mersul lumii

Daca vrei succes în viaţă

Schimbă cinstea cu tupeul

De principii te dezvaţă

Chiar de altul ţi-e traseul;

Nu te-abate de la număr

Spre-a deschide-a lumii poartă

La minciună dă din umăr

Cucerit de a sa artă

Lupa timpului o-ntoarce

Cînd spre faţă, cînd spre coadă

Iar din ele prinde-a stoarce

Tot prezentul ce se-nnoadă…

Sfărîmîndu-şi a ei coajă

Ce te-abate, ce te-nhaţă

Nu slavi a clipei vrajă

Dacă vrei succes în viaţă

Ca aievea zugrăvirea

Visului să nu te-mbete

Încercînd să-ţi fure firea

Iară mintea să-ţi desfete;

Şi mai mult de a ta vrere

Fii de-acord cu fariseul

Căci prezentul ăstei ere

Schimbă cinstea cu tupeul

Lasă amintirea-n lături

Iar l-a sale dulci haremuri

Nu-ncerca să li te-alături

În chemarea altor vremuri;

Ci urmează căi subtile…

Răsucind pe dos şi faţă

Din cuprinsul vechii file

De principii te dezvaţă

Munţi mai mari, mai mici, chiar piscuri

Va găsi privirea-n cale

Tu străin de orice riscuri

Fruntea să le-o-admiri din vale;

Iar pornit pe-un drum, cu teamă

La ispită fă pe-ateul

Şi urmează-a lumii seamă

Chiar de altul ţi-e traseul

Nici mărirea a vechi castre

N-are cum să te înveţe

Că-n glosarul vieţii noastre

Fapte ce ne par măreţe

Nu-s mai mult de coloncifre

Chiar de-ar fi să ţi le-enumăr…

Cît e totu-ascuns în cifre

Nu te-abate de la număr

Judecînd că-n rostul vieţii

Unde-i plus, în spate-i minus

Fă-ţi deviză a justeţii:

„Firii reci, prin cald vecinu-s”

Iar de vremuri nu-şi descheie

Încifrata-a sorţii hartă

Foloseşte a lor cheie

Spre-a deschide-a lumii poartă

Viaţa-i un şuvoi ce-mparte

Lumea-n slab şi în puternic

Iar de vrea mai într-o parte

Să te-mpingă, tu cucernic

Să-ţi repeţi, urmînd şi-n faptă

„Printre voi şi eu mă număr”

Şi-n surîs scăldat în şoaptă

La minciună dă din umăr

Faptelor, a lor natură

Împărţind-o-n rău şi bine

Nu-i decît o scurtătură

A gîndirii clandestine;

Iar de poftele mulţimii

Către-un „da” sau „nu” te poartă

Stai în dosul înălţimii

Cucerit de a sa artă

Cucerit de a sa artă

La minciună dă din umăr;

Spre-a deschide-a lumii poartă

Nu te-abate de la număr;

Chiar de altul ţi-e traseul

De principii te dezvaţă

Schimbă cinstea cu tupeul

Daca vrei succes în viaţă

Deşertăciunea imperiilor sau "Demento mori" - fragment

În ai zilei zori de-origini ne-ncepute erau toate

Mări piteau a sale sensuri, cerul lumi nedezlegate

La aceeaşi beznă-a firii se-adăpau fiinţe, oameni

Ne’mpărţită era lumea în morali şi între fameni.

Gîndul nu putea să-ncapă din a tainelor natură

Nu mai mult de o clipită, nu mai mult de-a sa frîntură;

Dezlegînd ca pentru sine a gîndirii înrămare

Omu-şi oferi natura unei specii solitare…

Peste-a timpului tăcere închegînd din văz memorii

Umăr lîngă umăr oameni se porniră în istorii

Să descoasă cer de taine, să citească-n piatră semne

Tot din ea făcură arme, peste veacuri vechi însemne.

Totodat cu raţiunea s-a născut orgoliul, rege

Peste firea noastră toată, făr’ ca nimeni să-l renege

Prea orbiţi de a sa lucire, încurcaţi în paşi, confuzii

Lumea îşi depuse sceptrul pentr-o haină de iluzii…

Legănîndu-se în poala moale-a anticelor rîuri

Îşi crescu Sumerul mintea, iar din ea rodi ca brîuri

Ale lumii prime scrieri. Amintiri luară-n pază,

Peste-a timpului odihnă, toată faima încă trează…

Îmbrăcînd pămîntu-n piatră, dindărăt, ‘napoi cu ziduri

Dăruiră lumii urbe Ur, Nipur, Uruk, Eriduri

Zigurate-n drepte trepte ce conduc spre sfinte temple

Îşi urcau a lor ofrandă numai zei să le-o contemple

Însă altfel voi Enki fila vieţii le-o-ntoarcă

Lunecînd Sumeru-n beznă cu a sorţii rece arcă.

La a veşnicei rocade ce-şi împarte-n zări răsadul

Pe ruina ăstei vetre înălţă Sargon Akkadul;

Peste-Elam, Assur şi Sirii tot privea de sus Agade

Noul tron regal ce urcă în a bolţilor parade…

Doar o clipă i-a fost steaua pe a veşniciei scară

Negura adîncă, deasă îşi întinse lunga seară.

Regi, regine pe sub seară, însoţiţi de camarile

Prin grădini mai sus de ceruri întreţes poveşti, idile;

Atacînd cu-a morţii valuri, chiar în frunte cu Ninurta

Babilon căzu în braţe-i de cu totul, de cu hurta.

Piramide, sfincşi în dale mii de mîini le înălţară

Pînă-n ochii, pur albastru, unui cer topit în vară

Moartea şi-o-mbrăcară-n piatră, nemurirea-n aur, onix

Tot prezentu-ntors spre capăt în vestirea unui Phoenix

Căci degeaba faraonii şi-au făcut spre moarte punte

De trecut tot n-o trecură, vise mari, visări mărunte.

Dincolo de timp, de epoci, în a stîngii-ndepărtare

Petreceau a lumii unde alte şiruri de popoare…

Fură grecii ce din mare înălţară-n larguri voia

Peste Asii, Europe, dar pieriră ca şi Troia.

Roma îşi întinse sfera mii de zări, de-acum cetatea

Cea eternă ca şi cerul domina antichitatea.

State, ţări, imperii, toate desluşind în bine răul

Despărţite de prăpăstii, e o lume chiar şi hăul

Iluzoriu e trecutul luminat de-a morţii facle

Căci doar bezna-l mai păzeşte în adîncul vrunei racle

Geaba speri la nemurire că măsura ni-i tot ceasul

De cum viaţa pasu-şi mută, moartea-şi mută şi ea pasul

Băsescu la poştă!

Să nu credeţi că relatarea mea e una ficţională. E cît se poate de reală. Pe unul din pereţii Oficiului Poştal din bulevardul Iancului tronează, cu ţeasta despicată (aşa înţeleg căcăcioşii ăştia din publicitate să reprezinte un personaj), cu privirea în şapte zări, individul numit traian băsescu. Nu prieteni, n-o luaţi ca pe un act de imixtiune, ci ca pe un demers de creştere a productivităţii, ca pe un act providenţial. Nu e oare în firea acestui popor de a face anumite lucruri numai la îndemnul unui tătuc? De acolo, de pe perete, el, unicul preşedinte, veghează la încasarea facturilor energiei electrice (asta ca o nouă metodă eficientă de recuperare a creanţelor), la buna cumpărare a timbrelor (stimularea economiei prin creşterea consumului), la transferul banilor (echilibrînd masa monetară, ferindu-ne astfel de efectele inflaţiei), la expedierea mărfurilor (asta ca efect direct al creşterii producţiei), şi, nu în ultimul rînd, îndemnînd clienţii să îi mai acorde o etapă prezidenţială.

Vă era dor de Ceauşescu? Acum îl aveţi pe ăsta, mult mai cinic, mult mai înfipt, mult mai mitocan, mult mai distructiv, mult mai incapabil, mult mai prost, mult mai ineficient în relaţiile internaţionale, mult mai cabotin, mult mai mîrşav, mult mai concupiscent, mult mai mult, mult mai zero.

Încă vă mai păcăleşte? Tot proşti aţi rămas? Atunci, faceţi coadă la poştă! Altul la rînd!

istorie

Cîmpuri verzi, păduri şi creste îşi deschiseră larg uşa

Pentru neamul ce-ntre neamuri şi-a sădit pe veci cenuşa

Pe-aste locuri primitoare. Daci şi-au zis…cu aste nume

Se legară în istorii, îmbrăcară-o nouă lume.

Ca hotar luară rîul ce despică lumea tracă

Munţii deveniră scuturi peste zarea ce-i îmbracă.

Jurămînt îşi fac, şi lege şi cu cerul şi pămîntul

Fapta judecă ce-i faptă, iară vorba doar cuvîntul

Din risipa altor timpuri re-învaţă a lor măsură

Moşi, strămoşi purtînd în pază a nobleţei osatură

Paşnici de cu sine, totuşi aprigi în a roţii luptă

La a sorţii-mbelşugare de cu toţii se înfruptă

Nici mai mică, nici mai mare nu le e a lor dorinţă

Ca a păcii-mpărăţie să tocmească-orice fiinţă

Vechi cetăţi scăldate-n faimă tot rîvnind aste meleaguri

Întocmiră plan de-asediu, ridicară a luptei steaguri

Trupe îşi dădură braţul, revărsîndu-se-n armate…

În zadar le fuse scopul, nimicite fură toate

Însă steaua ăstor glorii din tabernă în tabernă

Îşi crescu a sa uimire pînă-n Roma cea eternă

Deranjînd popor şi consul, zvon ce-mpunse drept în coaste

Pe August. Orbită-i firea se porni în cerc cu oaste

Către Dacia vecină. Bravi de-o parte, de-alta stîncă

Se-aruncară-n hora morţii tot mai neagră, mai adîncă

Dar a numărului forţă înclină a luptei treaptă

Arma dacică, tot mîndră, spre înfrîngere se-ndreaptă…

Moartea îşi întinse-n lături a dezastrului fantomă…

De acum peste decenii stăpînea măreaţa Romă

anul nou (3)

Fără preoţi în viaţa mea, fără preoţi în viaţa mea, preoţi făcînd punte cromatică, prin îmbrăcămintea lor, cu noaptea, noapte în stînga, noapte în dreapta, noapte a conştiinţei, punte peste desele destine ruinate de o înşelăciune bine regizată de cîţiva tovarăşi auto-excluşi din comerţul uman şi împroprietăriţi pe cursul umanităţii, pe cadenţa istoriei, file mîzgălite cu aceeaşi pană a dihotomiei, da, tu ai voie, nu, tu nu, împărăţia cerului va fi a celor săraci cu duhul, pregătiţi-vă să luaţi cu asalt împărăţia cerurilor, oameni bine pregătiţi să îşi consolideze iluzia în nu ştiu ce împărăţie promisă, împărăţie, nu regat, nu ţară, nu stat, împăraţi nu regi, nu preşedinţi, împăraţi ai suferinţei, egali ca şi voi în dimensiunea încercării, egali cu realitatea, cîte un preot în fiecare om, gata să predice apusul celorlalte împărăţii, gata să înalţe biserica propriei împărăţii, fără preoţi în viaţa mea, umanitatea confiscată atîtea secole în numele unei promisiuni, lăsaţi preoţii din voi să vă dezlege de taina preoţiei, fiţi confidenţa propriilor răstălmăciri, mai mulţi preoţi decît oameni, a doua zi macaralele pornite cu toată ura lor metalică să muşte din straiele sfinţilor, o iconografie involuntară, mîini mutilate întinse spre dinţii excavatoarelor, priviri piezişe pornite din frînturi de icoane gata să sfredelească, cu un ultim efort de vizibilitate, braţele muncite ale uneltelor, fiecare cupă pregătită să guste din pereţii pictaţi, zid după zid prăbuşit în ameţeala lamelor, a buldozerelor, joc de domino cu piese adevărate, un adevărat ritual iconoclast, preoţi îmbrăcaţi în haine civile, ascunşi prin toate colţurile ruinelor, neîndrăznind să conteste simfonia turlelor prăbuşite, odată pentru totdeauna istoria trebuie să înveţe să piardă, biserici dărîmate una după alta, o cartagină arată cu plugul, de-a lungul şi de-a latul, arată cu grapa nervilor mei, piatră pe piatră să nu rămînă din această sodomă spirituală, preoţi pîndind, cu disperarea construită pe mii de ani, să vadă cum cade ultima cetate pămîntească, aici şi nu în cer, cine se va împotrivi să fie executat, celui ce se va împotrivi să-i fie dată pedeapsa de şapte ori, întocmai ca lui cain, aceşti caini ce s-au jucat de-a roadele pămîntului, de-a jertfa timp de mii de ani, sătul de atîta negru, negru în sufletul lor, negru în sufletul meu, negru în îmbrăcămintea lor, acatiste eliberate de un cor comun, în gîndul vostru, pentru ca toate blestemele cerului să cadă asupră-mi, un cer mînios pe care l-aţi invocat în apărarea voastră, un cer-procuror căruia i-aţi cerut să mă aducă în boxa acuzaţilor, însă un cer mişel care nu a făcut decît să aprobe cu un zgîmbet albastru tot acest joc ce părea construit de-a pururi, un cer incapabil să reacţioneze, zgrunţ , zgrunţ muşcătură după muşcătură, amestec de icoane, o iconografie de nerecunoscut, sfinţi amestecaţi în aceeaşi categorie mistică a gurilor buldozerelor, cuminecătură a motostivuitoarelor, dezlegare la dezastru, la demolare, damnare şi iar damnare, acuzat eşti învinuit de erezie, cerul urlînd acuzat ce ai de zis, eu răspunzînd calm eram sătul de acest negru neprietenos, tot ce-am vrut a fost ca istoria să piardă, cerul meu a răspuns prea mulţi preoţi în viaţa mea, în veci vecilor amin.