săracii îi plîng pe bogaţi

Oricîte operări am efectua în natura categorisirii, una singură îşi relevă caracterul etern al veridicităţii. Lumea se împarte în bogaţi şi săraci. La propriu şi dintotdeauna. Nu spiritual. Cel din urmă enunţ e o invenţie antemanelism. Mai mult. Săracii îi plîng pe bogaţi! Pot să explic această percepţie, dar nu pot să înţeleg. Întotdeauna, în momentul cînd li se întîmplă cîte ceva negativ în viaţa lor, bogaţii sînt compătimiţi, umanizaţi în cele mai mici amănunte, făcuţi de-ai săracilor, traşi pe măsura presupuselor decupări ale obişnuinţei. Poate e o dorinţă a echivalării pe care săracii, în naivi tatea lor, o cred reală. Nimic mai prostesc decît acest fapt. Săracii îi plîng pe bogaţi! Nu şi invers. Istoria ne oferă atîtea exemple. Citiţi despre revoluţia franceză, poate cel mai mare eveniment din istoria umanităţii, cel ce a distrus toate limitele arondate tradiţionalismului, legitimării perversităţii şi orbirii. O să aflaţi, din partea multor manipulatori (pro-monarhişti, preoţi, istorici), că rolul revoluţiei franceze e unul minor, abject, ce a distrus stări paradisiace, ce a înveninat omenirea cu simţul libertăţii. Ca şi cum ar trebui să deplingem mizeria monarhiei, ca şi cum ar trebui să deplîngem miile de ani în care numai unii au beneficiat de drepturi infinite. Nu vă miră faptul că încă există ţări care au ca formă de stat monarhia bazată pe dreptul ereditar? Şi ce dacă regii nu mai deţin rolul principal în multe state, şi ce dacă nu-şi mai revendică dreptul conducerii din justiţia divină? Astea sînt subterfugii pe care proştii şi le însuşesc dintr-un sentiment de neînţeles. O întrebare legitimă ar fi: noi de ce să nu fim regi? De ce toţi alienaţii nascuţi în aceste familii au dreptul de a face orice în numele a nimic? Să vă dau cîteva exemple de regi demenţi: filip al cincilea al spaniei, carol al nouălea al franţei, henric al optulea al angliei, caligula, heliogabal, murad al treilea, george al treilea al angliei, carlos al doilea al spaniei, ludwig al doilea al bavariei. Lista e mare. Totuşi ei sînt compătimiţi. Nu înţeleg de ce săracii îi ajută bogaţi. Aţi văzut cîtă grijă, cîtă solidaritate au afişat săracii faţă de becali? Cîţi dintre voi veţi fi compătimiţi în situaţia în care vi se va întimpla acelaşi lucru? ? Nici unul, niciodată. Şi de asta sînteţi proşti! Aţi văzut cîtă indignarea a curs momentul în care regelui mihai i s-a refuzat intrarea în romînia. Vai, ce injustiţie, au lătrat proştii de serviciu! Se pare că lacrimile bogaţilor au mai multă credibilitate, au mai multă putere de convingere! De ce credeţi că toată ceata bogaţilor încearcă să-şi mascheze ipocrizia condamnînd starile pure de conştiinţă ale omenirii (enumăr aici comunismul, revoluţiile, republicile antice)? Pentru ca le-au fost încurcate planurile de trăi in lux, de a sfida, de a-şi afişa suficienţa clasei din care fac parte. Dacă stăm să analizăm faptele istoriei, acestea ne vor învăţa să nu le dăm crezare niciodată bogaţilor, şi, atunci cînd sînt jos, să-i ajutăm să fie şi mai jos. Şi ştiţi de ce? Pentru că ei nu dau doi bani pe noi, pentru că noi sintem cei pe care ei îşi construiesc autosuficienţa, pentru că noi vom fi ţintele lor. Proştilor, nu fiţi proşti, lăsaţi-i pe bogaţi, ei se descurcă singuri, nu e nevoie ca voi, umili, să le transformaţi lacrimile în obiecte de cult!