domnul preşedinte, de miguel angel asturias

alternanța dintre real și imaginar creează jocul necesar structurării caracterologice a personajelor, precum și intențiile de întrupare a acțiunii. titlul poate înșela în măsura în care toate așteptările se îndreaptă spre personajul principal sugerat: domnul președinte. însa acesta nu e decît un mijloc de a zugravi povestea care se desfășoară aproape hipnotic, cu tresăriri de realism brutal estompate în oniric. un suprarealism fantezist vine să suplinească macabrul uman ce se desfășoară sub patronajul președintelui care a instituit un regim de teroare, de supunere totală. trădarea îşi joacă toate valențele depersonalizînd oameni, situații, principii. personajul principal e povestea acestui regim, poveste peste care se suprapune cea de iubire dintre „chip de înger” – aghiotantul președintelui - și camilla, fiica generalului canales acuzat pe nedrept de crimă. „chip de înger” e favoritul președintelui pîna cînd acesta se îndrăgosteşte de bolnava camilla pe care, prin puterea iubirii (salvează un maior - lucru fatal pentru „chip de înger”), o vindecă. aici s-a facut apel la supranatural, fapt ce ține de resorturile intim-umane de a da valenţe universal-tămăduitoare iubirii. cruzimea se împleteşte perfect cu suspiciunea, toată lumea e coruptibilă, dar şi fragilă în faţa preşedintelui. nu avem de-a face cu un roman pozitiv. finalul, absurd din punct de vedere uman, surprinde un tablou tragic, un tragic descris suprarealist, un amestec de delir cu intermitenţe ale realului (tocmai pentru a ne aminti cît de inumani sîntem) în care nimeni nu scapă.