despre altfel de atleti

Ieri, la televizor, am vazut un episod impregnat de nebunie comica. In sine, nebunia este premisa libertatii.Ieri nu.

Cum ma uitam la televizor, ce vazui? Era unu de se tavalea pe podeaua unei biserici. O controsionare ingrijoratoare. Crezui ca-l doare stomacul. Cu multa trecere, ma ingrijorai de situatia semenului. Imi zisei: nu o fi vreo baba saritoare sa-i dea cu descintul? Imediat imi dadui seama de necuviinta pe care o savirsii: farmecele, descintecele n-au ce cauta in asemenea loc plin de sfintenie. Ma alarmai, sa sune cineva la 112. Insa chiar in acel moment, omul suferind isi dezvalui identitatea: era becali. Din cind in cind mai ridica prostescul cap, furind cite o privire celorlalti numai si numai ca acestia, camerele sa-i surprinda piosenia. Atletul credintei presta cine stie ce abracadabrante rugaciuni, asociind fotbalul cu raiul, banii cu ingerii, europarlamentarismul cu canoanele, imaginea cu hagiografia.

Va va mai mira daca o sa-l vedeti facind genuflexiuni prin fata parlamentului european si tractiuni la bara tarcului?

Monica Iacob-Ridzi şi dacii

Gîndindu-mă la asocieri de nume, avusei o revelaţie: Monica Iacob-Ridzi e întîia descendentă, ieşită la lumină după multe mii de ani, a dacilor noştri. Cum străbunii istoriei noastre îşi cam făceau de cap prin zona actualului Petroşani, cu siguranţă se vor fi gindit că un urmaş nu le-ar strica. Cum băieţii erau mai expuşi pericolelor războaielor şi vremea de pace cu romanii se cam dusese, pileaţii mai mari schimbară un X pe un Y în moştenirea cromozomială şi băgară ca termen de germinare anul 1977. Nu stătură mult pe gînduri şi stabiliră să transmită urmaşei, genetic bineînţeles, şi gena tupeului de tarabostes, a nemulţumitului cu propria fiinţă ce, din plictis, mai dadea ture prin Moesia vecină. Şi uite aşa descălecă brutăreasă Monica Iacob-Ridzi, mica lupoaică dată jos de pe draconesul de altădată, într-o romînie ce crescu odată cu ea pînă în anul de mandat ministerial 2009. Şi se puse bastarna pe nefacute de rezultară bastrazi financiari, greu de explicat, ştiinţe inginereşti, desigur financiare, publicităţi ilegale. Toţi o cam arătară cu degetul, însă descendenta îşi aminti de moştenirea lăsată. Aşa ca băgă o tona de tupeu, sfidînd al său popor. Noi ce sa mai zicem? Doar sperăm că o mică genă din patrimoniul numit Decebal să se fi transmis măcelăresei de bugete, astfel încît capul ei să ne parvină de bună voie.

Dacă nu, să apelăm la romani!

optimism egal prostie

De cele mai multe ori: optimism = prostie.

Nu e o relatie matematica cu nu stiu ce echivalente incluse, induse, deduse, nu este o combinatorica ce si-a definitivat rezultanta. E o forma de adevar.

Optimismul (ala real) se masoara contextual, in raport cu fortele proprii, dozat pe masura realitatii. Exista si optimistii prosti. Din astia care cred ca orice e posibil. Ii urasc pe astia. Pentru ei arma expozitiva e prostia. Te calca pe nervi cu naivitatea lor de zugravi, cu disponibilitatea de a se afisa intr-o perpetua zona a acceptarii, a unui "Da" pe care nu li-l submineaza nici o institutie interioara. Mai rau e ca se cred cistigatori. Sint atit de prosti incit nici nu-si dau seama ca ei sint sursa mizeriei din jurul nostru. Pentru ca ei sint cei mai vulnerabili, cei mai folositi, cei mai manipulati, cei mai manevrabili, cei mai aparatnici. Insa prostia are de partea ei numarul. Ca si democratia. Optimisti prosti, nu uitati ca muriti! Aflati ca muriti ma (banuiesc ca acest fenomen e in afara perceptiei voastre), prostilor, aflindu-va cu o eternitate in afara oricarui sens uman.

Rominia, canci!

Rominia, canci! Asta nu mai e dicton, ci referinta. Asa zise si radu mazare. Nu va place? Mie da. De ce? Ce conteaza? Importanta e potrivirea.

Uitati-va la „bagaboantele” din politica romineasca: ciuma udrea, tupeista ridzi, infantila basescu, precupeata boagiu, dosoara doamna sirbu-ponta, croitoreasa mizil...canci minte, canci bun simt.

tirgul de carte si muntii

tirgul de carte bookfest si muntii iezerului...n-au nimic in comun si sper sa ramina asa.
un tirg de carte destul de palid, aceleasi carti, nu multe noutati editoriale, iar dintre astea citeva carti frumos ambalate, dar fara esenta. mai mult de cinci carti nu mi-as fi dorit sa le fi cumparat. pe multe dintre ele le citisem inainte de a aparea sub noua forma de prezentare (carti retiparite in conditii de grafica buna). las pe seama snobilor sa-si umple bibliotecile de carti prezentabile pe care nu le vor citi niciodata. pe linga carti, multe lipitori intelectuale. hurezeanu, e una dintre ele.
muntii iezerului sint si nu sint spectaculosi. depinde de traseul ales. numai ca alegerea trebuie facuta atent, studiata, caci s-ar putea sa nimeriti in curtea manelistilor ce au obtinut improprietariri chiar in perimetrul vechilor trasee turistice. asta e rominia de azi: stine de oi si vile stabilite pe trasee turistice, oi care pasc in rezervatii naturale, despaduriri masive, vile in rezervatii nationale, gratare si tone de mizerie la fiecare colt de spatiu verde.
cea mai mare prostie omeneasca e proprietatea privata. de unde pina unde?
in atare conditii, astept ca urmasul lui burebista sa revendice ce i se cuvine.

imi vine sa urlu...si urlu!

baselu...un paduche jegos ce vreme de 20 de ani a tocat toate functiile importante din stat. profesia: carierist. in orice sistem. ma inspaiminta lucrul asta. numai pe filozofii nostri de buzunar nu. pe unul il inteleg. e o copie rizibila a lui heidegger. altul e pe bani. si pe asta il inteleg. dar nu inteleg marea intelectualitate. basescu e un lacheu cu tupeu (ciudata combinatie!). si asta cu voia voastra...v-ati entuziasmat ca niste dobitoci atunci cind l-a invins pe nastase in alegerile prezidentiale. asta spune mult despre prostia acestei adunaturi de populatie. intre un hot meltean si un hot rafinat ati ales melteanul. ca sinteti prosti, infinit de prosti! fiinta voastra e de meltean rupt in cur, gata sa parvina. rominia e mama parvenitismului. dintotdeauna. si fac pariu ca mai dati o data proba asta. imi vine sa urlu cind ma gindesc la ce inseamna azi rominia. mi-e scirba de vecinatatea cu atitia golani orbi. ah, eseu despre orbire...
de ce nu faceti voi prostilor un exercitiu de vointa, incit s-o puneti de o sinucidere in masa? pe bune! o sa aveti in rai bogatii mai mari decit aici, o sa aveti si masini luxoase si ebe de consumat la orice colt de eden, o sa aveti si vile cu mii de etaje. si cariere, da curvelor, si cariere. si-o sa-l aveti si pe baselu jupin.
p.s. mizez pe prostia voastra prostilor!

cit de prosti sint prostii!

duminica (in rominia poate fi vorba de orice duminica, de aceea nu are rost sa o delimitam temporal), un nene, pe nume basescu, a facut o afirmatie cu privire la starea invatamintului, punind o eticheta ce s-a vrut a fi serioasa: scoala nu furnizeaza pietei de munca personal calificat in diverse meserii. si de aici avalansa, discutii despre adevarul sau neadevarul acestei expuneri, sinteze, analize ale invatamintului, contraziceri pe baza de date, infirmari avind in spate cifrele scolarizarii, antiteze detaliate, antinomii de ocazie, mii de jurnalisti activati de aceasta declaratie, mii de profesori ofensati, mii de pupincuristi ce-i dadeau dreptate acestui derbedeu vorbitor...in fapt, o excedare a nimicului...
si cind colo ce sa vedem...acelasi nene, intr-un alt perimetru expozitiv, dadu o alta declaratie cum ca: "scoala scoate timpiti".
va dati seama cit de prosti sint prostii luind declaratiile lui basescu ca tip de reper? cit de penibil trebuie sa fii, incit sa iei spusele ipochimenului ca fiind serioase?
pai daca acest mizerabil onomatopeic declara ceva de genul: "eminescu e o specie de maimuta", inseamna ca ar fi trebuit sa-i acordam vreo secunda de atentie? se pare ca prostii, imediat, s-ar fi lansat in studii antropologice, antropomorfe, dicutind, argumentind in favoarea sau defavoare subiectului pina ce, golanul ar fi venit cu o noua explicatie: "eminescu e o specie de maimuta" era in fapt un vis...ha, ha, ha...
si iar prostii...

săracii îi plîng pe bogaţi

Oricîte operări am efectua în natura categorisirii, una singură îşi relevă caracterul etern al veridicităţii. Lumea se împarte în bogaţi şi săraci. La propriu şi dintotdeauna. Nu spiritual. Cel din urmă enunţ e o invenţie antemanelism. Mai mult. Săracii îi plîng pe bogaţi! Pot să explic această percepţie, dar nu pot să înţeleg. Întotdeauna, în momentul cînd li se întîmplă cîte ceva negativ în viaţa lor, bogaţii sînt compătimiţi, umanizaţi în cele mai mici amănunte, făcuţi de-ai săracilor, traşi pe măsura presupuselor decupări ale obişnuinţei. Poate e o dorinţă a echivalării pe care săracii, în naivi tatea lor, o cred reală. Nimic mai prostesc decît acest fapt. Săracii îi plîng pe bogaţi! Nu şi invers. Istoria ne oferă atîtea exemple. Citiţi despre revoluţia franceză, poate cel mai mare eveniment din istoria umanităţii, cel ce a distrus toate limitele arondate tradiţionalismului, legitimării perversităţii şi orbirii. O să aflaţi, din partea multor manipulatori (pro-monarhişti, preoţi, istorici), că rolul revoluţiei franceze e unul minor, abject, ce a distrus stări paradisiace, ce a înveninat omenirea cu simţul libertăţii. Ca şi cum ar trebui să deplingem mizeria monarhiei, ca şi cum ar trebui să deplîngem miile de ani în care numai unii au beneficiat de drepturi infinite. Nu vă miră faptul că încă există ţări care au ca formă de stat monarhia bazată pe dreptul ereditar? Şi ce dacă regii nu mai deţin rolul principal în multe state, şi ce dacă nu-şi mai revendică dreptul conducerii din justiţia divină? Astea sînt subterfugii pe care proştii şi le însuşesc dintr-un sentiment de neînţeles. O întrebare legitimă ar fi: noi de ce să nu fim regi? De ce toţi alienaţii nascuţi în aceste familii au dreptul de a face orice în numele a nimic? Să vă dau cîteva exemple de regi demenţi: filip al cincilea al spaniei, carol al nouălea al franţei, henric al optulea al angliei, caligula, heliogabal, murad al treilea, george al treilea al angliei, carlos al doilea al spaniei, ludwig al doilea al bavariei. Lista e mare. Totuşi ei sînt compătimiţi. Nu înţeleg de ce săracii îi ajută bogaţi. Aţi văzut cîtă grijă, cîtă solidaritate au afişat săracii faţă de becali? Cîţi dintre voi veţi fi compătimiţi în situaţia în care vi se va întimpla acelaşi lucru? ? Nici unul, niciodată. Şi de asta sînteţi proşti! Aţi văzut cîtă indignarea a curs momentul în care regelui mihai i s-a refuzat intrarea în romînia. Vai, ce injustiţie, au lătrat proştii de serviciu! Se pare că lacrimile bogaţilor au mai multă credibilitate, au mai multă putere de convingere! De ce credeţi că toată ceata bogaţilor încearcă să-şi mascheze ipocrizia condamnînd starile pure de conştiinţă ale omenirii (enumăr aici comunismul, revoluţiile, republicile antice)? Pentru ca le-au fost încurcate planurile de trăi in lux, de a sfida, de a-şi afişa suficienţa clasei din care fac parte. Dacă stăm să analizăm faptele istoriei, acestea ne vor învăţa să nu le dăm crezare niciodată bogaţilor, şi, atunci cînd sînt jos, să-i ajutăm să fie şi mai jos. Şi ştiţi de ce? Pentru că ei nu dau doi bani pe noi, pentru că noi sintem cei pe care ei îşi construiesc autosuficienţa, pentru că noi vom fi ţintele lor. Proştilor, nu fiţi proşti, lăsaţi-i pe bogaţi, ei se descurcă singuri, nu e nevoie ca voi, umili, să le transformaţi lacrimile în obiecte de cult!

erata

numele autorului romanului: "vise despre trandafiri si flacari" este "eyvind johnson" si nu "eyvind jonhson"

fără chef

Nu am chef de nimic. Mi-au trecut prin minte serii de subiecte pe care le-aş fi putut scrie, despre gramatică, despre lipsa de întrebări a unora, despre poetul Adrian Păunescu, despre barbari, despre decadenţă şi echivalarea acesteia cu dezinhibarea, despre inchiziţie, despre „despre”. În schimb am citit. Mai mult ca în alte dăţi. Mi-e lene.

O să inserez două poezii geniale ale lui Adrian Păunescu:

Geneza

La-nceputul lumii noastre delirante,

Când pământul se ţinea de soare încă,

Sau cu-o mare şi cu-o Africă adâncă,

Oh, doi tineri au ieşit frumos din plante.

Ea – dintr-o şerpească iederă şi-a tras

Trupul ca o ceaţă, ca o ameţeală.

El – dintr-un stejar făcut-a primul pas

Dat afară de o sevă inegală.

Poetul
Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.