anul nou

Eu, supremul, o mina a inlocuit-o pe cealalta, ce sa mai vorbim de vorbe, o mina in locul alteia, dar niciodata ordinele, e drept, au murit multe persoane, dar necesitatea deciziei impunea acest ton, mai bine zis, nervii mei nu mai acceptau acea opozitie siciitoare, pe acei defaimatori ce-si exersau, parca intr-o continua disciplina a incercarii, suita de provocari, de intrigi, de comploturi, in fata iti aprobau cu o suprema umilinta toate nazbitiile, orice nerozie, ca in spate sa saboteze si cea mai indreptatita decizie, ma saturasem, pe semne ca si ei de mine, poate prea multi au murit, chiar si cel mai bun prieten al meu, nu ca nu mi-ar fi parut rau, ce-ati fi vrut sa fac, nu strig sa ma justific, ci strig ca ma doare ca l-am pierdut, cel mai bun prieten al meu, am invatat ca fara forta nu poti forta nici cel mai neinsemnat lucru, avind in mina toata puterea, timpita expresie, de parca nu ne-am servi de amindoua miinile, cu toata puterea a tuturor imperiilor am fost pus in situatia de nu menaja pe nimeni, chiar si pe cel mai bun prieten al meu, au murit atitia ca acum ma simt singur, ce e aceasta insula daca nu un decor bun sa imbrace vreo piesa de teatru, nu ca as regreta acea hartuiala, dar prea multa singuratate, atunci nu-mi dadeam seama, nervii mei incordati, eu intotdeauna dispus sa elimin orice adversar, poate ca acum n-as mai fi fost si asa nici singuratatea mea, acest an mai mare decit douazeci, ma saturasem de acea cronologie neghioaba, un an cit douazeci, da, i-am tinut minte pe toti, i-am numarat fiecare zi, desi miine se incheie noul an, omul trebuie scutit de cifrele mari, stiu ca dupa moartea mea totul va reveni, ca voi fi scos din istorii, ca anul meu va fi abolit, un an cit douzeci, ca voi fi condamnat, cel putin sint scutit de toate astea in timpul vietii...