baaaa, urla in mine un cuvint: solidaritate! pare unul desprins din alta categorie lexicala, la noi parca defineste altceva (pentru cei mai multi, un fel de categorie potrivnica, contagioasa, ciuma sociala), parca se abate de la sensul latin din care a derivat (solidus - intreg, total). nu vreau sa trec prin arondari istorice, prin reprezentari ideologice, prin etichete de rezistenta, tot ce vreau sa spun e ca sintem o populatie lipsita de gestul nobil de a ne da mina. nici la greu, ce sa mai vorbesc de perioadele in care relaxarea istorica ne mai arunca o privire dezinteresata.
solidaritatea e un sentiment de demnitate, de progres uman, nu un fel de birocratie intelectuala cu manusi de burghezi. adica sa ti-o afisezi cind tonul general e la putere, uitind sa o manifesti cind e cazul.
in definitiv, locuitorii acestui teritoriu au invatat limba latina selectiv, sensul din limba romina fiind preluat din cea franceza. pacat ca rominii nu si-au insusit si spiritul francez al solidaritatii!
luni, 31 mai 2010
vineri, 21 mai 2010
unde e clasa muncitoare?
miercuri, 19 mai 2010
miting sau "România şi nu romînia"
tratînd naţiunea în docte binoame
infam guvernanţii se joacă de-a viaţa
în timp ce pe noi se tot suie o foame
cu sute de guri ce înghite şi ceaţa;
mereu dezbrăcaţi de la trup la celule
plătim chiar clipitul în cote, criterii
iar viaţa-n tic-tac-uri perfide şi nule
ne numără anii de-ntinse mizerii.
uitaţi-vă la oamenii ăştia, arată vreunul a fi omul gras crescut pe spatele privatului, omul plin de bani şi aroganţă?
pentru aştia care lucrează în sectorul privat (şi care fac tensiune, nediferenţiat, la cuvîntul funcţionar public) şi nu pentru că ar avea vreun talent special, vreo calitate deosebită vă zic: băi proştilor, nevertebraţilor, ia intrebaţi-vă patronii cîte şpagi dau să încheie un contract ca voi, prăpădiţilor, să puteţi mînca un căcat în deplină lipsă de condiţionare financiară?
infam guvernanţii se joacă de-a viaţa
în timp ce pe noi se tot suie o foame
cu sute de guri ce înghite şi ceaţa;
mereu dezbrăcaţi de la trup la celule
plătim chiar clipitul în cote, criterii
iar viaţa-n tic-tac-uri perfide şi nule
ne numără anii de-ntinse mizerii.
uitaţi-vă la oamenii ăştia, arată vreunul a fi omul gras crescut pe spatele privatului, omul plin de bani şi aroganţă?
pentru aştia care lucrează în sectorul privat (şi care fac tensiune, nediferenţiat, la cuvîntul funcţionar public) şi nu pentru că ar avea vreun talent special, vreo calitate deosebită vă zic: băi proştilor, nevertebraţilor, ia intrebaţi-vă patronii cîte şpagi dau să încheie un contract ca voi, prăpădiţilor, să puteţi mînca un căcat în deplină lipsă de condiţionare financiară?
marți, 18 mai 2010
nomanslad, o emisiune impotriva curentului
am redescoperit un moderator de radio din vremea studentiei mele. in fiecare miercuri seara, la radio 21, era vremea emisiunii "la strada" cu nicolae cocarlea. cele mai bune muzici, cele mai bune repere pentru muzica rock, post-rock, progressive, industrial, psihedelic, completate de adevarate alocutiuni care, pe noi ca visatori de refugii (in fapt nu stiu ce visam), ne directionau spre o lume mai degraba inchipuita, decit reala. pai ce naiba era emisiunea aia in care se spunea clar ca politica postului radio 21 e una de doi lei? sau ca muzica lui goran bregovic a ajuns in rominia un fel de manea dansata de cururi transpirate pe mese la orice nunta, botez? sau ca lipsa protestului a devenit o latura constitutiva a populatiei acesteia? pai unde mai intilnesti acum emisiuni de discutii libere, fara presiunea publicitatii, fara directii de program, fara conditionari comerciale?
da, era o emisiune impotriva curentului, impotriva mocirlei in care s-au scufundat multi mutanti aparuti din nimic.
ei bine, nicolae cocarlea are din nou emisiune, de data asta la radio guerilla, duminica seara: "nomansland" este numele ei.
da, era o emisiune impotriva curentului, impotriva mocirlei in care s-au scufundat multi mutanti aparuti din nimic.
ei bine, nicolae cocarlea are din nou emisiune, de data asta la radio guerilla, duminica seara: "nomansland" este numele ei.
duminică, 16 mai 2010
plecati voi, lasilor!
da, sint revoltat de tara asta, da, sint critic cu ea, da, injur intruna la rominia. da, sint nemultumit. de mine in primul rind. si de totul din jurul meu. m-am saturat sa pling la insuccesele rominiei, m-am saturat sa vad performanta in orice alta tara, dar nu in asta. ma simt umilit! si pentru ce? ca vreau mai mult? unii imi zic sa plec daca nu imi convine tara asta. plecati voi lasilor, plecati voi acceptantilor, plecati voi resemnatilor! nu sinteti decit o pleava, primul vint va va imprastia.
joi, 13 mai 2010
despre cadere
caderea m-a invatat ca nu exista trepte, aluneci si gata; nu ipostazele intermediare sint cele care ne dau semnificatia, atita cit o mai fi existind in acele momente de dezintegrare, ci consecventa atractiei gravitationale; abia de jos poti masura dimensiunea caderii, pe parcurs nu-ti ramine decit sa constati abisul asa cum e: sigur; nimeni nu garanteaza ca dupa o cadere urmeaza un urcus; are si caderea avantajele ei: te acomodeaza cu moartea; in cadere nu poti fi sfint sau tilhar: sfint pentru ca ti-e mai aproape pamintul decit cerul; tilhar pentru nu te poti insela decit pe tine insuti, ceea ce nu ar fi decit o gainarie.
luni, 10 mai 2010
Argentina
imi place argentina! nu pentru relieful ei contrastant, nu pentru plajele de la la plata, nu pentru pentru cel mai inalt virf al continentului, nu pentru revolutionarul san martin, nu pentru tara de foc, nu pentru strimtoarea magellan, nu pentru scriitorii ei, nu pentru amestecul ciudat de singe. ci pentru maradona si pentru che guevara. adica pentru idealismul ei. primul a cistigat aproape de unul singur un titlu mondial la fotbal, a inventat un club (napoli) pe harta fotbalului european, a fost excentric, a jucat pentru spectatori, a fost sustinut de locuitorii neapolelului intr-un meci contra italiei, a plins in fata camerelor de filmat, s-a drogat, s-a batut cu adversarii chiar daca inaltimea nu-l avantaja, a dat un gol cu mina, mina lui dumnezeu, ce metafora superba, pe alte meleaguri ar fi fost o blasfemie, dar in argentina a devenit o realitate. al doilea, che guevara, a intrecut nebunia in clasamentul utopiei, a calatorit prin toata america de sud, a cunoscut saracia, mizeria imbracate in culorile fiecarui stat, s-a alaturat unor cubanezi in lupta inegala cu o armata sustinuta de sua, comploteaza impotriva dictaturii din guatemala, tuna impotriva capitalismului in consiliul onu, instiga la revolta generala a tarilor oprimate, congo, bolivia, ultima fiind destinatia fatala. si pentru ce? pentru o moarte oarecare.
cam asta e argentina mea...
cam asta e argentina mea...
duminică, 9 mai 2010
Lebede reflectind elefanti
de cite ori caut o echivalare artistica a suprarealismului imi vine in minte un singur tablou "lebede reflectind elefanti" - tabloul genial al lui dali, tabloul in care lebedele impreuna cu resturile de copaci reflecta in apa imaginea unor elefanti. nu ma intereseaza simbolistica tabloului, nu ma intereseaza modalitatea de realizare, tusele, culorile folosite, tehnica, sensibilitatea transmisa, ariditatea peisajului, expresivitatea, coerenta cromatica...intotdeauna m-a intrigat mecanismul mintal din spatele acestei picturi, cum s-a ajuns la aceasta asociere, cum i-a venit ideea, ce l-a inspirat pe dali. ce-i drept, nici nu am cautat sa ma documentez! asta pentru a-mi lasa loc de un mic extaz la fiecare privire a tabloului.
vineri, 7 mai 2010
deceptie
am un milion de ginduri, am un milion de idei, am un milion de subiecte despre care as putea vorbi. insa revolta, cotidianul aberant, actualitatea umilitoare imi inactiveaza pornirea. vad oameni care se iau in serios, vad indivizi care se cred necesari, vad specimene optimiste din nimic, vad persoane impacate cu propria identitata, cu propria viata, chiar si cu propria umbra, vad pseudo-fiinte gata sa se entuziasmeze la orice pas, vad exemplare pentru care a sughita echivaleaza cu a fi fericit. mai mult, traiesc intr-o chestie numita tara. o tara fara exigenta, fara identitate, fara istorie (ba jegurilor, sa stiti ca ma pis pe dacismul vostru de cacat, sinteti de un milion de ori mai slavi decit orice alt neam), fara respect al valorilor (poate ca nu avem), fara coloana, fara critica, fara disciplina, fara directie, fara numitor comun, fara creativitate, fara viitor, fara nebunie, fara aspiratii (un mic si o bere ne rezolva nazuintele pe vreo zece milenii), fara caracter, fara idealitate, fara speranta, fara glorie, fara...fara! o tara care voteaza fara discernamint, o tara care voteaza crezind ca isi activeaza nu stiu ce justitie personala, in fapt un teritoriu populat cu niste rime sociale.
incep sa cred ca viata e o categorie ce trebuie delegata, nu respectata!
incep sa cred ca viata e o categorie ce trebuie delegata, nu respectata!
miercuri, 5 mai 2010
manelism, triada, orice
in tara asta totul pute, totul e infect, parvenitismul clasei de mijloc e cel mai abject; pina mai ieri, pirlitii astia, rupeau saci intregi de cartofi la cele trei mese zilnice, acum inoata, cu aere de cel putin genii, prin tot felul de restaurante, de mincaruri, cu idiosincrazii de gravide care, profitind de situatie, isi satisfac atavicele pofte gastronomice. foarte bine, insa de ce si aroganta? turma asta de mijloc e, in cea mai mare parte, formata din ipochimeni cu studii superioare. ma rog, superioare pentru ca exigentele invatamintului rominesc echivaleaza orice nulitate. in fapt niste boschetari dispusi la orice, a caror reprezentativitate e zugravita pe citeva orizontale: a avea functii, a avea bani, a avea relatii. nu zice nimeni ca "a avea" e o conjugare gresita a moralei. insa sa ai pe masura valorii proprii, nu prin proiectia unei societati bolnave, conjuncturale, aberante. si sa mai faci din asta si titlu de exhibitionism social!
stiu! toata lumea e manelista, manelismul a insotit omenirea de la primul un-doi al evolutiei sale. religiile? in mare parte au individualizat ceea ce omul are in gene: ipocrizia. unii ii dau inainte cu iubirea, iubirea divina. asta in conditiile care nici un dumnezeu nu si-a iubit creatia. un dezastru, la o adica, poate fi consumat ca o piatra de temelie a "orice".
oricit m-am temut de triada "democratie, diversitate si distractie" parca incepe sa-mi inghete firea la contagiunea lui "orice".
stiu! toata lumea e manelista, manelismul a insotit omenirea de la primul un-doi al evolutiei sale. religiile? in mare parte au individualizat ceea ce omul are in gene: ipocrizia. unii ii dau inainte cu iubirea, iubirea divina. asta in conditiile care nici un dumnezeu nu si-a iubit creatia. un dezastru, la o adica, poate fi consumat ca o piatra de temelie a "orice".
oricit m-am temut de triada "democratie, diversitate si distractie" parca incepe sa-mi inghete firea la contagiunea lui "orice".
revolta
munca e un reflex prostesc al mediului rural; numai mediul rural, din lipsa de preocupari intelectuale, si-a gasit refugiu in munca bruta; civilizatiile romana si greaca au fost civilizatii urbane; in grecia, cetatenii se intilneau in agore sa discute, sa dezbata, sa interogheze natura, sa cerceteze; in roma, cetatenii se ocupau de arta, de jocuri, de filosofie, de literatura, de treburile cetatii; dupa caderea imperiului roman, satul a luat locul orasului; intunericul mintii a fost consfintit ca etapa de reprezentativitate a speciei; munca fizica si-a validat intiietatea, devenind o constanta definitorie a caracterului uman. astfel, prostii de azi nu se pot construi in afara muncii; pentru a fi cuceriti definitiv, prostilor li s-au creat reflexe de conditionare: o mica parte din imensul profit obtinut chiar de ei. li s-a dat si o denumire: clasa de mijloc. cu astfel de specii, progresul uman nu va fi posibil niciodata!
luni, 3 mai 2010
am aflat unde este localizat sufletul!
pentru cei mai plictisitori oameni din lume, sufletul inca reprezinta un concept, o realitate, o categorie, o disciplina existentiala, referentiala, un subiect, chiar obiect care angreneaza cele mai stupide discutii posibile.
cind ai 15-18 ani sa te tot intrebi, sa tot cauti sa gasesti rezolvari tematice, insa dupa aceasta virsta e deja penibil sa marsezi pe ideea existentei sufletului. asta daca nu esti bigot.
si, pentru a rezolva definitiv problema localizarii sufletului, dau si solutia: sufletul e localizat in case, in contracte de vinzari, in mincare, in proiecte, in competitii sportive, in prezentari de moda, in inventii, in gratare etc.
de cite ori nu ati auzit formularile: am pus atita SUFLET in constructia acestei case, nici nu stiti cit SUFLET am pus in aceasta mincare, mi-am dat tot SUFLETUL pentru acest meci de fotbal (aici e chiar un transfer total al sufletului contra unui rezultat!).
asa ca, voi dogmatici, nu mai incercati sa ne duceti spre alte directii de interpretare, sufletul nu e la purtator, ci in actiunile acestuia!
cind ai 15-18 ani sa te tot intrebi, sa tot cauti sa gasesti rezolvari tematice, insa dupa aceasta virsta e deja penibil sa marsezi pe ideea existentei sufletului. asta daca nu esti bigot.
si, pentru a rezolva definitiv problema localizarii sufletului, dau si solutia: sufletul e localizat in case, in contracte de vinzari, in mincare, in proiecte, in competitii sportive, in prezentari de moda, in inventii, in gratare etc.
de cite ori nu ati auzit formularile: am pus atita SUFLET in constructia acestei case, nici nu stiti cit SUFLET am pus in aceasta mincare, mi-am dat tot SUFLETUL pentru acest meci de fotbal (aici e chiar un transfer total al sufletului contra unui rezultat!).
asa ca, voi dogmatici, nu mai incercati sa ne duceti spre alte directii de interpretare, sufletul nu e la purtator, ci in actiunile acestuia!
sâmbătă, 1 mai 2010
rominia e tara?
1 mai, ca si celelalte sarbatori, a devenit un automatism, un reflex al consumului. nimic derapant raportindu-ne la coordonatele economiei mondiale de consum. asta a fost directia economiei in ultimii 80 de ani, asta e si tendinta mitocanului aparut ca impachetare a reflexului de a cumpara. insa mitocanul romin rupt in cur, fata de mitocanul planetei capitaliste, tine sa se alinieze si el exigentelor de consum, netinind cont de micimea portofelului lui. asta pentru ca rominii sint manelistii universali, modelul de origine al acestei mentalitati bolnave.
in ideea descrisa mai sus veti intilni romini dispusi sa cheltuiasca 300-500 de lei pentru 2 nopti de cazare in cine stie ce pensiune de cacat, argumentind ca nivelul conditiilor e ridicat (adica apa calda si televizor). nu-i asa ca exigentele rominilor sint de-a dreptul paroxistice, si, ce-i si mai ciudat, satisfacute? daca o sa analizati toate ofertele de cazare, nu o sa gasiti mai mult de 2% unitati de cazare care sa ofere servicii all-inclusive. da' rominu' da banu' sa bage mici si bere, sarmale si ciorba pina ii crapa matu', ca doar ce sint alea terenurile de agrement, salile de recuperare, mesele incluse in tarif?
o alta anormalitate legata de 1 mai o reprezinta lipsa protestelor sociale, lipsa reactiei civice, reactie chiar si simbolica in contextul semnificatiei acestei zile. vezi demonstrind germani, italieni, francezi, cetateni al caror nivel de trai e mult mai ridicat decit al batracianului romin, dar nici urma de ventilatie contestatara in rominia!
atunci stai si te intrebi, rominia e tara sau o cocina in care fecalele au ajuns sa ni se para servicii all-inclusive?
in ideea descrisa mai sus veti intilni romini dispusi sa cheltuiasca 300-500 de lei pentru 2 nopti de cazare in cine stie ce pensiune de cacat, argumentind ca nivelul conditiilor e ridicat (adica apa calda si televizor). nu-i asa ca exigentele rominilor sint de-a dreptul paroxistice, si, ce-i si mai ciudat, satisfacute? daca o sa analizati toate ofertele de cazare, nu o sa gasiti mai mult de 2% unitati de cazare care sa ofere servicii all-inclusive. da' rominu' da banu' sa bage mici si bere, sarmale si ciorba pina ii crapa matu', ca doar ce sint alea terenurile de agrement, salile de recuperare, mesele incluse in tarif?
o alta anormalitate legata de 1 mai o reprezinta lipsa protestelor sociale, lipsa reactiei civice, reactie chiar si simbolica in contextul semnificatiei acestei zile. vezi demonstrind germani, italieni, francezi, cetateni al caror nivel de trai e mult mai ridicat decit al batracianului romin, dar nici urma de ventilatie contestatara in rominia!
atunci stai si te intrebi, rominia e tara sau o cocina in care fecalele au ajuns sa ni se para servicii all-inclusive?
joi, 29 aprilie 2010
iluzia moralei
morala e o pornire indreptata impotriva altei porniri. nu are nimic din ideea innascuta. nu ne nastem cu ea, nu e o parte imanenta. nu e nimic altceva decit ideea de a ordona dimensiunea haotica, distructiva a firii umane. nu e ratiune si, nicidecum, nu e estetica. e minimul cu care ne intovarasim in ecuatia de a nu ne aduce atingere propriei firi, mai mult un contor al reflexelor de autoconservare transpus intr-o prelucrare teoretica. a credita morala ca avind aparat propriu de existenta nu e nimic altceva decit o iluzie inca netratata a omenirii.
joi, 22 aprilie 2010
adevar sau existenta?
propoziţia "minutul are 60 de secunde" este adevărata? în cele mai multe cazuri răspunsul e unul sigur: da. însa uitam ceva în această atribuire, în acest transfer de semnificaţie. şi anume că operăm cu tipologii, categorii noţionale care sînt construite ca un sistem de acceptare cu reprezentativitate generală. adică un sistem proiectat de om, din el în afara lui. faptul că un copac există, are existenţă, nu înseamnă ca are şi caracter de adevăr. existenţa implică adevăr în măsura în care operaţia se petrece în interiorul sistemului pe care omul şi l-a proiectat. căci dacă schimbăm coordonatele şi de mîine ne spunem unanim acceptat că un copac e o piatră, nimic nu ne va împiedica să ne edificam percepţia în ideea nou concepută. în schimb, existenţa rămîne un dat şi în afara sistemului uman, adică existenţa "există" şi fără adevăr. aşadar, adevărul rămîne o noţiune construită în raport cu imaginaţia, cu tradiţiile, cu necesităţile umane.
sâmbătă, 17 aprilie 2010
m-am saturat de drama polonezilor!
abia astept sa fie inmormintat presedintelui poloniei. nu mai pot! de o saptamina mi se aminteste la fiecare ora a jurnalelor de stiri despre drama polonezilor. de ce drama? pentru ca un incapatinat a vrut sa aterizeze neaparat pe pista aia si nu pe cea indicata de turnul de control! de ce drama a polonezilor? acum, cu moartea alora, polonezilor li se inchide ciclul vietii, nu mai produce economia, soarele nu-si mai desfasoara reactiile nucleare, polonezul de rind nu mai poate respira? totul tine de impachetarea mediatica a unor drame, a unor fapte de viata, a unor actiuni, replici, memorii, totul in corelatie cu directia invingatorului. a comemorat cineva moartea locuitorilor orasului dresda (intre 20000 si 40000 de morti), aminteste cineva despre moartea armenilor ucisi de turci (doar citeva voci se mai straduiesc sa aduca in memoria colectiva aceste orori), spune cineva despre exterminarea poporului cananean de catre evrei? de ce nimeni nu vorbeste despre copiii care mor zilnic in africa din motive de malnutritie, despre drama celor din darfur?
vad ca si rominii sint prinsi pina peste cap in acest joc mediatic. pina la urma cine a fost acest presedinte al poloniei? stiau rominii despre el? inainte de moartea lui, daca intrebai 1 milion de romini nu erau 10 care sa-ti spuna numele lui. asa ca mai lasati-o cu plinsul la comanda televiziunilor!
vad ca si rominii sint prinsi pina peste cap in acest joc mediatic. pina la urma cine a fost acest presedinte al poloniei? stiau rominii despre el? inainte de moartea lui, daca intrebai 1 milion de romini nu erau 10 care sa-ti spuna numele lui. asa ca mai lasati-o cu plinsul la comanda televiziunilor!
joi, 15 aprilie 2010
prostii si cota unica de impozitare
"Comisia Europeană consideră că nu este necesară uniformizarea sistemelor de impozitare ale statelor membre UE."
am inceput acest comentariu cu o opinie a comisiei europene. ca atare, mi-am dublat simtamintul cu informatii culese din practica. ce spun ele? ca sistemul cotei unice de impozitare este aplicat in vreo 23 de tari (73% din aceste tari sint cele din fostul spatiu comunist; din cele 23 de tari, 2 sint dependente britanice), neexistind nici o tara occidentala care sa adopte aceasta pirghie fiscala (in lume exista 203 state, dintre care 193 sint larg recunoscute).
sa luam si citeva cazuri de tari prezentate ca avind un real succes prin impunerea cotei unice:
1) tarile baltice au fost printre primele care au adoptat acest sistem de impozitare; efectele imediate nu s-au simtit, cresterea economica inregistrindu-se abia dupa intregrarea in uniunea europeana; mai mult, odata cu manifestarea crizei economice, toate aceste tari sint in colaps economic; in letonia, datoriile externe sint de 140% din PIB, imprumutind in prima faza 7,5 miliarde euro; cele trei tari baltice risca sa intre intr-o criza si mai accentuata, comisia europeana mentionindu-le ca fiind ultimele ce vor iesi din criza;
2) rusia nu constituie un model economic in sine, deoarece politicul, dirijismul sint cele ce dau nota acestei economii; intr-adevar, in 4 ani de la adoptarea cotei unice, veniturile bugetare s-au dublat, insa criza a inversat pozitivismul care guverna acest sistem economic;
3) rominia, macedonia, bulgaria parcurg aceleasi etape ca rusia si tarile baltice.
ca atare, acest sistem de impozitare a dat roade doar intr-un context de expansiune economica mondiala, conjunctura fiind singura care a creditat acest mecanism. tarile care au adoptat cota unica fiind tari foarte sarace au devenit atractive pentru investitori prin cotele mici de impozitare, dar cum am vazut, in momentul crizei, acestia si-au protejat lichiditatile, transferindu-si banii in tara mama. rolul cheie l-au jucat doar speculatiile fiscale.
tarile cu economie reala, cu economie consolidata adopta un sistem de impozitare in trepte, cu rol de protectie sociala, de responsabilitate statala, identitara, creind modele de reprezentare nationala.
imi aduc aminte cit de prosti erau rominii care salivau dupa timpeniile spuse de indivizi direct implicati in adoptarea cotei unice de impozitare. erau unii atit de descreierati incit se simteau furati de cei cu veinituri mici care nu contribuiau cu acelasi procent ca si ei la bugetul de stat. da ba boule, e corect ca tu, cistigind mai mult, sa contribui cu mai multi bani la bugetul de stat. pina si statul feudal avea o etapizare a participarii la fundamentarea statului: seniorii puneau la dispozitia armatei regale cei mai buni soldati, cavaleria fiind asigurata in intregime de acestia.
dar ce sa faci cu acesti batracieni infinit de prosti? ei o tineau pe a lor, nu-i scoteai din limita unor cistiguri virtuale. pai bai prostilor, la o cota unica de impozitare nu cistigi tu - cacat cu ochi - ce care ai venituri de 30 de milioane pe persoana, ci cel care are venituri de 300 de milioane. dar cum rominii sint majoritar prosti si-au dat consimtamintul pentru a fi umiliti tot de cei care au bani. si in loc sa devina clasa de mijloc (cita prostie si aici) pe care o idolatrizeaza precum ciini nemincati o bucata de piine, au devenit slugile celor ce le-au aruncat momeala.
o ultima intrebare: de ce nu ne scoate cota unica de impozitare din criza? o sa dau si raspunsul, nu-l las in seama prostilor: succesul ei a fost unul conjunctural.
am inceput acest comentariu cu o opinie a comisiei europene. ca atare, mi-am dublat simtamintul cu informatii culese din practica. ce spun ele? ca sistemul cotei unice de impozitare este aplicat in vreo 23 de tari (73% din aceste tari sint cele din fostul spatiu comunist; din cele 23 de tari, 2 sint dependente britanice), neexistind nici o tara occidentala care sa adopte aceasta pirghie fiscala (in lume exista 203 state, dintre care 193 sint larg recunoscute).
sa luam si citeva cazuri de tari prezentate ca avind un real succes prin impunerea cotei unice:
1) tarile baltice au fost printre primele care au adoptat acest sistem de impozitare; efectele imediate nu s-au simtit, cresterea economica inregistrindu-se abia dupa intregrarea in uniunea europeana; mai mult, odata cu manifestarea crizei economice, toate aceste tari sint in colaps economic; in letonia, datoriile externe sint de 140% din PIB, imprumutind in prima faza 7,5 miliarde euro; cele trei tari baltice risca sa intre intr-o criza si mai accentuata, comisia europeana mentionindu-le ca fiind ultimele ce vor iesi din criza;
2) rusia nu constituie un model economic in sine, deoarece politicul, dirijismul sint cele ce dau nota acestei economii; intr-adevar, in 4 ani de la adoptarea cotei unice, veniturile bugetare s-au dublat, insa criza a inversat pozitivismul care guverna acest sistem economic;
3) rominia, macedonia, bulgaria parcurg aceleasi etape ca rusia si tarile baltice.
ca atare, acest sistem de impozitare a dat roade doar intr-un context de expansiune economica mondiala, conjunctura fiind singura care a creditat acest mecanism. tarile care au adoptat cota unica fiind tari foarte sarace au devenit atractive pentru investitori prin cotele mici de impozitare, dar cum am vazut, in momentul crizei, acestia si-au protejat lichiditatile, transferindu-si banii in tara mama. rolul cheie l-au jucat doar speculatiile fiscale.
tarile cu economie reala, cu economie consolidata adopta un sistem de impozitare in trepte, cu rol de protectie sociala, de responsabilitate statala, identitara, creind modele de reprezentare nationala.
imi aduc aminte cit de prosti erau rominii care salivau dupa timpeniile spuse de indivizi direct implicati in adoptarea cotei unice de impozitare. erau unii atit de descreierati incit se simteau furati de cei cu veinituri mici care nu contribuiau cu acelasi procent ca si ei la bugetul de stat. da ba boule, e corect ca tu, cistigind mai mult, sa contribui cu mai multi bani la bugetul de stat. pina si statul feudal avea o etapizare a participarii la fundamentarea statului: seniorii puneau la dispozitia armatei regale cei mai buni soldati, cavaleria fiind asigurata in intregime de acestia.
dar ce sa faci cu acesti batracieni infinit de prosti? ei o tineau pe a lor, nu-i scoteai din limita unor cistiguri virtuale. pai bai prostilor, la o cota unica de impozitare nu cistigi tu - cacat cu ochi - ce care ai venituri de 30 de milioane pe persoana, ci cel care are venituri de 300 de milioane. dar cum rominii sint majoritar prosti si-au dat consimtamintul pentru a fi umiliti tot de cei care au bani. si in loc sa devina clasa de mijloc (cita prostie si aici) pe care o idolatrizeaza precum ciini nemincati o bucata de piine, au devenit slugile celor ce le-au aruncat momeala.
o ultima intrebare: de ce nu ne scoate cota unica de impozitare din criza? o sa dau si raspunsul, nu-l las in seama prostilor: succesul ei a fost unul conjunctural.
marți, 13 aprilie 2010
sistem da, boc nu
mai televizionistic, mai impregnat cu bucati de scenariu vizual, ni se croseteaza de catre trupa de circ "de-ale lui baselu" un goblen cu motive amenintatoare: "rominia in plasa". dihotomiile sint la ordinea zilei, antagonismele sociale scoase la iveala ca pentru a plesni difuz, aparatnicii gata sa impuna noile reguli ale jocului...mai ramin de conturat noii morozovi, stahanovi. masinaria e bine unsa, pictura perfect asternuta in cadrul unui tablou cit se poate de realist, nicidecum jucindu-si valenta artistica in vreun curent expresionist, cubist, abstract, futurist, constructivist. pdl-ul acapareaza toate institutiile statului, toate pirghiile de constringere, santajeaza, ameninta, asculta. mai mult, si-a tras si o echipa de intelectuali (in fapt niste nemincati orbiti de functii, bani) gata oricind sa argumenteze orice nerozie. dincolo de circul pe care inca ni-l mai permite acesta masinarie e vorba de un sistem. singurul care pare sa nu intre in aceasta tipologie e boc. nu pentru ca nu e implicat in sistem, ci pentru ca nu are calitatile necesare. o fi umil (unitatea umilintei), insa, dincolo de toate, e penibil. unui om caruia i se sparge in cap un ou de catre tatal lui nu mai ai cum sa-i creezi un cadru de reprezentare mai dezavantajos. cum asta, cum? am fost uluit cind am vazut episodul respectiv. e maximul jenantului, mascariciul suprem, un lolek caricatural. va mai intrebati (oare citi) de ce rominia e unde e? in boc aveti raspunsul!
vineri, 9 aprilie 2010
scirba
stau in mine...
prea ascuns?
nu-mi pasa
nu sint vreun uns
ma pis pe voi
deloc discret
e mesajul meu de iubire...
cine esti domnule alfabet?
prea ascuns?
nu-mi pasa
nu sint vreun uns
ma pis pe voi
deloc discret
e mesajul meu de iubire...
cine esti domnule alfabet?
miercuri, 7 aprilie 2010
teorie si practica
Încă mai există persoane care cred că practica fundamentează teoria, adică observarea, experimentarea, măsurarea, cuantificarea, empirismul îşi dezvoltă unidimensional cerinţele de descriere, extrăgînd din natură toate informaţiile legice necesare funcţionării unui sistem. De cele mai multe ori aşa pare să se întîmple, însă există cîteva categorii care nu urmează calea descrisă mai sus, scăpînd îndemînării practice de a-şi activa „preemţiunea” existenţei. Un fel de dispută a întîietăţii: cine a fost prima, teoria sau practica? Ca şi cum nuanţele nu ar exista, ca şi cum una ar exclude-o pe cealaltă.
Cei care susţin prima variantă privesc lumea prin prisma unei logici diagonale, însumînd numai reperele, izvoarele dislocate tocmai de acea categorie care nu se supune unei împroprietăriri practice, şi anume raţiunea.
Eroarea nu constă în poziţionare, ci în dezvăluire, căci orice punct de reflecţie ne-am alege, nu ne va fi suficient să scoată la lumină esenţa cercetată.
Nici cei care consideră că teoria dezvoltă sisteme aplicabile realităţii constituente nu se află în posesia unei exclusivităţi obiective.Susţinătorii unei astfel de discipline îşi suspendă dezvăluirea bazîndu-se numai pe conceptualizare.
luni, 29 martie 2010
nu inteleg
nu ma regasesc in nimic...sau aproape in nimic. nu inteleg de ce se da ceasul in urma, inainte, nu inteleg de ce ziua de munca e de opt ore, nu inteleg de ce trebuie sa platesti pentru a fi cetateanul unei tari, nu inteleg de ce de florii se decapiteaza salciile, nu inteleg de ce exista bani, nu inteleg de ce imbatrinim, nu inteleg de ce murim, nu inteleg de ce ora are saizeci de minute si nu cincizeci si sapte, cincizeci si trei, nu inteleg de ce anul nou e in mijlocul iernii si nu la inceputul primaverii, nu inteleg de ce unul e sfint si altul nu, nu inteleg de ce un craniu al nu stiu carui sfint e incoronat cu aur, diamante, safire (oare pentru a-i tine de cald?), nu inteleg de ce negru ar fi negru...in definitiv, nu ma inteleg...
sâmbătă, 20 martie 2010
basescu si continuatorul
basescu face o miscare abila pentru lacheii lipsiti de instrumentul gindirii: manevrind ideea ca acesta e ultimul lui mandat prezidential, se plaseaza deasupra interesului personal, creditind opinia ca optiunea lui politica ia sfirsit odata cu expirarea celor cinci ani de presedintie.
prin aceasta definire isi "legitimeaza" rolul de reformator al statului, de parinte al natiunii, de constructor incarcat de rezonanta necesarului si, poate cel mai important, de statuare a unui cadru de "continuator".
or tocmai in ideea de "continuator" rediza elementul distructiv ce urmeaza sa isi desfasoare valentele de exprimare. caci cine poate fi acel continuator demn de desavirsire a marilor propuneri avansate de basescu? credeti ca valetul boc? sau poate incomodul blaga? nu-i nici un exercitiu de gindire pentru a intui adevaratul titular al acestui joc promovat cu atita agresivitate: elena udrea.
asa ca, oricit de fundamentat ar vrea sa treaca in vazul opiniei publice acest curent progresist, nici macar un cuvint nu poate trada intentia lui basescu.
o mica radiografie a elenei udrea: o mic-burgheza devastata de ideea parvenirii, intemeindu-si identitatea pe regula celor mai ordinare compromisuri, negindu-si originea marginala, politruca, acaparatoare si razbunatoare, curvita prin toti cracii doctrinelor politice (ca doar a trecut prin toate marile partide politice), imbratisind penibilul ca pe icoana facatoare de minuni, in definitiv, un "model de ascensiune" pentru timpul nostru.
dar temerea cea mai mare nu vine din partea lui basescu si a intentiilor acestuia, ci din negura acestei adunaturi ce pompos isi spune poporul romin. caci el, prin pasivitate, prin acceptare, prin omisiune, prin prostie (campioni mondiali), prin orbire, prin relativism, e cel ce gireaza acest melanj scabros de absurd, de hotie, de minciuna, de arivism, de degenerare constitutiva.
in definitiv, cam asta ar fi si directia ultimilor ani spre care rominia a alunecat, o directie ce duce spre groapa istoriei.
prin aceasta definire isi "legitimeaza" rolul de reformator al statului, de parinte al natiunii, de constructor incarcat de rezonanta necesarului si, poate cel mai important, de statuare a unui cadru de "continuator".
or tocmai in ideea de "continuator" rediza elementul distructiv ce urmeaza sa isi desfasoare valentele de exprimare. caci cine poate fi acel continuator demn de desavirsire a marilor propuneri avansate de basescu? credeti ca valetul boc? sau poate incomodul blaga? nu-i nici un exercitiu de gindire pentru a intui adevaratul titular al acestui joc promovat cu atita agresivitate: elena udrea.
asa ca, oricit de fundamentat ar vrea sa treaca in vazul opiniei publice acest curent progresist, nici macar un cuvint nu poate trada intentia lui basescu.
o mica radiografie a elenei udrea: o mic-burgheza devastata de ideea parvenirii, intemeindu-si identitatea pe regula celor mai ordinare compromisuri, negindu-si originea marginala, politruca, acaparatoare si razbunatoare, curvita prin toti cracii doctrinelor politice (ca doar a trecut prin toate marile partide politice), imbratisind penibilul ca pe icoana facatoare de minuni, in definitiv, un "model de ascensiune" pentru timpul nostru.
dar temerea cea mai mare nu vine din partea lui basescu si a intentiilor acestuia, ci din negura acestei adunaturi ce pompos isi spune poporul romin. caci el, prin pasivitate, prin acceptare, prin omisiune, prin prostie (campioni mondiali), prin orbire, prin relativism, e cel ce gireaza acest melanj scabros de absurd, de hotie, de minciuna, de arivism, de degenerare constitutiva.
in definitiv, cam asta ar fi si directia ultimilor ani spre care rominia a alunecat, o directie ce duce spre groapa istoriei.
miercuri, 17 martie 2010
din arhiva 3
a iubi înseamnă a fi orb de-a binelea. sau să vezi doar cu bătăile inimii. şi să răspunzi cu măsura măsurilor.
a iubi înseamnă a alerga la proba "o infinitate de metri obstacole" şi a le depăşi pe toate.
a iubi înseamnă a deforma cuvintele: în loc de "nu" se va citi "iubire", în loc de "da" se va citi "iubire", în loc de "iubire"..."iubire".
a iubi înseamnă că orice milimetru este depărtare.
a iubi înseamnă a alerga la proba "o infinitate de metri obstacole" şi a le depăşi pe toate.
a iubi înseamnă a deforma cuvintele: în loc de "nu" se va citi "iubire", în loc de "da" se va citi "iubire", în loc de "iubire"..."iubire".
a iubi înseamnă că orice milimetru este depărtare.
din arhiva 2 (retorica unui Zero)
eu: visător în poziţia de zero petenţialităţi, erou al auto-ficţionalului ce se dislocă fragmentar, repartizat anacronic, mă proclam un declasat, fără adeverinţă de apartenenţă tipologică, un contrast în structura socială, fără modalităţi de concret. poate că daimonii mei, nici ei mai deştepţi decît vremurile, nu mi-au optimizat înţelesurile, lăsîndu-mă pradă unei utopii cronice, pe un balansoar dezechilibrat de nuanţa provocatoare a idealismului. ideile mi-au jucat în minte, marile idei, cele cu majuscula recuperabilului ca realităţi livrabile, m-au angajat în exponenţialitatea existenţială, desfăşurîndu-mi un miraj păgubos.
zero: zero e lipsit de conţinut. de sens. de explicaţie. un zero împarte propria constanţă. niciodată nu se împarte. are o unitate în el, a lui, ca marcă de origine. o idee.
zero: zero e lipsit de conţinut. de sens. de explicaţie. un zero împarte propria constanţă. niciodată nu se împarte. are o unitate în el, a lui, ca marcă de origine. o idee.
din arhiva 1
întruna ninge, viscol, miraj obositor
cum spulberă în mine priveşti nepăsător...
nămeţi în stînga, dreapta...ca tîrfe ce mă vor
se-aştern, împung în mine pumnalul gheţii lor...
din curba fesei iernii argintul tot i-l sorb
în jocul nemuririi, de moarte eu sînt orb.
cum spulberă în mine priveşti nepăsător...
nămeţi în stînga, dreapta...ca tîrfe ce mă vor
se-aştern, împung în mine pumnalul gheţii lor...
din curba fesei iernii argintul tot i-l sorb
în jocul nemuririi, de moarte eu sînt orb.
miercuri, 3 martie 2010
numerotare si numaratoare
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. am zis a le numerota, nu si a le insemna numele. la un moment dat totul se transforma in numere. eu as vrea sa fiu numarul zece. unu si zero alaturate. numaratoarea nu se opreste niciodata la acelasi numar. numaratoarea si numerotarea. am impresia, la sfirsitul fiecarui an, ca las ceva neterminat. asta din moment ce, in anul urmator, imi reiau numerotarea. unu, doi, trei...nu se poate spune ca nu exista ceva comun. cel putin primele numere. as vrea sa fiu numarul zece. un zero si un unu. totusi sa nu incurc ordinea. revin: un unu si un zero. alaturate. asa e si cu vietile noastre, numaram anii. in definitiv o operatie inutila de vreme ce exista un sfirsit. de parca l-am intirzia. macar de ne-am insela in numarare. sa numaram, spre exemplu, de trei ori numarul treizeci, de cinci ori numarul treizeci si doi, de trei sute de ori numarul saptezeci si sase. nici macar nu scriem fara blanc. treisutedouazecisiunu. cum le reprezentam. 321. de teama sa nu gresim. oricum n-ar gresi viata. ce-ar fi daca in fiecare an am avea virsta de un an? nimic! e simplu. mai greu ne-ar fi sa ne acomodam.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. nu depasesc numarul treizeci. nu ca n-as vrea. vreau sa respect realitatea. cit citesc, atitea numere inscrise pe coala amintirii mele. pe coala de hirtie am vrut sa zic. nu vreau sa gresesc. poate fac o statistica a lor. poate sint propria lor statistica.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. a le numerota si a le numara. cind ajung la numarul zece ma opresc si imi zic ca eu sint el. numarul zece. nu si cartea insemnata cu numarul zece. poate fi o carte banala. sau nu. am spus, nu cartea ma intereseaza, ci numarul. totusi as putea trisa. in loc de douzeci si cinci de carti citite sa trec treizeci si sase. oricum nu le insemnez si numele.
am un an.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. nu depasesc numarul treizeci. nu ca n-as vrea. vreau sa respect realitatea. cit citesc, atitea numere inscrise pe coala amintirii mele. pe coala de hirtie am vrut sa zic. nu vreau sa gresesc. poate fac o statistica a lor. poate sint propria lor statistica.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. a le numerota si a le numara. cind ajung la numarul zece ma opresc si imi zic ca eu sint el. numarul zece. nu si cartea insemnata cu numarul zece. poate fi o carte banala. sau nu. am spus, nu cartea ma intereseaza, ci numarul. totusi as putea trisa. in loc de douzeci si cinci de carti citite sa trec treizeci si sase. oricum nu le insemnez si numele.
am un an.
joi, 25 februarie 2010
de ce are nevoie societatea romineasca...
voi puncta citeva ipoteze de lucru pentru depasirea actualei situatii rominesti:
- concentrarea eforturilor financiare, pragmatice, programatice pentru conturarea viabila a trei piloni esentiali pentru viitorul acestei tari: 1) cercetarea; 2) sanatatea; 3) protectia sociala. cele trei domenii trebuie sa constituie tinta tuturor masurilor pe care un guvern responsabil trebuie sa le aiba in arsenalul politicilor pe care le practica; numesc domeniile enumerate ca fiind majore pentru existenta unei natiuni, deoarece defectarea lor poate genera distrugerea esentei unei natiuni;
- identificare si definirea domeniilor secundare, domenii care sa asigure si sa constituie reperele identitatii economiei rominesti; ele vor fi cele care vor genera particularitatea economiei nationale, cele ce vor aduce avantajul competitiv in sistemul economiei mondiale; la o prima vedere, s-ar putea individualiza citeva sectoare cu potential de valorificare: investirea in infrastructura; agricultura (insa totul trebuie privit cu metodele analizei si nu pe baza unei creditari nefondate, hazardate);
- lupta impotriva saraciei; imediat trebuie abandonate toate politicile care vizeaza numai categoriile sociale deja avantajate (renuntarea la impozitul unitar, etapizarea raspunderii sociale, a contributivitatii fiscale); trebuie limitat caracterul de propaganda al asa-zisei "clase de mijloc", in fapt cea mai nepotrivita modalitate de fundamentare a mediocritatii; toti cetatenii unei tari trebuie sa tinda spre limita superioara a dezvoltarii, nu sa ramina in modelarea unei medii relativ convenabile;
- analiza diagnostic a situatiei actuale a economiei in vederea identificarii resurselor antropice, naturale cu potential de valorificare, a identificarii capacitatii de exploatare a resurselor, a identificarii suportabilitatii, pe termen lung, a modului de gestiune a mediului natural;
- lupta impotriva furtului national; aplicarea masurilor radicale se impune ca o necesitate de eliminare a tuturor modalitatilor de a spolia, de a jefui, de a insela, de a obtine avantaje nemeritate, de a parazita societatea; nici o concesie nu trebuie luata in considerare;
- construirea unei societati a "meritocratiei"; criteriul natural al ascensiunii in orice domeniu de activitate trebuie sa fie examenul de validare, oricarei functii asociindu-i-se evaluarea morala, profesionala, creativa;
- adoptarea unei linii radicale, de maxima intransigenta in eliminarea anormalitatii din societate (sanctionarea incalcarii regulilor de buna-cuviinta, interzicerea unor curente subculturale, interzicerea mijloacelor de propaganda a acestei anormalitati).
- concentrarea eforturilor financiare, pragmatice, programatice pentru conturarea viabila a trei piloni esentiali pentru viitorul acestei tari: 1) cercetarea; 2) sanatatea; 3) protectia sociala. cele trei domenii trebuie sa constituie tinta tuturor masurilor pe care un guvern responsabil trebuie sa le aiba in arsenalul politicilor pe care le practica; numesc domeniile enumerate ca fiind majore pentru existenta unei natiuni, deoarece defectarea lor poate genera distrugerea esentei unei natiuni;
- identificare si definirea domeniilor secundare, domenii care sa asigure si sa constituie reperele identitatii economiei rominesti; ele vor fi cele care vor genera particularitatea economiei nationale, cele ce vor aduce avantajul competitiv in sistemul economiei mondiale; la o prima vedere, s-ar putea individualiza citeva sectoare cu potential de valorificare: investirea in infrastructura; agricultura (insa totul trebuie privit cu metodele analizei si nu pe baza unei creditari nefondate, hazardate);
- lupta impotriva saraciei; imediat trebuie abandonate toate politicile care vizeaza numai categoriile sociale deja avantajate (renuntarea la impozitul unitar, etapizarea raspunderii sociale, a contributivitatii fiscale); trebuie limitat caracterul de propaganda al asa-zisei "clase de mijloc", in fapt cea mai nepotrivita modalitate de fundamentare a mediocritatii; toti cetatenii unei tari trebuie sa tinda spre limita superioara a dezvoltarii, nu sa ramina in modelarea unei medii relativ convenabile;
- analiza diagnostic a situatiei actuale a economiei in vederea identificarii resurselor antropice, naturale cu potential de valorificare, a identificarii capacitatii de exploatare a resurselor, a identificarii suportabilitatii, pe termen lung, a modului de gestiune a mediului natural;
- lupta impotriva furtului national; aplicarea masurilor radicale se impune ca o necesitate de eliminare a tuturor modalitatilor de a spolia, de a jefui, de a insela, de a obtine avantaje nemeritate, de a parazita societatea; nici o concesie nu trebuie luata in considerare;
- construirea unei societati a "meritocratiei"; criteriul natural al ascensiunii in orice domeniu de activitate trebuie sa fie examenul de validare, oricarei functii asociindu-i-se evaluarea morala, profesionala, creativa;
- adoptarea unei linii radicale, de maxima intransigenta in eliminarea anormalitatii din societate (sanctionarea incalcarii regulilor de buna-cuviinta, interzicerea unor curente subculturale, interzicerea mijloacelor de propaganda a acestei anormalitati).
miercuri, 24 februarie 2010
ce mai aflu de la tv
din comentariile "imbecililor-tv" (prezentatorii tv) aflu lucruri noi:
- de existenta unui nou cuvint in limba romana: verbul "a vipera"; ca semidocta (una de pe la realitatea tv) a vrut sa spuna "a vitupera" e lesne de inteles, insa impaunarea ei verbala iti lasa impresia ca rosteste cel mai grav cuvint din istoria omenirii;
- David Poisson e un schior francez; numai ca ai nostri comentatori ii pronunta prenumele in acord cu fonetica engleza: ˈDeɪvɪd; bine ca nu i-au contaminat si numele! cum ar fi sunat enuntul: "acum concureaza schiorul francez ˈDeɪvɪd `Pɔɪzn"?;
- cum substantivul feminin "presedintie" s-a transformat in "presedentie"; ca si cum am spune presedente si nu presedinte;
- de lipsa oricarui acord gramatical: "ora doisprezece" in loc de "ora douasprezece", "doisprezece fete" in loc de "douasprezece fete"...si tot asa;
- ca aproape nimeni nu stie ca se spune: "i-am dat baiatului celui bun..." si nu "i-am dat baiatului cel bun..."; tot problema de acord;
- ca e depasit sa rostesti "sincronizare" (sincronizare a gesturilor, a trupului, a emotiilor) in conditiile in care avem cuvintul: timing.
in schimb, "imbecilii-tv" rid de gafele lui vanghelie...putin spirit critic, tovarasi lingvisti!
- de existenta unui nou cuvint in limba romana: verbul "a vipera"; ca semidocta (una de pe la realitatea tv) a vrut sa spuna "a vitupera" e lesne de inteles, insa impaunarea ei verbala iti lasa impresia ca rosteste cel mai grav cuvint din istoria omenirii;
- David Poisson e un schior francez; numai ca ai nostri comentatori ii pronunta prenumele in acord cu fonetica engleza: ˈDeɪvɪd; bine ca nu i-au contaminat si numele! cum ar fi sunat enuntul: "acum concureaza schiorul francez ˈDeɪvɪd `Pɔɪzn"?;
- cum substantivul feminin "presedintie" s-a transformat in "presedentie"; ca si cum am spune presedente si nu presedinte;
- de lipsa oricarui acord gramatical: "ora doisprezece" in loc de "ora douasprezece", "doisprezece fete" in loc de "douasprezece fete"...si tot asa;
- ca aproape nimeni nu stie ca se spune: "i-am dat baiatului celui bun..." si nu "i-am dat baiatului cel bun..."; tot problema de acord;
- ca e depasit sa rostesti "sincronizare" (sincronizare a gesturilor, a trupului, a emotiilor) in conditiile in care avem cuvintul: timing.
in schimb, "imbecilii-tv" rid de gafele lui vanghelie...putin spirit critic, tovarasi lingvisti!
constatare
din multe puncte de vedere rominia a ajuns copia modelului american de societate. adica o societate amorfa cu foarte multi prosti. dar exista si o diferenta majora.
societatea americana isi permite sa aiba o populatie imbecila, contrabalansind prin doua masuri:
1) existenta unei elite valoroase;
2) programul de recrutare a "virfurilor extra-nationale".
rominia nici nu promoveaza, nici nu are posibilitatea financiara de a-si construi un astfel de program. mai mult, nu e nimeni interesat de asa ceva.
optica generala a rominilor e aceea de a se descurca. in masura in care reusesc acest lucru, practic isi valideaza componenta existentiala. un simulacru al organicitatii vietii. rominii sint dintre cei care au reusit sa echivaleze doua verbe cu functionalitati diferite: "a se descurca" si "a se desarvirsi". prin urmare, nu mai exista componenta depasirii, ci doar cea a supravietuirii. nimic din intensitatea demersului de acumulare intelectuala nu se mai regaseste in echilibristica vietuirii. totul decurge intr-un registru microscopic, lipsit de valoare, lipsit de maretie, lipsit de componenta amprentei istoriei. se traieste animalic, instinctual, docil, multi fiind pusi in situatia de a nu-si antrena o componenta definitorie a omului: capacitatea de reflectie.
la nivel de vizibilitate imediata, avantajul e de partea ambelor parti implicate in aceasta poveste: atit al formatorilor acestor comportamente, cit si al celor care sint vizati de formatori. primii se dispenseaza de o presiune permanenta, asigurindu-si libertatea de a-si face jocurile in voie, ultimilor creindu-li-se ideea de necesitate, de utilitate.
pe termen lung...dezastru.
societatea americana isi permite sa aiba o populatie imbecila, contrabalansind prin doua masuri:
1) existenta unei elite valoroase;
2) programul de recrutare a "virfurilor extra-nationale".
rominia nici nu promoveaza, nici nu are posibilitatea financiara de a-si construi un astfel de program. mai mult, nu e nimeni interesat de asa ceva.
optica generala a rominilor e aceea de a se descurca. in masura in care reusesc acest lucru, practic isi valideaza componenta existentiala. un simulacru al organicitatii vietii. rominii sint dintre cei care au reusit sa echivaleze doua verbe cu functionalitati diferite: "a se descurca" si "a se desarvirsi". prin urmare, nu mai exista componenta depasirii, ci doar cea a supravietuirii. nimic din intensitatea demersului de acumulare intelectuala nu se mai regaseste in echilibristica vietuirii. totul decurge intr-un registru microscopic, lipsit de valoare, lipsit de maretie, lipsit de componenta amprentei istoriei. se traieste animalic, instinctual, docil, multi fiind pusi in situatia de a nu-si antrena o componenta definitorie a omului: capacitatea de reflectie.
la nivel de vizibilitate imediata, avantajul e de partea ambelor parti implicate in aceasta poveste: atit al formatorilor acestor comportamente, cit si al celor care sint vizati de formatori. primii se dispenseaza de o presiune permanenta, asigurindu-si libertatea de a-si face jocurile in voie, ultimilor creindu-li-se ideea de necesitate, de utilitate.
pe termen lung...dezastru.
sâmbătă, 20 februarie 2010
lectia "ion iliescu"
sint incintat de discursul (de la congresul psd) lui ion iliescu, de tusele ideologice pe care le-a punctat, de capacitarea temelor subscrise zonei sociale, de consecventa mesajului stingist, de adevaratul continut al socialismului!
continutul unui partid are ca rezervor de exprimare cuantificarea optiunilor celor caruia i se adreseaza si pe care il reprezinta. un partid unificat in jurul unor nume e o institutie a inutilitatii.
un partid fara radacina populara e nul in demersul reprezentativitatii.
un partid e o lupta a ideilor pe care le reprezinta.
continutul unui partid are ca rezervor de exprimare cuantificarea optiunilor celor caruia i se adreseaza si pe care il reprezinta. un partid unificat in jurul unor nume e o institutie a inutilitatii.
un partid fara radacina populara e nul in demersul reprezentativitatii.
un partid e o lupta a ideilor pe care le reprezinta.
miercuri, 17 februarie 2010
nici urma de vinovati
am fost la tara. neschimbat. ca saracie. gresesc. mai multa saracie. am recunoscut aproape toti oamenii copilariei mele. intr-un fel ai zice ca-s neschimbati. in fapt, cu doisprezece ani mai batrini. mai batrini si mai saraci. tablou al deznadejdii, tablou al revoltei. al disperarii. pentru ei e un dat. pentru mine revolta si neputinta. o sa moara unul cite unul. si nici urma de vinovati. ca intotdeauna, mortul e cel in cauza.
erau saraci de pe vremea comunismului. administrau saracia. a venit revolutia. unii si-au primit pamintul. tot saraci. au venit integrarile, aderarile. tot saraci. mai saraci. mai saraci si mai batrini. mai pustii, mai ignorati, un capat de lume, sfirsitul lumii, reverberatia nimicirii. si nici urma de vinovati.
cu timpul vor fi pamint. un pamint secetos, hranit numai cu moartea lor, un pamint respectat, dar care niciodata nu i-a respectat, un pamint care le-a vazut povestea, dar care nu a vrut sa le-o inteleaga. l-au iubit mai mult decit s-au iubit...ei, infinit de saraci...si nici urma de vinovati...
erau saraci de pe vremea comunismului. administrau saracia. a venit revolutia. unii si-au primit pamintul. tot saraci. au venit integrarile, aderarile. tot saraci. mai saraci. mai saraci si mai batrini. mai pustii, mai ignorati, un capat de lume, sfirsitul lumii, reverberatia nimicirii. si nici urma de vinovati.
cu timpul vor fi pamint. un pamint secetos, hranit numai cu moartea lor, un pamint respectat, dar care niciodata nu i-a respectat, un pamint care le-a vazut povestea, dar care nu a vrut sa le-o inteleaga. l-au iubit mai mult decit s-au iubit...ei, infinit de saraci...si nici urma de vinovati...
joi, 4 februarie 2010
isi iubesc creatorii creatia?
unii da, altii nu. unii pina la autodistrugere, altii pina la distrugerea propriei creatii. unii din fanatism, altii din fatalism. unii pentru a se iubi pe ei insisi, altii pentru a fi iubiti. dumnezeu a creat omul. si nu l-a iubit. l-a ispitit, l-a incercat, atitea piedici incit nici o saminta moarta nu ar rodi. pygmalion a creat-o pe galateea. si a iubit-o. s-a sufocat sub valurile visarii, implorind-o pe venus sa-i insufleteasca creatia. si venus i-a raspuns chemarii. dumnezeu a creat omul, si pentru ca nu l-a iubit, i-a dat liberul arbitru. un copil ratacit in labirintul creatorului, un copil al fricii, un copil al dorintelor, un copil al foamei. dumnezeu vrea dovezi, pygmalion dovedeste. primul vrea sacrificiu, sacrifica...in numele iubirii. al doilea...doar iubeste.
luni, 1 februarie 2010
despre socialism si comunism
pentru cei mai nestiutori dintre noi: nu va mai ambalati, cind discutati despre comunism insusiti-va si informatiile necesare abordarii unui astfel de subiect!
o sa fac unele precizari, nu prea multe, dar cit sa disloce umbra de pe creierul unora:
1) nu trebuie confundati termenii: socialism si comunism;
2) socialismul reprezinta o etapa in calea infaptuirii comunismului, adica o cale de tranzitie;
3) comunismul reprezinta o societate lipsita de clase sociale, lipsita de structurile aferente statului;
4) comunismul incorporeaza si o idee de anarhie: lipsa statului;
5) in adevaratul sens al cuvintului, pina acum, toate tarile revendicate de la acesti termeni au avut implementat un sistem socialist, nicidecum unul comunist;
6) in diferentierea celor doi termeni trebuie plecat de la origini: comunismul de la comunitate, socialismul de la societate;
7) exemple de comunism: cel al comunei primitive, cel al kibuturilor din desertul negev din israel, cel al eschimosilor;
8) exemple de socialism: URSS-ul, tarile de est in perioada 1945-1989.
pa, pa ignorantilor!
o sa fac unele precizari, nu prea multe, dar cit sa disloce umbra de pe creierul unora:
1) nu trebuie confundati termenii: socialism si comunism;
2) socialismul reprezinta o etapa in calea infaptuirii comunismului, adica o cale de tranzitie;
3) comunismul reprezinta o societate lipsita de clase sociale, lipsita de structurile aferente statului;
4) comunismul incorporeaza si o idee de anarhie: lipsa statului;
5) in adevaratul sens al cuvintului, pina acum, toate tarile revendicate de la acesti termeni au avut implementat un sistem socialist, nicidecum unul comunist;
6) in diferentierea celor doi termeni trebuie plecat de la origini: comunismul de la comunitate, socialismul de la societate;
7) exemple de comunism: cel al comunei primitive, cel al kibuturilor din desertul negev din israel, cel al eschimosilor;
8) exemple de socialism: URSS-ul, tarile de est in perioada 1945-1989.
pa, pa ignorantilor!
nu inteleg acest popor...
cum se face ca rominia e o tara cu aproape 10 milioane de persoane asistate social, dar optiunea lor ideologica e de dreapta (ultimele alegeri parlamentare arata ca peste 50% din totalul votantilor au optat pentru dreapta politica)?
oameni ajutati de stat sa supravietuiasca, dar care crediteaza capitalismul, oameni care traiesc la limita saraciei (in rominia rata riscului saraciei e de 23% din totalul populatiei; in europa, media e de 17%), dar care se incorporeaza in masa celor care ii priveaza de sanse, oameni care ii pling pe bogati, oameni care isi investesc ideea de bunastare in jocuri de noroc, in potentiale cistiguri - cam asa arata imaginea rominiei.
asta spune totul despre micimea acestui popor, despre gindirea lui nearanjata, despre modul complicat de a cunatifica si de a transforma privatiunile in mit, de a le incarca cu necesitate, suferind de complexul lipsei. rominii traiesc intr-o continua "recuperare" a viselor parintilor, a insucceselor acestora pe care si le raporteaza la propria viata, a copilariei, a neajunsurilor, incercind sa surmonteze, sa arda distantele normale ale developarii vietii. pe undeva e explicabil, dar sa faci din asta un mod de existenta, e prea mult.
nu pot sa inteleg acest popor care inca viseaza la rasturnari ale istoriei, care inca nu si-a depasit in intregime feudalismul existetial.
oameni ajutati de stat sa supravietuiasca, dar care crediteaza capitalismul, oameni care traiesc la limita saraciei (in rominia rata riscului saraciei e de 23% din totalul populatiei; in europa, media e de 17%), dar care se incorporeaza in masa celor care ii priveaza de sanse, oameni care ii pling pe bogati, oameni care isi investesc ideea de bunastare in jocuri de noroc, in potentiale cistiguri - cam asa arata imaginea rominiei.
asta spune totul despre micimea acestui popor, despre gindirea lui nearanjata, despre modul complicat de a cunatifica si de a transforma privatiunile in mit, de a le incarca cu necesitate, suferind de complexul lipsei. rominii traiesc intr-o continua "recuperare" a viselor parintilor, a insucceselor acestora pe care si le raporteaza la propria viata, a copilariei, a neajunsurilor, incercind sa surmonteze, sa arda distantele normale ale developarii vietii. pe undeva e explicabil, dar sa faci din asta un mod de existenta, e prea mult.
nu pot sa inteleg acest popor care inca viseaza la rasturnari ale istoriei, care inca nu si-a depasit in intregime feudalismul existetial.
marți, 26 ianuarie 2010
mizez pe comunism
capitalismul e o boala, proiecţia demenţei umane în raport cu semenii. dar biserica îl creditează, ea însăşi fiind o boală cu tradiţie. mi-am epuizat toate căile de analiză pentru a descifra îndîrjirea cu care biserica apăra capitalismul. e vorba de supremaţie. unul, şi anume capitalismul, îi garantează supremaţia, coabiteză, celălalt, comunismul, îi confiscă obiectul de propagandă. de aici e simplu de tras concluzia.
şi socialismul şi biserica propovăduiesc egalitatea oamenilor. primii concret, ultimii din ipostaza unei promisiuni. unii aici, ceilalţi în cer. pînă acum, şi unii şi ceilalţi au eşuat. primii din lipsă de pregătire, ultimii pentru că nu aveau cum să nu eşueze.
cînd omul o să-şi depăşească sfera de primitivism existenţial (foamea, teama, dorinţa) să vedeţi cîte biserici o să se prăbuşească, cîte conştiinţe vor fi salvate, ce eliberată va fi libertatea de orice condiţionare conjuncturală!
pînă atunci, mizez pe comunism.
şi socialismul şi biserica propovăduiesc egalitatea oamenilor. primii concret, ultimii din ipostaza unei promisiuni. unii aici, ceilalţi în cer. pînă acum, şi unii şi ceilalţi au eşuat. primii din lipsă de pregătire, ultimii pentru că nu aveau cum să nu eşueze.
cînd omul o să-şi depăşească sfera de primitivism existenţial (foamea, teama, dorinţa) să vedeţi cîte biserici o să se prăbuşească, cîte conştiinţe vor fi salvate, ce eliberată va fi libertatea de orice condiţionare conjuncturală!
pînă atunci, mizez pe comunism.
miercuri, 20 ianuarie 2010
putina politica
postez un fragment dintr-un editorial al lui cristian tudor popescu:
<<"Încetaţi cu obscurantismul şi misticismul, tovarăşi!" Am aşteptat aceste cuvinte ale d-lui Ion Iliescu ca la agenţia de pariuri. Ele au venit, sub forma: "Ne întoarcem la Nostradamus? Suntem în secolul XXI!" Bătrânul materialist dialectician este singurul din PSD care a zis-o răspicat. Ceva îmi spune că, dacă parapsoii îşi trimiteau fluxurile asupra ţestei d-lui Iliescu, le primeau înapoi reflectate total de le rupeau capetele.>>
intelegeti care e diferenta intre ion iliescu si asa-zisii politicieni?
mai mult, mergeti la o conferinta tinuta de ion iliescu si o sa ramineti surprinsi de vigoarea argumentatiei, de calitatea informatiilor, de sfera preocuparilor, de fidelitatea fata de ideologia insusita.
in contrapondere, imaginati-va in preajma lui basescu: fundal sonor sustinut de behaiala manelistilor, subiecte minore, pixeli voit insultatori, hahaieli stupide, aplaudaci pupindu-l in cur pe comandant...o sindrofie a mocirlei.
<<"Încetaţi cu obscurantismul şi misticismul, tovarăşi!" Am aşteptat aceste cuvinte ale d-lui Ion Iliescu ca la agenţia de pariuri. Ele au venit, sub forma: "Ne întoarcem la Nostradamus? Suntem în secolul XXI!" Bătrânul materialist dialectician este singurul din PSD care a zis-o răspicat. Ceva îmi spune că, dacă parapsoii îşi trimiteau fluxurile asupra ţestei d-lui Iliescu, le primeau înapoi reflectate total de le rupeau capetele.>>
intelegeti care e diferenta intre ion iliescu si asa-zisii politicieni?
mai mult, mergeti la o conferinta tinuta de ion iliescu si o sa ramineti surprinsi de vigoarea argumentatiei, de calitatea informatiilor, de sfera preocuparilor, de fidelitatea fata de ideologia insusita.
in contrapondere, imaginati-va in preajma lui basescu: fundal sonor sustinut de behaiala manelistilor, subiecte minore, pixeli voit insultatori, hahaieli stupide, aplaudaci pupindu-l in cur pe comandant...o sindrofie a mocirlei.
luni, 18 ianuarie 2010
o mizerie de pelicula: avatar
am descarcat filmul avatar. nu am avut rabdare sa vad mai mult de doua-trei minute. nu m-a convins. o mizerie careia i s-a facut multa publicitate, cu niste maimutoi care nu stiu a cita oara invadeaza un spatiu (sper ca nu pe cel vital, nici pe cel inchis al lui lucian raicu), cu multe efecte speciale, facut cu multi bani pentru multi bani. de pe linga isteria asta, intreb: care din maimutoii aia o sa ia premiul oscar? de fapt nici asta nu ma intereseaza. dar vad multi gagauti care preiau comentariile unor dobitoci si afirma, confirmindu-si micimea: vai, ce film, viitorul!
baaaaaaaaaaaaaaaaaaa, mai cititi si carte adevarata, oamenii nu au ajuns nici macar pe marte si noi ne impaunam cu proiectii inutile!
sa reproduc un comentariu apologetic: "mama, frate, ce film, frate, e tare, ce efecte, sa-l vezi la x-dimensiuni, ce senzatii, frate, viitorul, frate, parca esti in film..."
sincer, nu vreau sa-l vad nici doi-d, nici x-d, nici cu bani, nici fara, desene animate sint destule, filme, de asemenea, dar pina acolo mai am o tona de carti.
baaaaaaaaaaaaaaaaaaa, mai cititi si carte adevarata, oamenii nu au ajuns nici macar pe marte si noi ne impaunam cu proiectii inutile!
sa reproduc un comentariu apologetic: "mama, frate, ce film, frate, e tare, ce efecte, sa-l vezi la x-dimensiuni, ce senzatii, frate, viitorul, frate, parca esti in film..."
sincer, nu vreau sa-l vad nici doi-d, nici x-d, nici cu bani, nici fara, desene animate sint destule, filme, de asemenea, dar pina acolo mai am o tona de carti.
fragment din "demonii" de feodor dostoievski
"demonii" e unul dintre cele mai frumoase romane ale literaturii universale. eu il consider cel mai "negru" roman scris vreodata. el subsumeaza si cel mai "negru" personaj existent in ansamblul personajelor marii literaturi. dar nu la acest personaj ma voi referi acum, nici macar la tesatura acestui roman. pe linga atitea superlative, mai incape unul: romanul contine poate cel mai frumos capitol din tot ce s-a scris pina acum. are idee, are psihologie, are nerv, are indoiala, are speranta, are doua personaje cu linia proprie a evolutiei, fara a-si imprumuta vreo clipa constructul interior, are dualitate, are negatie, are tensiune, dramatism, absurd...e un capitol identic cu viata. kirilov pe de o parte, piotr stepanovici pe de alta parte. primul, idealist, devastat de ideea de "om", al doilea, concret pina in cele mai mici amanunte. kirillov vrea sa se sinucida pentru a da un exemplu de "suveranitate a vointei", e sovaitor, intelege necesitatea existentei lui dumnezeu, dar nu crede in existenta lui (in aceasta lupta se deconteaza si actul sinuciderii), cele doua idei nu pot convietui intr-un om rational; in absenta lui dumnezeu, se ridica pe sine la acest statut.
piotr stepanovici e dominator, razbunator, prudent, tactician.
iata un fragment genial, genial, genial (prima replica ii apartine lui piotr stepanovici):
"— Am impresia că te lauzi în faţa mea prin aceea că te vei împuşca?
— Întotdeauna mă mira faptul că toţi continuă să trăiască, nu-i auzi remarca Kirillov.
— Hm, să zicem că e o idee, dar...
— Maimuţoiule, îmi cînţi în strună ca să mă subjugi. Taci, nu vei înţelege nimic. Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sînt Dumnezeu.
— Tocmai acest punct nu l-am putut înţelege niciodată la dumneata: prin ce eşti Dumnezeu, adică?
— Dacă Dumnezeu există, atunci totul e în voia lui, şi din această voinţă eu nu pot ieşi. Dacă nu există, înseamnă că totul este în voinţa mea, şi eu sînt dator să-mi afirm voinţa supremă absolut liberă,
— Voinţa absolut liberă? Şi de ce eşti dator?
— Pentru că întreaga voinţă a devenit a mea. E posibil ca nimeni din toată planeta aceasta, desfiinţîndu-l pe Dum¬nezeu şi crezînd în puterea absolut liberă a voinţei sale su¬verane, să nu îndrăznească să-şi afirme această voinţă abso¬lut liberă, în sensul ei integral? Ca şi cum un sărac ar primi o moştenire şi speriindu-se n-ar îndrăzni să se apropie de sac, considerîndu-se neînstare de a-l stăpîni. Vreau să-mi afirm voinţa absolut liberă. Chiar dacă voi fi singurul, dar o voi face.
— Fă-o atunci.
— Sînt dator să mă împuşc, pentru că expresia integrală a voinţei mele suverane absolut libere ar fi să-mi pun capăt zilelor singur.
— Dar nu eşti singurul care te omori; există mulţi sinuci¬gaşi.
— Din anumite cauze. Dar fără nici un fel de cauză, ci numai pentru a afirma libertatea deplină a voinţei suverane, o voi face numai eu.
„Nu se va împuşca", se gîndi iar Piotr Stepanovici.
— Ştii ce, remarcă el iritat, în locul dumitale eu aş de¬monstra această voinţă absolut liberă, omorînd pe altcineva şi nu omorîndu-mă pe mine. Ai fi devenit în felul acesta util. Şi-ţi voi indica pe cine anume, dacă nu te sperie acest lucru, în cazul acesta nu te mai împuşca astăzi. Am putea să ne în¬ţelegem.
— A omorî pe altcineva ar fi punctul inferior extrem al voinţei mele absolut libere, şi pe acest punct extrem te afli tu. Eu nu sînt tu: eu tind spre punctul extrem superior şi mă voi omorî pe mine însumi.
,.Rodul meditaţiei sale proprii", murmură mînios Piotr Stepanovici.
— Sînt obligat să afirm necredinţa, continua să se plimbe prin cameră Kirillov. Pentru mine nu există o idee supe¬rioară aceleia că Dumnezeu nu există. In sprijinul meu stă istoria omenirii. Omul n-a făcut altceva decît să-şi născoceaşcă un Dumnezeu, pentru a putea trăi fără să se ucidă; în aceasta constă întreaga istorie universală de pînă acum. Sînt primul în întreaga istorie universală care n-am voit să-mi născocesc un Dumnezeu. Să se afle acest lucru o dată pentru totdeauna.
„Nu se va împuşca", gîndi cu nelinişte Piotr Stepanovici.
— Dar cine să afle? îl aţîţă el. Nu sîntem aici decît eu şi dumneata; Liputin poate?
— Toţi trebuie să afle; vor afla toţi. Nu este nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. A spus-o el.
Şi cu extaz febril Kirillov arătă spre icoana Mîntuitorului, în faţa căreia ardea candela. Piotr Stepanovici se înfurie.
— Va să zică, tot mai crezi în el, ba ai aprins şi candela; nu cumva „pentru orice eventualitate"?
Kirillov nu-i răspunse nimic.
— Ştii ce ţi-aş spune eu: am impresia că tu crezi mai mult chiar decît un popă.
— În cine să cred În el? Ascultă, se opri Kirillov rămînînd cu privirea fixă plină de extaz aţintită în gol. Ascultă, o idee grandioasă: a existat pe faţa pămîntului o zi şi în centrul pămîntului, trei cruci. Unul de pe cruce credea atît de mult încît i-a spus celuilalt: „Astăzi vei fi cu mine în rai". Se sfîrşi ziua, amîndoi muriră, porniră şi nu găsiră nici raiul, nici învierea. Cele spuse nu se adeveriră. Ascultă: omul acesta era spiritul cel mai sublim de pe faţa pămîntului, con¬stituia însăşi raţiunea lui de a fi. Întreaga planetă, cu tot ce există pe suprafaţa ei, fără acest om nu este decît o nebunie. N-a existat nici înainte, nici după el unul asemenea lui şi nici¬odată, pînă la această minune. Tocmai de aceea este o mi¬nune, pentru că n-a existat şi nu va exista unul ca el nici¬odată. Iar dacă este aşa, dacă legile naturii nu l-au cruţat nici pe acesta, nefiindu-le milă nici de propria lor minune, ci l-au obligat şi pe dînsul să trăiască în mijlocul minciunii şi să moară pentru minciună, înseamnă că întreaga planetă este o minciună, se întemeiază pe minciună şi pe o ironie stupidă, înseamnă că înseşi legile planetei sînt o minciună şi o farsă diavolească. Ce rost are atunci să trăieşti, răspunde, dacă eşti om?
— E un alt aspect al problemei. Mi se pare că ai con¬fundat aici două cauze diferite; ceea ce este departe de a oferi o certitudine. Dă-mi voie însă, să zicem, că dumneata eşti Dumnezeu?! Să zicem că s-a terminat minciuna şi dumneata ai ajuns să-ţi dai seama că toată minciuna provine din faptul că a existat pînă acum alt Dumnezeu. Mai departe?
— În sfîrşit, ai înţeles! strigă Kirillov entuziasmat. Va să zică, se poate înţelege, dacă şi unul ca tine a înţeles! îţi dai seama acum că salvarea tuturor stă în a demonstra această idee. Cine s-o demonstreze? Eu! Nu înţeleg cum a putut pînă acum un ateist, ştiind că nu există Dumnezeu, să nu se omoare imediat? Să-ţi dai seama că nu există Dumnezeu şi să nu-ţi dai seama imediat că tu însuţi ai devenit prin aceasta Dum¬nezeu, este o inepţie, altminteri te omori imediat. În momen¬tul cînd ai ajuns însă la această conştiinţă — tu eşti domn şi împărat şi nu te vei omorî, ci vei trăi în gloria cea mai sublimă. Şi numai acela care primul a ajuns conştient de aceasta trebuie să se omoare singur neapărat, altfel cine va începe şi va demonstra? Eu mă voi omorî negreşit, pentru a începe şi a demonstra. Eu sînt deocamdată Dumnezeu fără voie şi sînt nefericit, pentru că sînt obligat să-mi afirm voinţa suverană absolut liberă. De aceea omul a fost pînă acum atît de nefericit şi sărac, pentru că s-a temut să-şi afirme punctul capital, al voinţei absolut libere, şi se manifesta astfel numai periferic, ca un şcolar. Sînt foarte nefericit, pentru că mă tem groaznic. Frica este blestemul omului...Dar îmi voi afirma libertatea absolută de voinţă, sînt obligat să cred că nu cred. Voi începe şi voi termina, şi voi deschide porţile. Şi voi salva. Numai acest lucru va salva pe toţi oamenii şi în generaţia următoare chiar îi va regenera fiziceşte; pentru că în înfă¬ţişarea lui fizică de acum, după cum mi-am dat seama eu, omul nu poate exista fără Dumnezeul anterior. Timp de trei ani am căutat atributul dumnezeirii mele şi l-am găsit: atri¬butul dumnezeirii mele este Voinţa suverană, absolut liberă! Iată tot prin ce aş putea să-mi demonstrez, în punctul esen¬ţial, nesupunerea şi totodată libertatea mea nouă înfricoşă¬toare. Pentru că este într-adevăr înfricoşătoare. Îmi pun ca¬păt zilelor, ca să-mi afirm nesupunerea şi libertatea mea cea nouă înfricoşătoare."
piotr stepanovici e dominator, razbunator, prudent, tactician.
iata un fragment genial, genial, genial (prima replica ii apartine lui piotr stepanovici):
"— Am impresia că te lauzi în faţa mea prin aceea că te vei împuşca?
— Întotdeauna mă mira faptul că toţi continuă să trăiască, nu-i auzi remarca Kirillov.
— Hm, să zicem că e o idee, dar...
— Maimuţoiule, îmi cînţi în strună ca să mă subjugi. Taci, nu vei înţelege nimic. Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sînt Dumnezeu.
— Tocmai acest punct nu l-am putut înţelege niciodată la dumneata: prin ce eşti Dumnezeu, adică?
— Dacă Dumnezeu există, atunci totul e în voia lui, şi din această voinţă eu nu pot ieşi. Dacă nu există, înseamnă că totul este în voinţa mea, şi eu sînt dator să-mi afirm voinţa supremă absolut liberă,
— Voinţa absolut liberă? Şi de ce eşti dator?
— Pentru că întreaga voinţă a devenit a mea. E posibil ca nimeni din toată planeta aceasta, desfiinţîndu-l pe Dum¬nezeu şi crezînd în puterea absolut liberă a voinţei sale su¬verane, să nu îndrăznească să-şi afirme această voinţă abso¬lut liberă, în sensul ei integral? Ca şi cum un sărac ar primi o moştenire şi speriindu-se n-ar îndrăzni să se apropie de sac, considerîndu-se neînstare de a-l stăpîni. Vreau să-mi afirm voinţa absolut liberă. Chiar dacă voi fi singurul, dar o voi face.
— Fă-o atunci.
— Sînt dator să mă împuşc, pentru că expresia integrală a voinţei mele suverane absolut libere ar fi să-mi pun capăt zilelor singur.
— Dar nu eşti singurul care te omori; există mulţi sinuci¬gaşi.
— Din anumite cauze. Dar fără nici un fel de cauză, ci numai pentru a afirma libertatea deplină a voinţei suverane, o voi face numai eu.
„Nu se va împuşca", se gîndi iar Piotr Stepanovici.
— Ştii ce, remarcă el iritat, în locul dumitale eu aş de¬monstra această voinţă absolut liberă, omorînd pe altcineva şi nu omorîndu-mă pe mine. Ai fi devenit în felul acesta util. Şi-ţi voi indica pe cine anume, dacă nu te sperie acest lucru, în cazul acesta nu te mai împuşca astăzi. Am putea să ne în¬ţelegem.
— A omorî pe altcineva ar fi punctul inferior extrem al voinţei mele absolut libere, şi pe acest punct extrem te afli tu. Eu nu sînt tu: eu tind spre punctul extrem superior şi mă voi omorî pe mine însumi.
,.Rodul meditaţiei sale proprii", murmură mînios Piotr Stepanovici.
— Sînt obligat să afirm necredinţa, continua să se plimbe prin cameră Kirillov. Pentru mine nu există o idee supe¬rioară aceleia că Dumnezeu nu există. In sprijinul meu stă istoria omenirii. Omul n-a făcut altceva decît să-şi născoceaşcă un Dumnezeu, pentru a putea trăi fără să se ucidă; în aceasta constă întreaga istorie universală de pînă acum. Sînt primul în întreaga istorie universală care n-am voit să-mi născocesc un Dumnezeu. Să se afle acest lucru o dată pentru totdeauna.
„Nu se va împuşca", gîndi cu nelinişte Piotr Stepanovici.
— Dar cine să afle? îl aţîţă el. Nu sîntem aici decît eu şi dumneata; Liputin poate?
— Toţi trebuie să afle; vor afla toţi. Nu este nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. A spus-o el.
Şi cu extaz febril Kirillov arătă spre icoana Mîntuitorului, în faţa căreia ardea candela. Piotr Stepanovici se înfurie.
— Va să zică, tot mai crezi în el, ba ai aprins şi candela; nu cumva „pentru orice eventualitate"?
Kirillov nu-i răspunse nimic.
— Ştii ce ţi-aş spune eu: am impresia că tu crezi mai mult chiar decît un popă.
— În cine să cred În el? Ascultă, se opri Kirillov rămînînd cu privirea fixă plină de extaz aţintită în gol. Ascultă, o idee grandioasă: a existat pe faţa pămîntului o zi şi în centrul pămîntului, trei cruci. Unul de pe cruce credea atît de mult încît i-a spus celuilalt: „Astăzi vei fi cu mine în rai". Se sfîrşi ziua, amîndoi muriră, porniră şi nu găsiră nici raiul, nici învierea. Cele spuse nu se adeveriră. Ascultă: omul acesta era spiritul cel mai sublim de pe faţa pămîntului, con¬stituia însăşi raţiunea lui de a fi. Întreaga planetă, cu tot ce există pe suprafaţa ei, fără acest om nu este decît o nebunie. N-a existat nici înainte, nici după el unul asemenea lui şi nici¬odată, pînă la această minune. Tocmai de aceea este o mi¬nune, pentru că n-a existat şi nu va exista unul ca el nici¬odată. Iar dacă este aşa, dacă legile naturii nu l-au cruţat nici pe acesta, nefiindu-le milă nici de propria lor minune, ci l-au obligat şi pe dînsul să trăiască în mijlocul minciunii şi să moară pentru minciună, înseamnă că întreaga planetă este o minciună, se întemeiază pe minciună şi pe o ironie stupidă, înseamnă că înseşi legile planetei sînt o minciună şi o farsă diavolească. Ce rost are atunci să trăieşti, răspunde, dacă eşti om?
— E un alt aspect al problemei. Mi se pare că ai con¬fundat aici două cauze diferite; ceea ce este departe de a oferi o certitudine. Dă-mi voie însă, să zicem, că dumneata eşti Dumnezeu?! Să zicem că s-a terminat minciuna şi dumneata ai ajuns să-ţi dai seama că toată minciuna provine din faptul că a existat pînă acum alt Dumnezeu. Mai departe?
— În sfîrşit, ai înţeles! strigă Kirillov entuziasmat. Va să zică, se poate înţelege, dacă şi unul ca tine a înţeles! îţi dai seama acum că salvarea tuturor stă în a demonstra această idee. Cine s-o demonstreze? Eu! Nu înţeleg cum a putut pînă acum un ateist, ştiind că nu există Dumnezeu, să nu se omoare imediat? Să-ţi dai seama că nu există Dumnezeu şi să nu-ţi dai seama imediat că tu însuţi ai devenit prin aceasta Dum¬nezeu, este o inepţie, altminteri te omori imediat. În momen¬tul cînd ai ajuns însă la această conştiinţă — tu eşti domn şi împărat şi nu te vei omorî, ci vei trăi în gloria cea mai sublimă. Şi numai acela care primul a ajuns conştient de aceasta trebuie să se omoare singur neapărat, altfel cine va începe şi va demonstra? Eu mă voi omorî negreşit, pentru a începe şi a demonstra. Eu sînt deocamdată Dumnezeu fără voie şi sînt nefericit, pentru că sînt obligat să-mi afirm voinţa suverană absolut liberă. De aceea omul a fost pînă acum atît de nefericit şi sărac, pentru că s-a temut să-şi afirme punctul capital, al voinţei absolut libere, şi se manifesta astfel numai periferic, ca un şcolar. Sînt foarte nefericit, pentru că mă tem groaznic. Frica este blestemul omului...Dar îmi voi afirma libertatea absolută de voinţă, sînt obligat să cred că nu cred. Voi începe şi voi termina, şi voi deschide porţile. Şi voi salva. Numai acest lucru va salva pe toţi oamenii şi în generaţia următoare chiar îi va regenera fiziceşte; pentru că în înfă¬ţişarea lui fizică de acum, după cum mi-am dat seama eu, omul nu poate exista fără Dumnezeul anterior. Timp de trei ani am căutat atributul dumnezeirii mele şi l-am găsit: atri¬butul dumnezeirii mele este Voinţa suverană, absolut liberă! Iată tot prin ce aş putea să-mi demonstrez, în punctul esen¬ţial, nesupunerea şi totodată libertatea mea nouă înfricoşă¬toare. Pentru că este într-adevăr înfricoşătoare. Îmi pun ca¬păt zilelor, ca să-mi afirm nesupunerea şi libertatea mea cea nouă înfricoşătoare."
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
a te ambala, mai corect a te enerva, iata un motiv de a fi pus la zid, o cantitate suplimentara de rotite care se invirt dezechilibrat, n-am putea spune in sens contrar, caci, in acest caz, nu am mai avea de-a face cu o miscare de rotatie, ci cu un colaps, cum spuneam, acele rotite care in loc sa genereze miscarea rectilinie a calmului, genereaza o accelerare a tensiunii interioare, care, la rindul ei, se transmite, ca o curea de transmisie, chiar sistemului care o gazduieste.
cind acele convulsiuni nu se mai inscriu in programul nostru prestabilit, se intimpla ca efectul lor sa ne depaseasca in asa natura incit orice intentie de a ne repune in starea normala devine un agregat foarte greu de imblinzit. bineinteles, nu poti avea o accelerare continua, fie si numai dintr-o delegare catre sfera oboselii a resorturilor fizice, ceea ce inseamna ca matca isi asteapta apele sau altfel zis, apele revin la matca lor.
cind acele convulsiuni nu se mai inscriu in programul nostru prestabilit, se intimpla ca efectul lor sa ne depaseasca in asa natura incit orice intentie de a ne repune in starea normala devine un agregat foarte greu de imblinzit. bineinteles, nu poti avea o accelerare continua, fie si numai dintr-o delegare catre sfera oboselii a resorturilor fizice, ceea ce inseamna ca matca isi asteapta apele sau altfel zis, apele revin la matca lor.
marți, 22 decembrie 2009
tinara generatie sau cum sa demonstrezi inutilitatea existentei
despre tinara generatie: inculta, dar cu tupeu. o generatie care mimeaza faptul de a sti totul, nestiind sa spuna "nu". nu refuza nici o initiativa (si asta nu din avintul virstei, ci din prostia de a se postula atotstiutoare), isi insuseste cu usurinta orice demers. daca ai ghinionul de a te pozitiona in postura de "profesor", imediat vei fi invalidat prin unica ei constanta ontologica: "nu ma intereseaza". incercati un dialog cu un astfel de specimen, incercati sa purtati o conversatie pe o tema culturala. aproape instantaneu veti fi catalogat retrograd, inadaptat, apostrofat cu eticheta "dar ce vrei sa demonstrezi?", ca si cum cultura ar fi un avans cancerigen al existentei. e un chin sa inchegi o convorbire solida, pe argumente, cu ei. aceasta generatie (intuiesc ca multe altele de acum incolo) traieste o simplificare a esentei umane, dar nu dintr-un dat istoric, ci dintr-o orbire generalizata. nu stie sa scrie, nu stie sa vorbeasca, este entropica, abreviata in expunere, lipsita de parteneriatul tridimensionalitatii, transfuga din componenta "om". este expresia inventiei, dindu-i-se portii de necesitate, cu fixatii in zona carierei, angrenind-o astfel intr-o cecitate absoluta si disoluta. a reusit sa delomeze achizitia a citeva mii de ani si anume: luminarea mintii sau, cum considerau utopienii, eliberarea si luminarea sufletului (adevarata fericire a vietii). este captiva in conditionalitatea lui: "a fi realizat". "a fi realizat" inseamna a avea bani (includ aici toate subspeciile contemporane: cariera, masini, case, in fapt, prosperitati, proiectii ale evidentei materiale). atit. celelalte raporturi ale destinatiei "existenta" sint invalidate, niciodata facilitatea umanului nefiind mai bine confirmata decit acest construct aberant de realizare. in principiu, istoria pedepsea astfel de derogari ale fiintarii. prin extinctie. insa, dupa cum vedem, si istoria e in impas. cad baricadele culturale, functionale, organice a 3500 de ani (incepind cu civilizatia sumeriana). democratia (nu cea greaca, ci cea actuala), a deviat in imbecilitate, formindu-i omului toate reflexele de a se intoarce in zona pur animalica. si atunci intrebarea: la ce buna existenta?
luni, 7 decembrie 2009
excludere
Nu pot să cred! Nu mai pot. Nu mai am disponibilitatea mentală. Am impresia că toată viaţa mea se va desfăşura sub instituţia negaţiei. E incredibil. Ce ţară e asta? Ce fel de oameni sînt ăştia? Cine poate să înţeleagă? Ce mai vor oamenii ăştia? Cîte dovezi? Cîte exemple? Cîtă evidenţă? Cîte argumente? Cîtă convingere? Dacă nici după cinci ani de mizerie, de dispută, de hăituială, de ancorare în ură, dacă nici după cinci ani de dispută artificială, dacă nici după optsprezece ani de perindare pe scena politică, dacă nici după relevarea unor amănunte cu totul caracterizante despre persoana acestui individ oamenii nu au decriptat acest personaj atunci ce să mai zic? Cîtă prostie poate să fundamenteze convingeri (în fapt fanatism) de genul: geoană vinde ţara ruşilor, iliescu se reîntoarce, mogulii sînt de vină? Incredibil! Nu mai am nici o speranţă. Singurul pariu pe care l-aş cîştiga e cel de a miza pe eternitatea prostiei la romîni. Asta nu e ţara mea. E ţara tupeiştilor, a meschinilor, a proştilor a căror singură calitate e mimarea a orice. A celor ce mimează meritul, a celor ce mimează cultura, a celor ce mimează priceperea, a celor ce mimează experienţa. Sînt un factotum ficţional, agresiv. Să creadă cineva că basescu luptă pentru ei e de-a dreptul insultător. Păi ce a făcut în cinci ani? Nu a fost la putere? Cine i s-a opus? Tremur de indignare. Mi-e scîrbă! O să devin radical. Cine îmi va spune că a votat cu băsescu va exclus din cercul meu de prieteni. Nu vreau să am de-a face cu astfel de persoane, sînt prea jos pentru mine, nu pot să mă aplec atît de mult încît să-i văd.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)