sint ciine cu porcu', recte cu baselu

da taticu', sint ciine. cu un porc. adica cu baselu. e furios, muribund. ca toti pedeleii. ultima suflare. citeva guri de aer prezidential (nu stiu cine l-a votat pe asta!), citeva hahaieli, citeva acuze. moare urit. ca orice sarlatan. e disperat, simte cutitul. electoral, bine'nteles. pedeleii latra, inveninati de ura. se vor otravi cu ea. daca ar fi sa-i ascult as intelege un singur lucru: ca marii maestri, arhitectii raului sint hrebenciuc, vintu si voiculescu. comandant suprem: ion iliescu. de cealalta parte, inevitabil binele, adica ei, aparatnicii, pedeleii, lacheii universali. lupta finala, batalia secolului, armele sint pregatite, codrul vuieste, urnele asteapta, binele face un pas cit un patrat, raul sah la morala, binele mai nebun ca niciodata declara razboi haosului si regelui lui, rocada in jumatatea raului, armate fiti pregatite, la ataaaaaaaaaaaaaaac si poate sah mat!
si apoi interveni povestitorul: da taticu', sint ciine, vreau sa scap de baselu, sa ma lase, sa nu mai vad udre, curve tupeiste, blagi, ridzi, anastase (sau anstasi), ebe (plebe) de 15000 de euro poseta, macoveie, boci (presul absolut), pogi (pocinoguri), negoiti!
poate ca am dreptul sa scap de gunoiul asta, sper asta de 15 ani. l-am urit dintotdeauna. nu mi-a placut niciodata. l-am urit inmiit din 2004. am fost uluit ca jegul asta a ajuns presedintele rominiei. rominiei lui. dar cam atit de la autor...
...pulbere, sulf (nu sulfina), cutite doctrinare, gloante ideologice si un cap. un cap de porc. al lui baselu. nu cu onoarea lui decebal. nu pentru cauza lui ioan botezatorul. un cap gol, dintotdeauna gol, dintotdeauna plin de vrajeala.
din nou vocea autorului: acum stiu de ce nu mi-a placut baselu! ca ii prostea pe prosti si prostii chiar il credeau. si eu turbam sa vad cum prostii sint prostiti. liniste, retragerea autorului, actul final...
multa liniste...ecoul: uitat e baselu...in ghena...hena...aaaaaaaaaaaaaaaaaa...atit

fara nimic

sint satul de tot, de toate, de fanatici, de moralisti, de elitisti, de idei, de reprezentari, de tupeu si iar tupeu. vad o singura rezolvare a ecuatiei mele: radicalizarea. ce-mi ofera, ce nu-mi ofera nu e in pretentia nimanui. sint satul, sint satul. si sint si vreau si voi fi radical in modul meu de a ma raporta la viata, la tot, la toate. un singur eveniment lucreaza in defavoarea oricarei idei, oricarei expuneri existentiale: moartea. mortii nu i te poti opune. restul e vrajeala, pacaleala si pentru prosti doar optimism. urasc prostii, urasc tupeistii, nu mai pot cu ei, nu-i mai vreau. simplu: vreau sa nu mai fie, fizic, moral, in orice forma. nu-i mai vreau. nu, deloc. nici ei pe mine. fie, si eu sa dispar, dar si ei. ce creatie e aia care nu-si vrea desavirsirea?
optimistii sint cei mai imbecili paduchi!

acum știu de ce îl votez pe geoana!

acum știu de ce îl votez pe geoana!
am aflat de la îmblînzitorul de sticle băse-walker că în spatele lui geoană stau iliescu, vanghele (că nu poate să pronunțe vanghelie), hrebenciuc, voiculescu, vîntu şi alţi "moguli". plecînd de la această ipoteză nu-mi voi propune a o demonstra, ci a-i găsi beneficiile. beneficii pe care de altfel le-am şi găsit: voi merge la vot în turul doi.
şi voi vota, şi voi pune ştampila pe geoana pentru că: votîndu-l pe geoana voi da votul lui iliescu (o compensaţie pentru faptul că, din motive de lene, nu l-am votat cînd acest lucru chiar conta); votîndu-l pe geoană voi da votul lui vanghelie (sînt sătul de intelectualii de doi bani gata oricînd să lingă orice os aruncat din bucătăria băsesciană, dîndu-şi ochii peste cap la reprezentativitatea populară); votîndu-l pe geoana voi da votul "mogulilor", "moguli" care, prin gestul de a duce o campanie împotriva nulităţii băsescu, îmi procură o satisfacţie uriaşă.
şi chiar vreau ca votîndu-l pe geoană să-l votez pe iliescu (pînă la urmă singurul politician din romînia). şi dacă mai sînt proşti care să-mi amintească de mineriade, de revoluţii, de regi respinşi, de crimele lui iliescu spun doar atît: 1) dovediţi-le (asta pentru voi); 2) mă doare în cur de ele.
la vot, la vot tra-la-la-la-la!

mai sint, dar nu vor mai fi!

mai sint citeva zile...ale regimului celui mai penibil presedinte din istoria rominiei. mai sint citeva slugi care il sustin pe bastardul basescu. mai sint citeva emotii care ne moduleaza impresiile inainte de a scapa de cel mai abject presedinte al anilor 2000. mai sint citiva disperati care se agata de acest regim al tupeului, al prostiei, al umilintei, al iresponsabilitatii, al nesimtirii evidente. mai sint citeva punti temporale care mai leaga palatul cotroceni de numele acestui derbedeu politic, personaj care a confiscat functia de presedinte suprapunind-o peste cea a unui simplu om. mai sint citiva fanatici ce-si exercita frenezia in sprijinul futilului.
mai sint, dar nu vor mai fi! dispari marinare!

SPUNEŢI "NU" LUI băsescu!

SPUNEŢI "NU" LUI băsescu!
l-aţi văzut dansînd manele, l-aţi văzut promiţînd ţepe pentru răufăcătorii patriei, l-aţi văzut lăcrimînd, l-aţi văzut simulînd dreptatea, l-aţi văzut făcînd carieră în două regimuri (din care unul comunist), l-aţi auzit perorînd toate prostiile din lume, l-aţi văzut depănînd poveşti absurde, înfierînd o ţară pînă la dezbinare, l-aţi văzut beat, l-aţi văzut în toate ipostazele existenţiale...nu v-aţi săturat?
parcă ar fi zîna cea bună sau diva supremă! nu are nici un scrupul, e un mîrlan infect, spune orice ca apoi, în funcţie de sfera de interes a publicului, să nege ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. a distrus totul, totul, totul.
l-aţi văzut pe marele marinar cum a reacţionat (în cadrul disputei cu antonescu) la auzul cuvîntului udrea? penibil! de fapt toată ceata băsesciană a reacţionat cît se poate de prost la rostirea acestui nume. însăşi udrea era o mască a descompunerii, o mască ce-şi divulga toate compromisurile pe care le-a făcut pentru a obţine privilegiile actuale (udrea asta a luat toate partidele la rînd, începînd cu psd-ul, pnl-ul şi terminînd cu pdl-ul). soţia lui băsescu (nici nu mi se pare potrivit să i se aloce un nume deoarece e o persoană terorizată de influenţa malefică a lui băsescu-soţul) era speriată, pusă în situaţia de a acoperi trădările conjugale, gata să marşeze în sfera unui "autism asumat". boc, aceeaşi dobitoacă de curte, privea spre un neant emoţional, ca şi cum numele udrea îi era o coordonată inhibantă.
acest personaj, preşedintele propriei coterii, croit pe dimensiunile tupeului romînesc, e cel mai mare rău din ultima sută de ani a istoriei romîniei. nici un personaj politic nu a avut atîtea deviaţii umane ca pretinsul preşedinte al tuturor romînilor. un impostor ajuns conducător al unei ţări spune mult despre destinul acestei naţiuni, despre capacitatea de analiză a acestui popor. se pare că în următoarele două milenii romînia nu are nici o şansă de a deveni: România!
SPUNEŢI "NU" LUI băsescu!

mersul lumii

Daca vrei succes în viaţă

Schimbă cinstea cu tupeul

De principii te dezvaţă

Chiar de altul ţi-e traseul;

Nu te-abate de la număr

Spre-a deschide-a lumii poartă

La minciună dă din umăr

Cucerit de a sa artă

Lupa timpului o-ntoarce

Cînd spre faţă, cînd spre coadă

Iar din ele prinde-a stoarce

Tot prezentul ce se-nnoadă…

Sfărîmîndu-şi a ei coajă

Ce te-abate, ce te-nhaţă

Nu slavi a clipei vrajă

Dacă vrei succes în viaţă

Ca aievea zugrăvirea

Visului să nu te-mbete

Încercînd să-ţi fure firea

Iară mintea să-ţi desfete;

Şi mai mult de a ta vrere

Fii de-acord cu fariseul

Căci prezentul ăstei ere

Schimbă cinstea cu tupeul

Lasă amintirea-n lături

Iar l-a sale dulci haremuri

Nu-ncerca să li te-alături

În chemarea altor vremuri;

Ci urmează căi subtile…

Răsucind pe dos şi faţă

Din cuprinsul vechii file

De principii te dezvaţă

Munţi mai mari, mai mici, chiar piscuri

Va găsi privirea-n cale

Tu străin de orice riscuri

Fruntea să le-o-admiri din vale;

Iar pornit pe-un drum, cu teamă

La ispită fă pe-ateul

Şi urmează-a lumii seamă

Chiar de altul ţi-e traseul

Nici mărirea a vechi castre

N-are cum să te înveţe

Că-n glosarul vieţii noastre

Fapte ce ne par măreţe

Nu-s mai mult de coloncifre

Chiar de-ar fi să ţi le-enumăr…

Cît e totu-ascuns în cifre

Nu te-abate de la număr

Judecînd că-n rostul vieţii

Unde-i plus, în spate-i minus

Fă-ţi deviză a justeţii:

„Firii reci, prin cald vecinu-s”

Iar de vremuri nu-şi descheie

Încifrata-a sorţii hartă

Foloseşte a lor cheie

Spre-a deschide-a lumii poartă

Viaţa-i un şuvoi ce-mparte

Lumea-n slab şi în puternic

Iar de vrea mai într-o parte

Să te-mpingă, tu cucernic

Să-ţi repeţi, urmînd şi-n faptă

„Printre voi şi eu mă număr”

Şi-n surîs scăldat în şoaptă

La minciună dă din umăr

Faptelor, a lor natură

Împărţind-o-n rău şi bine

Nu-i decît o scurtătură

A gîndirii clandestine;

Iar de poftele mulţimii

Către-un „da” sau „nu” te poartă

Stai în dosul înălţimii

Cucerit de a sa artă

Cucerit de a sa artă

La minciună dă din umăr;

Spre-a deschide-a lumii poartă

Nu te-abate de la număr;

Chiar de altul ţi-e traseul

De principii te dezvaţă

Schimbă cinstea cu tupeul

Daca vrei succes în viaţă

Deşertăciunea imperiilor sau "Demento mori" - fragment

În ai zilei zori de-origini ne-ncepute erau toate

Mări piteau a sale sensuri, cerul lumi nedezlegate

La aceeaşi beznă-a firii se-adăpau fiinţe, oameni

Ne’mpărţită era lumea în morali şi între fameni.

Gîndul nu putea să-ncapă din a tainelor natură

Nu mai mult de o clipită, nu mai mult de-a sa frîntură;

Dezlegînd ca pentru sine a gîndirii înrămare

Omu-şi oferi natura unei specii solitare…

Peste-a timpului tăcere închegînd din văz memorii

Umăr lîngă umăr oameni se porniră în istorii

Să descoasă cer de taine, să citească-n piatră semne

Tot din ea făcură arme, peste veacuri vechi însemne.

Totodat cu raţiunea s-a născut orgoliul, rege

Peste firea noastră toată, făr’ ca nimeni să-l renege

Prea orbiţi de a sa lucire, încurcaţi în paşi, confuzii

Lumea îşi depuse sceptrul pentr-o haină de iluzii…

Legănîndu-se în poala moale-a anticelor rîuri

Îşi crescu Sumerul mintea, iar din ea rodi ca brîuri

Ale lumii prime scrieri. Amintiri luară-n pază,

Peste-a timpului odihnă, toată faima încă trează…

Îmbrăcînd pămîntu-n piatră, dindărăt, ‘napoi cu ziduri

Dăruiră lumii urbe Ur, Nipur, Uruk, Eriduri

Zigurate-n drepte trepte ce conduc spre sfinte temple

Îşi urcau a lor ofrandă numai zei să le-o contemple

Însă altfel voi Enki fila vieţii le-o-ntoarcă

Lunecînd Sumeru-n beznă cu a sorţii rece arcă.

La a veşnicei rocade ce-şi împarte-n zări răsadul

Pe ruina ăstei vetre înălţă Sargon Akkadul;

Peste-Elam, Assur şi Sirii tot privea de sus Agade

Noul tron regal ce urcă în a bolţilor parade…

Doar o clipă i-a fost steaua pe a veşniciei scară

Negura adîncă, deasă îşi întinse lunga seară.

Regi, regine pe sub seară, însoţiţi de camarile

Prin grădini mai sus de ceruri întreţes poveşti, idile;

Atacînd cu-a morţii valuri, chiar în frunte cu Ninurta

Babilon căzu în braţe-i de cu totul, de cu hurta.

Piramide, sfincşi în dale mii de mîini le înălţară

Pînă-n ochii, pur albastru, unui cer topit în vară

Moartea şi-o-mbrăcară-n piatră, nemurirea-n aur, onix

Tot prezentu-ntors spre capăt în vestirea unui Phoenix

Căci degeaba faraonii şi-au făcut spre moarte punte

De trecut tot n-o trecură, vise mari, visări mărunte.

Dincolo de timp, de epoci, în a stîngii-ndepărtare

Petreceau a lumii unde alte şiruri de popoare…

Fură grecii ce din mare înălţară-n larguri voia

Peste Asii, Europe, dar pieriră ca şi Troia.

Roma îşi întinse sfera mii de zări, de-acum cetatea

Cea eternă ca şi cerul domina antichitatea.

State, ţări, imperii, toate desluşind în bine răul

Despărţite de prăpăstii, e o lume chiar şi hăul

Iluzoriu e trecutul luminat de-a morţii facle

Căci doar bezna-l mai păzeşte în adîncul vrunei racle

Geaba speri la nemurire că măsura ni-i tot ceasul

De cum viaţa pasu-şi mută, moartea-şi mută şi ea pasul

Băsescu la poştă!

Să nu credeţi că relatarea mea e una ficţională. E cît se poate de reală. Pe unul din pereţii Oficiului Poştal din bulevardul Iancului tronează, cu ţeasta despicată (aşa înţeleg căcăcioşii ăştia din publicitate să reprezinte un personaj), cu privirea în şapte zări, individul numit traian băsescu. Nu prieteni, n-o luaţi ca pe un act de imixtiune, ci ca pe un demers de creştere a productivităţii, ca pe un act providenţial. Nu e oare în firea acestui popor de a face anumite lucruri numai la îndemnul unui tătuc? De acolo, de pe perete, el, unicul preşedinte, veghează la încasarea facturilor energiei electrice (asta ca o nouă metodă eficientă de recuperare a creanţelor), la buna cumpărare a timbrelor (stimularea economiei prin creşterea consumului), la transferul banilor (echilibrînd masa monetară, ferindu-ne astfel de efectele inflaţiei), la expedierea mărfurilor (asta ca efect direct al creşterii producţiei), şi, nu în ultimul rînd, îndemnînd clienţii să îi mai acorde o etapă prezidenţială.

Vă era dor de Ceauşescu? Acum îl aveţi pe ăsta, mult mai cinic, mult mai înfipt, mult mai mitocan, mult mai distructiv, mult mai incapabil, mult mai prost, mult mai ineficient în relaţiile internaţionale, mult mai cabotin, mult mai mîrşav, mult mai concupiscent, mult mai mult, mult mai zero.

Încă vă mai păcăleşte? Tot proşti aţi rămas? Atunci, faceţi coadă la poştă! Altul la rînd!