anul nou (3)

Fără preoţi în viaţa mea, fără preoţi în viaţa mea, preoţi făcînd punte cromatică, prin îmbrăcămintea lor, cu noaptea, noapte în stînga, noapte în dreapta, noapte a conştiinţei, punte peste desele destine ruinate de o înşelăciune bine regizată de cîţiva tovarăşi auto-excluşi din comerţul uman şi împroprietăriţi pe cursul umanităţii, pe cadenţa istoriei, file mîzgălite cu aceeaşi pană a dihotomiei, da, tu ai voie, nu, tu nu, împărăţia cerului va fi a celor săraci cu duhul, pregătiţi-vă să luaţi cu asalt împărăţia cerurilor, oameni bine pregătiţi să îşi consolideze iluzia în nu ştiu ce împărăţie promisă, împărăţie, nu regat, nu ţară, nu stat, împăraţi nu regi, nu preşedinţi, împăraţi ai suferinţei, egali ca şi voi în dimensiunea încercării, egali cu realitatea, cîte un preot în fiecare om, gata să predice apusul celorlalte împărăţii, gata să înalţe biserica propriei împărăţii, fără preoţi în viaţa mea, umanitatea confiscată atîtea secole în numele unei promisiuni, lăsaţi preoţii din voi să vă dezlege de taina preoţiei, fiţi confidenţa propriilor răstălmăciri, mai mulţi preoţi decît oameni, a doua zi macaralele pornite cu toată ura lor metalică să muşte din straiele sfinţilor, o iconografie involuntară, mîini mutilate întinse spre dinţii excavatoarelor, priviri piezişe pornite din frînturi de icoane gata să sfredelească, cu un ultim efort de vizibilitate, braţele muncite ale uneltelor, fiecare cupă pregătită să guste din pereţii pictaţi, zid după zid prăbuşit în ameţeala lamelor, a buldozerelor, joc de domino cu piese adevărate, un adevărat ritual iconoclast, preoţi îmbrăcaţi în haine civile, ascunşi prin toate colţurile ruinelor, neîndrăznind să conteste simfonia turlelor prăbuşite, odată pentru totdeauna istoria trebuie să înveţe să piardă, biserici dărîmate una după alta, o cartagină arată cu plugul, de-a lungul şi de-a latul, arată cu grapa nervilor mei, piatră pe piatră să nu rămînă din această sodomă spirituală, preoţi pîndind, cu disperarea construită pe mii de ani, să vadă cum cade ultima cetate pămîntească, aici şi nu în cer, cine se va împotrivi să fie executat, celui ce se va împotrivi să-i fie dată pedeapsa de şapte ori, întocmai ca lui cain, aceşti caini ce s-au jucat de-a roadele pămîntului, de-a jertfa timp de mii de ani, sătul de atîta negru, negru în sufletul lor, negru în sufletul meu, negru în îmbrăcămintea lor, acatiste eliberate de un cor comun, în gîndul vostru, pentru ca toate blestemele cerului să cadă asupră-mi, un cer mînios pe care l-aţi invocat în apărarea voastră, un cer-procuror căruia i-aţi cerut să mă aducă în boxa acuzaţilor, însă un cer mişel care nu a făcut decît să aprobe cu un zgîmbet albastru tot acest joc ce părea construit de-a pururi, un cer incapabil să reacţioneze, zgrunţ , zgrunţ muşcătură după muşcătură, amestec de icoane, o iconografie de nerecunoscut, sfinţi amestecaţi în aceeaşi categorie mistică a gurilor buldozerelor, cuminecătură a motostivuitoarelor, dezlegare la dezastru, la demolare, damnare şi iar damnare, acuzat eşti învinuit de erezie, cerul urlînd acuzat ce ai de zis, eu răspunzînd calm eram sătul de acest negru neprietenos, tot ce-am vrut a fost ca istoria să piardă, cerul meu a răspuns prea mulţi preoţi în viaţa mea, în veci vecilor amin.