sâmbătă, 9 ianuarie 2010

a te ambala, mai corect a te enerva, iata un motiv de a fi pus la zid, o cantitate suplimentara de rotite care se invirt dezechilibrat, n-am putea spune in sens contrar, caci, in acest caz, nu am mai avea de-a face cu o miscare de rotatie, ci cu un colaps, cum spuneam, acele rotite care in loc sa genereze miscarea rectilinie a calmului, genereaza o accelerare a tensiunii interioare, care, la rindul ei, se transmite, ca o curea de transmisie, chiar sistemului care o gazduieste.
cind acele convulsiuni nu se mai inscriu in programul nostru prestabilit, se intimpla ca efectul lor sa ne depaseasca in asa natura incit orice intentie de a ne repune in starea normala devine un agregat foarte greu de imblinzit. bineinteles, nu poti avea o accelerare continua, fie si numai dintr-o delegare catre sfera oboselii a resorturilor fizice, ceea ce inseamna ca matca isi asteapta apele sau altfel zis, apele revin la matca lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu