e bine aşa?

"portretul lui dorian gray" nu e o carte pentru ratați. cititul în sine nu e o modalitate de exhibiție.
şi apoi, depinde cum citești:
a) pentru a-ți echivala poveştile, sentimentele, frigurile, bolile, inadaptările, frustrările, ca o regăsire de mult refuzată de realitate şi dezvăluită de conţinutul cărţii;
b) pentru a te lăsa purtat în tangajul limbajului cărţii, urmărind îndeosebi stilul romanului, formulările compoziţionale, subtilitatea exprimărilor, simbolistica asocierilor, textura estetica prevalînd asupra acţiunii, asupra personajelor, asupra psihologiei şi sociologiei;
c) pentru a face un fel de comuniune cu autorul romanului, trăindu-i, pur şi simplu, fiecare expunere scriitoricească;
d) pentru a învăţa ceva din cartea respectivă, în fapt o scolastică ad-hoc, cu titlu de instruire, de însuşire, de acumulare, de reprezentare - un mic sistem etic, translatat în exteriorul cărţii.

ma trezesc destul de devreme, cu o îndoită ciudă că nu dorm mai mult. e o problemă ce durează de ani de zile, poate că de o viaţă, însă n-am încercat niciodată să iau sedative. pînă la urma tot acest timp pot să-l valorific citind o carte, punîndu-mi gîndurile în ordine, făcînd ajustări stărilor mele, deposedîndu-mă de intuiţii sau, dimpotrivă, lăsîndu-ma prada acestora. nu e uşor de trecut de la o idee la alta, căci oricît ne-am propune să urmăm, în gînd, un fir logic, în fapt e cu atît mai greu cu cît nu există un construct riguros al minţii care să-i opună restricţii. pornesc de la o idee, cîte ţări sînt în africa, de ce africa n-aş putea spune, localizez o ţară, încep să o descriu, poate că ar fi bine să reţin mai multe lucruri despre ea, capitala, deşertul, localizarea, oare cîţi vecini are, obosit sau mai bine zis iritat că nu pot face o descriere mai amănunţită mă întorc într-o parte, dar ce-a vrut să zică, intenționat sau...mă apucă nervii de-a binelea, adică, îşi bate joc de mine, da, dacă aş putea să ma răzbun, în ce stare sînt, nimic nu se leagă, cu ce greşesc, cine sînt să mi se întîmple atîtea, dar nu sînt şi alte persoane în situaţii mai disperate decît cele în care mă găsesc acum, dar ce-mi pasă de ei, mi se strînge inima, simt o străfulgerare de parcă aş fi ţipat cu toată puterea, azi o să citesc, mai încolo o să ies din casă, însă sînt sigur că o să-mi fie suficientă lene încît nici pîine n-o să-mi cumpăr, o mică pauză, îmi cunosc tristeţea, aşa am fost tot timpul, dar ştiu, ştiu multe, diferit, ah, aş da totul, căutam să fiu diferit şi uite ce bine mi-a reuşit, aproape exclus, îmi vine să plîng, îmi şi dau lacrimile, plîng prea repede, atunci, atunci, gaaataaa, nu mai vreau să-mi amintesc, lasă, o să fie...pe naiba, de atîta timp şi nimic, ufff, doxologie, îmi trece aiurea prin minte, mereu uit ce înseamnă, o să mă uit în dicţionar, poate îl uit, aşa că îl repet de cîteva ori, întotdeauna mi-a mers, spun cuvîntul de cîteva ori şi cu siguranţă îmi voi aminti de el, verificînd ce înseamnă...ia să ma uit la ceas, mi-e lene, totuşi, nu-i mare efortul, mda, a trecut ceva timp de cînd m-am trezit, nu dorian gray, nu acţiunea, nu finalul, nu tabloul, nici o treabă, ci conştientizarea, acel semiîntuneric de care întotdeauna mi-a fost teama să mă apropii e cel ce mi s-a înfăţişat, totodată urmat de disperarea situaţiei, simt cum se prăbuşeşte ceva, să nu mi se mai plîngă x, nu, el are, ce bou, în schimb...prăbuşirea mă acaparează, o groapă anapoda construită în interiorul meu, fără posibilitatea de a mă extrage, cîteodată prea îngustă, cîteodată prea largă, însă întotdeauna cu certitudinea că prizonieratul ei îmi este sorocit, că orice zbatere nu va face altceva decît să-mi faciliteze căderea, sînt gropi fără fund, degeaba ţipa-vor coruri că nu-i treaptă care să nu aibă treaptă deasupra ei, întinde piciorul drept, aşa, acum fixează-l pe celălalt, împinge-te, hai că poţi, poţi, poţi, nu aşa, mă prăbuşesc, ha, ha, ha, mă prăbuşesc...

demonii nostri

Sint oameni care sint rascoliti de demonii lor. Dar sint si oameni care sint rascoliti de demonii altora. Ingerii sint impartiali. Demonii ispitesc. De aceea atrag. Ei au diferite nume. Unii de numesc Frica, altii Iubire, unii sint in interiorul nostru, altii in afara. Unii pling, altii ne fac cu ochiul. Unii se numesc Sinucidere. Inteleptii ne invata sa nu ne lasam ispititi, sa nu-i urmam. Si ingerii si demonii ne vor binele. Noi ii urmam. In unele cazuri ei ne urmeaza. In gind, in fapta, cu gindul ni-i imaginam, cu fapta-i cuprindem, ne lasam cuprinsi, curge mierea ademenirii, culegem fagurele nadei. Unii sint mai privilegiati decit altii. Spre exemplu, cei cu numele Iubire. In numele acestora ne zbatem, ne zvircolim, nu mincam, nu dormim, sau dormim pentru a ne trezi cu acelasi gind. Visare e numele altora. Visam. Si ziua si noaptea. Iubire si Visare ne poarta in tinuturi incurcate pe care, in absenta lor, cu siguranta nu le-am fi vizitat. Oamenii se lasa coplesiti de puterea lor. In vis apar alti demoni. Mai reali decit cei din realitate. Mai umani decit cei inchipuiti. Uneori, si intre demoni exista invidie. Precum si intre oameni. Oameni au invatat multe de la ei. Si demonii isi au demonii lor. Adica exorcizatorii. Pentru a ne scapa de demoni, exorcizatorii au inventat rugul. In fapt, nu l-au inventat. L-au scos din interiorul nostru si l-au asezat in mijlocul pietelor. Exorcizatorii sint cei care ne scapa de demoni. Ii cunosc, le cunosc jocul, le cunosc obiceiurile. Se intimpla ca, dupa atitia ani de la aceste practici, exorcizatorii sa fie priviti ca fiind ei insisi niste diavoli. In interior, focul arde cu alte flacari. Flacarile iubirii, flacarile disperarii, flacarile deceptiei, flacarile singuratatii, flacarile tristetii, flacarile pamintului si ale cerului. In piete, focul e alimentat cu lemne. Cu paie si lemne. Veti spune ca acum nu mai exista ruguri. Ruguri in piete. Veti spune ca acum nu mai exista demoni. Ca ziua e ziua, ca noaptea e noapte. Se prea poate. Cu toate acestea, exista frica, exista iubire, exista nopti fara somn, numite deloc intimplator si zile albe, exista si zile mai negre decit noaptea, miere si flori, lemne si paie, oameni de paie, taietori de lemne. Femeile si barbatii pling. Suspinul dupa cel drag. Un alftel de demon. Nu e saminta fara fruct. Doar fructe fara samninta. Vezi zice ca-i tocmai invers. Nu va contrazic. Stiu ca va ginditi la acele seminte care sint seci, care nu rodesc, care nu isi arata fiorul. Nu e vina voastra si nici a lor. Va intreb: La ce bun un fruct sec, pustiu? Pina si lui isi va fi povara. Uneori privirea e un rug. Ca si neputinta. Sa vezi si sa nu poti.

udrea e suparata! manevre cica. eu zic altfel: asaltati-o, nu-i dati pace, trageti in ea, e o mizerie, nu va lasati impresionati de masinaria dezinformarii pe care o foloseste pentru ascunderea furtului pe care l-a facut.
si chiar daca nu e vinovata, tot o ciuma e! pentru cacatul asta de tara, pentru ideea de stat. numai prostii sint adeptii ei, numai citiva tarati, pupincuristi ai lui baselu (ce nume e asta, e penibil!) mai cred ca udrea e o virgina. pai ce poate fi una care se casatoreste cu unul cu un milion de ani mai batrin decit ea? poate-l iubeste, veti zice. bine dobitocilor, luati pastila, beti li(chiorul) prostiei si apoi bateti-va cu palma pe burta: i-am facut pe psd-isti. pai asta e miza trepadusilor? miza e sa scapam de handicapatul asta de-si spune presedinte ca si cum si-ar rosti numele.
un presedinte care ne spune ca merge la bordel, un presedinte care bea cu toti infractorii tarii, facind politica de sub fusta udrei, un prededinte mascarici ce jongleaza cu tepele date de fiica-sa, un presedinte ce decoreaza cocostircii, un presedinte ce degusta toate sortimentele de vin pe la petrecerile cimpenesti, muntenesti, marinaresti, un presedinte ce nu are curajul sa treaca prin fata angelei merkel, in schimb scotindu-si palosul virtutii la vreo "pasarica" jurnalista...asta e ce vreti? nu m-ar mira!
nu udrei, nu lui baselu!
nu nu nu nu nu nu!

tupeu...

m-am saturat de-un DA incult
monarh ce-si sterge curul
pe alb. prostescul Mult
aplauda conturul.