Pe 5 noiembrie s-au împlinit 14 ani de la moartea lui Adrian Păunescu.
Un mic tribut...
Noapte de-a rândul
E noapte de sus și de-a rândul;
El lumea cu ceara o-ncuie,
Pe crucea tocită se suie
Privește cu milă pământul
De-a cărui origine nu e.
Și singur se bate în cuie.
Veac cu vulpi rănite
Un tăietor de mi-ar umbla la trunchi,
Toporul ca în piatră i s-ar rupe,
Izbindu-mă în înghețate pulpe,
Și-n osul degeratului genunchi.
Apoi ar sta tot trunchiul să se surpe,
S-ar prăvăli fragilul iernii unghi,
Căldura m-ar lua de la rărunchi,
Că am văzut cum sângeră o vulpe.
Mi-ai rupt sigiliul, fiara mea gingașă,
Vulpe rănită, sângerând pe drum,
Mi-aș rupe o bucată de cămașă
Rana să-ți leg, din care nu văd fum,
Ci tu refuzi, tu vrei să mori oricum
În veac cu faună sinucigașă.
