Cu zâmbetul furat din vreo Giocondă
În iarbă ne-ncântai, tu, suflet copt,
Ca Dunărea driblai, minune blondă,
Un infinit căzut în cifra opt.
Brâncuși ți-a dăltuit în sânge geniu,
Iar Jiul ți-a turnat sclipiri în fente,
Tu ai unit un capăt de mileniu
Cu nemurirea-n puncte congruente.
Pe cerul verde-al ierbii din Bănie
Ne-ai învățat iubirea alb-albastră,
Acum privim spre-un cer numit Ilie
Prin ochii-ți larg deschiși ca o fereastră.
