oxidat

oxidat in singele neintelegerii mele cu un kilogram de metal pe fiecare centimetru de celula rugina parasindu-si micile orificii ce o faceau complice cu destinatia trupului meu ingalbenindu-mi ideile ingalbenindu-mi prapastia ingalbenindu-mi plictiseala acoperit de un strat de rugina negraitoare oxidat in cuvinte coroziunea suprafetei limbajului nemaiputind sa exprime un strat urmindu-i celuilalt ca un adaos de veritabila colmatare de la gura revarsarii mele fluviu ce-si trece in revista toate aluviunile mai ceva decit fauna aducerilor aminte oxidat pina si in uitare

tu vrei, şi dacă aş vrea ce-i cu, ăsta nu e un răspuns, aş putea zice la fel că nici...nu-i o întrebare, bine bine ne încurcăm în convenţii o să fiu mai direct mergem şi gata, ce era aşa de greu, am crezut că, lasă nu mai spune nimic, mi-era teamă de refuzul tău, rîse, şi mie că n-o să am prilejul să accept.

franta - rominia: furt ziaristic

ne-au furat francezii, striga presa de sport din rominia. pe cuvintul tau, virgina presa? una la mina, nu francezii te-au furat, cel mult arbitrii. doi la mina, pina la urma nu ma intereseaza daca a fost greseala de arbitraj, nu ma intereseaza daca a fost intentie sau simpla desincronizare vizuala, cert e zgomotul ziaristilor romini: decuparea din ansamblul unei partide de fotbal a singurului ingredient pe care acesti agresivi vorbareti de sport l-au hiperbolizat in ziarele, emisiunile lor: "furtul". ca si cum themis s-ar fi echipat in tricoul cu numarul 10 al nationalei romine numai cu intentia de a echilibra axiologic cocina FIFA. pai bine bai tilharilor, tocmai voi care in proportie de 90% tineti cu o echipa cu un palmares construit prin hotie, voi care pactizati cu scursuri carora numai mocirla societatii noastre nu le recunoaste statutul de infractori, voi care traiti din salariile unor cotcari notorii, voi care aparati, in suficiente situatii, toti smecherii din apropierea intereselor voastre, voi sa fiti revoltati, voi sa vorbiti de furt? pai de ce ba, cum vine asta, numai in situatii cu reprezentare internationala sinteti in stare sa latrati, aici de ce nu faceti galagie etica? pai furt e tocmai boceala asta cam anacronica in raport cu timpul vremurilor noastre.
mi-e scirba de invocarea cu atita tam-tam a unui "furt fotbalistic" in contrast cu amorfismul national cotidian!
zau de n-ati dat-o-n bara! si cind te gindesti ca era ultimul minut...

ginduri

posibil ca nici o utopie sa nu-mi mai asigure o combustie existentiala sint depasit de mult timp de o groapa de raportare un hau sugestiv trait cu intuitia ca niciodata n-o sa ma aflu in galagia de deasupra lui cit timp oare
as fi cautat un fel de dezertare dar numai bine ca nu sint in stare sa speculez
sa mai merg in urma unui cortegiu in descompunere, tot o descompunere e varianta vitala a reorganizarii scrie repede intorsatura gindului nu-i rata sprijinul ehehe ce deliciu
nu sint in stare de ceva optiunea mea e de a sorbi o gura de dementa si de a scuipa propria-mi saliva
sa te vezi pus in incurcatura de o necesitate neconcre
contaminata cu singele reflectiei si privatizata intr-un
tizata hehehe unii il numesc deliciu intelectual pentru mine un
antagonism rebel.
antagonism rebel.

inot literar

priveam din azilul gindurilor cum gulerul de spuma imbraca un pahar ciobit, unul din acele pahare pe care furia mea inca nu il dezbracase de consistenta intregului, inainte de a da pe git al treilea pahar dintr-o bere rasuflata, eu cu paharul in fata meditind la nu stiu ce rezolvari inutile, incurcat in tot felul de solutii, cu umbra paharului dintr-o data mai mare decit recipientul insusi, un pahar ciobit ca o gura stirba cu o umbra stirba, berea alunecind pe nerasuflate intr-un pahar mai mare, in stomacul meu gaurit de atitea forme de boala carora nu le mai tin minte numarul, "domnule, inca o bere" parca m-am auzit zicind asta chelnerului, brusc, ca si cum n-ar fi existat timp, cu o bere nou-nouta in fata mea, se pare ca acel domn nu e chelner, ci prestidigitator, eu cit pe ce sa ma intorc in lumea vorbelor, a oamenilor in toata firea, o dispensa a fanteziei gata sa ma subordoneze unei realitati pe care o urasc, paharul ciobit facindu-mi semn sa ii imbrac goliciunea si am turnat pina cind spuma i-a devenit o plapuma mai mare decit volumul sau, nu vreau inapoi in realitate, un drum dus-intors cu o ritmicitate pe care mi-o descopeream cu o nota de uimire, dar si de scirba, caci acea ritmicitate ce insemna daca nu un abandon in fata realitatii, acea realitate pe care o urasc, "domnule prestidigitator, puteti sa faceti sa dispara virsta mea, puteti sa faceti sa dispara umbra acestui pahar si s-o faceti sa apara la capatiiul unei farfurii albastre?", acum umbra paharului suparata priveghea la capul paharului mort, "ce-o sa te faci doamna umbra in cazul in care voi sparge in mii de bucati sotul tau, vei fi oare si tu o mie de umbre?", "ati spus inca o bere, domnule?", eu facind un semn discret, timpitul, "v-am intrebat daca puteti sa faceti sa dispara virsta mea" si el raspunzindu-mi "virsta nu poate sa dispara, ci doar s-o inghetam", cita dreptate avea, cind murim, virsta ingheata, trei basicute intotind in lichidul galben jucindu-se de-a leapsa, spargindu-se in figuri, un guler de spuma mi-a cuprins barba trimitindu-ma inainte de vreme in scenariul nu stiu carui mos craciun, un mos craciun inghetat de atita umblat, inghetat ca si virsta noastra, paharul si umbra, sot si sotie, in numele albului va cunun, de azi sinteti sot si sotie.

poemul unui poet

am auzit ca mircea cartarescu este suparat pe nea basescu. cica a crezut in proiectele acestuia, le-a sustinut, le-a aparat, le-a promovat si alte stari verbale in suita acestui demers. pai cit de prost poti sa fii sa crezi ca un betiv vagabond poate sa aiba proiecte, aspiratii, directie (aici cu atit mai greu tinind cont de butoaiele de bautura pe care le consuma)? daca razbunarea, parvenitismul, distructivitatea se inscriu in ideea de proiect, de reforma, atunci poetul ar fi trebuit sa fie incadrat ca ocupatie la capitolul boschetar in gindire.
acum sta si se tinguie prin circiumile literelor anuntindu-ne de esecul a ceva ce nu avea premisa constructiei, desfasurind o iliada plingareata cu pat la calul tro(a)ian.
daca vrea sa fie credibil, cartarescu are o singura cale: sa demoleze ce a aparat, nu sa ne vorbeasca de calitatea lui de inselat.
acum stiu si de ce cartarescu nu e un mare autor: nu are viziune!

as la haleu

nu stiu daca e importat sau nu, dar observ o preocupare aproape nebuneasca a rominului de a minca: in metrou, pe strada si, mai nou, pe stadioane...de fotbal, de tenis etc. bine, fotbalul nu a fost atins de sindromul bulimiei in masura in care e atins tenisul, ca doar ast din urma sport e unul nobil, alb, necontaminat de vulgaritate sau de alte mii de clisee. o precizare, vulgaritate, etimologic, vine de la vulg, adica popor, asa ca n-o mai treceti pe academisme!
eu stiu ca sportul are doua componente: sportivul si specatatorul. unul presteaza, altul sustine prestatia primului. dar nu, la tenis, cel putin la romini, spectatorul e unul care vine sa se afiseze, sa agate si, nu in ultimul rind, sa haleasca. pai bine ba privitorule, lucrul asta cu bagatul in gura poti sa-l faci si acasa, nu in orice pozitie, daca tot venisi la un meci, pai ia si priveste, sustine, ca tot obosisi sa iti aduci tonele in tribuna! in schimb, ca nu degeaba vorbiram de sport nobil, daca vreun elefan/balena aud o injuratura fac tiki-taka de grimase, de gesturi de dezaprobare, adevarate exercitii de pudoare suverana, cum altfel daca nu in ton cu definitia tenisului.
pentru prosti, s-o luam pe puncte, fie si virtuale:
- tenisul nu e singurul sport in care adversarii nu se ating (ba chiar isi mai trag, voluntar sau involuntar, cite o minge in cap, picior, miini); mai exista si badmintonul si ping-pongul si voleiul si arcul cu tir si alte zeci de sporturi in care sus amintitul principiu competitiv functioneaza;
- tenisul nu e un sport nobil; in sensul strict al cuvintului o fi fost acum o suta si ceva de ani cind doar aristocratia il practica; in prezent, la citi fomisti sint in tenis, numai nobil nu e; nu e nobil nici din punctul de vedere al fair-play-ului: am vazut destui jucatori de tenis care scuipa, trag de timp, se sterg de o suta de ori cu prosopul pentru a sicana adversarul, injura, racnesc;
- tenisul e printre putinele sporturi ipocrite; in timpul desfasurarii unui punct, linistea e cea care ti se serveste drept argument de manifestare; in fapt e un moft incetatenit in rindul practicantilor; comparativ cu gimnastica unde probele la birna sau la sol se desfasoara intr-un vacarm continuu sau cu executarea unei lovituri de pedeapsa la fotbal sau proba de schi biatlon (la poligonul de tragere) ce sa mai opunem? pai mai nimic, deci o ipocrizie intretinuta.
asa ca grasilor:
1) o arena nu e crescatorie de porci;
2) sportul inseamna si implicarea spectatorului in spectacol ca de asta iau aia atitia bani;
3) sportul inseamna respect pentru trup, e cam inadecvat sa vii sa bagi in tine cind niste insi se agita pe teren; pentru mincat exista locuri special amenajate;
4) cind auziti o scandare la tenis, chiar si o injuratura, nu mai dati din sfertul de git care v-a mai ramas, ci incercati sa va rotiti capul sa prindeti si cealalta parte a terenului! altfel puteti rata un as...la haleu!

eu sint o revolutie, traiasca revolutia!

avem nevoie de revolutie, institutia ei e singura care poate sa dea o noua forma de organizare, fara capitalism, fara ipocrizii ale bogatilor, fara false angajamente in sfera iluziei, avem nevoie de revolutie, noi, oamenii de bun simt, cei striviti de agresivitatea hulpava a parvenitilor, a acelora care mai ieri piereau sub foame, dar care, adaptindu-se metodelor abjecte de a face bani, se vintura acum ca adevarati patroni de suflete. sintem satui de discursuri liberale, sintem satui de capitalism, de agresivitatea umana, sintem satui de individualismul acesta bolnav, sintem satui de istoriile bogatilor! cine sinteti voi, cine sinteti voi parazitilor, care va e legitimitatea de a va bate joc de noi, de ce e nevoie de clase de mijloc, superioare, inferioare, cine spune ca impartirea sociala e vreun criteriu a ceva, ce ati facut voi in viata asta in afara adoptarii unei orizontale de supravietuire numai si numai pentru a fura, pentru a va vindeca foamea, dar nu unitatea umanului, ci cu mizeria instinctului.
revolutia e in noi, imperfectiunea noastra se numeste "mai mult", perfectiunea noastra e conditionata de "incercare", asa ca nu avem ce pierde daca dam curs unei revolutii culte, asezate pe criteriile valorii, meritului, bunul simt.
eu sint o revolutie, traiasca revolutia!

miorita si moda tiritoarelor

vad, simt, mintea-mi probeaza de ceva timp un curent cu iz de intelectualism care tine neaparat sa ne justifice blazarea istorica prin raportarea la balada miorita. nu faci doi pasi la stinga sau dreapta existentei rominesti ca si apare un cocosat intelectual cu explicatia ca miorita, ciobanasul, oaia sint de vina pentru incapacitatea noastra de a avea verticalitate, de a crea fond, pentru lipsa reperelor, pentru lipsa valorii si cam pentru tot ce ni se intimpla de vreo doua mii de ani incoace. si acesti "neni" obraznici nu numai ca vitupereaza fara noima, fara a fi inteles nimic din balada sus-numita, dar, intr-un avans de cronologie biotica, cer expulzarea din spatiul cultural, cotidian a poemului in cauza. pe unul dintre acestia chiar l-am auzit cum invoca, intr-un gest de recuperare justitiara post-factum, interventia parchetului in rezolvarea taraseniei. ca opinia de azi e la antipodul celei de pina acum, ar trebui sa fie un indicator de personalitate a acestui popor. e ca si cum ai tine, pina la virsta de 25 de ani, cu juventus, iar apoi ai incepe sa tii cu ac milan. pai tovarase, asta spune multe despre tine, chiar faptul ca in capul tau nu exista farima de luciditate, bob de gindire. nici exagerarea precedenta (indeosebi a lui george calinescu), dar nici caricaturizarea de azi! nu intimplator acest popor oscileaza de la adeziunea naturii (scrisoarea a treia) pina la condamnarea ei (la vulturi), de la alianta cu germania pina la tradarea acesteia, de la scrierea sub forma "sînt" la forma "sunt", de la adoptarea limbii franceze ca limba de reprezentare culta pina la noua identitate lingvistica (desigur limba engleza) etc.
ca intre temele mioritei (subliniez, in balada gasim mult mai multe teme decit au desprins acesti urechisti semidocti) se intilneste si cea a fatalismului e o evidenta strict inventariata, dar faptul de a arunca vina neputintei nationale in spatele unei creatii populare e de-a dreptul o ineptie. ca exista congruente intre destinul national si fatalismul mioritei, ca exista o reversibilitate a acestor componente, nici urma de indoiala, dar zugravirea in raport culpa metaistorica intrece chiar si cel mai simplu exercitiu de logica.
si mai e ceva, tema fatalitatii se plaseaza in sfera conditionalului ("si de-ar fi sa mor"), deci nu sintem in posesia unei certitudini care sa ne epuizeze interpretarile intr-un registru stric delimitat.
in fapt e vorba de interpretarea unor tiritoare care, de la inaltimea primei verticale ce le limiteaza spatiul, flecaresc pe marginea unui subiect pe care nicidecum nu l-au patruns cu resorturile analizei critice, ci doar cu unitatea tangentei incolonarii sub drapelul modei. unde-i rost de moda, gata si prostul!
data viitoare, zic sa dam vina, pentru alcatuirea orizontala a acestui neam, pe musca tete sau pe faptul ca patratul are patru laturi!

canonul meu literar

am vreo 45 de carti de referinta. pina acum. m-am tot gindit cum le-as putea clasifica, care sa fie criteriul-reduta care sa subsumeze intregul lor, care sint tipologiile care sa valideze constructul extras din paginile cartilor citite. canonul moral a picat din start, cel didactic nicidecum, nici gind de curente literare (desi am citeva favorite), nu si nu constructiei romanesti. un singur criteriu imi staruie in minte: cel estetic. dar si aici e loc de interpretare. o sa prezint un tablou sinoptic al impartirii mele, lasind loc si altor revizuiri, plus citeva exemple:
1) romane "frumoase": O lume pentru Julius - Alfredo Bryce Echenique; Vrajitorul din Lublin - Isaac Bashevis Singer; Garabombo invizibilul - Manuel Scorza; Mă numesc Roşu - Orhan Pamuk; Anul mortii lui Ricardo Reis - José Saramago; Memorialul minastirii - José Saramago; Oameni si soareci - John Steinbeck; Maestrul si Margareta - Mihail Bulgakov; Un veac de singuratate - Gabriel Garcia Marquez;
2) romane "negre": Leviathan - Julian Green; Demonii - Fiodor Dostoievski; Eseu despre orbire - José Saramago;
3) romane "rascolitoare": Un om norocos - Octavian Paler; Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde;
4) romane "capitale": Fratii Karamazov - Fiodor Dostoievski; Crima si pedeapsa - Fiodor Dostoievski; Evanghelia dupa Isus Cristos - José Saramago.

a venit vremea!

s-a cam facut vremea, nu pentru o noua identitate, ci pentru o alta constructie umana, s-au copt vinovatiile, s-au implinit termenii de scadenta a asteptarii in gol, s-au validat toate creantele in alb, a expirat era inocentei stupide, ura ne-a ajuns din urma, dragalaseniile si-au consumat romantismul, frunzele nu-si mai recunosc statutul de inmormintare prematura, oameni, faceti pasul suprem spre regasirea animalitatii renegate, impliniti-va menirea de a izgoni ceea ce va face sa fiti duali, lasi, ipocriti! ati vazut vreo impala sa-si refuze portia de apa de teama cursei intinse de lei? nu-ul lor tine de pilda pentru treapta speciei noastre. oameni, lasati la o parte timpul caci a venit vremea!

sint satul de impartialitate

desfasurati pe dimensiunea necesitatii moralei din orice pozitie, rominii exceleaza la pudibonderie, la expunere sociala, la bifare comunitara, la proces de constiinta, dar musai in public, neaparat cu zgomot de fond, la bufoneria datului ochilor peste cap la orice gest reprobabil. ai zice ca sint campioni mondiali la etica, numarul unu in normalizarea bunei-cuviinte, un fel de institutii corective ale tuturor exceselor cu abonament etern in sfera normalitatii. ti-e sila sa vezi curve vorbind despre virginitate, bogati diseminind virtutea paupertatii, hoti elogiind cinstea, prosti conceptualizind retorica inteligentei, moluste cu porniri de vertebrate, analfabeti incriminind, cu ura de clasa, limbajul injurios, indivizi care din trei-patru vorbe tin sa sublinieze impartialitatea lor chiar si cind fac pipi. in schimb ii poti cumpara cu trei lei, le poti schimba pornirile morale cu un post, le poti deturna intreaga interogatie cu promisiunea unui scuipat. cu cea mai mica fagaduiala in incluziunea unei mese festive ii poti face sa-si renege identitatea, ideile, gindurile, misiunea. nu poti face doi pasi ca si dai de cenzori ai mersului pe jos, nu poti injura ca imediat se activeaza o ipocrita inchizitie a limbalului (de parca institutul iorgu-iordan ar urla pina si in cea mai simpla exclamatie), nu poti arata cu degetul ca axiologii vor sari din cetatea imunitatii lor gata sa te puna la punct, nu poti spune "ma pis pe voi de impartiali, futu-va-n gura de cacati simandicosi" ca vor sari de cur toti basinosii de serviciu.
mi-e scriba de un popor care are in gena imitatia, plagiatul, mi-e peste de un popor nerod care se infasoara in mantii de istorie mareata, mi-e sila de ciocosimul lui nativ!

mersul si asezatul in public

poporul asta a ajuns la un grad de imbecilizare care exceda rezultatul celor mai bune tehnici din domeniu. nu ca nu au cultura, nu ca nu sint prezenti sub semnul interogatiei, nu ca nu au vreo inclinare catre estetic, nu ca ignoranta e cea care ii impacheteaza in produse livrabile de proasta calitate, nu ca a sti, a deveni sint functii atit de indepartate de realitatea lor, dar acesti constituenti nu au notiuni elementare de desfasurare in natura. o sa ma refer la mers, la asezatul pe scaun. mersul pe jos. rominii nu stiu sa mearga. nici pe strada, nici in parc, nici in magazine, nici in stinga, nici in dreapta. merg labartat, ocupind intregul trotuar, absolut preocupati de propria persoana, neuitindu-se in spate, in fata, niste navalitori, invadatori de spatiu public, cu pretentii de exclusivitate. de parca ar avea contract cu acel spatiu public, de parca si l-ar fi rezervat. se poate intimpla sa porneasca si discutii pasionale in mijlocul aleii ca si cum nimic nu ar fi mai indreptatit decit acest lucru. nu mai pun situatii in care intilnesti pe trotuar o familie cu un copil. din capul locului se intelege ca acel copil e proprietarul de mai tirziu al acestor mosteniri, ca atare nu face sens sa-i spui sa mearga ordonat.
asezatul pe un scaun in mijloacele de transport in comun echivaleaza cu achizitia lui, ce drept de folosinta, de-a dreptul drept de proprietate. sint unii supraponderali care se asaza pe doua scaune, dar cu o naturalete timpa, ca si cum tu esti de vina ca au 300 de kilograme pe picior. altii se intind pe scaune de parca ar circula cu doua abonamente.
un lucru e de inteles, rominii sint achizitivi din toate pozitiile, vad in orice "al meu", au gust cit zece popoare pentru proprietate. ca toti ruptii in cur!

the end

the end...al cui, al ce? hai ma, lasati chicotelile, v-ati speriat, orice sfirsit e un banal sfirsit, nu mai latrati in mii de dogme, bolboroselile de duzina despre suflet, despre viata viitoare sint numai masti penibile ale incercarii de a refuza un sfirsit trivial, oarecare. e si aici un orgoliu al omului care crede ca lui ii e destinat nu stiu ce privilegiu, pai boul ce are...nu sint musca, dar daca as fi as reclama si eu o idee de divinitate...bolboroseli, bolboroseli...

preocuparea pentru dusmani

ca ii inventeaza, ca au localizare temporala, dusmanii sint un subiect des intilnit in mentalul rominilor. si nu numai. identificarea transcende limitele realului, fictionalul capata corporalitate, capata valenta mitologica, citeodata riul, ramul vin in ajutor, altadata sint impotriva organicitatii umane. la romini, dusmanii nu sint inventati dintr-o necesitate spatio-temporala, ci dintr-una structurala, adica de amorul artei. in cintecele populare, asta sa nu mai vorbim de manele, dusmanul e omniprezent in calitate de referinta "dialogala", fiind identificat ca un filtrant al succesului subiectului, un antipod al realizarii personale. un rol aparte in tipologia dusmanului il reprezinta vecinul, ca subiect cu identificare rapida fiind prototipul imediat incadrabil inamicului. natura-inamic, vecinul-dusman, istoria-impotriva, toate astea in conditiile in care coordonatele acestui popor nu se inscriu nicidecum in circuitul vreunei cuceriri sau al vreunui tupeu istoric care sa il pozitioneze in clasamentul razboinicilor. dimpotriva.
dar flecareala e mai buna decit parul.

n-am chef...

ba, n-am chef nici de ape, nici de campanii umanitare, nici de plins pe umarul cuiva! da' ce, acum v-ati dat seama de dezastrul acestei tari, da' ce, abia acum aveti lacrimi in ochi, da' ce, abia acum ati gasit in voi ideea de solidaritate? nu, nu merge asa, solidaritatea e una dintre componentele rationale ale structurii unui stat (pe linga sirul mare de imbecilitati prin care unul se zice cu alalalt ca-i de acelasi neam), solidaritatea e o particularitate care arunca omul un pas inaintea fiarei si nu indaratul ei. solidaritatea nu-i o ustensila de agatat existente in momente de capat de existenta, nu o afisezi doar la parade, calamitati, razboaie, ci ti-e definita in cifrul tau uman. altfel, de caci in ea!
pina la urmatoare lectie de supravietuire, prinsoare ca o sa va doara in cur?

da, da, da

cind cauti unde trebuie, nu ai cum sa nu gasesti o muzica buna!
sursa: emisiunea "nomansland" in fiecare duminica la un radio...cautati voi.

autismul ideologic

capitalismul nu a putut raspunde niciodata dezechilibrelor materiale, nu a construit decit necesitatea consumului in conditiile in care recensamintul populatiei marcheaza o crestere in ritm de progresie, pe cind resursele si gradul de inventivitate sint subminate de comportamentele corporatiste. credibilitatea lui e inca legata de sfera iluziei adoptata pe post de drapel existential de catre tarile care inca nu au parcurs treptele lui. mai rau e ca in tarile traditionale inca se mai vehiculeaza cu un trafic agresiv, dar fara pobarea realitatii, ideea ca acest sistem e singurul respondent pozitiv la factura omenirii. insa problemele foametei, ale acumularii bogatiei de un procent mic al omenirii, ale mortii institutionalizate, ale distrugerii ecosistemului, ale saraciei, ale opozitiei dintre sistemele religioase, ale incapacitatii de a genera existenta si nu supravietuire, ale denaturarii in numele profitului inca nu si-au gasit rezolvarea. nici macar nu au fost incercari de rezolvare, cel mult aminari, desi adevarata guvernare a fost nepasarea.
capitalismul, desi nu si-a ars toate etapele evolutive, e incapabil de a pune in miscare cea mai formidabila arma a sa de pina acum: dinamitarea inamicului. pentru ca, dupa anii caderii sistemului socialist, crezind ca si-a adjudecat victoria istorica, nu a fost in stare de a crea un alt dusman, un alt oponent pentru a-si asigura spatele in caz de esec interior. in aceeasi masura, socialismul, nedevenind comunism, nu si-a aratat adevarata forta constructiva, iar memoria cuantifica doar reluztatele, nu si esecurile.
nu criza economica e cea care va da semnalul unei limite ideologice a carei trasabilitate a fost continuu fortata si incorporata capitalismului. omenirea doar a consumat debutul panicii, mecanismele de supraveghere inca se zbat pe toate fronturile pentru reversibilitate, iar unele modele nationale (precum cel chinez) inca nu si-au experimentat intru totul nota de atractivitate. adevarata criza se va produce in momentul autismului ideologic (o rezonanta care nu mai poate fi interceptata din cauza opacitatii actualelor sisteme politice) cind, desi zgomotul de fond al omenirii va fi destul de asurzitor, batrinele consortii ideologice nu vor mai fi in stare sa acumuleze substanta publica si sa returneze credibilitate. ca atare, unei limite nu poti sa-i adaugi un coridor de extensibilitate, in caz contrar totul capatind dimensiunea imploziei.

sonisphere

nu prea multe de spus, cel mai bun spectacol: rammstein, cele mai bune prestatii muzicale: metallica si slayer; pe gustul meu: metallica, slayer, alice in chains, manowar, paradise lost.

playlist sonisphere (aproximativ)

incep cu programul pentru ziua a doua:
Metallica 21:00 - 23:00
Slayer 19:15 - 20:15
Megadeth 17:45 - 18:45
Anthrax 16:30 - 17:15

acum setlist-ul (de la sofia):

Metallica:
1. Creeping Death
2. For Whom The Bell Tolls
3. Fuel
4. Harvester Of Sorrow
5. Fade To Black
6. That Was Just Your Life
7. Cyanide
8. Sad But True
9. Welcome Home (Sanitarium)
10. All Nightmare Long
11. One Play Video
12. Master Of Puppets
13. Blackened
14. Nothing Else Matters
15. Enter Sandman
16. Am I Evil
17. Hit The Lights
18. Seek & Destroy


Slayer:
1. World Painted Blood
2. Jihad
3. War Ensemble
4. Hate Worldwide
5. Seasons In The Abyss
6. Angel of Death
7. Beauty Through Order
8. Disciple
9. Mandatory Suicide
10. Chemical Warfare
11. South of Heaven
12. Raining Blood

Megadeth:
1. Holy Wars... the Punishment Due
2. Hangar 18
3. Wake Up Dead
4. Headcrusher
5. In My Darkest Hour
6. Skin O' My Teeth
7. A Tout Le Monde
8. Hook In Mouth
9. Trust
10. Sweating Bullets
11. Symphony Of Destruction
12. Peace Sells

Anthrax:
1. Caught in a Mosh
2. Got the Time (Joe Jackson cover)
3. Madhouse
4. Be All, End All
5. Antisocial (Trust cover)
6. Indians
7. Medusa
8. Only
9. Metal Thrashing Mad
10. I Am The Law

tribut lui j.s

lua atlasul si-l deschise la intimplare, a fost franta, il inchise pentru a-l redeschide, o noua incercare in jocul sau fara noima, din nou franta, se pare ca nu numai postasul suna de doua ori, ci si destinul isi are postasii lui, postasi un pic neatenti ca altfel plicul ar fi trebuit sa ajunga in casa altui destinatar, Domnule postas ati gresit destinatia, De unde stiti, Nu cunosc pe nimeni prin acele locuri, Asta nu inseamna ca nimeni de acolo nu a auzit de dumneavoastra, trebuie sa acceptati si posibilitatea asta, Nu neg, insa e greu de crezut ca cineva ar fi auzit de mine, cu atit mai mult sa-mi trimita o invitatie, Chiar de doua ori, Sa zicem ca o data era suficient, Asta pentru a fi sigur ca nu exista vreun dubiu in privinta destinatiei, si noi postasii mai gresim, insa niciodata a doua oara, Asa e, destinul nu greseste de doua ori la rind, numai oamenii isi pot gresi destinul de mai multe ori, Sinteti filosof, Intr-un fel da, intr-alt fel nu, Adica sinteti nehotarit, Sa lasam asta, dati-mi plicul, Semnati aici, Gata, am semnat, O zi buna, Si dumneavoastra la fel. cam asa isi imagina cheia intimplarii cu deschiderea atlasului la aceeasi destinatie, insa simti ca lipsea ceva, o nelamurire ii scapase, ce-i drept putea relua dialogul din punctul in care ar fi dorit caci mintea sa era destinatara tesaturii de dinainte, din nou cuvintul destinatar, insa de aceasta data avu darul de a-l abate cu totul spre alte teritorii, asta pentru a nu spune, destul de iritant pentru un cititor cu simtul limbajului, destinatii. fara sa se mai gindeasca, lua un ghid turistic, rasfoi pina la pagina dorita, memora un numar de telefon pe care, citeva minute mai tirziu, il forma, Buna ziua, agentia de voiaj turul lumii, Buna ziua, da, intocmai agentia cautata, Puteti sa-mi rezervati pentru poimiine un bilet de avion spre franta, Desigur, numai sa-mi spuneti ce oras doriti, in acest moment isi dadu seama ca are ceva de facut, Un moment, o sa revin in zece minute, Va asteptam, La revedere, La revedere. de data facu ceea ce stia dinante ca va face, adica se indrepta spre atlas, il lua, dar fara a-l deschide la intimplare, doar stia ca numai oamenii sint cei care isi gresesc destinul, ceea ce in cazul de fata voia sa elimine din start, gasi destul de repede franta. multumit, se indrepta spre telefon si forma acelasi numar de dinainte, Buna ziua, am revenit, sint cel cu biletul de avion pentru franta, V-am recunoscut dupa voce, ca si cum altfel ar fi fost posibil, dar astea sint trucurile atractivitatii vinzarii, Va rog sa-mi faceti rezervarea pentru lyon, primul avion, Un moment, sa verfic daca mai sint locuri, nu dura decit o jumatate de minut ca sa auda confirmarea din partea cealalta a telefonului, Primul avion este la ora 7.30 dimineata, Foarte bine, faceti-mi rezervarea, de aici discutia a devenit neinteresanta, nume, prenume, serii, carduri, totul incheiat cu, Va multumesc, Si compania noastra va multumeste pentru alegerea facuta.

alexis zorbas

dupa multe retineri activate de citeva imagini ale ecranizarii, m-am decis sa citesc romanul. pentru ca nu vreau sa scriu neaparat numai despre roman, o sa ma desfasor in comparatii, in expunerea rivalitatilor mele fictionale cu privire la alte romane, la alti autori.
alexis zorba e un roman viu, stilul si maniera limbajului sint prietenoase, calde, nu incilcite ca la clezio ("potopul" te scoate din minti), joyce, nici inexpresive ca la lagerkvist (in special "moartea lui ahasverus") sau plictisitoare ca in "onoarea pierduta a katharinei blum" (boll), "anestezie locala" (gunter grass), "hotii de frumusete" (tournier).
nikos kazantzakis, chiar si pentru un roman, adica pentru alexis zorba, ar fi trebuit sa primeasca premiul nobel. daca stau sa ma gindesc, multi autori cistigatori ai premiului nobel nu au mai mult de un roman valoros: grass (toba de tinichea), isaac bashevis singer (vrajitorul din lublin), orhan pamuk (ma numesc rosu), boll (opiniile unui clovn), pasternak (doctor jivago).
sa mai spun si despre roman. are si citeva scapari narative, naratorul, nu unul omniscient, expunerea povestii se face la persoana intii singular, ne relateaza vreo doua evenimente dialogate ale lui zorba fara sa fi fost de fata la desfasurarea lor. in rest, romanul e cuceritor, prin poveste, prin replici, prin primitivismul instinctual al lui zorba, prin filtrul prin care acesta trece lumea, opunind realitatii, superstitiei religioase, raspunsuri pur si simplu pitoresti. e un roman muzical, scufundat in valurile sufletesti ale celor doua personaje, care pe cit de contradictorii sint in reflectii, pe atit de complementare sint in tabloul cotidianului. zorba e cel viu, cel ce iubeste lumea asa cum este, pastrindu-si mereu o zona de mister, de aditie a incintarii, pe cind naratorul e cel care are nevoie de consolidari sufletesti, de bareme intelectuale, de sisteme care sa-i valideze existenta. lumea romanului e rustica, ritualica, salbatica, socotita dupa legile proprii, nedizolvata in modernitate.
un roman frumos!

despre mondial

aceleasi favorite, ale mele desigur, argentina si italia. ca sint multi care preiau clisee si le repeta la fiecare discutie ca si cum ar fi mari cunoscatori, asta o stiu. sa mai spui ca italia joaca eternul catenaccio inseamna cel putin ca nu stii fotbal plus ca ai cam lipsit (vizual) de la ultimele 100 de meciuri ale azzurrilor. brazilia e in continuare echipa favorita a rominilor, nu inteleg de ce unii se entuziasmeaza mai mult decit suporterii lor, si aici alte clisee isi fac loc, ca paseaza bine, ca sint mingicari ca ai nostri (un pic rasturnind raportul comparatiei), ca joaca din entuziasm. nimic mai fals, a, au valoare, stiu din toate cele enumerate, dar echipele campioane din 1994 si din 2002 s-au bazat mai mult ca niciodata pe aparare (in 2002 brazilia a jucat cu 5 fundasi). eu nu-i halesc deloc. spania e echipa femeilor (ma refer la publicul din rominia), orice femeie care mai trage cu ochiul pe la stirile sportive pentru a face pe plac prietenului nu ezita in a-si afisa favorita peninsulara. si iar acelasi mecanism obositor-justificativ: au joc bun de pase, jucatori mari, joaca frumos, cam ce se prezinta pe la stiri. ei bine, germania, in afara echipei din 1990, nu a prea avut din astea, dar e campioana mondiala de 3 ori. de anglia, dupa doua meciuri cu rezultat egal, s-a cam uitat ca e favorita la cistigarea campionatului mondial. asa e cu publicul rominesc, uita repede, la fel s-ar fi intimplat si cu spania daca nu batea honduras. olanda e mai chinuita chiar decit cea din 1990, inghesuita, cu joc incilcit la mijlocul terenului. nu-mi plac deloc echipele mexicului, uruguayului, chileului, poate ca la mondialul asta au reusit cele mai bune prestatii in grupe, insa nu cred ca vor reprezenta ceva in fotbal. africanele sint echipe bune, dar le lipseste mentalitatea, n-as paria nici 2 lei pe ele. frumos au jucat sua si australia.
chiar daca italia sau argentina nu o sa cistige campionatul mondial: 1) nu o sa-mi schimb favoritele de la un turneu la altul; 2) daca nu acum, cu siguranta la urmatoarele turnee imi vor aduce bucurie.

jose saramago

a murit jose saramago...
nici nu stiu ce sa scriu, in capul meu e doar un "nu" nedefinit repetat continuu, un "nu" care nu accepta, un "nu" declasat de dulcegaria "da-ului" prietenos cu orice forma de mlastina sufleteasca, apoi un "de ce" inutil, multiplicat de revolta celui ce nu intelege viata ca pe o anexa a nu stiu carei vieti viitoare.
stiu doar atit, e autorul meu preferat alaturi de dostoievski si de garcia marquez.
stiu doat atit, a scris cele mai profunde romane din istoria literaturii.
stiu doar atit, cred in comunism, cred in caracterul distructiv al omului, cred in orbirea umanitatii, motive recurente ale romanelor sale.
in fapt, nu stiu ce sa scriu...

pol boc

stiu ca orice comparatie comporta o nota de justificare. stiu ca orice comparatie risca sa suprime detaliul in favoarea generalului. stiu ca orice comparatie implica asemanari si deosebiri. in cazul de fata la ce bun.
baiatul asta cu ambitii mai mari decit inaltimea lui, pre numele de emil boc, tine sa ne aplatizeze pe masura calitatii sale de pres. in inconstienta sa, nu numai ca-si reneaga lucrarile de doctorat, nu numai ca a compromis meseria de profesor si alti nu numai, dar acum tine neaparat sa dea rominilor si o nuanta de cambogia. ne-a innebunit cu solutiile sale de iesire din criza, prima casa, primul siloz, primul prim-ministru, primul numar prim si alte combinatii mai mult sau mai putin literare, si, mai mult, in curind, ne va anunta un nou program de salvare nationala: bobul de orez sau, daca preferati, bocul de orez. caricatura asta de - nici nu stiu cu ce sa-l asimilez in registrul speciilor -, e un fel de pol sudic al demnitatii umane.
ca tot aminteam de comparatii, mi-e greu sa-l bag pe cacatul asta ambitios in celalalt brat al balantei, adica sa-l asemui cu pol pot. macar ala a avut un proiect national, ce-i drept cu multe boabe de orez, cu un minus fizic semnificativ de chinezi si de vietnamezi.
astuia, de la inaltimea bobului de orez al mintii sale, o sa-i iasa minusul, dar cu o categorie pe care pur si simplu o calca in picioare: pensionarii.
a, sa ma refer si la deosebiri...deosebirea dintre pol pot si boc e ca bocul nostru e doar un executant umil al unui marinar pe care unii l-au ales presedinte.

amestecate

haleul merge inainte: mc donald's va deschide 12 restaurante in georgia. va inchipuiti ce dispozitii ar fi dat tatucul stalin impotriva compatriotilor pe care nu-i avea cine stie ce la inima?
conform federal reserve: pentru fiecare dolar din averea detinuta de o familie alba, o familie neagra (sau latina) detine doar 16 centi. asta da egalitate, democratie, bla bla bla social!
bobul de mazare si bobul de disputa: e vorba de manuscrisul legilor ereditatii (al lui gregor mendel); aruncat la gunoi, recuperat, restaurat, cu un popas, in timpul ocupatiei naziste, in servieta unui profesor de botanica, disparut dupa eliberarea cehoslovaciei de catre urss, manuscrisul a aparut dupa aproape o jumatate de secol. iar acum urmasii si biserica augustina isi disputa posesia documentului. un alt fel de ereditate!

subscriu

redau un fragment dintr-un articol al lui jose saramago cu privire la evrei:

"Intoxicated mentally by the messianic dream of a Greater Israel which will finally achieve the expansionist dreams of the most radical Zionism; contaminated by the monstrous and rooted 'certitude' that in this catastrophic and absurd world there exists a people chosen by God and that, consequently, all the actions of an obsessive, psychological and pathologically exclusivist racism are justified; educated and trained in the idea that any suffering that has been inflicted, or is being inflicted, or will be inflicted on everyone else, especially the Palestinians, will always be inferior to that which they themselves suffered in the Holocaust, the Jews endlessly scratch their own wound to keep it bleeding, to make it incurable, and they show it to the world as if it were a banner. Israel seizes hold of the terrible words of God in Deuteronomy: 'Vengeance is mine, and I will be repaid.' Israel wants all of us to feel guilty, directly or indirectly, for the horrors of the Holocaust; Israel wants us to renounce the most elemental critical judgment and for us to transform ourselves into a docile echo of its will."

aceeasi idee, privita din perspectiva consumului democratic, razbate si din tentatia inocentei de pascal bruckner. e cu cine a suferit mai mult si cine e mai indreptatit sa fie plins.

Solidaritate!

baaaa, urla in mine un cuvint: solidaritate! pare unul desprins din alta categorie lexicala, la noi parca defineste altceva (pentru cei mai multi, un fel de categorie potrivnica, contagioasa, ciuma sociala), parca se abate de la sensul latin din care a derivat (solidus - intreg, total). nu vreau sa trec prin arondari istorice, prin reprezentari ideologice, prin etichete de rezistenta, tot ce vreau sa spun e ca sintem o populatie lipsita de gestul nobil de a ne da mina. nici la greu, ce sa mai vorbesc de perioadele in care relaxarea istorica ne mai arunca o privire dezinteresata.
solidaritatea e un sentiment de demnitate, de progres uman, nu un fel de birocratie intelectuala cu manusi de burghezi. adica sa ti-o afisezi cind tonul general e la putere, uitind sa o manifesti cind e cazul.
in definitiv, locuitorii acestui teritoriu au invatat limba latina selectiv, sensul din limba romina fiind preluat din cea franceza. pacat ca rominii nu si-au insusit si spiritul francez al solidaritatii!

unde e clasa muncitoare?

da, da, da...numai intelectuali, hai mă că sînteţi deştepţi, ce mama naibii!

fără voi în ţară-i deşert
mai deşert un pic de rachiu
să vă văd pe toţi d'alembert...
ha ha ha ce crochiu!



mai am ceva de zis: sa va fut in gura de intelectuali cu toata dreapta voastra, mi-e scirba de voi!

miting sau "România şi nu romînia"

tratînd naţiunea în docte binoame
infam guvernanţii se joacă de-a viaţa
în timp ce pe noi se tot suie o foame
cu sute de guri ce înghite şi ceaţa;

mereu dezbrăcaţi de la trup la celule
plătim chiar clipitul în cote, criterii
iar viaţa-n tic-tac-uri perfide şi nule
ne numără anii de-ntinse mizerii.

















uitaţi-vă la oamenii ăştia, arată vreunul a fi omul gras crescut pe spatele privatului, omul plin de bani şi aroganţă?
pentru aştia care lucrează în sectorul privat (şi care fac tensiune, nediferenţiat, la cuvîntul funcţionar public) şi nu pentru că ar avea vreun talent special, vreo calitate deosebită vă zic: băi proştilor, nevertebraţilor, ia intrebaţi-vă patronii cîte şpagi dau să încheie un contract ca voi, prăpădiţilor, să puteţi mînca un căcat în deplină lipsă de condiţionare financiară?

nomanslad, o emisiune impotriva curentului

am redescoperit un moderator de radio din vremea studentiei mele. in fiecare miercuri seara, la radio 21, era vremea emisiunii "la strada" cu nicolae cocarlea. cele mai bune muzici, cele mai bune repere pentru muzica rock, post-rock, progressive, industrial, psihedelic, completate de adevarate alocutiuni care, pe noi ca visatori de refugii (in fapt nu stiu ce visam), ne directionau spre o lume mai degraba inchipuita, decit reala. pai ce naiba era emisiunea aia in care se spunea clar ca politica postului radio 21 e una de doi lei? sau ca muzica lui goran bregovic a ajuns in rominia un fel de manea dansata de cururi transpirate pe mese la orice nunta, botez? sau ca lipsa protestului a devenit o latura constitutiva a populatiei acesteia? pai unde mai intilnesti acum emisiuni de discutii libere, fara presiunea publicitatii, fara directii de program, fara conditionari comerciale?
da, era o emisiune impotriva curentului, impotriva mocirlei in care s-au scufundat multi mutanti aparuti din nimic.
ei bine, nicolae cocarlea are din nou emisiune, de data asta la radio guerilla, duminica seara: "nomansland" este numele ei.

plecati voi, lasilor!

da, sint revoltat de tara asta, da, sint critic cu ea, da, injur intruna la rominia. da, sint nemultumit. de mine in primul rind. si de totul din jurul meu. m-am saturat sa pling la insuccesele rominiei, m-am saturat sa vad performanta in orice alta tara, dar nu in asta. ma simt umilit! si pentru ce? ca vreau mai mult? unii imi zic sa plec daca nu imi convine tara asta. plecati voi lasilor, plecati voi acceptantilor, plecati voi resemnatilor! nu sinteti decit o pleava, primul vint va va imprastia.

despre cadere

caderea m-a invatat ca nu exista trepte, aluneci si gata; nu ipostazele intermediare sint cele care ne dau semnificatia, atita cit o mai fi existind in acele momente de dezintegrare, ci consecventa atractiei gravitationale; abia de jos poti masura dimensiunea caderii, pe parcurs nu-ti ramine decit sa constati abisul asa cum e: sigur; nimeni nu garanteaza ca dupa o cadere urmeaza un urcus; are si caderea avantajele ei: te acomodeaza cu moartea; in cadere nu poti fi sfint sau tilhar: sfint pentru ca ti-e mai aproape pamintul decit cerul; tilhar pentru nu te poti insela decit pe tine insuti, ceea ce nu ar fi decit o gainarie.

Argentina

imi place argentina! nu pentru relieful ei contrastant, nu pentru plajele de la la plata, nu pentru pentru cel mai inalt virf al continentului, nu pentru revolutionarul san martin, nu pentru tara de foc, nu pentru strimtoarea magellan, nu pentru scriitorii ei, nu pentru amestecul ciudat de singe. ci pentru maradona si pentru che guevara. adica pentru idealismul ei. primul a cistigat aproape de unul singur un titlu mondial la fotbal, a inventat un club (napoli) pe harta fotbalului european, a fost excentric, a jucat pentru spectatori, a fost sustinut de locuitorii neapolelului intr-un meci contra italiei, a plins in fata camerelor de filmat, s-a drogat, s-a batut cu adversarii chiar daca inaltimea nu-l avantaja, a dat un gol cu mina, mina lui dumnezeu, ce metafora superba, pe alte meleaguri ar fi fost o blasfemie, dar in argentina a devenit o realitate. al doilea, che guevara, a intrecut nebunia in clasamentul utopiei, a calatorit prin toata america de sud, a cunoscut saracia, mizeria imbracate in culorile fiecarui stat, s-a alaturat unor cubanezi in lupta inegala cu o armata sustinuta de sua, comploteaza impotriva dictaturii din guatemala, tuna impotriva capitalismului in consiliul onu, instiga la revolta generala a tarilor oprimate, congo, bolivia, ultima fiind destinatia fatala. si pentru ce? pentru o moarte oarecare.
cam asta e argentina mea...

Lebede reflectind elefanti

de cite ori caut o echivalare artistica a suprarealismului imi vine in minte un singur tablou "lebede reflectind elefanti" - tabloul genial al lui dali, tabloul in care lebedele impreuna cu resturile de copaci reflecta in apa imaginea unor elefanti. nu ma intereseaza simbolistica tabloului, nu ma intereseaza modalitatea de realizare, tusele, culorile folosite, tehnica, sensibilitatea transmisa, ariditatea peisajului, expresivitatea, coerenta cromatica...intotdeauna m-a intrigat mecanismul mintal din spatele acestei picturi, cum s-a ajuns la aceasta asociere, cum i-a venit ideea, ce l-a inspirat pe dali. ce-i drept, nici nu am cautat sa ma documentez! asta pentru a-mi lasa loc de un mic extaz la fiecare privire a tabloului.

deceptie

am un milion de ginduri, am un milion de idei, am un milion de subiecte despre care as putea vorbi. insa revolta, cotidianul aberant, actualitatea umilitoare imi inactiveaza pornirea. vad oameni care se iau in serios, vad indivizi care se cred necesari, vad specimene optimiste din nimic, vad persoane impacate cu propria identitata, cu propria viata, chiar si cu propria umbra, vad pseudo-fiinte gata sa se entuziasmeze la orice pas, vad exemplare pentru care a sughita echivaleaza cu a fi fericit. mai mult, traiesc intr-o chestie numita tara. o tara fara exigenta, fara identitate, fara istorie (ba jegurilor, sa stiti ca ma pis pe dacismul vostru de cacat, sinteti de un milion de ori mai slavi decit orice alt neam), fara respect al valorilor (poate ca nu avem), fara coloana, fara critica, fara disciplina, fara directie, fara numitor comun, fara creativitate, fara viitor, fara nebunie, fara aspiratii (un mic si o bere ne rezolva nazuintele pe vreo zece milenii), fara caracter, fara idealitate, fara speranta, fara glorie, fara...fara! o tara care voteaza fara discernamint, o tara care voteaza crezind ca isi activeaza nu stiu ce justitie personala, in fapt un teritoriu populat cu niste rime sociale.
incep sa cred ca viata e o categorie ce trebuie delegata, nu respectata!

manelism, triada, orice

in tara asta totul pute, totul e infect, parvenitismul clasei de mijloc e cel mai abject; pina mai ieri, pirlitii astia, rupeau saci intregi de cartofi la cele trei mese zilnice, acum inoata, cu aere de cel putin genii, prin tot felul de restaurante, de mincaruri, cu idiosincrazii de gravide care, profitind de situatie, isi satisfac atavicele pofte gastronomice. foarte bine, insa de ce si aroganta? turma asta de mijloc e, in cea mai mare parte, formata din ipochimeni cu studii superioare. ma rog, superioare pentru ca exigentele invatamintului rominesc echivaleaza orice nulitate. in fapt niste boschetari dispusi la orice, a caror reprezentativitate e zugravita pe citeva orizontale: a avea functii, a avea bani, a avea relatii. nu zice nimeni ca "a avea" e o conjugare gresita a moralei. insa sa ai pe masura valorii proprii, nu prin proiectia unei societati bolnave, conjuncturale, aberante. si sa mai faci din asta si titlu de exhibitionism social!
stiu! toata lumea e manelista, manelismul a insotit omenirea de la primul un-doi al evolutiei sale. religiile? in mare parte au individualizat ceea ce omul are in gene: ipocrizia. unii ii dau inainte cu iubirea, iubirea divina. asta in conditiile care nici un dumnezeu nu si-a iubit creatia. un dezastru, la o adica, poate fi consumat ca o piatra de temelie a "orice".
oricit m-am temut de triada "democratie, diversitate si distractie" parca incepe sa-mi inghete firea la contagiunea lui "orice".

revolta

munca e un reflex prostesc al mediului rural; numai mediul rural, din lipsa de preocupari intelectuale, si-a gasit refugiu in munca bruta; civilizatiile romana si greaca au fost civilizatii urbane; in grecia, cetatenii se intilneau in agore sa discute, sa dezbata, sa interogheze natura, sa cerceteze; in roma, cetatenii se ocupau de arta, de jocuri, de filosofie, de literatura, de treburile cetatii; dupa caderea imperiului roman, satul a luat locul orasului; intunericul mintii a fost consfintit ca etapa de reprezentativitate a speciei; munca fizica si-a validat intiietatea, devenind o constanta definitorie a caracterului uman. astfel, prostii de azi nu se pot construi in afara muncii; pentru a fi cuceriti definitiv, prostilor li s-au creat reflexe de conditionare: o mica parte din imensul profit obtinut chiar de ei. li s-a dat si o denumire: clasa de mijloc. cu astfel de specii, progresul uman nu va fi posibil niciodata!

am aflat unde este localizat sufletul!

pentru cei mai plictisitori oameni din lume, sufletul inca reprezinta un concept, o realitate, o categorie, o disciplina existentiala, referentiala, un subiect, chiar obiect care angreneaza cele mai stupide discutii posibile.
cind ai 15-18 ani sa te tot intrebi, sa tot cauti sa gasesti rezolvari tematice, insa dupa aceasta virsta e deja penibil sa marsezi pe ideea existentei sufletului. asta daca nu esti bigot.
si, pentru a rezolva definitiv problema localizarii sufletului, dau si solutia: sufletul e localizat in case, in contracte de vinzari, in mincare, in proiecte, in competitii sportive, in prezentari de moda, in inventii, in gratare etc.
de cite ori nu ati auzit formularile: am pus atita SUFLET in constructia acestei case, nici nu stiti cit SUFLET am pus in aceasta mincare, mi-am dat tot SUFLETUL pentru acest meci de fotbal (aici e chiar un transfer total al sufletului contra unui rezultat!).
asa ca, voi dogmatici, nu mai incercati sa ne duceti spre alte directii de interpretare, sufletul nu e la purtator, ci in actiunile acestuia!

doua melodii superbe...

rominia e tara?

1 mai, ca si celelalte sarbatori, a devenit un automatism, un reflex al consumului. nimic derapant raportindu-ne la coordonatele economiei mondiale de consum. asta a fost directia economiei in ultimii 80 de ani, asta e si tendinta mitocanului aparut ca impachetare a reflexului de a cumpara. insa mitocanul romin rupt in cur, fata de mitocanul planetei capitaliste, tine sa se alinieze si el exigentelor de consum, netinind cont de micimea portofelului lui. asta pentru ca rominii sint manelistii universali, modelul de origine al acestei mentalitati bolnave.
in ideea descrisa mai sus veti intilni romini dispusi sa cheltuiasca 300-500 de lei pentru 2 nopti de cazare in cine stie ce pensiune de cacat, argumentind ca nivelul conditiilor e ridicat (adica apa calda si televizor). nu-i asa ca exigentele rominilor sint de-a dreptul paroxistice, si, ce-i si mai ciudat, satisfacute? daca o sa analizati toate ofertele de cazare, nu o sa gasiti mai mult de 2% unitati de cazare care sa ofere servicii all-inclusive. da' rominu' da banu' sa bage mici si bere, sarmale si ciorba pina ii crapa matu', ca doar ce sint alea terenurile de agrement, salile de recuperare, mesele incluse in tarif?
o alta anormalitate legata de 1 mai o reprezinta lipsa protestelor sociale, lipsa reactiei civice, reactie chiar si simbolica in contextul semnificatiei acestei zile. vezi demonstrind germani, italieni, francezi, cetateni al caror nivel de trai e mult mai ridicat decit al batracianului romin, dar nici urma de ventilatie contestatara in rominia!
atunci stai si te intrebi, rominia e tara sau o cocina in care fecalele au ajuns sa ni se para servicii all-inclusive?

iluzia moralei

morala e o pornire indreptata impotriva altei porniri. nu are nimic din ideea innascuta. nu ne nastem cu ea, nu e o parte imanenta. nu e nimic altceva decit ideea de a ordona dimensiunea haotica, distructiva a firii umane. nu e ratiune si, nicidecum, nu e estetica. e minimul cu care ne intovarasim in ecuatia de a nu ne aduce atingere propriei firi, mai mult un contor al reflexelor de autoconservare transpus intr-o prelucrare teoretica. a credita morala ca avind aparat propriu de existenta nu e nimic altceva decit o iluzie inca netratata a omenirii.

adevar sau existenta?

propoziţia "minutul are 60 de secunde" este adevărata? în cele mai multe cazuri răspunsul e unul sigur: da. însa uitam ceva în această atribuire, în acest transfer de semnificaţie. şi anume că operăm cu tipologii, categorii noţionale care sînt construite ca un sistem de acceptare cu reprezentativitate generală. adică un sistem proiectat de om, din el în afara lui. faptul că un copac există, are existenţă, nu înseamnă ca are şi caracter de adevăr. existenţa implică adevăr în măsura în care operaţia se petrece în interiorul sistemului pe care omul şi l-a proiectat. căci dacă schimbăm coordonatele şi de mîine ne spunem unanim acceptat că un copac e o piatră, nimic nu ne va împiedica să ne edificam percepţia în ideea nou concepută. în schimb, existenţa rămîne un dat şi în afara sistemului uman, adică existenţa "există" şi fără adevăr. aşadar, adevărul rămîne o noţiune construită în raport cu imaginaţia, cu tradiţiile, cu necesităţile umane.

m-am saturat de drama polonezilor!

abia astept sa fie inmormintat presedintelui poloniei. nu mai pot! de o saptamina mi se aminteste la fiecare ora a jurnalelor de stiri despre drama polonezilor. de ce drama? pentru ca un incapatinat a vrut sa aterizeze neaparat pe pista aia si nu pe cea indicata de turnul de control! de ce drama a polonezilor? acum, cu moartea alora, polonezilor li se inchide ciclul vietii, nu mai produce economia, soarele nu-si mai desfasoara reactiile nucleare, polonezul de rind nu mai poate respira? totul tine de impachetarea mediatica a unor drame, a unor fapte de viata, a unor actiuni, replici, memorii, totul in corelatie cu directia invingatorului. a comemorat cineva moartea locuitorilor orasului dresda (intre 20000 si 40000 de morti), aminteste cineva despre moartea armenilor ucisi de turci (doar citeva voci se mai straduiesc sa aduca in memoria colectiva aceste orori), spune cineva despre exterminarea poporului cananean de catre evrei? de ce nimeni nu vorbeste despre copiii care mor zilnic in africa din motive de malnutritie, despre drama celor din darfur?
vad ca si rominii sint prinsi pina peste cap in acest joc mediatic. pina la urma cine a fost acest presedinte al poloniei? stiau rominii despre el? inainte de moartea lui, daca intrebai 1 milion de romini nu erau 10 care sa-ti spuna numele lui. asa ca mai lasati-o cu plinsul la comanda televiziunilor!

prostii si cota unica de impozitare

"Comisia Europeană consideră că nu este necesară uniformizarea sistemelor de impozitare ale statelor membre UE."
am inceput acest comentariu cu o opinie a comisiei europene. ca atare, mi-am dublat simtamintul cu informatii culese din practica. ce spun ele? ca sistemul cotei unice de impozitare este aplicat in vreo 23 de tari (73% din aceste tari sint cele din fostul spatiu comunist; din cele 23 de tari, 2 sint dependente britanice), neexistind nici o tara occidentala care sa adopte aceasta pirghie fiscala (in lume exista 203 state, dintre care 193 sint larg recunoscute).
sa luam si citeva cazuri de tari prezentate ca avind un real succes prin impunerea cotei unice:
1) tarile baltice au fost printre primele care au adoptat acest sistem de impozitare; efectele imediate nu s-au simtit, cresterea economica inregistrindu-se abia dupa intregrarea in uniunea europeana; mai mult, odata cu manifestarea crizei economice, toate aceste tari sint in colaps economic; in letonia, datoriile externe sint de 140% din PIB, imprumutind in prima faza 7,5 miliarde euro; cele trei tari baltice risca sa intre intr-o criza si mai accentuata, comisia europeana mentionindu-le ca fiind ultimele ce vor iesi din criza;
2) rusia nu constituie un model economic in sine, deoarece politicul, dirijismul sint cele ce dau nota acestei economii; intr-adevar, in 4 ani de la adoptarea cotei unice, veniturile bugetare s-au dublat, insa criza a inversat pozitivismul care guverna acest sistem economic;
3) rominia, macedonia, bulgaria parcurg aceleasi etape ca rusia si tarile baltice.
ca atare, acest sistem de impozitare a dat roade doar intr-un context de expansiune economica mondiala, conjunctura fiind singura care a creditat acest mecanism. tarile care au adoptat cota unica fiind tari foarte sarace au devenit atractive pentru investitori prin cotele mici de impozitare, dar cum am vazut, in momentul crizei, acestia si-au protejat lichiditatile, transferindu-si banii in tara mama. rolul cheie l-au jucat doar speculatiile fiscale.
tarile cu economie reala, cu economie consolidata adopta un sistem de impozitare in trepte, cu rol de protectie sociala, de responsabilitate statala, identitara, creind modele de reprezentare nationala.

imi aduc aminte cit de prosti erau rominii care salivau dupa timpeniile spuse de indivizi direct implicati in adoptarea cotei unice de impozitare. erau unii atit de descreierati incit se simteau furati de cei cu veinituri mici care nu contribuiau cu acelasi procent ca si ei la bugetul de stat. da ba boule, e corect ca tu, cistigind mai mult, sa contribui cu mai multi bani la bugetul de stat. pina si statul feudal avea o etapizare a participarii la fundamentarea statului: seniorii puneau la dispozitia armatei regale cei mai buni soldati, cavaleria fiind asigurata in intregime de acestia.
dar ce sa faci cu acesti batracieni infinit de prosti? ei o tineau pe a lor, nu-i scoteai din limita unor cistiguri virtuale. pai bai prostilor, la o cota unica de impozitare nu cistigi tu - cacat cu ochi - ce care ai venituri de 30 de milioane pe persoana, ci cel care are venituri de 300 de milioane. dar cum rominii sint majoritar prosti si-au dat consimtamintul pentru a fi umiliti tot de cei care au bani. si in loc sa devina clasa de mijloc (cita prostie si aici) pe care o idolatrizeaza precum ciini nemincati o bucata de piine, au devenit slugile celor ce le-au aruncat momeala.
o ultima intrebare: de ce nu ne scoate cota unica de impozitare din criza? o sa dau si raspunsul, nu-l las in seama prostilor: succesul ei a fost unul conjunctural.

sistem da, boc nu

mai televizionistic, mai impregnat cu bucati de scenariu vizual, ni se croseteaza de catre trupa de circ "de-ale lui baselu" un goblen cu motive amenintatoare: "rominia in plasa". dihotomiile sint la ordinea zilei, antagonismele sociale scoase la iveala ca pentru a plesni difuz, aparatnicii gata sa impuna noile reguli ale jocului...mai ramin de conturat noii morozovi, stahanovi. masinaria e bine unsa, pictura perfect asternuta in cadrul unui tablou cit se poate de realist, nicidecum jucindu-si valenta artistica in vreun curent expresionist, cubist, abstract, futurist, constructivist. pdl-ul acapareaza toate institutiile statului, toate pirghiile de constringere, santajeaza, ameninta, asculta. mai mult, si-a tras si o echipa de intelectuali (in fapt niste nemincati orbiti de functii, bani) gata oricind sa argumenteze orice nerozie. dincolo de circul pe care inca ni-l mai permite acesta masinarie e vorba de un sistem. singurul care pare sa nu intre in aceasta tipologie e boc. nu pentru ca nu e implicat in sistem, ci pentru ca nu are calitatile necesare. o fi umil (unitatea umilintei), insa, dincolo de toate, e penibil. unui om caruia i se sparge in cap un ou de catre tatal lui nu mai ai cum sa-i creezi un cadru de reprezentare mai dezavantajos. cum asta, cum? am fost uluit cind am vazut episodul respectiv. e maximul jenantului, mascariciul suprem, un lolek caricatural. va mai intrebati (oare citi) de ce rominia e unde e? in boc aveti raspunsul!

scirba

stau in mine...
prea ascuns?
nu-mi pasa
nu sint vreun uns

ma pis pe voi
deloc discret
e mesajul meu de iubire...
cine esti domnule alfabet?

teorie si practica

Încă mai există persoane care cred că practica fundamentează teoria, adică observarea, experimentarea, măsurarea, cuantificarea, empirismul îşi dezvoltă unidimensional cerinţele de descriere, extrăgînd din natură toate informaţiile legice necesare funcţionării unui sistem. De cele mai multe ori aşa pare să se întîmple, însă există cîteva categorii care nu urmează calea descrisă mai sus, scăpînd îndemînării practice de a-şi activa „preemţiunea” existenţei. Un fel de dispută a întîietăţii: cine a fost prima, teoria sau practica? Ca şi cum nuanţele nu ar exista, ca şi cum una ar exclude-o pe cealaltă.

Cei care susţin prima variantă privesc lumea prin prisma unei logici diagonale, însumînd numai reperele, izvoarele dislocate tocmai de acea categorie care nu se supune unei împroprietăriri practice, şi anume raţiunea.

Eroarea nu constă în poziţionare, ci în dezvăluire, căci orice punct de reflecţie ne-am alege, nu ne va fi suficient să scoată la lumină esenţa cercetată.

Nici cei care consideră că teoria dezvoltă sisteme aplicabile realităţii constituente nu se află în posesia unei exclusivităţi obiective.Susţinătorii unei astfel de discipline îşi suspendă dezvăluirea bazîndu-se numai pe conceptualizare.