Duplicitatea care nu vindecă

Apelul la memorie e întotdeauna un medicament contra repetării greșelilor istoriei.
Dacă ne-am arunca privirea nu mai departe de câteva luni, am afla că a mai fost un referendum. Referendumul pentru familie.
În acele zile, o etichetă lipită cu mult succes pe fruntea referendumului a fost aceea a cheltuirii inutile a 40 de milioane de euro.
În zilele noastre, Iohanis ne propune un referendum cu mult mai inutil decât cel enunțat, dacă judecăm după natura întrebărilor formulate. Căci e la îndemâna oricărui om, dotat cu un neuron, să constate că referendumul este zero din punct de vedere constituțional. Legea nr. 3/2000 detaliază modalitatea de modificare a constituției prin intermediul referendumului.
Numai că de data asta propaganda nu amintește nimic despre cele 40 de milioane de euro cheltuite inutil. Unii mai proști vor argumenta că referendumul se suprapune cu alegerile europarlamentare, deci se împușcă două ținte cu un glonț. Asta, subliniez, pentru cei mai proști. Căci rațiunea ridică întrebări legitime. De când tipărirea buletinelor de vot nu costă nimic? De când campaniile de promovare nu costă nimic? De când observatorii prestează pro bono publico?
Însă deontologii de serviciu par că nu mai au grija celor 40 de milioane de euro vărsate în neant.
Duplicitatea lor vâscoasă se varsă cu spume în mintea seacă a tefelistului înghițitor de zgură a realității.
Pansamentul propus e doar o frunză de păpădie pentru un cancer social. Așa tratament, așa rezultat!