Cinci ani de la moartea lui Adrian Păunescu

Pastel de toamnă

Pe muntele negru de frunză de vară
Te chem cu accent brumăriu să te sperii
Cînd spicul de toamnă dă-n spicele verii
Și cade lumina și trage să moară.

Și sînt întrebări prin natură puzderii
Și sfîrîie ploaia dintîi ca o ceară
Și vara ne-nchide în toamnă afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Și cel care moare că moartea-i departe
Și noi să fugim și să scriem o carte
În ea cuprinzînd ale toamnei mistere.

Că sîntem în lume pe-acolo din partea
Pe unde întîrzie poșta și moartea.