am fost la tara. neschimbat. ca saracie. gresesc. mai multa saracie. am recunoscut aproape toti oamenii copilariei mele. intr-un fel ai zice ca-s neschimbati. in fapt, cu doisprezece ani mai batrini. mai batrini si mai saraci. tablou al deznadejdii, tablou al revoltei. al disperarii. pentru ei e un dat. pentru mine revolta si neputinta. o sa moara unul cite unul. si nici urma de vinovati. ca intotdeauna, mortul e cel in cauza.
erau saraci de pe vremea comunismului. administrau saracia. a venit revolutia. unii si-au primit pamintul. tot saraci. au venit integrarile, aderarile. tot saraci. mai saraci. mai saraci si mai batrini. mai pustii, mai ignorati, un capat de lume, sfirsitul lumii, reverberatia nimicirii. si nici urma de vinovati.
cu timpul vor fi pamint. un pamint secetos, hranit numai cu moartea lor, un pamint respectat, dar care niciodata nu i-a respectat, un pamint care le-a vazut povestea, dar care nu a vrut sa le-o inteleaga. l-au iubit mai mult decit s-au iubit...ei, infinit de saraci...si nici urma de vinovati...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu