băsescu nu mi-a plăcut niciodată, nu gust umorul lui, nu cred în rolul său de reformator, aşa cum i l-au desenat unii, nu îmi place stilul său direct de a debita orice banalitate, nu sînt adeptul clovneriei politice, nu împărtăşesc evadările principiale, nu îmi place rîsul său de scelerat, nu ader la mitocăniile ce se vor spumoase pentru nişte şobolani compatrioţi. romînii sînt proşti, foarte proşti, nişte manelişti neîncadrabili în nici o tipologie ironic-umană. sînt cei mai proşti. la revoluţie, multă lume era indignată de mediocritatea lui ceauşescu, de faptul că un om lipsit de pregătire a putut să ne conducă atîta timp. nu au trecut secole, şi iată-ne într-o situaţie mult mai penibilă: avem un preşedinte, de data aceasta ales reprezentativ, legal sau cum vreţi să numiţi mizeria asta numită democraţie, cum mult sub dimensiunea politică, umană a lui ceauşescu.
la băsescu, cel mai mult, enervează „confiscarea”, cu etapele sale inerente: desolidarizarea şi acuzarea. s-a întîmplat cu petre roman, băsescu fiind unul dintre promovaţii acestuia, unul dintre beneficiarii acelui partid democrat, s-a întîmplat cu partidul democrat, pe care, după ce l-a folosit ca armă de reprezentativitate în lupta ideologică cu pdsr, l-a trecut fără scrupule în ograda popularilor europeni. asta în condiţiile în care pd-ul (pe atunci fsn) s-a format prin fuziunea, prin comasarea unor partide cu identitate socială: partidul democrat, partidul democrat al muncii, partidul unităţii social-democrate, frontul democrat romîn. mai mult, acest golan al politicii romîneşti, numitul băsescu, a cîştigat supremaţia în partidul democrat prin moţiunea „romînia puternică - romînia social democrată”, iar modul în care s-a dezis de apartenenţa la această familie politică a fost unul care-l caracterizează: din instinct politic şi demagogie ieftină.
acelaşi băsescu, cu un tupeu rar întîlnit, e cel care a condamnat comunismul, sistemul care l-a validat, care l-a promovat, care l-a scos la iveală, care ni l-a servit ca avans post-revoluţionar.
băsescu e omul care ar fi făcut carieră în orice sistem politic; nu am dubii că ar fi fost un bufon foarte apreciat la curtea oricărui rege. e individul păpuşar, afirmă, află că nu e de bine, hăhăie, apoi, cu o inocenţă inventată, dă înapoi. plînge la coamandă, actor de telenovelă, ar vrea să joace în toate rolurile social-politice: de preşedinte, de premier, de tată, de funcţionar, de tăietor de lemne, de preot, de arhitect. nu se pricepe la nimic, dar are contract cu fiecare sector al vieţii. a ocupat n-funcţii, dar n-a făcut nimic. doar a distrus: flotă, cariere, guverne, partide, oameni. scuipă ca apoi să spună că e miere. limbajul acestui semidoct nu e departe de cel al golanilor. şi asta prin toleranţa (citiţi prostie) romînilor. e ridiculizat de propriul comportament, se supără, e gol ca sens, ca mesaj, dar dă înainte. a confiscat actul prezidenţial, nu mai există delimitare între instituţia prezidenţială şi băsescu, în megalomania lui crede că istoria a trasat o identitate legitimă între cetăţeanul ales să reprezinte interesele romînilor şi numele său. unora le place că e unul de-ai lor. romînii uită repede, foarte repede. act de manelism. oare aşa se comportă napolitano? oare cîte cărţi o fi citit marinarul apelor interne? tupeu, şi iar tupeu. se pare că moda preşedinţilor elevaţi, decenţi în atitudine, în exprimare nu caracterizează această ţară, excrescenţă a şmecheriei de manelist. băsescu e manelistul suprem, nu cred că putea fi inventată o zdrăngăneală mai reprezentativă, pentru comportamenul acestui derbedeu, aşa cum e maneau. atît, că oricum proştii rămîn cu ale lor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu