teorie si practica

Încă mai există persoane care cred că practica fundamentează teoria, adică observarea, experimentarea, măsurarea, cuantificarea, empirismul îşi dezvoltă unidimensional cerinţele de descriere, extrăgînd din natură toate informaţiile legice necesare funcţionării unui sistem. De cele mai multe ori aşa pare să se întîmple, însă există cîteva categorii care nu urmează calea descrisă mai sus, scăpînd îndemînării practice de a-şi activa „preemţiunea” existenţei. Un fel de dispută a întîietăţii: cine a fost prima, teoria sau practica? Ca şi cum nuanţele nu ar exista, ca şi cum una ar exclude-o pe cealaltă.

Cei care susţin prima variantă privesc lumea prin prisma unei logici diagonale, însumînd numai reperele, izvoarele dislocate tocmai de acea categorie care nu se supune unei împroprietăriri practice, şi anume raţiunea.

Eroarea nu constă în poziţionare, ci în dezvăluire, căci orice punct de reflecţie ne-am alege, nu ne va fi suficient să scoată la lumină esenţa cercetată.

Nici cei care consideră că teoria dezvoltă sisteme aplicabile realităţii constituente nu se află în posesia unei exclusivităţi obiective.Susţinătorii unei astfel de discipline îşi suspendă dezvăluirea bazîndu-se numai pe conceptualizare.

KOSOVO JE SRBIJA

nu inteleg

nu ma regasesc in nimic...sau aproape in nimic. nu inteleg de ce se da ceasul in urma, inainte, nu inteleg de ce ziua de munca e de opt ore, nu inteleg de ce trebuie sa platesti pentru a fi cetateanul unei tari, nu inteleg de ce de florii se decapiteaza salciile, nu inteleg de ce exista bani, nu inteleg de ce imbatrinim, nu inteleg de ce murim, nu inteleg de ce ora are saizeci de minute si nu cincizeci si sapte, cincizeci si trei, nu inteleg de ce anul nou e in mijlocul iernii si nu la inceputul primaverii, nu inteleg de ce unul e sfint si altul nu, nu inteleg de ce un craniu al nu stiu carui sfint e incoronat cu aur, diamante, safire (oare pentru a-i tine de cald?), nu inteleg de ce negru ar fi negru...in definitiv, nu ma inteleg...

basescu si continuatorul

basescu face o miscare abila pentru lacheii lipsiti de instrumentul gindirii: manevrind ideea ca acesta e ultimul lui mandat prezidential, se plaseaza deasupra interesului personal, creditind opinia ca optiunea lui politica ia sfirsit odata cu expirarea celor cinci ani de presedintie.
prin aceasta definire isi "legitimeaza" rolul de reformator al statului, de parinte al natiunii, de constructor incarcat de rezonanta necesarului si, poate cel mai important, de statuare a unui cadru de "continuator".
or tocmai in ideea de "continuator" rediza elementul distructiv ce urmeaza sa isi desfasoare valentele de exprimare. caci cine poate fi acel continuator demn de desavirsire a marilor propuneri avansate de basescu? credeti ca valetul boc? sau poate incomodul blaga? nu-i nici un exercitiu de gindire pentru a intui adevaratul titular al acestui joc promovat cu atita agresivitate: elena udrea.
asa ca, oricit de fundamentat ar vrea sa treaca in vazul opiniei publice acest curent progresist, nici macar un cuvint nu poate trada intentia lui basescu.
o mica radiografie a elenei udrea: o mic-burgheza devastata de ideea parvenirii, intemeindu-si identitatea pe regula celor mai ordinare compromisuri, negindu-si originea marginala, politruca, acaparatoare si razbunatoare, curvita prin toti cracii doctrinelor politice (ca doar a trecut prin toate marile partide politice), imbratisind penibilul ca pe icoana facatoare de minuni, in definitiv, un "model de ascensiune" pentru timpul nostru.
dar temerea cea mai mare nu vine din partea lui basescu si a intentiilor acestuia, ci din negura acestei adunaturi ce pompos isi spune poporul romin. caci el, prin pasivitate, prin acceptare, prin omisiune, prin prostie (campioni mondiali), prin orbire, prin relativism, e cel ce gireaza acest melanj scabros de absurd, de hotie, de minciuna, de arivism, de degenerare constitutiva.
in definitiv, cam asta ar fi si directia ultimilor ani spre care rominia a alunecat, o directie ce duce spre groapa istoriei.

din arhiva 3

a iubi înseamnă a fi orb de-a binelea. sau să vezi doar cu bătăile inimii. şi să răspunzi cu măsura măsurilor.
a iubi înseamnă a alerga la proba "o infinitate de metri obstacole" şi a le depăşi pe toate.
a iubi înseamnă a deforma cuvintele: în loc de "nu" se va citi "iubire", în loc de "da" se va citi "iubire", în loc de "iubire"..."iubire".
a iubi înseamnă că orice milimetru este depărtare.

din arhiva 2 (retorica unui Zero)

eu: visător în poziţia de zero petenţialităţi, erou al auto-ficţionalului ce se dislocă fragmentar, repartizat anacronic, mă proclam un declasat, fără adeverinţă de apartenenţă tipologică, un contrast în structura socială, fără modalităţi de concret. poate că daimonii mei, nici ei mai deştepţi decît vremurile, nu mi-au optimizat înţelesurile, lăsîndu-mă pradă unei utopii cronice, pe un balansoar dezechilibrat de nuanţa provocatoare a idealismului. ideile mi-au jucat în minte, marile idei, cele cu majuscula recuperabilului ca realităţi livrabile, m-au angajat în exponenţialitatea existenţială, desfăşurîndu-mi un miraj păgubos.
zero: zero e lipsit de conţinut. de sens. de explicaţie. un zero împarte propria constanţă. niciodată nu se împarte. are o unitate în el, a lui, ca marcă de origine. o idee.

din arhiva 1

întruna ninge, viscol, miraj obositor
cum spulberă în mine priveşti nepăsător...
nămeţi în stînga, dreapta...ca tîrfe ce mă vor
se-aştern, împung în mine pumnalul gheţii lor...
din curba fesei iernii argintul tot i-l sorb
în jocul nemuririi, de moarte eu sînt orb.

numerotare si numaratoare

mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. am zis a le numerota, nu si a le insemna numele. la un moment dat totul se transforma in numere. eu as vrea sa fiu numarul zece. unu si zero alaturate. numaratoarea nu se opreste niciodata la acelasi numar. numaratoarea si numerotarea. am impresia, la sfirsitul fiecarui an, ca las ceva neterminat. asta din moment ce, in anul urmator, imi reiau numerotarea. unu, doi, trei...nu se poate spune ca nu exista ceva comun. cel putin primele numere. as vrea sa fiu numarul zece. un zero si un unu. totusi sa nu incurc ordinea. revin: un unu si un zero. alaturate. asa e si cu vietile noastre, numaram anii. in definitiv o operatie inutila de vreme ce exista un sfirsit. de parca l-am intirzia. macar de ne-am insela in numarare. sa numaram, spre exemplu, de trei ori numarul treizeci, de cinci ori numarul treizeci si doi, de trei sute de ori numarul saptezeci si sase. nici macar nu scriem fara blanc. treisutedouazecisiunu. cum le reprezentam. 321. de teama sa nu gresim. oricum n-ar gresi viata. ce-ar fi daca in fiecare an am avea virsta de un an? nimic! e simplu. mai greu ne-ar fi sa ne acomodam.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. nu depasesc numarul treizeci. nu ca n-as vrea. vreau sa respect realitatea. cit citesc, atitea numere inscrise pe coala amintirii mele. pe coala de hirtie am vrut sa zic. nu vreau sa gresesc. poate fac o statistica a lor. poate sint propria lor statistica.
mi-am facut un obicei din a numerota cartile citite pe parcursul unui an. a le numerota si a le numara. cind ajung la numarul zece ma opresc si imi zic ca eu sint el. numarul zece. nu si cartea insemnata cu numarul zece. poate fi o carte banala. sau nu. am spus, nu cartea ma intereseaza, ci numarul. totusi as putea trisa. in loc de douzeci si cinci de carti citite sa trec treizeci si sase. oricum nu le insemnez si numele.
am un an.

de ce are nevoie societatea romineasca...

voi puncta citeva ipoteze de lucru pentru depasirea actualei situatii rominesti:
- concentrarea eforturilor financiare, pragmatice, programatice pentru conturarea viabila a trei piloni esentiali pentru viitorul acestei tari: 1) cercetarea; 2) sanatatea; 3) protectia sociala. cele trei domenii trebuie sa constituie tinta tuturor masurilor pe care un guvern responsabil trebuie sa le aiba in arsenalul politicilor pe care le practica; numesc domeniile enumerate ca fiind majore pentru existenta unei natiuni, deoarece defectarea lor poate genera distrugerea esentei unei natiuni;
- identificare si definirea domeniilor secundare, domenii care sa asigure si sa constituie reperele identitatii economiei rominesti; ele vor fi cele care vor genera particularitatea economiei nationale, cele ce vor aduce avantajul competitiv in sistemul economiei mondiale; la o prima vedere, s-ar putea individualiza citeva sectoare cu potential de valorificare: investirea in infrastructura; agricultura (insa totul trebuie privit cu metodele analizei si nu pe baza unei creditari nefondate, hazardate);
- lupta impotriva saraciei; imediat trebuie abandonate toate politicile care vizeaza numai categoriile sociale deja avantajate (renuntarea la impozitul unitar, etapizarea raspunderii sociale, a contributivitatii fiscale); trebuie limitat caracterul de propaganda al asa-zisei "clase de mijloc", in fapt cea mai nepotrivita modalitate de fundamentare a mediocritatii; toti cetatenii unei tari trebuie sa tinda spre limita superioara a dezvoltarii, nu sa ramina in modelarea unei medii relativ convenabile;
- analiza diagnostic a situatiei actuale a economiei in vederea identificarii resurselor antropice, naturale cu potential de valorificare, a identificarii capacitatii de exploatare a resurselor, a identificarii suportabilitatii, pe termen lung, a modului de gestiune a mediului natural;
- lupta impotriva furtului national; aplicarea masurilor radicale se impune ca o necesitate de eliminare a tuturor modalitatilor de a spolia, de a jefui, de a insela, de a obtine avantaje nemeritate, de a parazita societatea; nici o concesie nu trebuie luata in considerare;
- construirea unei societati a "meritocratiei"; criteriul natural al ascensiunii in orice domeniu de activitate trebuie sa fie examenul de validare, oricarei functii asociindu-i-se evaluarea morala, profesionala, creativa;
- adoptarea unei linii radicale, de maxima intransigenta in eliminarea anormalitatii din societate (sanctionarea incalcarii regulilor de buna-cuviinta, interzicerea unor curente subculturale, interzicerea mijloacelor de propaganda a acestei anormalitati).

ce mai aflu de la tv

din comentariile "imbecililor-tv" (prezentatorii tv) aflu lucruri noi:
- de existenta unui nou cuvint in limba romana: verbul "a vipera"; ca semidocta (una de pe la realitatea tv) a vrut sa spuna "a vitupera" e lesne de inteles, insa impaunarea ei verbala iti lasa impresia ca rosteste cel mai grav cuvint din istoria omenirii;
- David Poisson e un schior francez; numai ca ai nostri comentatori ii pronunta prenumele in acord cu fonetica engleza: ˈDeɪvɪd; bine ca nu i-au contaminat si numele! cum ar fi sunat enuntul: "acum concureaza schiorul francez ˈDeɪvɪd `Pɔɪzn"?;
- cum substantivul feminin "presedintie" s-a transformat in "presedentie"; ca si cum am spune presedente si nu presedinte;
- de lipsa oricarui acord gramatical: "ora doisprezece" in loc de "ora douasprezece", "doisprezece fete" in loc de "douasprezece fete"...si tot asa;
- ca aproape nimeni nu stie ca se spune: "i-am dat baiatului celui bun..." si nu "i-am dat baiatului cel bun..."; tot problema de acord;
- ca e depasit sa rostesti "sincronizare" (sincronizare a gesturilor, a trupului, a emotiilor) in conditiile in care avem cuvintul: timing.

in schimb, "imbecilii-tv" rid de gafele lui vanghelie...putin spirit critic, tovarasi lingvisti!

constatare

din multe puncte de vedere rominia a ajuns copia modelului american de societate. adica o societate amorfa cu foarte multi prosti. dar exista si o diferenta majora.
societatea americana isi permite sa aiba o populatie imbecila, contrabalansind prin doua masuri:
1) existenta unei elite valoroase;
2) programul de recrutare a "virfurilor extra-nationale".
rominia nici nu promoveaza, nici nu are posibilitatea financiara de a-si construi un astfel de program. mai mult, nu e nimeni interesat de asa ceva.
optica generala a rominilor e aceea de a se descurca. in masura in care reusesc acest lucru, practic isi valideaza componenta existentiala. un simulacru al organicitatii vietii. rominii sint dintre cei care au reusit sa echivaleze doua verbe cu functionalitati diferite: "a se descurca" si "a se desarvirsi". prin urmare, nu mai exista componenta depasirii, ci doar cea a supravietuirii. nimic din intensitatea demersului de acumulare intelectuala nu se mai regaseste in echilibristica vietuirii. totul decurge intr-un registru microscopic, lipsit de valoare, lipsit de maretie, lipsit de componenta amprentei istoriei. se traieste animalic, instinctual, docil, multi fiind pusi in situatia de a nu-si antrena o componenta definitorie a omului: capacitatea de reflectie.
la nivel de vizibilitate imediata, avantajul e de partea ambelor parti implicate in aceasta poveste: atit al formatorilor acestor comportamente, cit si al celor care sint vizati de formatori. primii se dispenseaza de o presiune permanenta, asigurindu-si libertatea de a-si face jocurile in voie, ultimilor creindu-li-se ideea de necesitate, de utilitate.
pe termen lung...dezastru.

lectia "ion iliescu"

sint incintat de discursul (de la congresul psd) lui ion iliescu, de tusele ideologice pe care le-a punctat, de capacitarea temelor subscrise zonei sociale, de consecventa mesajului stingist, de adevaratul continut al socialismului!
continutul unui partid are ca rezervor de exprimare cuantificarea optiunilor celor caruia i se adreseaza si pe care il reprezinta. un partid unificat in jurul unor nume e o institutie a inutilitatii.
un partid fara radacina populara e nul in demersul reprezentativitatii.
un partid e o lupta a ideilor pe care le reprezinta.

nici urma de vinovati

am fost la tara. neschimbat. ca saracie. gresesc. mai multa saracie. am recunoscut aproape toti oamenii copilariei mele. intr-un fel ai zice ca-s neschimbati. in fapt, cu doisprezece ani mai batrini. mai batrini si mai saraci. tablou al deznadejdii, tablou al revoltei. al disperarii. pentru ei e un dat. pentru mine revolta si neputinta. o sa moara unul cite unul. si nici urma de vinovati. ca intotdeauna, mortul e cel in cauza.
erau saraci de pe vremea comunismului. administrau saracia. a venit revolutia. unii si-au primit pamintul. tot saraci. au venit integrarile, aderarile. tot saraci. mai saraci. mai saraci si mai batrini. mai pustii, mai ignorati, un capat de lume, sfirsitul lumii, reverberatia nimicirii. si nici urma de vinovati.
cu timpul vor fi pamint. un pamint secetos, hranit numai cu moartea lor, un pamint respectat, dar care niciodata nu i-a respectat, un pamint care le-a vazut povestea, dar care nu a vrut sa le-o inteleaga. l-au iubit mai mult decit s-au iubit...ei, infinit de saraci...si nici urma de vinovati...

isi iubesc creatorii creatia?

unii da, altii nu. unii pina la autodistrugere, altii pina la distrugerea propriei creatii. unii din fanatism, altii din fatalism. unii pentru a se iubi pe ei insisi, altii pentru a fi iubiti. dumnezeu a creat omul. si nu l-a iubit. l-a ispitit, l-a incercat, atitea piedici incit nici o saminta moarta nu ar rodi. pygmalion a creat-o pe galateea. si a iubit-o. s-a sufocat sub valurile visarii, implorind-o pe venus sa-i insufleteasca creatia. si venus i-a raspuns chemarii. dumnezeu a creat omul, si pentru ca nu l-a iubit, i-a dat liberul arbitru. un copil ratacit in labirintul creatorului, un copil al fricii, un copil al dorintelor, un copil al foamei. dumnezeu vrea dovezi, pygmalion dovedeste. primul vrea sacrificiu, sacrifica...in numele iubirii. al doilea...doar iubeste.

despre socialism si comunism

pentru cei mai nestiutori dintre noi: nu va mai ambalati, cind discutati despre comunism insusiti-va si informatiile necesare abordarii unui astfel de subiect!
o sa fac unele precizari, nu prea multe, dar cit sa disloce umbra de pe creierul unora:
1) nu trebuie confundati termenii: socialism si comunism;
2) socialismul reprezinta o etapa in calea infaptuirii comunismului, adica o cale de tranzitie;
3) comunismul reprezinta o societate lipsita de clase sociale, lipsita de structurile aferente statului;
4) comunismul incorporeaza si o idee de anarhie: lipsa statului;
5) in adevaratul sens al cuvintului, pina acum, toate tarile revendicate de la acesti termeni au avut implementat un sistem socialist, nicidecum unul comunist;
6) in diferentierea celor doi termeni trebuie plecat de la origini: comunismul de la comunitate, socialismul de la societate;
7) exemple de comunism: cel al comunei primitive, cel al kibuturilor din desertul negev din israel, cel al eschimosilor;
8) exemple de socialism: URSS-ul, tarile de est in perioada 1945-1989.

pa, pa ignorantilor!

nu inteleg acest popor...

cum se face ca rominia e o tara cu aproape 10 milioane de persoane asistate social, dar optiunea lor ideologica e de dreapta (ultimele alegeri parlamentare arata ca peste 50% din totalul votantilor au optat pentru dreapta politica)?
oameni ajutati de stat sa supravietuiasca, dar care crediteaza capitalismul, oameni care traiesc la limita saraciei (in rominia rata riscului saraciei e de 23% din totalul populatiei; in europa, media e de 17%), dar care se incorporeaza in masa celor care ii priveaza de sanse, oameni care ii pling pe bogati, oameni care isi investesc ideea de bunastare in jocuri de noroc, in potentiale cistiguri - cam asa arata imaginea rominiei.
asta spune totul despre micimea acestui popor, despre gindirea lui nearanjata, despre modul complicat de a cunatifica si de a transforma privatiunile in mit, de a le incarca cu necesitate, suferind de complexul lipsei. rominii traiesc intr-o continua "recuperare" a viselor parintilor, a insucceselor acestora pe care si le raporteaza la propria viata, a copilariei, a neajunsurilor, incercind sa surmonteze, sa arda distantele normale ale developarii vietii. pe undeva e explicabil, dar sa faci din asta un mod de existenta, e prea mult.
nu pot sa inteleg acest popor care inca viseaza la rasturnari ale istoriei, care inca nu si-a depasit in intregime feudalismul existetial.

mizez pe comunism

capitalismul e o boala, proiecţia demenţei umane în raport cu semenii. dar biserica îl creditează, ea însăşi fiind o boală cu tradiţie. mi-am epuizat toate căile de analiză pentru a descifra îndîrjirea cu care biserica apăra capitalismul. e vorba de supremaţie. unul, şi anume capitalismul, îi garantează supremaţia, coabiteză, celălalt, comunismul, îi confiscă obiectul de propagandă. de aici e simplu de tras concluzia.
şi socialismul şi biserica propovăduiesc egalitatea oamenilor. primii concret, ultimii din ipostaza unei promisiuni. unii aici, ceilalţi în cer. pînă acum, şi unii şi ceilalţi au eşuat. primii din lipsă de pregătire, ultimii pentru că nu aveau cum să nu eşueze.
cînd omul o să-şi depăşească sfera de primitivism existenţial (foamea, teama, dorinţa) să vedeţi cîte biserici o să se prăbuşească, cîte conştiinţe vor fi salvate, ce eliberată va fi libertatea de orice condiţionare conjuncturală!
pînă atunci, mizez pe comunism.

putina politica

postez un fragment dintr-un editorial al lui cristian tudor popescu:
<<"Încetaţi cu obscurantismul şi misticismul, tovarăşi!" Am aşteptat aceste cuvinte ale d-lui Ion Iliescu ca la agenţia de pariuri. Ele au venit, sub forma: "Ne întoarcem la Nostradamus? Suntem în secolul XXI!" Bătrânul materialist dialectician este singurul din PSD care a zis-o răspicat. Ceva îmi spune că, dacă parapsoii îşi trimiteau fluxurile asupra ţestei d-lui Iliescu, le primeau înapoi reflectate total de le rupeau capetele.>>

intelegeti care e diferenta intre ion iliescu si asa-zisii politicieni?
mai mult, mergeti la o conferinta tinuta de ion iliescu si o sa ramineti surprinsi de vigoarea argumentatiei, de calitatea informatiilor, de sfera preocuparilor, de fidelitatea fata de ideologia insusita.
in contrapondere, imaginati-va in preajma lui basescu: fundal sonor sustinut de behaiala manelistilor, subiecte minore, pixeli voit insultatori, hahaieli stupide, aplaudaci pupindu-l in cur pe comandant...o sindrofie a mocirlei.

o mizerie de pelicula: avatar

am descarcat filmul avatar. nu am avut rabdare sa vad mai mult de doua-trei minute. nu m-a convins. o mizerie careia i s-a facut multa publicitate, cu niste maimutoi care nu stiu a cita oara invadeaza un spatiu (sper ca nu pe cel vital, nici pe cel inchis al lui lucian raicu), cu multe efecte speciale, facut cu multi bani pentru multi bani. de pe linga isteria asta, intreb: care din maimutoii aia o sa ia premiul oscar? de fapt nici asta nu ma intereseaza. dar vad multi gagauti care preiau comentariile unor dobitoci si afirma, confirmindu-si micimea: vai, ce film, viitorul!
baaaaaaaaaaaaaaaaaaa, mai cititi si carte adevarata, oamenii nu au ajuns nici macar pe marte si noi ne impaunam cu proiectii inutile!
sa reproduc un comentariu apologetic: "mama, frate, ce film, frate, e tare, ce efecte, sa-l vezi la x-dimensiuni, ce senzatii, frate, viitorul, frate, parca esti in film..."
sincer, nu vreau sa-l vad nici doi-d, nici x-d, nici cu bani, nici fara, desene animate sint destule, filme, de asemenea, dar pina acolo mai am o tona de carti.

fragment din "demonii" de feodor dostoievski

"demonii" e unul dintre cele mai frumoase romane ale literaturii universale. eu il consider cel mai "negru" roman scris vreodata. el subsumeaza si cel mai "negru" personaj existent in ansamblul personajelor marii literaturi. dar nu la acest personaj ma voi referi acum, nici macar la tesatura acestui roman. pe linga atitea superlative, mai incape unul: romanul contine poate cel mai frumos capitol din tot ce s-a scris pina acum. are idee, are psihologie, are nerv, are indoiala, are speranta, are doua personaje cu linia proprie a evolutiei, fara a-si imprumuta vreo clipa constructul interior, are dualitate, are negatie, are tensiune, dramatism, absurd...e un capitol identic cu viata. kirilov pe de o parte, piotr stepanovici pe de alta parte. primul, idealist, devastat de ideea de "om", al doilea, concret pina in cele mai mici amanunte. kirillov vrea sa se sinucida pentru a da un exemplu de "suveranitate a vointei", e sovaitor, intelege necesitatea existentei lui dumnezeu, dar nu crede in existenta lui (in aceasta lupta se deconteaza si actul sinuciderii), cele doua idei nu pot convietui intr-un om rational; in absenta lui dumnezeu, se ridica pe sine la acest statut.
piotr stepanovici e dominator, razbunator, prudent, tactician.
iata un fragment genial, genial, genial (prima replica ii apartine lui piotr stepanovici):

"— Am impresia că te lauzi în faţa mea prin aceea că te vei împuşca?
— Întotdeauna mă mira faptul că toţi continuă să trăiască, nu-i auzi remarca Kirillov.
— Hm, să zicem că e o idee, dar...
— Maimuţoiule, îmi cînţi în strună ca să mă subjugi. Taci, nu vei înţelege nimic. Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sînt Dumnezeu.
— Tocmai acest punct nu l-am putut înţelege niciodată la dumneata: prin ce eşti Dumnezeu, adică?
— Dacă Dumnezeu există, atunci totul e în voia lui, şi din această voinţă eu nu pot ieşi. Dacă nu există, înseamnă că totul este în voinţa mea, şi eu sînt dator să-mi afirm voinţa supremă absolut liberă,
— Voinţa absolut liberă? Şi de ce eşti dator?
— Pentru că întreaga voinţă a devenit a mea. E posibil ca nimeni din toată planeta aceasta, desfiinţîndu-l pe Dum¬nezeu şi crezînd în puterea absolut liberă a voinţei sale su¬verane, să nu îndrăznească să-şi afirme această voinţă abso¬lut liberă, în sensul ei integral? Ca şi cum un sărac ar primi o moştenire şi speriindu-se n-ar îndrăzni să se apropie de sac, considerîndu-se neînstare de a-l stăpîni. Vreau să-mi afirm voinţa absolut liberă. Chiar dacă voi fi singurul, dar o voi face.
— Fă-o atunci.
— Sînt dator să mă împuşc, pentru că expresia integrală a voinţei mele suverane absolut libere ar fi să-mi pun capăt zilelor singur.
— Dar nu eşti singurul care te omori; există mulţi sinuci¬gaşi.
— Din anumite cauze. Dar fără nici un fel de cauză, ci numai pentru a afirma libertatea deplină a voinţei suverane, o voi face numai eu.
„Nu se va împuşca", se gîndi iar Piotr Stepanovici.
— Ştii ce, remarcă el iritat, în locul dumitale eu aş de¬monstra această voinţă absolut liberă, omorînd pe altcineva şi nu omorîndu-mă pe mine. Ai fi devenit în felul acesta util. Şi-ţi voi indica pe cine anume, dacă nu te sperie acest lucru, în cazul acesta nu te mai împuşca astăzi. Am putea să ne în¬ţelegem.
— A omorî pe altcineva ar fi punctul inferior extrem al voinţei mele absolut libere, şi pe acest punct extrem te afli tu. Eu nu sînt tu: eu tind spre punctul extrem superior şi mă voi omorî pe mine însumi.
,.Rodul meditaţiei sale proprii", murmură mînios Piotr Stepanovici.
— Sînt obligat să afirm necredinţa, continua să se plimbe prin cameră Kirillov. Pentru mine nu există o idee supe¬rioară aceleia că Dumnezeu nu există. In sprijinul meu stă istoria omenirii. Omul n-a făcut altceva decît să-şi născoceaşcă un Dumnezeu, pentru a putea trăi fără să se ucidă; în aceasta constă întreaga istorie universală de pînă acum. Sînt primul în întreaga istorie universală care n-am voit să-mi născocesc un Dumnezeu. Să se afle acest lucru o dată pentru totdeauna.
„Nu se va împuşca", gîndi cu nelinişte Piotr Stepanovici.
— Dar cine să afle? îl aţîţă el. Nu sîntem aici decît eu şi dumneata; Liputin poate?
— Toţi trebuie să afle; vor afla toţi. Nu este nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. A spus-o el.
Şi cu extaz febril Kirillov arătă spre icoana Mîntuitorului, în faţa căreia ardea candela. Piotr Stepanovici se înfurie.
— Va să zică, tot mai crezi în el, ba ai aprins şi candela; nu cumva „pentru orice eventualitate"?
Kirillov nu-i răspunse nimic.
— Ştii ce ţi-aş spune eu: am impresia că tu crezi mai mult chiar decît un popă.
— În cine să cred În el? Ascultă, se opri Kirillov rămînînd cu privirea fixă plină de extaz aţintită în gol. Ascultă, o idee grandioasă: a existat pe faţa pămîntului o zi şi în centrul pămîntului, trei cruci. Unul de pe cruce credea atît de mult încît i-a spus celuilalt: „Astăzi vei fi cu mine în rai". Se sfîrşi ziua, amîndoi muriră, porniră şi nu găsiră nici raiul, nici învierea. Cele spuse nu se adeveriră. Ascultă: omul acesta era spiritul cel mai sublim de pe faţa pămîntului, con¬stituia însăşi raţiunea lui de a fi. Întreaga planetă, cu tot ce există pe suprafaţa ei, fără acest om nu este decît o nebunie. N-a existat nici înainte, nici după el unul asemenea lui şi nici¬odată, pînă la această minune. Tocmai de aceea este o mi¬nune, pentru că n-a existat şi nu va exista unul ca el nici¬odată. Iar dacă este aşa, dacă legile naturii nu l-au cruţat nici pe acesta, nefiindu-le milă nici de propria lor minune, ci l-au obligat şi pe dînsul să trăiască în mijlocul minciunii şi să moară pentru minciună, înseamnă că întreaga planetă este o minciună, se întemeiază pe minciună şi pe o ironie stupidă, înseamnă că înseşi legile planetei sînt o minciună şi o farsă diavolească. Ce rost are atunci să trăieşti, răspunde, dacă eşti om?
— E un alt aspect al problemei. Mi se pare că ai con¬fundat aici două cauze diferite; ceea ce este departe de a oferi o certitudine. Dă-mi voie însă, să zicem, că dumneata eşti Dumnezeu?! Să zicem că s-a terminat minciuna şi dumneata ai ajuns să-ţi dai seama că toată minciuna provine din faptul că a existat pînă acum alt Dumnezeu. Mai departe?
— În sfîrşit, ai înţeles! strigă Kirillov entuziasmat. Va să zică, se poate înţelege, dacă şi unul ca tine a înţeles! îţi dai seama acum că salvarea tuturor stă în a demonstra această idee. Cine s-o demonstreze? Eu! Nu înţeleg cum a putut pînă acum un ateist, ştiind că nu există Dumnezeu, să nu se omoare imediat? Să-ţi dai seama că nu există Dumnezeu şi să nu-ţi dai seama imediat că tu însuţi ai devenit prin aceasta Dum¬nezeu, este o inepţie, altminteri te omori imediat. În momen¬tul cînd ai ajuns însă la această conştiinţă — tu eşti domn şi împărat şi nu te vei omorî, ci vei trăi în gloria cea mai sublimă. Şi numai acela care primul a ajuns conştient de aceasta trebuie să se omoare singur neapărat, altfel cine va începe şi va demonstra? Eu mă voi omorî negreşit, pentru a începe şi a demonstra. Eu sînt deocamdată Dumnezeu fără voie şi sînt nefericit, pentru că sînt obligat să-mi afirm voinţa suverană absolut liberă. De aceea omul a fost pînă acum atît de nefericit şi sărac, pentru că s-a temut să-şi afirme punctul capital, al voinţei absolut libere, şi se manifesta astfel numai periferic, ca un şcolar. Sînt foarte nefericit, pentru că mă tem groaznic. Frica este blestemul omului...Dar îmi voi afirma libertatea absolută de voinţă, sînt obligat să cred că nu cred. Voi începe şi voi termina, şi voi deschide porţile. Şi voi salva. Numai acest lucru va salva pe toţi oamenii şi în generaţia următoare chiar îi va regenera fiziceşte; pentru că în înfă¬ţişarea lui fizică de acum, după cum mi-am dat seama eu, omul nu poate exista fără Dumnezeul anterior. Timp de trei ani am căutat atributul dumnezeirii mele şi l-am găsit: atri¬butul dumnezeirii mele este Voinţa suverană, absolut liberă! Iată tot prin ce aş putea să-mi demonstrez, în punctul esen¬ţial, nesupunerea şi totodată libertatea mea nouă înfricoşă¬toare. Pentru că este într-adevăr înfricoşătoare. Îmi pun ca¬păt zilelor, ca să-mi afirm nesupunerea şi libertatea mea cea nouă înfricoşătoare."

a te ambala, mai corect a te enerva, iata un motiv de a fi pus la zid, o cantitate suplimentara de rotite care se invirt dezechilibrat, n-am putea spune in sens contrar, caci, in acest caz, nu am mai avea de-a face cu o miscare de rotatie, ci cu un colaps, cum spuneam, acele rotite care in loc sa genereze miscarea rectilinie a calmului, genereaza o accelerare a tensiunii interioare, care, la rindul ei, se transmite, ca o curea de transmisie, chiar sistemului care o gazduieste.
cind acele convulsiuni nu se mai inscriu in programul nostru prestabilit, se intimpla ca efectul lor sa ne depaseasca in asa natura incit orice intentie de a ne repune in starea normala devine un agregat foarte greu de imblinzit. bineinteles, nu poti avea o accelerare continua, fie si numai dintr-o delegare catre sfera oboselii a resorturilor fizice, ceea ce inseamna ca matca isi asteapta apele sau altfel zis, apele revin la matca lor.

tinara generatie sau cum sa demonstrezi inutilitatea existentei

despre tinara generatie: inculta, dar cu tupeu. o generatie care mimeaza faptul de a sti totul, nestiind sa spuna "nu". nu refuza nici o initiativa (si asta nu din avintul virstei, ci din prostia de a se postula atotstiutoare), isi insuseste cu usurinta orice demers. daca ai ghinionul de a te pozitiona in postura de "profesor", imediat vei fi invalidat prin unica ei constanta ontologica: "nu ma intereseaza". incercati un dialog cu un astfel de specimen, incercati sa purtati o conversatie pe o tema culturala. aproape instantaneu veti fi catalogat retrograd, inadaptat, apostrofat cu eticheta "dar ce vrei sa demonstrezi?", ca si cum cultura ar fi un avans cancerigen al existentei. e un chin sa inchegi o convorbire solida, pe argumente, cu ei. aceasta generatie (intuiesc ca multe altele de acum incolo) traieste o simplificare a esentei umane, dar nu dintr-un dat istoric, ci dintr-o orbire generalizata. nu stie sa scrie, nu stie sa vorbeasca, este entropica, abreviata in expunere, lipsita de parteneriatul tridimensionalitatii, transfuga din componenta "om". este expresia inventiei, dindu-i-se portii de necesitate, cu fixatii in zona carierei, angrenind-o astfel intr-o cecitate absoluta si disoluta. a reusit sa delomeze achizitia a citeva mii de ani si anume: luminarea mintii sau, cum considerau utopienii, eliberarea si luminarea sufletului (adevarata fericire a vietii). este captiva in conditionalitatea lui: "a fi realizat". "a fi realizat" inseamna a avea bani (includ aici toate subspeciile contemporane: cariera, masini, case, in fapt, prosperitati, proiectii ale evidentei materiale). atit. celelalte raporturi ale destinatiei "existenta" sint invalidate, niciodata facilitatea umanului nefiind mai bine confirmata decit acest construct aberant de realizare. in principiu, istoria pedepsea astfel de derogari ale fiintarii. prin extinctie. insa, dupa cum vedem, si istoria e in impas. cad baricadele culturale, functionale, organice a 3500 de ani (incepind cu civilizatia sumeriana). democratia (nu cea greaca, ci cea actuala), a deviat in imbecilitate, formindu-i omului toate reflexele de a se intoarce in zona pur animalica. si atunci intrebarea: la ce buna existenta?

excludere

Nu pot să cred! Nu mai pot. Nu mai am disponibilitatea mentală. Am impresia că toată viaţa mea se va desfăşura sub instituţia negaţiei. E incredibil. Ce ţară e asta? Ce fel de oameni sînt ăştia? Cine poate să înţeleagă? Ce mai vor oamenii ăştia? Cîte dovezi? Cîte exemple? Cîtă evidenţă? Cîte argumente? Cîtă convingere? Dacă nici după cinci ani de mizerie, de dispută, de hăituială, de ancorare în ură, dacă nici după cinci ani de dispută artificială, dacă nici după optsprezece ani de perindare pe scena politică, dacă nici după relevarea unor amănunte cu totul caracterizante despre persoana acestui individ oamenii nu au decriptat acest personaj atunci ce să mai zic? Cîtă prostie poate să fundamenteze convingeri (în fapt fanatism) de genul: geoană vinde ţara ruşilor, iliescu se reîntoarce, mogulii sînt de vină? Incredibil! Nu mai am nici o speranţă. Singurul pariu pe care l-aş cîştiga e cel de a miza pe eternitatea prostiei la romîni. Asta nu e ţara mea. E ţara tupeiştilor, a meschinilor, a proştilor a căror singură calitate e mimarea a orice. A celor ce mimează meritul, a celor ce mimează cultura, a celor ce mimează priceperea, a celor ce mimează experienţa. Sînt un factotum ficţional, agresiv. Să creadă cineva că basescu luptă pentru ei e de-a dreptul insultător. Păi ce a făcut în cinci ani? Nu a fost la putere? Cine i s-a opus? Tremur de indignare. Mi-e scîrbă! O să devin radical. Cine îmi va spune că a votat cu băsescu va exclus din cercul meu de prieteni. Nu vreau să am de-a face cu astfel de persoane, sînt prea jos pentru mine, nu pot să mă aplec atît de mult încît să-i văd.

lasa-ne!

traian basescu, ai dinamitat orice proiect in care ai fost implicat, ai fost curvarul politicii rominesti, ai fost groparul bunului simt, traian basescu, avem dreptul sa scapam de politica dihotomiei pe care ai promovat-o, traian basescu, esti inutil pe scena politica, s-a terminat cu epoca dezbinarii artificiale, traian basescu, cere-ti scuze in numele istoriei pe care, fara demnitate, o vei ocupa!

esti o rusine a istoriei, un produs al tupeului, al derivei nationale, esti un derbedeu fara scrupule, esti un om fara character, te-ai folosit de prieteni, de familie, de partid, de institutii, de naivitatea rominilor pentru a-ti promova propriile interese!

Nu ne-ai explicat nici pina acum ce s-a intimplat cu flota, cu afacerile fratelui tau, cu afacerile fiicei tale, cu fuga lui omar hayssam, cu repartizarea casei de la primarie, cu parti pris-urile pe care le-ai avut cu vintu, cu patriciu!

acuzi, dar nu ai nici un drept!

traian basescu, nu ai dreptul de a te erija intr-un model de moralitate!

traian basescu, fii demn si lasa-ne!