În ai zilei zori de-origini ne-ncepute erau toate
Mări piteau a sale sensuri, cerul lumi nedezlegate
La aceeaşi beznă-a firii se-adăpau fiinţe, oameni
Ne’mpărţită era lumea în morali şi între fameni.
Gîndul nu putea să-ncapă din a tainelor natură
Nu mai mult de o clipită, nu mai mult de-a sa frîntură;
Dezlegînd ca pentru sine a gîndirii înrămare
Omu-şi oferi natura unei specii solitare…
Peste-a timpului tăcere închegînd din văz memorii
Umăr lîngă umăr oameni se porniră în istorii
Să descoasă cer de taine, să citească-n piatră semne
Tot din ea făcură arme, peste veacuri vechi însemne.
Totodat cu raţiunea s-a născut orgoliul, rege
Peste firea noastră toată, făr’ ca nimeni să-l renege
Prea orbiţi de a sa lucire, încurcaţi în paşi, confuzii
Lumea îşi depuse sceptrul pentr-o haină de iluzii…
Legănîndu-se în poala moale-a anticelor rîuri
Îşi crescu Sumerul mintea, iar din ea rodi ca brîuri
Ale lumii prime scrieri. Amintiri luară-n pază,
Peste-a timpului odihnă, toată faima încă trează…
Îmbrăcînd pămîntu-n piatră, dindărăt, ‘napoi cu ziduri
Dăruiră lumii urbe Ur, Nipur, Uruk, Eriduri
Zigurate-n drepte trepte ce conduc spre sfinte temple
Îşi urcau a lor ofrandă numai zei să le-o contemple
Însă altfel voi Enki fila vieţii le-o-ntoarcă
Lunecînd Sumeru-n beznă cu a sorţii rece arcă.
La a veşnicei rocade ce-şi împarte-n zări răsadul
Pe ruina ăstei vetre înălţă Sargon Akkadul;
Peste-Elam, Assur şi Sirii tot privea de sus Agade
Noul tron regal ce urcă în a bolţilor parade…
Doar o clipă i-a fost steaua pe a veşniciei scară
Negura adîncă, deasă îşi întinse lunga seară.
Regi, regine pe sub seară, însoţiţi de camarile
Prin grădini mai sus de ceruri întreţes poveşti, idile;
Atacînd cu-a morţii valuri, chiar în frunte cu Ninurta
Babilon căzu în braţe-i de cu totul, de cu hurta.
Piramide, sfincşi în dale mii de mîini le înălţară
Pînă-n ochii, pur albastru, unui cer topit în vară
Moartea şi-o-mbrăcară-n piatră, nemurirea-n aur, onix
Tot prezentu-ntors spre capăt în vestirea unui Phoenix
Căci degeaba faraonii şi-au făcut spre moarte punte
De trecut tot n-o trecură, vise mari, visări mărunte.
Dincolo de timp, de epoci, în a stîngii-ndepărtare
Petreceau a lumii unde alte şiruri de popoare…
Fură grecii ce din mare înălţară-n larguri voia
Peste Asii, Europe, dar pieriră ca şi Troia.
Roma îşi întinse sfera mii de zări, de-acum cetatea
Cea eternă ca şi cerul domina antichitatea.
State, ţări, imperii, toate desluşind în bine răul
Despărţite de prăpăstii, e o lume chiar şi hăul
Iluzoriu e trecutul luminat de-a morţii facle
Căci doar bezna-l mai păzeşte în adîncul vrunei racle
Geaba speri la nemurire că măsura ni-i tot ceasul
De cum viaţa pasu-şi mută, moartea-şi mută şi ea pasul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu