi zisei: nu o fi vreo baba saritoare sa-i dea cu descintul? Imediat imi dadui seama de necuviinta pe care o savirsii: farmecele, descintecele n-au ce cauta in asemenea loc plin de sfintenie. Ma alarmai, sa sune cineva la 112. Insa chiar in acel moment, omul suferind isi dezvalui identitatea: era becali. Din cind in cind mai ridica prostescul cap, furind cite o privire celorlalti numai si numai ca acestia, camerele sa-i surprinda piosenia. Atletul credintei presta cine stie ce abracadabrante rugaciuni, asociind fotbalul cu raiul, banii cu ingerii, europarlamentarismul cu canoanele, imaginea cu hagiografia.
Va va mai mira daca o sa-l vedeti facind genuflexiuni prin fata parlamentului european si tractiuni la bara tarcului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu