locul intilnirii a fost la jumatatea distantei dintre noi. intilnirea in sine a fost jumatate cedare dorintei, jumatate raspuns la acea tristete cu care ma coplesise si de care ma simteam intr-un fel vinovat. cu ceva timp in urma, in intreminabilele si irepetabilele noastre convorbiri telefonice, mi-a reprosat, opunindu-mi printr-un plins disperat egal cu toata singuratatea ei, ca nimeni nu face nimic pentru ea, lasind ca aceasta solitudine sa apese pe umerii mei ca o greutate imensa si la a carei gestionare nu am gasit alt raspuns decit promisiunea ca in curind si in sfirsit ne vom cunoaste. ea era creierul, impulsul, imboldul, organizatorul, eu un simplu receptacul, doua reprezentari a doua fiinte nefericite a caror intersectie urma sa fie o gasire neasteptata, dar binemeritata. ea dintr-o lume dupa propria inchipuire, eu din cealalta, ea cu entuziasm, eu cu timiditate, ea cu dezinvoltura, eu cu framintari, ea cu gingasie, eu cu teama, ea cu prapastia minciunii, eu cu limpezimea adevarului, ea cu stapinire de sine, eu cu prabusire, ea cu zi, eu cu noapte, ea solara, eu teluric. asa ne-am intilnit. bineinteles ca tot drumul am vorbit la telefon, ea eliberindu-se in tipete prelungi, pure, salbatice, pline de candoare, rupte parca din pacatul originar, dar care-mi amplificau pe de o parte temerile, pe de alta parte imi dadeau certitudinea si bucuria ca am rasplatit un suflet neimplinit. in fapt, continuam jocul care incepuse din nimic, cu infinite rezerve, eu fiindu-mi primul si cel mai considerabil obstacol, foc pornit dintr-o joaca, ce-i drept, o joaca pe care ea o programase, dar de care pe atunci n-aveam nici cea mai mica idee, obstacole multiplicate de propria mea situatie, de parca eram miza cine stie carui pariu nefericit. ne-am cunoscut inainte de a ne cunoaste. sau asa credeam. era atit de credibila incit m-am oferit pina in cele mai mici amanunte. luind in deridere orice gest, orice fapta, impingind ironia pina la limita explicitului, inventindu-ne in cele mai intime situatii, translatindu-ne in cele mai familiare circumstante, consumind minutele parca tuturor abonamentelor de telefonie din lume, devorind tot timpul de la facerea lumii pina la ora oboselii noastre din pragul unei noi zile, astfel ne-am petrecut o jumatate de an de intersectii intangibile, imaginate. in curind avea sa se intimple ceea ce ne imaginasem de nu stiu cite ori, distanta dintre noi se topea precum zapada sub greutatea unei ploi seci. am ajuns la destinatie inaintea ei. nu era cu mult in intirziere. un ultim telefon a pus la punct detaliile care aveau in sfirsit sa ne redea pe viu unul altuia. ca de obicei, am fost cu un pas in urma ei. eu pierzindu-ma in explicatii, in descrieri, in identificari, ea venind spre mine si intinzindu-mi mina, un "buna" pe care-l stiam pe de rost, dar atit de viu, atit de aproape de mine, eu intimidat, incropind citeva vorbe, probabil citeva stingacii la care mi-a zimbit pe masura previziunilor mele. asa a inceput o poveste...