Decreneții și prostoneții

România e o țară care nu-ți dă Timp.

Mediocritatea românească a mai căcat o generație de năluci cu identitate mai mult virtuală decît reală: prostoneții și decreneții. Primii sînt cei care îmbucă orice. Ultimii sînt cei care îi alimentează pe cei dintîi. Decretează în spațiul virtual. Lansează discuții sterile, bîntuie internetul cu lumina adevărului înfiptă în tastă, vomita elucubrații. Sînt guru. Știu totul. Indiscutabilul emis de ei are vocație de definitivat, de constituție. De partea cealaltă sînt prostoneții, gata oricînd să se prindă în pixeli, să-și lipească neuronul de eticheta domestică a năzdrăvăniilor emise de decreneți. 

În această perioadă calci pe "analiști", în definitiv disidenți, ce mama naibii, care dau din mîini, mai mult decît din gura, că da, gata cu tipul ăsta de societate. Dacă-i scuturi din cv, găsești pe puțin 20-30 de cururi de politicieni linse pîna la strălucire. Partizanatele politico-lingvistice le-au adus beneficii imense. Acum sînt marțieni. Ca iohanis. Nici politician n-a fost, nici primar, nici autorizații de cluburi n-a aprobat, avizat, semnat. Dacă decreneții o spun, atunci prostoneții o cred. Ca la sectă.

România e o țară care nu-ți dă Timp. Pentru că nu are dimensiunea asta. E anacronică.